Dicționar Politic (științific)

Gheorghe I. UNGUREANU Dicționar Politic Editura „Meşterul Manole” Curtea de Argeş, 98 (2014) ISBN: 978-606-8124-10-0 Elaborat între 11 dec. 94 e.d. – 1 septembrie 96 e.d. -revăzut în aprilie-mai 97 e.d.- Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a Romîniei UNGUREANU, GHEORGHE Dicționar politic (științific)/: Gheorghe Ungureanu – Curtea de Argeș Meșterul Manole, 2014 Bibliogr. Index ISBN: 978-606-8124-10-0 81 374.2:32.01+34=135.1 CIP nr. 03112 Notă: Cartea folosește numărarea anilor după calendarul Erei Demo-crate, care începe la 7 Noiembrie 1917, devenit anul 1 e.d. (care durează pînă la 6 noiembrie 1918) Gheorghe I. UNGUREANU DICŢIONAR POLITIC (științific) Editura „Meşterul Manole” Curtea de Argeş, 98 (2014) Motto: ”Multe gunoaie se vor așterne pe mormîntul meu, dar vînturile istoriei le vor spulbera pe toate” I.V. STALIN Clasicii Doctrinei Comuniste O stafie bîntuie lumea: anticomunismul Doctrina Comunistă nu a fost niciodată concretizată și nici explicată complect, nici în sensul teoretic şi nici în cel politic; ea nu a fost concepută în forme practice, în ciuda faptului că, de la Marx şi pînă la Ceauşescu, toţi susţinătorii marxism-leninismului (mai corect: materialismului dialectic și istoric) şi conducătorii co-munişti au vorbit şi au scris despre ea. În nicio țară din lume (în primul rînd era de așteptat în cele democrate) și în nici un text de pînă la noi, nu s-au definit ști-ințific, doctrinar și în legi, principalele două noțiuni de importanță capitală pentru societate: Politica și Partidul (politic), acestea fi-ind, dimpotrivă, cele mai hulite de toate guvernările și tezele anti-democrate (capitaliste și imperialiste), în primul rînd cele care tind la transformarea comunității umane în turmă pusă sub cizma unor fiare sălbatice absolute (scuze celor reale, din jungla naturală) și necunoscute, despre care nu mai știi nimic, nici măcar dacă sînt oameni sau mutanți… Această tristă şi nedumerită realitate a determinat toate ne-împlinirile evoluţiei spre Socialism şi Comunism, în toată peri-oada 47 î.e.d. – 98 e.d. (1871-2014 i.m.), pe care le prezentăm aici în mod expres (și, desigur, exemplificativ): - abuzurile, abaterile, degradările şi denaturările în construc-ţia Socialismului şi, mai ales, cultul deşănţat al personalităţii; - neeradicarea religiilor (evident, în statele unde a funcționat regimul democrat, cu Puterea politică în mîna Partidelor Comu-niste), consemnînd însă un început notabil în Albania și profund semnificativ (pentru caracteristicile de acolo) în Norvegia; - trădarea Socialismului –din ţările europene- şi a partidelor comuniste -din ţările capitaliste europene şi nu numai- de către conducătorii partidelor, toţi dovediţi astfel ne- şi anti-comunişti; - nerealizarea, în fapt, a Puterii Democrate în ţările guvernate de către comunişti, care au trecut la revoluţie prin insurecţie sau prin alegeri şi au pierdut apoi, sau au abandonat, ori dețin încă Pu-terea, unele folosind-o pentru construirea… Capitalismului; - și mai ciudată apare împrejurarea că (toate) partidele comunis-te nici nu și-au propus instaurarea Puterii Democrate, evitînd chiar definirea ei în cuprinsul legilor specifice regimului demo-crat, în doctrină și în practică; - de aceea, cu greu se realizau progrese întru împlinirea Legii fundamentale a Socialismului, ba chiar au apărut și reculuri, care nu aveau nicio justificare obiectivă, unele fiind inadmisibile sau stupide: schimbarea ceasului, desființarea aprozarelor sătești, rați-onalizarea alimentelor, condamnarea penală a crescătorilor de vite care își valorificau pentru familie produsele proprii, interzicerea fabricării țuicii, contracte impuse obligatoriu (cote ridicol disimu-late) pentru vite, porci, miei; - acceptarea şi practicarea replicii mortale la schimbarea orîn-duirii sociale, în sens evolutiv (de la Capitalism la Socialism) şi involutiv (de la Socialism la Capitalism), cu aceiaşi conducători depravați (!), lovitura militară de stat și triplul asasinat politic din Romînia fiind ilustrative, concomitent cu măcelul soldat cu 1.600 de morți, majoritatea ne-militari (uciși cu gloanțele distribuite de conducători ai partidului ”comunist”, după ce s-au declarat cu ne-rușinare… anti-comuniști !), dar nu există… ucigași; - neacceptarea –oficială şi legală- în timpul regimului democrat a adversarilor politici, ca persoane (fizice) şi ca partide înregis-trate oficial, toți fiind catalogați ”dușmani ai Poporului”, cum este cazul nostru personal și al Partidului Comuniștilor, inițiat de noi, (în Socialism, încă din 60 e.d./1977) și apoi organizat, aceasta în timp ce, după decembrie, adevărații dușmani ai Poporului conduc țara, în continuare, din 6 martie 28 e.d./1945, spre deplină ruinare; ei ne-au îmbrîncit în cel mai spurcat imperiu și în blocul militar agresiv de tip fascist, NATO, ei acceptă instituții statale și partide supranaționale, ei au desființat Armata Națională și au înlocuit-o cu trupe de mercenari puse în slujba agresorilor mondiali cu care participăm la invazii ale unor țări libere, chiar ei desființează eco-nomia națională, cultura, limba, sănătatea, învățămîntul, toate edi-ficate de Popor sub conducerea lor, ei –peceriștii- recunosc și mi-litează în favoarea religiilor (care sînt, esențialmente, anti-naționa-le și, toate, anti-umane !), pentru care jefuiesc abuziv bugetul de stat (constituit de majoritatea ne-religioasă); - succesul incredibil al complotului imperialist mondial antico-munist din 73 e.d. (1989); condus sau coordonat de vîrful politic al mișcării comuniste (PCUS) și al fostei Internaționale Comunis-te, criminal desființată, cu consecinţele incredibile și absolut im-pardonabile pentru specia din care pretindem că facem parte; - toţi membrii partidelor comuniste s-au dezis de esenţa doctri-nei comuniste, căutîndu-şi refugiu în organizări şi numiri desuete, scotocite în zgura și gunoaiele secolelor apuse, (PDM, PSM) Romînia fiind exemplul prim al unui total retard; - spiritul de castă conducătoare infailibilă și chiar de dinastie, cu abandonarea practică a oricărei alegeri reale în interiorul partide-lor numite, totuși, comuniste, cu tăcerea penală a partizilor; Convins de justeţea Doctrinei Comuniste, precum şi de ne-cesitatea ei imperioasă, nefiind implicat în mascarada conducerii şi trădării, ba chiar din poziţia de deţinut politic, victimă a re-presiunii partidului pecerist plin de ne- și anti-comuniști, PCR, dar beneficiar al realizărilor epocale ale Socialismului, mi-am asumat îndatorirea de a defini în concret elementele esenţiale ale doctri-nei şi practicii comuniste. Trudă fundamentală, imposibil de reali-zat de anti-comuniști; dicţionarul de faţă adună şi sistematizează aceste definiri, cele mai multe fiind deja prezente în cărţile şi arti-colele mele ante- și post-decembriste. Doctrina Comunistă, ca doctrină a Libertăţii totale, depli-ne, definitive, complexe, unice şi unitare, impune o tratare ştiin-ţifică, ci nu emoţională şi partidistă a fiecărui termen, ceea m-am străduit să respect cu rigoare şi acurateţe; sînt însă conştient de posibilitatea şi necesitatea îmbunătăţirilor, datorie pentru mine sau pentru alții; nu m-am putut abține însă -și nici nu am dorit s-o fac- de la exprimarea dezacordului și disprețului față de manifestările grosiere anti-comuniste ale ciocoilor peceriști. Subînţelegem cunoaşterea generală (de către cititori) a sen-surilor şi chiar a etimologiilor, nesocotită conștient și ostentativ în toate lucrările post-decembriste; de aceea nu facem referiri decît în cazuri strict necesare, pentru disocieri și clarificări. Am notat cu majuscule cei mai importanți termeni politici, utilizați după decembrie cu sensuri totalmente opuse. De ce și pentru cine am scris ? Presimt și chiar știu această întrebare, de aceea răspund: pentru sclavii fericiți striviți sub tira-nia globalizantă a Capitalismului imperialist mondial, pe care pe-ceriștii ticăloși îl numesc în derîdere ”socialism universal” și chiar se declară socialiști, adepți ai… socialismului, în vreme ce Soci-alismul real ar fi (fost)… comunism ! Nici nu ne mai trebuie altceva pentru a-i denumi analfabeți… Am scris pentru că, din înaltă îndatorire, vreau să sparg, măcar cu un orificiu, otrăvitoarea grosieră calotă asfixiantă de întuneric perfect așternută peste Omenire după anul 73 e.d./ 1989, de unde se alimentează stafia asasină care bîntuie lumea, mai ales Europa – anti-comunismul… Punctez că și necomuniștii susțin că am intrat, în ”Era mul-țimilor”, dar, deocamdată, epoca ”modernă reprezintă o perioadă de tranziție și anarhie” în care ne batjocoresc și ne denigrează cele mai josnice și stupide minorități abjecte. Dacă acestea ne cer să le respectăm, este necesar ca ele, mai întîi, să redea majori-tății Puterea ! Nu-i putem ocroti și apăra pe cei din minoritățile deviante, dacă nu avem Puterea, spre a reinstaura domnia Binelui, căci numai în interiorul Binelui general se poate împlini binele fiecăruia. Curtea de Argeş, 25-26 decembrie 94 A Academie: instituție de stat, ”cel mai înalt for de știință și cultură” , avînd, inițial, proiecte pozitive (cu rezultate de excepție, la noi, de-a lungul a 150 de ani), în beneficiul statului și al poporului, cu evoluții și involuții, uneori, spectaculare. Academia Romînă, inițiată pentru a coordona realizările științelor și apărarea limbii naționale –care este Limba Dacă, nu-mită însă, oficial, cu porecla denigrantă- a intrat în moarte clinică din anul 76 e.d./1993, înlăturînd esențele limbii naționale, primind în interior personulități anti-științifice, susținătoare ale extermi-nării Științei prin… unirea cu… religia, apoi propovăduind chiar desființarea Politicii și a statului însuși, prin monstruoasa formulă absolut impardonabilă, ba chiar oligofrenică: s.f.p. !!! actor sau actant, pe scena politică: persoană fizică sau ju-ridică, aceasta, obligatoriu, înscrisă oficial, care desfăşoară activi-tate politică/ electorală. Nu se confundă cu scena teatrului, deși, după 22 decembrie, pe toată scena politică se joacă, exclusiv, teatru (de cea mai proastă calitate și numai de către infractori și slujitori ai lor, calificarea denigrantă fiind chiar opera lor). adevăr: ceea ce există în mod obiectiv, independent de conștiința și voința cuiva, fiind perceput, recunoscut ca atare și ve-rificat științific. Obiect, fenomen, proces, sentiment (și alte stări psihice), gînd și cuvînt, silogism. Antonim perfect – minciuna: ne-garea conștientă a adevărului cunoscut. Adevărul este perceput și exprimat, de regulă, diferit și chiar opus (ceea ce este normal, în raport de interes ori cunoașterea științifică sau neștiințifică –religioasă, mistică- a naturii, societății și gîndirii), mai ales sub aspect filozofic, ideologic, politic, social. Un adevăr absolut nu se poate cunoaște ori stabili decît în succesiunea infinită a genera-țiilor omenești (Marx), iar Doctrina Comunistă, definită de noi, acceptă adevărul divers, complex și relativ, datorită calificării mo-rale, psihice, intelectuale și sociale. Romînia post-decembristă este singura țară din lume în care numai Minciuna, fandoseala și batjocura au acces, în public, la mijloacele de comunicare în masă și în instituțiile statului, opțiunile marii majorități a populației (cir-ca 85 %) fiind grosolan respinse și refuzate, situație pentru care îi revine, chiar ei, o vină totală. Acest procent al Majorității popu-lare, disprețuită de toți telectualii, este în general avansat (și con-firmat) și de autorii celor două scheme scabroase ale societății -căreia nu-i putem spune bestială, deoarece am insulta bestiile rea-le- numită SOCENG (Socialismul Englez; nu putea fi, desigur, de-cît englez !)- dar care este schema viitoare a esențelor Capitalis-mului (ci nu Socialismului !) de stat, în forme ”socialiste” (minci-noase, fără nicio acoperire), cu întreaga viață social-economică pusă la dispoziția unei oculte mafii delirante numită ”Partidul”, atoate- și auto-devoratoare, fixate literar la 1984 și 1994 . Sper să reușesc finalizarea unei replici proprii (numită 2050 sau 134 e.d.) la cele două scrieri, dezvăluind și demonstrînd caracterul lor abe-rant, retrograd și reacționar, cu iluminarea izvorului ideologic: menșevismul, adică social-democrația, doctrina extremei drepte fasciste, elitiste, meritocratice, de esență a retardului. Administraţie: partea din sistemul organelor de stat însăr-cinată cu executarea în concret a legilor. Împreună cu Justiţia şi Puterea formează sistemul autorităţilor statului. Nu este putere (cum o numesc doar oligofrenii și politrucii retrograzi) și, deci, nu este egală cu Puterea, nu se poate pune problema „separării” ei de Putere, ci doar de Justiţie. Ea este și trebuie să rămînă, obliga-toriu, subordonată Puterii, iar față de Justiție numai în raport de hotărîrile de judecată ale acesteia. adversar: partid, alianţă sau persoană fizică participante, ca actant, pe eşichierul politic al ţării, care se raportează la un alt actor, reprezentînd o alternativă, spre deosebire de coechipier. În țările normale (nu este cazul nostru), în politică nu există dușmani, ci doar adversari; datorită comportării politice a peceriștilor, ei sînt, anterior și după 22 decembrie, inamicii ne-peceriștilor, dar și fiecare gașcă față de celelalte, acționînd declarativ și fățiș ca anti-comuniști, deci anti-democrați. Pe scena politică postdecembristă jucînd exclusiv peceriști, societatea este totalmente -și fatalmente- otrăvită, împinsă în derizoriu și atrofiere galopantă. afacerist: om de afaceri, cel mai disprețuit (pe drept cu-vînt) termen în viziunea maselor populare, pentru care personajul -tipic pentru Capitalism- cumpără mărfuri, le mută de ici-colo și le vinde cu prețuri întreite, înzecite, însutite… Afganistan: Partidul Comunist preia Puterea I. anul 55 e.d./1973, iar la 27 aprilie 61 e.d./1978 se proclamă ”stat socialist” Albania/ Republica Populară Albania: I.: o scurtă perioadă de putere populară în urma insurecției armate din anul 8 e.d. (1924); II. Republica Populară Socialistă Albania- țară socialistă între 29 noiembrie 28 e.d. și 73 e.d./1944-1989, Singurul stat din lume –spre cinstea sa și a Poporului Albanez- declarat oficial ateu, sub conducerea politică a lui Enver Hodja, președintele partidului comunist, singurul partid guvernamental care a finalizat un aspect esențial al Doctrinei Comuniste: dezrobirea religioasă, cea mai neagră formă de nimicire a Omului dintre toate, menită să trans-forme specia în unealtă netrebnică în mîna exploatatorilor, asupri-torilor și înrobitorilor. III. Un alt eveniment pozitiv esențial în is-toria țării și a lumii: Albania este singura țară democrată din Eu-ropa care, după înlăturarea regimului democrat în anul 73 e.d./ 1989, a cunoscut o puternică acțiune revoluționară națională care a restaurat Puterea și regimul politic democrate, dar care au fost apoi înlăturate prin agresiune barbară a blocului militar fascist, NATO (un alt exemplu pozitiv fiind Republica Moldova unde Pu-terea a fost, însă, cucerită, prin alegeri -altă premieră notabilă- de către PCRM, ai cărui membri erau percepuți, deși nu s-au dovedit, în continuare, drept Comuniști). Pentru noi, Dacii, precum și pentru Dacia Mare, istorică, este important să notăm că în teritoriul Albaniei s-a aflat cel mai mare oraș (după Istambul) din Europa, Moscopole, vatră Dacă, distrusă de otomani (ai Imperiului sau din propria conducere anti-națională) între 1760-1780; astăzi, involuat la simplu sat, lo-cuit de mai puțin de o mie de Daci (care, doar pe furiș își mai zic Aromîni, Macedo-romîni sau Daco-Romîni și se sperie dacă le spui că sînt Daci). Unii Daci (robiți) sau anti-Daci, însă, din Ro-mînia, liberi să se numească oricum, chiar cu numele lor real de Daci, se duc peste cei din Moscopole ca să-i extermine transfor-mîndu-i în robi religioși sub cizma S.c. Prăvălia BOR., în formă directă sau prin acțiuni de ”culturalizare folclorică”, în condițiile în care, după anul 73 e.d./1989, la noi folclorul a devenit anti-folclor, cu efecte devastatoare. ALEGERE: exprimarea liberă a opțiunii pentru una dintre alternativele electorale sau, în general, politice (dar și în afara acestei sfere), rezultată din comparare şi analiză, proces concreti-zat prin votare (ca act mecanic al materializării alegerii). La noi, după anul 30 e.d./1946 pînă la redactarea prezentului text, nu au fost alegeri, ci doar votări, dominate de o singură organizație poli-tică imensă –PCR, cea mai numeroară procentual din lume- care a acționat deschis între 27-73 e.d./ 1944-1989 și ascuns (sub numiri anti-democrate) după 22 decembrie 73 e.d. Alexandria (cu accent pe i): istorisire (devenită) folclorică prezentînd viața și isprăvile unuia dintre primii mari comandanți militari din lume, rege Dac al Macedoniei, Împărat și Faraon, Alexandru Macedon. ”Alexandria este un roman popular, care datează din sec. III înaintea erei noastre , și a fost scris de un anonim în limba greacă în Egiptul elenistic. Din Egipt romanul a călătorit apoi în răsărit, în țările care făcuseră odată parte din imperiul lui Alexandru cel Mare, și s-a răspîndit cu deosebire în imperiul bizantin, unde capătă un colorit creștin. Din Bizanț ro-manul a pătruns în Apus prin traduceri latine. După un text latin s-a făcut în sec. al XlII-lea o traducere în sîrbo-croată ,,Pseudo-Callisthenes", identificată ca izvor al primei transpuneri romî-nești a Alexandriei, realizată în a doua jumătate a secolului ...” (Wikipedia), la 1.000 de ani de existență, dar, desigur, circulau de-mult variante (orale) în Limba Dacă. Notăm că ”în Egiptul elenis-tic” grecii erau prezenți acolo, nu în nume propriu, ci sub sceptrul regelui Dac, Alexandru. Alexandru, Macedon cunoscut și ca Alexandru cel Mare (născut la 20 iulie 356 î.e.n. în Pella, Macedonia, zona Salonic, decedat la 10 iunie 323 în Babilon, actual Irak), educat de Aristo-tel: Mare Comandant militar Dac, cel mai mare și mai cunoscut dintre Daci, rege (și fiu de rege) al Macedoniei, cea mai de sud regiune Dacică, dar și al Persiei, Babilonului, Faraon al Egiptului, constructor al unui întins stat (imperiu) de la Dunăre pînă la flu-viul Ind și Egipt, învingător al Grecilor pe care i-a supus, făcîndu-și-i apoi aliați și oșteni comandați de el (ca locuitori ai statului/ statelor de sub conducerea sa). Învinșii Greci, spre rușinea lor, îl prezintă acum drept… grec ! (Rușine egală doar cu cea a Dacilor -bunicii lui Traian, jefuitorul Daciei- care îl cîntă pe acesta, chiar în imnul național postdecembrist, ca pe un… părinte !). Sub Regele Alexandru a început un fenomen de Dacizare (= macedonizare, aromînizare) a specificului elen, inclusiv în limbă, ușor demolat după moartea (omorîrea ?) prematură a Marelui General; în acea perioadă își are rădăcinile reacția inversă, butadă inspirată și spe-culată de greci, potrivit căreia limba, cultura și etnia Dacă în for-mă Macedoneană (Aromînă) ar fi de origine… grecească ! alianţă: unire de jure sau de facto, politică sau electorală, permanentă sau temporară dintre doi actori politici/electorali egali (calitativ, căci, în afara egalității, nu este alianță, ci asimilare). Alianța pentru Socialism (A.P.S.): singura organizare oficială electorală post-decembristă a Comuniștilor, realizată nu-mai în județul Argeș (de către autorul acestei cărți), toți ceilalți, pretinși comuniști, respingînd-o. Chiar și în Argeș a fost atacată în justiție de Ion Niculae CRISTIAN, președintele național al P.M.R. și Ion PETRE, prim-secretar P.M.R. Argeș (evident, peceriști, adi-că anti-comuniști), dar Tribunalul Argeș a respins contestația și, astfel, cu candidați în doar trei localități, Comuniștii au obținut un post de Primar și două de Consilieri în comuna Corbeni, în 79 e.d./ 1996. APS a reprezentat testul de infidelitate totală și absolută al tuturor peceriștilor față de Doctrina Comunistă, inclusiv prin comportamentul Primarului ales, Ion Baloca, fost viceprimar în timpul regimului democrat (care, imediat după alegerea sa în 79 e.d., sub titlul de Comunist, a cedat, ca toți circarii peceriști, presi-unilor județene contrarevoluționare și s-a înscris la… PSD !) Altar Naţional: metaforă sublimă pentru primul lucru sfînt al neamului (şi al Omenirii) – Şcoala- ca formă organizată a societății evoluate, pentru conservarea, înnobilarea, utilizarea și transmiterea tezaurului (spiritual, moral, psihic, intelectual, artis-tic) dobîndit de comunitate de-a lungul evoluției. Școala a cunos-cut o incredibilă înflorire fără precedent în timpul regimului de-mocrat, dar, după 22 decembrie 73 e.d. (cu începuturi în perioada anterioară), a fost degradată la rang de… troiţă. Două cifre sînt concludente: în ţară există, în prezent, aproape 19.000 de biserici (=anti-școli), dar numai 4.700 de şcoli gimnaziale ! Apreciez că, peste vreo 30-40 de ani vom ajunge, ca procent de analfabeți, în apropierea USA, unde, după spusele Președintelui, există peste 90 de milioane. alternativă: unul din (cel puţin două) proiecte/ programe politice/ electorale diferite, exprimînd esența opțiunilor de clasă ale tuturor claselor și categoriilor sociale. La noi nu există aseme-nea alternatine, căci nu poate funcționa decît organizarea politică a exploatatorilor și a slugilor lor, clasele sociale fundamentale (Muncitorimea și Țărănimea, circa 85 % din populație), neavînd organizare poltică proprie, aceasta determinînd caracterizarea re-gimului politic post-decembrist din Romînia ca cel mai retrograd și cel mai reacționar de pe planetă, egalat, vremelnic, doar de cel din vecina Turcia, întinsă, încă, peste pămînturile și populațiile multor popoare... altruist și altruism: caracteristică și, respectiv, atitudine, cu acceptare, grijă și respect pentru altul (opus egoistului/ egois-mului); principala caracteristică a unui Comunist (după Credinţă, aceasta fiind devotamentul –ca gîndire, sentiment, atitudine și lup-tă- neștirbit pentru Cauză, pentru Patrie și conducătorii ei legali); peceriștii s-au dovedit a fi egoiști și trădători, deci ne- și anti- co-muniști, în vîrful piramidei celor 3.831.000, precum și a ucigașilor celor 1.600 de morți, fiind (auto)plantat ”cu voia dv.”, rînjind sa-tisfăcut, ca beneficiu reparatoriu după… ”marginalizare” și chiar ”surghiun”, tovarășul Ion Iliescu. Avem în poezie două frumoase exemple de altruist aduse în aria Frumosului de Mihai Beniuc (”Sînt măr de lîngă drum și fără gard/ La mine-n ramuri poame roșii ard;/ Drumețule, să iei fără sfială/ Că n-ai să dai la nimeni socoteală”) și Nicolae Labiș (”Nimic pentru tine și tot pentru toți”) . agresiune: desfăşurarea de operaţii militare în teritoriul altui stat (împotriva acestuia sau a altora), cu sau fără declaraţie de război; agresorul poate fi un stat (ex. USA), alianţă de state (Impe-riul americano-european, NATO) sau cel european, (UE), organis-me internaţionale (ONU), grupări paramilitare, persoane indepen-dente, orice ostaș cu misiune de luptă pe teritoriul altui stat (neso-licitat de Puterea legală a aceluia). Nu consider agresiune acțiunile vitale ale ”statului islamic” desfășurate în propriul teritoriu împo-triva agresorilor (imperialiști), dar este inadmisibilă funcționarea ca ”stat” religios și militar, fără organizare și luptă politică/ electo-rală în statul/ statele oficiale. agricultură: ramură a economiei unui popor sau a unei familii, bază a asigurării alimentaţiei. Cu pămînt agricol de cea mai bună calitate, Dacia a avut de zeci de mii de ani un loc de frunte în practicarea agriculturii şi, deci, în asigurarea hrănirii lo-cuitorilor (de unde atracţia furibundă a barbarilor, din toate timpu-rile, de la Perși, Greci și Romani pînă la imperiile de astăzi, USA, UE, NATO, aceasta nefiind singura motivație). anarhie: doctrină și mișcare social-politică oligofrenică militînd pentru suprimarea statului, a guvernării, a oricăror forme de organizare și de autoritate de stat, lăsînd totul fără conducere, în stare de nesupunere, dezorganizare, de haos; mijloc important de lichidare a libertății oamenilor și comunității (de către forțe paramilitare sau economice, financiare, bine organizate în ascuns). anarhist: adeptul anarhiei, al distrugerii nelegale (legale fiind doar căile politice) a ordinii social-politice, fie democrată, fie nedemocrată. În perioada actuală (după anul 73 e.d.) anarhia revo-lută cunoaște o dezvoltare și răspîndire inimaginabile, în baza otrăvitelor surse ideologice ale ”apărării drepturilor Omului”, ”salvării democrației” prin exportul de contrarevoluții, multe fiind în frunte cu stema și efigia lui Che Guevara sau Troțki -incitante dedublări diavolești ale unor revoluționari inițiali- ori recenta teză, cea mai bestială și banditească, expresie a retardului mintal, for-mula anarho-nihilistă s.f.p. (societate fără partide), susținută și im-pusă cu nerușinare de către telectuali (de ”elită”), ca formulă ”paș-nică” de desființare a statelor și de realizare a globalizării, pioni-erii ei –aflați în slujba, știută sau neștiută, a politicienilor ascunși sau a unor organizații- fiind telectualii. Toate mișcările care ple-dează ideologic și săvîrșesc acte anarhice, de dezorganizare, sînt temeinic organizate, înarmate și subvenționate de conduceri oculte ale imperialismului globalizant. Angola: la 11 noiembrie 58 e.d./1975 a fost proclamată Republica Populară Angola. antagonism: formă ireductibilă a contradicțiilor (existînd și contradicții neantagonice, acestea specifice regimului democrat, Socialismului). anticomunist (sinonim cu anti-democrat): inamicul Liber-tăţii, ca persoană și stat, cel care neagă dreptul la existenţă al co-muniştilor/ democraților; sînt anti-comuniști: burghezii, moșierii, ”marii” telectuali, înrobitorii religioși, extremiştii, despoții, tero-riştii, fasciştii, capitaliştii, imperialiştii, debusolații, retardații, dez-echilibrații și, desigur, toți cei 3.831.000 de peceriști (mulți intrînd în categoriile de mai sus). antifascism: atitudine și mișcare îndreptate împotriva fas-cismului. În timpul regimului burghezo-moșieresc interbelic a funcționat o asociere antifascistă, reorganizată după 22 decembrie, pusă treptat-treptat în imposibilitate de a acționa și apoi -acaparată de ne-romîni și de persoane de dreapta care, nicăieri în lume, nu sînt anti-fasciști- a fost lichidată; ca membru în conducerea națio-nală a asociației, eu m-am opus îndîrjit acestui demers, dar fără succes, asociația fiind dominată numeric și funcțional de către peceriști. antisemitism: atitudine și ideologie politico-religioasă promovînd: 1. ura și disprețul unor rase/etnii/popoare față de alte-le, 2. pretenția și acuzarea (aberante) ale evreilor împotriva altora care s-ar manifesta împotrivă-le. În realitate constatăm că singuri evreii sînt antisemiți, iar izvorul acestei poziții îl găsim în macu-latura numită ”biblia” care susține fără jenă teza cu poporul… ales, singura măscărie de acest gen din istoria omenirii ! Notăm că, după 22 decembrie-cel-negru au apărut și se in-tensifică teze privind alte două ”popoare alese”; unul fascist, cel nord-american, și unul, bietul de el, vatră a batjocoririi evreo-ame-ricane: cel Dac, de care se ocupă, între alții, chiar organizația… Dacologiei ! Congresele Dacologiei mi-au apărut constant jenante și dezgustătoare apologii în favoarea basnelor și faunei evreiești, cu presanta intenție vădită de a se muta în Dacia izvorul evreimii, chiar înainte de existența acesteia de 3.500 de ani, întunecîndu-se prin aceasta Lumina cea mare a primatului Dac, datînd de multe zeci de mii de ani, peste care se pune ostentativ spîrcîiala, de esență tîmpitizată și tîmpitizatoare ”Sîntem cretini înainte de cre-tinism” . apolitic: fără (și anti-) politică; cea mai stupidă și condam-nabilă atitudine față de Regina vieții sociale, Politica, expresie concretă a sinuciderii ca persoană ori clasă socială. Idioțenie tipic telectualistă, impusă de burghezo-moșierime, generalizată la nive-lul maselor populare prin acte de ”cultură” și artă, precum și prin antifolclor (creații telectuale în formă populară și conținut anti-popular, anti-național și anti-uman, telectualii devenind simple unelte caricaturale în mîinile opresorilor interni și externi). Apostol, Gheorghe al doilea dintre cei trei conducători ai PCR din timpul regimului democrat, născut lîngă comuna Tudor Vladimirescu, judeţul Galaţi, la 16 mai anul 4 î.e.d./1913- nu știm și nu înțelegem de ce nici o sursă nu dă exact comuna în care s-a născut !- renumit conducător comunist romîn, prim-secretar al P.C.R. între aprilie 37 e.d./1954 și octombrie 38 e.d./1955. A trăit pînă la 21 august 93 e.d./2010 (Bucureşti). Coautor al fîsului anti-comunist ”Scrisoarea celor Șase”; nu a acceptat solicitarea noastră de a deveni Președinte (sau Președinte de onoare) al Partidului Comuniștilor, deși i-am exprimat deseori permanenta simpatie (anterioară Fîsului autodenigrator), refuzînd de asemenea și pro-punerile repetate ale tovarășului Marin Trușcă (de aceeași natură), pentru inițiativele d-lui. Profund simpatizat de comuniștii de rînd, în special de muncitorii membri de sindicat, era mereu schimbat, poate inspi-rînd teamă, din funcțiile de conducere în care era ales, în final fi-ind ”mazilit” într-un mod brutal în aprilie 51 e.d./1968, de către Nicolae Ceaușescu; fusese incomod din martie 48 e.d./1965 căci era (primul) preferat pentru conducerea Partidului, acesta fiind, probabil, motivul pentru care intelectualul Ion Gheorghe Maurer, cu aplombul de ilegalist, l-a împins în față pe Nicolae Ceaușescu. Mărturisesc faptul că am fost totdeauna sigur că, avîndu-l în frun-tea PCR pe Gheorghe Apostol, Romînia n-ar fi derapat în august 51 e.d./1968 și n-ar fi sucombat tragic în 73 e.d./1989, antrenînd pierderea unei istorii de 45 de ani. Argentina: mare țară din America de Sud cu aprecieri, pentru unele perioade, de regim politic democrat, în răstimpul cît s-a aflat sub conducerea Colonelului Juan Domingo Peron și a peronismului –despre care s-a spus că este dictatură, dar și socia-lism- sub persoane apropiate, inclusiv soția sa, supraviețuitoare. armată: totalitatea forţelor speciale, organizate şi dotate corespunzător pentru apărarea militară a ţării (în majoritatea cazu-rilor) sau pentru agresiuni împotriva altor state (practicate de ex. de USA, Anglia, Israel, Franța, Australia, Noua Zeelandă, Romî-nia post-decembristă). În statele democrate toți cetățenii (în speci-al bărbații) sînt supuși unui program de pregătire militară obliga-torie, armata națională fiind formată din forțele active și cele de rezervă; la noi nu mai există, în prezent, armată, ci grupări de mer-cenari ”profesioniști” pe care statul îi pune în slujba agresorilor imperialiști, pe cheltuiala Poporului nostru. Uneori, forțele arma-te, chiar și după 22 decembrie, participă la acțiuni de salvare, spre onoarea lor și a comandanților, în caz de calamități (cutremure, inundații, furtuni, incendii, accidente majore), acesta fiind unul dintre puținele elemente pozitive rămase încă după 22 decembrie. artă: formă de oglindire (diversă, în raport de specific –literatură, pictură, sculptură, muzică, teatru…) a realității obiec-tive sau imaginate folosind imagini artistice. De-a lungul milenii-lor s-au conturat două modalități arhetipale fundamentale: arta pentru… artă, joc de metafore ”ce din coadă au să sune” (Mihai Eminescu) și arta cu tendință, militantă (în sens pozitiv sau nega-tiv), ilustrată la noi, principial și critic, de Constantin-Dobrogeanu Gherea, iar metaforic, de exemplu, de marele poet comunist Mihai Beniuc, în poezie, dar și în eseuri și studii: ”Cînd voi izbi o dată eu cu barda/ Această stîncă are să se crape/ Și va țîșni din ea șuvoi de ape,/ Băieți, aceasta este arta !” asasinat politic: ”ucidere cu premeditare a unei persoane care îndeplinește o funcție politică sau de stat” . Aplicați dv. de-finiția la exemplele celebre în care au excelat serviciile secrete și unii conducătorii reacționari ai statelor în asasinarea unor perso-nalități: Patrice Lumumba, John Kennedy, Slobodan Miloșevici și mai ales cuplul imoral Diana-Dodi, pentru a căror asasinare au co-laborat servicii secrete și două Poarce, o regină și-o ”președintă”, cu motivarea care ar trebui să le scufunde țările: ”Asemenea afa-cere –dezmățata avea în sine plămădit un arăboi spre a-l face vii-tor mai-mare peste Marea Britanie- este rasial și moral respingă-toare și nici un fiu de beduin, negustor de cămile, nu va avea ac-ces la mama viitorului Rege” Auzi, popor englez, ce scrie în rapoartele sale serviciul M.I.6 ? asuprire: sens specializat –asuprire națională: subjugarea unor Popoare, State, Națiuni, de către altele (asupritoare, colonia-liste, imperialiste), cum este cazul Romîniei după anul 73 e.d./ 1989, țara fiind ”donată” de proprii conducători autoimpuși prin crimele din timpul farsei naționale (22-26 decembrie-cel-negru). ateu: om liber de jug religios, în sensul de eliberat, fără jug (la care se raportează), stare caracteristică a Omului desprins de ciumă. Nu este sinonim cu om liber, ca în Comuna Primitivă şi în societatea democrată (Socialism, dar mai ales în Comunism). În orînduirile ante-democrate (Sclavagism, Feudalism, Capitalism), parte din omenire este în stare de robie faţă de diverşii mulți dum-nezei inventaţi de infractorii deveniţi bogătaşi, în scopul asupririi naţionale şi exploatării sociale. Nu este utilă –şi nici corectă- ex-plicaţia etimologică „fără dumnezeu”, căci nu dumnezeii au fost inventați întîi, artificial, de oameni, ci le-a premers, în mod natu-ral, Omul (sau alte fiinţe superioare de pe Terra ori venite din alte planete). Aşadar, ateul nu este Omul căruia îi lipseşte Nimicul care… nu există ! Ci acela care s-a eliberat și pe care nu-l mai atinge pecinginea şmecherită pe o anumită treaptă –şi pentru o anumită durată- a evoluţiei ca specie. Eliberarea Omului şi a co-munităţilor de această ciumă, adică dezrobirea religioasă, repre-zintă, desigur, Dezideratul Primordial al speciei, deci al Ştiinţei şi al Politicii oricărui partid democrat, a cărui esenţă este slujirea maselor populare, a Poporului. Noi, Dacii, am fost și sîntem Oameni Liberi pînă la -și după- inventarea șmecheriei evreiești (anul 465 i.m.), iar unii care, după 862 i.m., dar mai ales după anul 73 e.d., au fost înrobiți, au devenit sau vor deveni, la dezrobire, atei. Forumul Ateilor din Romînia şi forumul Frăţia Creatori-lor, ca şi alte (intenţii sau) asociaţii de acest fel reprezintă simple tragicomice utopii ale unor oameni (poate) bine intenţionaţi, dar nepricepuţi în eradicarea Răului cel mare, dacă nu cumva sînt acţi-uni bine şi temeinic gîndite pentru blocarea organizării dezrobirii, cum ne apare scriitorul Pavel Coruț (care se iscălește în ultima vreme Corutz !), după ce a publicat cam 130 de cărți de proslăvire a religiilor și fantasmelor mistice. În ultimul deceniu unii dintre ”marii” telectuali au cerut, inclusiv prin cărți masive, desființarea tuturor dumnezeilor actuali și inventarea unuia singur, conștienti-zînd, după secole sau milenii, evidența simplă: ”existența” multor dumnezei reprezintă autonegarea implicită a tuturora și, în plus, piedică insurmontabilă a realizării visului de aur al bandiților – globalizarea, ca formulă unică a despotismului. Eliberarea omului și a comunităților de robia religioasă nu a fost realizată în nici un stat cu regim politic democrat în cei aproape 100 de ani ai Erei Democrate, dovadă că în niciunul din statele care acopereau 1/3 din populația lumii, partidele comuniste nu erau conduse de comuniști, deși a existat o încercare (de stat ateu) numai în Albania, sub conducerea lui Enver Hodja, personalitate care ar trebui, pentru aceasta, ridicată lîngă cei patru mari clasici ai Doctrinei Comuniste. Aurora: numele, devenit, simbol revoluţionar, al vasului (crucișător al flotei ruse din Marea Baltică). El a vestit şi a asi-gurat asaltul asupra Palatului de iarnă şi, prin aceasta, victoria Ma-rii Revoluţii Socialiste din Octombrie (25 Octombrie/7 Noiembrie 1 e.d./ 1917 i.m.), care marchează intrarea în Era Democrată, sub conducerea lui Vladimir Ilici Lenin, înaltul genial spirit tutelar al acesteia. În noiembrie 32 e.d./ 1948 Aurora a fost declarat monu-ment istoric și ancorat pe Neva, în apropierea Palatului de iarnă din Leningrad. Vizitat de mulțimi nesfîrșite de oameni sovietici ori turiști de pretutindeni, mai ales din țările democrate, pînă la desființarea devastatoare a Uniunii Sovietice, vasul găzduia cere-monia de căsătorire a perechilor de tineri în Leningrad (la unele avînd și noi șansa de a participa). autodeterminare: dreptul națiunilor/ popoarelor pînă la despărțirea de statul multinațional și formarea unui stat de sine stătător, precum și la unirea, liber consimțită, cu alt stat. Prevăzut în textele multor constituții, precum și în Carta O.N.U., acest drept este mult -și pe drept- controversat, ceea ce a determinat și deter-mină abuzuri grosolane prin amestec în treburile interne ale state-lor (ca în cazul teritoriului sîrbesc, Kosovo, inima Serbiei). S-ar impune, de lege ferenda, ca acest drept să fie strict condiționat și cenzurat de principiile: 1. Este vorba de dreptul exclusiv al națiu-nilor/ popoarelor (ci nu al altor segmente); 2. Se referă exclusiv la state multinaționale (formate din națiuni/ popoare aflate in inte-grum în statul multinațional respectiv). Cînd este vorba de o parte a unui popor care are existență statală în afara statului multina-țional, situația se complică foarte mult. Și aici s-ar impune adopta-rea de prevederi constituționale în statele respective precum și in-ternaționale și mondiale, pentru reglementare pașnică și, mai ales, pentru evitarea amestecului de populații, care este ori devine bază sigură pentru neînțelegeri, conflicte și dezastre. De remarcat un fapt excepțional pentru Poporul Dac: în baza principiului leninist privind dreptul la autodeterminare, deve-nit politică de stat în Rusia Sovietică, chiar în noiembrie 1917 -anul I al Erei Democrate- Basarabia și-a proclamat autonomia, de-venind Republică Socialistă (bolșevică), prin acțiunea energică a Comuniștilor de la Chișinău. Dar Rusia Sovietică n-a apărat repu-blica aceasta de agresiunea statului burghezo-moșieresc romîn. autonomie: dreptul la 1. administrare proprie a unei mino-rități cu o anumită localizare într-un stat național (autonomie ad-ministrativă) și 2. auto-guvernarea unei națiuni în cadrul unui stat federal (autonomie politică). În Romînia, stat național unitar, nu sînt reale cazuri de autodeterminare și autonomie, dar în afara ei, în toate statele veci-ne (constituite pe pămîntul vechii Dacii) trăiesc multe milioane de Daci (cît și în Romînia ori mai multe), care nici nu au dreptul să-și folosească numele și limba; ba, se rățoiesc și la noi: ”Daci ? Ter-minați cu prostiile !”, mi-a replicat cineva textual. Tragedia cea mai mare ne apare a fi a multor milioane de Daci sud-dunăreni, înstrăinați în propriile teritorii ori răspîndiți în toată lumea, unde nici nu mai spun ce sînt, iar în Romînia, mica Dacie păstrată, ei sînt priviți cu rezerve sau chiar cu antipatie. Dezastrul îl ampli-fică telectualii romîni care, după 22 decembrie, se duc peste unele vatre de Daci din Europa cu echipe anti-folclorice (și nu numai) spre a-i asfixia în nămoluri antivalorice poreclite ”folclor” și, mai ales, religioase. autoritate: organ de stat competent (prin lege) să emită dispoziții obligatorii; autoritățile (de stat) sînt de trei tipuri: Pute-rea (Legislativul), Administrația (Executivul) și Justiția. Prima es-te singura care adoptă legi obligatorii pentru celelalte două, cea de-a doua le pune în aplicare, iar cea de-a treia rezolvă încălcările legii (de către orice persoană fizică sau juridică), deci conflictele. Există și o ciudată autoritate specială în cadrul Justiției –sau în afara ei ?- (Curtea Constituțională) în formă juridică dar de esență politică, importată din țări libertine, care este formată din judecă-tori și învestită cu dreptul de a cenzura acte ale Puterii (nouă inși –numiți, ci nu aleși de popor- pot desființa o lege dată, în numele poporului întreg, de către 588 de parlamentari; asta da… demo-crație !!!). Numai retardații –de regulă, ei sînt telectuali- și cei rău intenționați vorbesc la plural despre cele trei organe de stat nu-mindu-le ”puteri” cu un adaos, monstruos și abominabil, că ar fi… egale, acesta fiind cel mai înalt și sigur mod de (auto)prezentare a telectualilor ca… analfabeți ! (E un fel de docență în analfa-betism specific romînesc). azil politic: ocrotirea (materială și morală) acordată de un stat unui cetățean străin, persecutat în țara sa din motive politice. În timpul regimului democrat (anii 31-73 e.d.), trădătorii, transfugii, ticăloșii, aciuați în oboarele occidentale, primeau azil politic acolo și acționau împotriva Patriei, iar după 22 decembrie au revenit și, urcați pe creștetul nostru, se gînîeață peste țară, etalîndu-și drepturi legitime și competență la această mîrșăvie. În același timp, Romînia, în respect față de valorile umane pozitive, în timpul regimului democrat, a acordat azil politic unor mari personalități, luptători pentru progres și democrație, victime ale represiunii politice în țările lor (Spania, Grecia, Ghana). Ă ă: sunet (și literă) specifice Limbii Dace; trebuie să fie exprimat, obligatoriu, în rostire și în scrierea națională (dar lip-sește deseori în ”presa” și în cărțile post-decembriste, devenite, astfel, și formal, maculatură de profundă ținută antinațională). B barbarism: comportament, de regulă al altuia, de impu-nere, prin violență, de forme străine, pentru acapararea sau distru-gerea bunurilor ori desființarea specificului unei comunități și chiar a acesteia. Se manifestă pe plan militar, politic, economic, lingvistic, spiritual… Populațiile (sau conducătorii lor) care prac-tică barbarismul se numesc barbari; peste pămîntul Daciei au tre-cut toți barbarii cunoscuți din Eurasia și nu numai, o listă a lor, reprezentată de silaba/litera inițială, fiind ilustrativă: Ro-Go-Hu-Ge-A-Sla-Bul-Ung-Pe-Cu-Ta-Tur-A. Profesorul meu de istorie din gimnaziu, Virgil Șerbănescu, mi-a furnizat lista (la clasă, dar numai eu am reținut-o), în clasa a șasea, la care am adăugat (în anii de liceu) începutul (Ro), de la romani și sfîrșitul A, ameri-canii, (după 22 decembrie-cel-negru). Dar mai sînt și alți barbari care, cu mult mai înainte de Romani, ne-au călcat, de exemplu Perșii, cărora noi, Dacii, le-am dat, deseori, înalte lecții de istorie și civilizație (exemplu ilustrativ - Regina Tomiris care și-a adjude-cat, ca trofeu de luptă, capul lui Cirus cel Mare care venise asupră-i cu o oștire imensă). Toate popoarele și toate persoanele ne-oligofrene îi con-damnă pe barbari, dar în Istoria lumii există o excepție: Dacii, care, începînd cu ”Școala Ardeleană”, îi proslăvesc pe Romani, limba lor și pe Traian, atitudine impusă de telectuali, toți (pînă la regimul democrat) fii de bogătași, instruiți și educați în afara țării (și împotriva ei), de către anti-Daci, pe la: Harkov, Lwov, Buda, Pesta, Wien, Praha, Berlin, Paris, Milano, Roma... Există, totuși, și o excepție specială care ne privește direct: ne-Daci care îi pro-slăvesc pe învingătorii lor, anume Grecii actuali care îl glorifică pe Dacul nostru, Alexandru Macedon, dar nu numai atît: chiar ei, nimiciți în luptă de Alexandru, îl prezintă cu mîndrie a fi… grec, eroul lor ! (anterior, Homer l-a lăudat pe învinsul Grecilor, Regele Dac, Rexox, cumnatul regelui Priam al Troiei). bancă: obiectul sfînt și simplu în care începem scris-citi-tul, aici nefiind vorba despre el, ci despre cea mai spurcată insti-tuție capitalistă prin care exploatatorii, tăietori de cupoane, distrug pe toți mulții mici împrumutați, susținîndu-și pe colaboratorii hră-păreți. Cu sens opus, noi am cunoscut băncile în timpul regimului democrat. La (re)instaurarea regimurilor democrate, Puterea (mai ales Puterea Democrată) va lua, în prima zi, două măsuri esențiale pentru viața maselor populare: prețuri unice controlate de stat, la toate produsele și ecart maxim de 1 %, obligatoriu pentru orice bancă; apoi, într-o măsură următoare, băncile ne- și anti- naționale trebuie desființate. becalizare: ridicol fenomen post-decembrist, situat între extremism și fascism, prin care șarlatani idioți deveniți bogați și îngîmfați îi batjocoresc pe creduli. De la Becali, personaj sinistru, respingător și hidos (un hidos simpatic) care se prosternează în public în fața semnului de robie proprie (=flencăneala mîinii prin dreptul feței), dar scuipă simbolurile Libertății altora. Între tismă-nenizare și corogenizare, becalizarea unește lanțul trofic al specifi-cului romînesc de distrugere națională de după 22 decembrie 73. Birmania/ Republica Socialistă a Uniunii Birmane, (în prezent Myanmar) capitala Rangoon (Yangon), țara lui U Thant, Secretar General al ONU, stat cu regim politic greu de definit , prezentat ca socialist (”Calea Birmaniei către Socialism”, din ia-nuarie 57 e.d./ 1974), dar în luptă cu rezistența armată a… Parti-dului Comunist al Birmaniei (!), dictatură militară (cu atitudine democrată, patriotică) etc, cu blocadă economică (în general ine-ficientă) impusă de hidosul jandarm mondial, USA, de mai multă vreme prezentat ca ”un alt popor ales” . Acest ultim aspect ar in-dica justificarea calificării ca democrat (socialist) a regimului po-litic, dar face de neînțeles atitudinea partidului comunist sau a au-torităților față el. Biroul Informativ al Partidelor Comuniste/Cominform (din septembrie 30 e.d./ 1947 pînă în 40 e.d./ 1956): organ infor-mativ al partidelor comuniste (guvernamentale), creat la consfătu-irea din Polonia de reprezentanți din țările democrate europene: Bulgaria, Cehoslovacia, Iugoslavia (pînă în 32 e.d./1948), Polonia, Romînia, Ungaria, Uniunea Sovietică, dar și din Franța și Italia, ca o continuare a Internaționalei Comuniste (a III-a). biserică: locul (moral și material), multiplicat la noi ca ciupercile după ploaie, unde, după maculatura biblică, un ”sfînt” (Ștefan) a fost lapidat de telectuali (=farisei) în urmă cu 20 de se-cole care, privind chiar stîrcitura S.c. Prăvălia BOR, desfidea con-ceptul lăcașurilor de cult, pentru care este de reținut sarcasmul bi-nemeritat din ultimele cărți ale lui Coruț -spre deosebire de pri-mele peste 100- ”mai lesne poți găsi o fecioară într-un bordel, decît pe dumnezeu într-o biserică” , dar aceasta în accepțiunea, absolut improprie, că dumnezeul ar fi personaj pozitiv. O remarcă plină de amărăciune post-decembristă: toate orașele s-au umplut de biserici –care cer biruri tot mai multe și mai mari- dar în nici un oraș nu (mai) există closete gratuite și nici fîntîni arteziene… Apariția unei biserici îmi trezește instantaneu, prin reflexul pavlo-vian, imaginea celor două absențe. blocadă (politică, militară, economică): atitudine de forță, agresivă pentru izolarea unui stat (grup de state) sau regiune, zonă a unui stat, de către alt stat (grup de state). Sînt celebre: Blocada Leningradului (militară, în cel de-al doilea Război Mondial) im-pusă de agresorii fasciști germani, ca formă a războiului (operațiu-ne strategică militară) și Blocada Cubei (economică, practicată de către USA), acțiune strategică banditească datînd de peste 50 de ani, determinată de caracterul superior al organizării social-econo-mice a statului supus blocadei de către statul cu politică retrogradă și agresivă. boli sociale: degradări fundamentale în comportamentul social, încurajate de autorități, care tind să desființeze esența Omului (ca specie) și a Comunităților, transformîndu-le într-o plastilină amorfă, în mîinile otrăvitoare ale exploatatorilor, asupri-torilor și, mai ales, ale înrobitorilor. Prima, în ordinea capacități-lor de distrugere în masă și a violențelor este religia, ca cea dintîi formă de organizare fascistă a politicii, subvenționată masiv, ofi-cial și pe ascuns, de toate guvernările anti-democrate, urmată de altele, între care, mai întîi, apolitismul, apoi: destrăbălările pu-blice în masă (bîțîieli în ritmuri infernale de zdrăngăneli asurzi-toare și orăcăieli), numite distracții, festivaluri, carnavaluri (va-luri de… carne !), slujbe și procesiuni religioase, meciuri de fot-bal, zurbele de stradă contra autorităților (nu cuprindem aici pe cele favorabile). Ocuparea programelor TV cu astfel de boli este o crimă națională… Boierime: moșierime, clasa socială a feudalilor, reprezen-tată politic prin partidul conservator (după apariția celor liberale) și de către PNȚ, devenit gunoi istoric după 30 e.d./ 1946, reînviat anacronic, după 73 e.d., prin osîrdia conducătorului contrarevolu-ției, Ion Iliescu, după care, prin mijlocirea politicului, a reapărut și… moșierimea peceristă, îmbogățită cu pămîntul sustras de la C.A.P. și I.A.S.. Bolivia/ Republica Bolivia, stat democrat între 53-54 e.d./ 1970-1971, înlăturat prin lovitură de stat de dreapta, sprijinită de imperialism, prin CIA. bolşevic: adept, partener, reprezentant și susținător al celor mulți, al maselor populare, cel mai înalt nivel de atitudine politică democrată, sinonim: comunist (adevărat), opus: menșevic (= anti-comunist), reprezentant tipic: Vladimir Ilici Lenin, opus tipic: Lev Davidovici Troțki. bolşevism: curent politic și ideologic comunist, expresia cea mai înaltă a politicii și ideologiei democrate, a celor mulți, sintetizate inițial în cadrul Partidului Comunist (bolșevic) din Ru-sia (болшинство=bolșinstvo=majoritate), în opoziție cu cea mai reacționară și retrogradă formă de organizare politică, pusă în sluj-ba burgheziei și moșierimii – menșevismul, curentul celor puțini (меншинство=menșinstvo=minoritate), prezentați în fals drept democrați, numiți, în general, social-democrați, cei mari mari in-amici ai progresului și democrației (prin caracterul ascuns al ati-tudinii anti-comuniste). brahmanism: religie antică indiană, cu suport ideatic în Vede, zeu suprem fiind Brahma. Vedele sînt ”documente literare și filozofice-religioase ale antichității indice (…) care au devenit cărțile sfinte ale brahmanilor și hindușilor” în limba sanscrită . Datează de 2.500-3.500 de ani. Brigăzi internaționale. Reproduc parțial textul de sub acest articol din ”Dicționar Enciclopedic Romîn” : ”Brigăzile in-ternaționale au fost expresia internaționalismului proletar, a sen-timentelor antifasciste ale popoarelor, a adevăratului patriotism. Brigăzile internaționale au cîștigat pentru totdeauna dreptul de a ocupa în istoria universală un loc de cinste printre luptătorii pen-tru libertate, progres și pace, au cîștigat gratitudinea nemuritoare a tuturor democraților spanioli”. L-am cunoscut după 73 e.d./ 1989 pe unul dintre eroii de rînd, apărători ai Republicii Spaniole –comunistul antifascist An-drei Micu- și, timp de vreo 15 ani, am avut foarte interesante dis-cuții cu d-lui, cu ocazia întîlnirilor organizate de către Asociația Antifasciștilor Romîni (amîndoi fiind în Comitetul Național) și de alte organizații comuniste post-decembriste; a murit uitat și neștiut de nimeni, dar l-a evocat, publicînd postmortem un interviu pe care i l-a luat, cu mai mulți ani înainte, prof. univ. Gheorghiță Zbăganu, unul dintre participanții activi la organizarea comunistă post-decembristă, fratele Eroului Comunist, Virgil Cătălin Zbă-ganu. De asemenea l-am cunoscut -la începutul anilor 60, (locuia în București, pe Bitoliei 12) pe conducătorul comunist, generalul Constantin Doncea, adjunctul lui Iosip Broz, aflat la conducerea Brigăzilor Internaționale (acesta cunoscut sub numele.de Walter și apoi Tito). Înfrîngerea militară a revoluției comuniste spaniole și a statului democrat spaniol, rezultat din alegeri democrate –prin confruntarea abuzivă dintre capitalismul imperialist cu ”internați-onalismul” proletar- pe pămîntul Spaniei Revoluționare este un exemplu profund probator de cum nu trebuie să se întîmple în is-torie, căci fiecare popor (trebuie) să-și rezolve singur, pe cale poli-tică, problemele organizării și conducerii societății, respingînd atît exportul de revoluție cît și de contrarevoluție. În Spania s-au con-fruntat, de partea războiului național-revoluționar (anii 20-23 e.d./ 1936-1939) într-un război mondial nedeclarat, aceste două forme de intervenție abuzivă; au luptat pentru revoluția spaniolă 35.000 de revoluționari din 54 de țări, între care 500 de antifasciști romîni (inclusiv un regiment de artilerie motorizată, cu bateria ”Tudor Vladimirescu”, grupul de artileriști cu nume simbolic ”Gheorghe Gheorghiu-Dej”, compania de pușcași ”Grivița”); fenomenul a fost apoi generalizat pretutindeni în lume, ultima mare zurbă fiind maidanul euro-occidental din Kiev, alimentat fraudulos cu merce-nari sosiți ca ”sportivi” la jocurile olimpice de la Soci. budism: una din marile religii inventată (în India) cu cca 2.500 de ani în urmă, avîndu-l în centru pe legendarul Buddha, născut în Lumbini (Nepal) în familia Gautama, numit Sidahartha. La 30 de ani „descoperă” posibilitatea eliberării ființei omului de patimi și iluzii, prin Deșteptare, de unde porecla Buddha ”cel Deșteptat, Iluminat” (termenul provine din sanscrită, limba regiu-nii natale, o posibilă urmașă a limbii Dace, în țara în care locuito-rii poartă costum național… Dacic !). Fiind din clanul Shakya, a fost supranumit Buddha Shakyamuni. (Ne putem dedulci acum cu Eminescu ? ”Eu nu cred nici în Iehova,/ Nici în Buddha-Sakya-Muni,/ Nici în viață, nici în moarte,/ Nici în stingere, ca unii”) . Dotat cu exact 547 de”vieți” (anterioare), Buddha ar fi avut, în cea reală, un discipol, Ananda, iar la o vîrstă înaintată dis-pare în Pari-nirvana; observați, cu ușurință, similitudini în toate invențiile religioase, anterioare și ulterioare, toate avînd o structu-ră foarte simplă, cu cîteva motive generale, ca repere ale stufatelor de faună complexe, peste tot îmburuienite în lălăieli ademenitor-păcălitoare și asfixiante. Budismul, însămînțat pe fondul sărăciei materiale (imedi-at ni se sugerează imaginea imensei Indii, cu peste un miliard de locuitori) și de cunoaștere (ca toate miile de religii), predică înro-birea omului (la fel ca toate religiile, prin aceleași șmecherii tipi-ce) prin renunțarea celor mulți la satisfacțiile și plăcerile firești ale vieții și acceptarea exploatării, asupririi și robiei, ca mijloace sigu-re de a cîștiga… alte vieți (post-mortem !). Nici nu există ceva mai stupid, dar… ”robii fericiți” acceptă asemenea bazaconii, sub iluminarea cărturarilor telectuali. Ca și celelalte religii ne-evreiești (necreștine și creștine), este mai puțin hidoasă, despotică și anti-umană decît creștinismul și iudaismul (religiile mai mari dintre multele inventate de evrei pentru… stăpînirea lumii, ca popor ”ales”). Bulgaria: vechi teritoriu Dacic unde s-au stabilit slavii mi-gratori, apoi bulgarii, de origine turcică, veniți de departe, apoi din teritoriul dintre Nistru, Dunăre și Marea Neagră (tot vechi teritoriu Dacic), fiind treptat asimilați de slavi, dar li s-a păstrat numele. În secolele 12-13 a existat o organizare statală daco (romîno)-bulga-ră. După cel de-al doilea război mondial, Republica Populară Bul-gară, a fost țară democrată, (populară, apoi socialistă) între 15 sep-tembrie 29 e.d. și 73 e.d./ 1946-1989. burghezie: clasă socială reacționară specifică orînduirii capitaliste, deținătoarea principalelor mijloace de producție, situa-ție care îi asigură exploatarea socială a maselor populare. Reînfi-ințată, în Romînia, de Contrarevoluția antisocialistă din anul 73 e.d./ 1989, pe baza imensului fond social de parșivenie peceristă, burghezia s-a format din ciocoimea peceristă, prin naționalizarea și apoi jefuirea principalelor mijloace de producție, aflate în pro-prietatea comună a statului și a persoanelor fizice. Romînia era, în 22 decembrie, singura între țările democrate în care patrimoniul cvasitotalitatății întreprinderilor, instituțiilor și organizațiilor eco-nomice (peste 35.000) era proprietate privată a oamenilor muncii (=părțile sociale). De aceea, cum știm, prima măsură contrarevo-luționară a fost o catastrofă: restituirea părților sociale, pentru a se putea jefui apoi totul, după naționalizare. O altă măsură devastatoare, în totalitate abuzivă, a fost desființa-rea CAP-urilor prin lege, deși ”parlamentul” contrarevoluționar nu avea acest drept, întreaga avere a CAP-urilor fiind proprietate pri-vată, naționalizată și pusă apoi la dispoziția găștilor de infractori peceriști din fiecare localitate, toate comisiile de ”restituire” fiind formate exclusiv din foștii cotropitori, hîrciogii care ronțăiau CAP-urile și IAS-urile. În satul Urechești din Comuna Cicănești, localitatea natală a autorului, banda-de-infractori din primărie (exact cei care ne-au cotropit în numele statului întreaga suprafață a celor două obști -Scăunei și Urechești- în timpul Socialismului) ne-a acaparat pentru sine toată suprafața islazului particular și ma-re parte din pășunea împădurită, folosind pentru aceste jafuri tot felul de infracțiuni și cîrdășia cu banda-de-infractori din silvicul-tură, prefectură, consiliul județean, poliție, procuratură, justiție, ministere și alte instituții centrale. Așteptăm soluția justiției, după 53 de ani de judecată, răstimp în care apărătorul islazului particu-lar al sătenilor (autorul prezentei cărți), a suferit nenumărate re-presiuni din partea ciocoilor peceriști (în perioada anilor 44-98 e.d./ 1960-2014): procese civile și penale, contravenții, multe zeci de rețineri la beci, condamnări politice, arestări și dețineri abuzive la închisoare politică, mai multe confiscări de bunuri (apartamen-tul, pușca și muniția de vînătoare, manuscrise literare și politice, terenuri, toate fiind încă nerestituite), neacordare de drepturi cetă-țenești, inclusiv cele de muncă și de deținut politic… În timp ce bestiile vorbesc, cu nonșalanță, despre democrație și acum, ca și după 30 decembrie 31 e.d./ 1947. Notez, în contradicție cu toți lălăitorii de pe toate meridi-anele și paralele, că niciodată burghezia nu a fost progresistă, așa cum se susține, total eronat, de către ideologia partidelor ”comu-niste”, cu referire la perioada de formare, de luptă și înlăturare a moșierimii și a relațiilor feudale din viașa social-economică, ci oricînd și oriunde numai și total retrogradă și reacționară. Toată omenirea ar fi fost fericită, dacă, în evoluția firească, ar fi trecut de la feudalism direct la orînduirea democrată, Socialism. buşibleri: cuvînt creat pentru a-i numi, împreună, pe cei mai mari fasciști contemporani: Buș (senior și junior), președinți ai USA și Bler, primul ministru al Angliei, un bîțîit rînjit și mon-struos; toți trei (mi-)au apărut, în toate manifestările cunoscute, ca fiind dezechilibrați neuro-psihici; ei au provocat conflicte și au arat cu bombe țări suverane și independente (Irak, Afganistan, Al-bania, Iugoslavia, Somalia…), C Cadrilater: ținut Dacic, component al Dobrogei, format din județele Durostor și Caliacra, aflate, de peste 70 de ani, în Bul-garia, vechi teritoriu în care Dacii au fost, parțial, asimilați (for-mal) lingvistic (mai ales lexical) de către Slavi și Bulgari, popula-ții migratoare, stabilite în acest spațiu. (Proba genomului va stabi-li, ca și în Ungaria, că, în majoritate covîrșitoare, locuitorii penin-sulei balcanice sînt, fără îndoială, Daci). calendar ED: În istoria Omenirii au existat și există mii și mii de calendare, stabilite pe criterii particulare, de la stat la stat sau de la ”domnie” la domnie, neavînd niciunul explicație și vala-bilitate generală, deși, în ultimele secole, unele calendare au fost extinse în defavoarea altora, dintre care multe au și dispărut. Pen-tru că, de cîteva milenii, toate conducerile statale și-au bazat do-minația pe extremismul, terorismul și fascismul religios, cu o fau-nă infinită de abominabili stăpîni și zei bestiali, cărora li s-au cro-șetat biografii cu vagi elemente concretizate prin plasare în timp și spațiu, s-au inventat și calendare ca puncte de reper în uniformiza-rea robilor. Unele au fost, treptat-treptat, impuse în mai multe arii de răspîndire a basnelor respective, cuprinzînd state diferite și, ast-fel, au devenit internaționale. Organismele economice și politice de subjugare internațională, mai ales din secolul trecut, le-au im-pus pe plan mondial, cum este cazul calendarului iudeo-masonic, în ciuda faptului că în propria țară religioșii ”creștini” sînt mai pu-țini, procentual, decît în orice altă parte din aria cuprinsă de aceas-tă ciumă evreiască.. Nimeni, nici chiar statele unde există religiile cele mari, superioa-re (numeric) celei creștine ori exclusive, nu și-au pus problema în-locuirii calendarului nerușinat, impus prin religie, comerț, diplo-mație, turism, războaie, crime, genocid, calamități, amenințări, pe-depse, toate prezente în multitudinea de direcții din roza vînturi-lor, căci pînă acum un secol, toate comunitățile erau guvernate de regimuri anti-democrate: sclavagism, feudalism, capitalism. Dar la 25 Octombrie 1917 -7 Noiembrie, pe stil nou- în Rusia țaristă, s-a produs cel mai important eveniment istoric din ultimele 255.000 de ani de cînd avem știri despre existența Omenirii: Ma-rea Revoluție Socialistă din Octombrie (M.R.S.O.). Prin aceas-ta, Istoria încheie parțial capitolul Erei ante- și anti-democrate și intră în Era Democrată, 1917 din calendarul i.m. (iudeo-masonic) devenind anul I e.d., an care se încheie la 6 noiembrie viitor. De multă vreme am gîndit, de cîțiva ani am realizat și am propus, prin articolele și cărțile mele, acest Calendar al Erei Democrate, pe care l-am sugerat tuturor conducătorilor pretins Comuniști, dar ei sînt… telectuali ! Sper ca pînă la trecerea în secolul al II-lea al Erei Democrate să existe partide ale comuniștilor și state care să adopte acest calendar, aruncîndu-l la gunoi pe cel insultător, legat de basnele șmecheriei evreiești. calitate: ceea ce dă valoare unor obiecte, procese, fenome-ne, într-un anumit spațiu și timp, însușire, caracteristică, în special pozitivă. Cambodgia/ Kampukia/ țara khmerilor/ Kampuchea De-mocrată – 17 aprilie 58 e.d./ 1975. Profitînd de sprijin extern (USA) și de monstruoase crime în masă ale guvernului condus de Lon Nol, după mulți ani de război civil, regimul democrat (favora-bil fostului rege), proclamat la 12 aprilie 58 e.d./ 1975, condus de Pol Pot a fost înlăturat, apoi readus la putere regele Norodon Siha-nuk, un tip simpatic, cu vederi pro-democrate, profund afectat de terorismul și crimele lui Lon Nol, dar nehotărît și labil. În aceste condiții, Comuniștii și guvernul democrat au continuat existența pe o parte a teritoriului. Ciudat, dar s-a întîmplat: la 25 decembrie 62 e.d., Vietnamul socialist intervine cu trupe în Cambodgia, îm-potriva guvernului… socialist al acestei țări ! (Nu ne este clară si-tuația, din lipsă de informații publice). cantitate: ceea ce măsoară obiectele, procesele, fenome-nele, prin număr, ordine, dimensiuni (materiale) de diferite tipuri. capital: sumă de bani deținută de persoane (fizice sau juri-dice) ca simbol, măsură și prototip al proprietății. Investit în pro-cesul de producție, comerț, servicii, capitalul aduce plusvaloare, generînd adîncirea exploatării și diferențierilor social-economice (în Capitalism) sau reluarea lărgită a producției pentru ridicarea necontenită a nivelului de trai material și spiritual al întregului po-por (în Socialism). Capitalism: cea mai reacționară orînduire social-economi-că din lumea contemporană, situată istoric între Feudalism și Soci-alism, caracterizată prin bipolarizare socială și economică, de o parte fiind un procent infim (1-2) bogătașii consumatori, trîndavi, trăind în lux și desfrîu, de altă parte fiind majoritatea covîrșitoare (85-90 %) producătorii bunurilor, viețuind în mizerie și umilință, între cele două părți situîndu-se intelectualii și alte categorii de slujitori ai bestiilor capitaliste. Capitalismul –a cărui esență a explicat-o perfect Karl Marx- are un caracter internaționalist, chiar mondial, globalizator și generează, în mod obiectiv, permanent, imperialism, exploatare, asuprire și robie, conflicte și războaie, in-tervenții barbare și fasciste împotriva statelor și regimurilor politi-ce democrate sau care evoluează spre democrație. Esența capitalismului o evidențiază legea sa fundamentală care se exprimă lapidar libertate deplină pentru Hoți și Hoție. Într-o societate normală nimeni nu susține capitalismul în afară de jefuitorii îmbogățiți și slugile lor, la care se adaugă o parte din cei atinși de oligofrenie, retard și paranoia. Capitulații: act bilateral cu textul necunoscut ad-litteram, încheiat între Poarta Otomană și Principatele Daciei, care a stat la baza relațiilor de suzeranitate între cele două Părți (în secolele 15-19 i-m). Potrivit lor, Înalta Poartă asigura politica externă, apăra-rea față de terți a Principatelor, confirmarea Domnilor aleși de ele, în schimbul unei prestații în pungi de aur, la început simbolice, apoi, treptat, tot mai consistente și împovărătoare, datorită luptelor dintre ”partidele” (cu sensul actual de găști) boierești –identice cu cele post-decembriste, care au același comportament față de Noua Poartă Cotromană Romano-Germană de la Strasbourg- care ”ale-geau” tot mai des alți și alți Domni. Ar fi de maximă importanță dacă specialiștii Daci (”Ro-mîni”) ar cerceta, cu mijloace puse la dispoziție de stat, arhivele din Turcia, Romînia, Rusia, Ucraina -și din alte părți, unde s-au scurs averi și documente Dace- pentru a găsi textul Capitulațiilor. Carol I, domn și rege (de import) al Romîniei între 1866 și 1914 (i-m). Adus în țară de burghezo-moșierimea trădătoare, după alungarea lui Cuza. Hopînțolul, în ciuda unor merite, prea mult lăudate (cu adevărata explicație constînd în planurile diaboli-ce de subjugare a Romîniei, inclusiv prin tratatul secret din 1883), are grave semne de întrebare pe numele său pentru războiul balca-nic, provocarea și reprimarea Marii Răscoale țărănești din 1907, asasinarea lui Eminescu, pentru care amintim, cu îndatorire, neui-tatul semn de istorie: ”Ca Rol fu mare, mititelul !”, iar ”Minciuna stă cu Regele la masă” are deja valoare paremiologică… Pentru că el a inaugurat dinastia străină cocoțată pe crește-tul Romîniei, datori sîntem o replică pentru unii specialiști: Dacia (incluzînd și Romînia) nu a avut niciodată ”regi”, nici chiar cînd se numeau formal astfel; ei erau, în realitate, aleși, deci conducă-tori, azi Președinți; același regim l-au avut și toți hopînțolii (ei fi-ind ”aleși”, dar nu de Țară, ci de trădătorii ei). Amintiți-vă Lumi-nile: Tomiris, Burebista, Decebal, Vlad (și Regele Daciei Unite și Domnul Munteniei), Iancu, Ștefan, Mihai, Cuza… au fost aleși, Domn, sau Rege fiind doar numele vremii pentru Președinte. Carta O.N.U.: tratat internațional semnat la 26 iunie 28 e.d./ 1945 la San Francisco (USA) și intrat în vigoare la 24 octom-brie 28 e.d./ 1945, cu scopul declarat ”să mențină pacea și securi-tatea internațională”, deseori folosit, mai ales după anul 73 e.d., în sens contrar, motiv pentru care i-am dat supranumele Organul Nimicirii Umanității, metaforă care cunoaște tot mai multe acope-riri concrete și adeziuni. carte: simbolul ”competenței” politice a telectualilor, care le alimentează orgoliul deșănțat și pretenția corelativă de a condu-ce politica societății. Din această abominabilă rătăcire antidemo-crată a rezultat preceptul paremiologic de import, esențialmente anti-folcloric Dacă ai carte, ai parte, adepții (și oligofrenii care-i ascultă) nemaidisociind între domeniile de aplicare: profesional (unde este valabil), juridic (de asemenea valabil parțial) și politic (unde Cartea valabilă trebuie să fie nu în cap, ci în buzunar: car-tea de… alegător !) Castro, Fidel: -născut la 13 august 10 e.d./ 1927, de pro-fesie avocat, condamnat la 15 ani de închisoare, după eșecul asal-tului de la Fortăreața Moncada din 26 iulie 36 e.d./ 1953: strălucit comandant revoluționar și conducător comunist din secolele XX-XXI –prim-ministru, conducător al Partidului Comunist, laureat al Premiului internațional Lenin, edificatorul socialismului victorios în Cuba Eroică. În 91 e.d./ 2008, s-a retras la cerere, pe motiv real de boală, dar continuă să urmărească atent evenimentele din pro-pria țară și din întreaga lume, exprimîndu-și opiniile în scris (le citim aproape zilnic cu mare interes și satisfacție, trimise de amba-sada Cubei la noi); uneori se întîlnește cu mari personalități din țară și din lume. Catedrala… Vd. Scrînteala Smintirii Neamului categorie socială: grup mare de persoane, constituit isto-ricește, cu caracteristici definitorii proprii, care, împreună cu pătu-rile și clasele sociale formează structura socială a unei țări, cel mai important aspect pentru determinarea și caracterizarea Politicii. Se folosește, mai ales, cu sens general pentru clasă, categorie, pătură, componentă (socială). ”căderea Comunismului”: sintagmă oligofrenică, avînd rol de propagandă anti-socialistă și de mascare a războiului secret, evident pentru oricine, bazat pe trădarea lui Gorbaciov. De reți-nut: 1. Comunismul, ca societate, nu a existat pînă în prezent, deci nu putea să… cadă ! Iar ca doctrină, nu se pune problema. 2. So-cialismul, ca societate, nu a căzut, ci a fost trădat prin acțiuni se-crete, unele dezvăluite deja. De ex. Petre Roman a aflat, la Paris, în noiembrie 71 e.d./ 1987, de la o ”legătură”, care i-a spus, cu 25 de luni înainte, că ”la 25 decembrie 1989 va fi ucis Președintele vostru !” Are cineva comentarii ?!?. Aaa… V-ați dumirit de ce tocmai el, înflanelat ca și alții, a devenit… prim-ministru al Con-trarevoluției ?!? Păi, nu trebuia recompensat pentru alergătura aceea disperată de la facultate pînă la TVR și CC ?!? Expresie a guvernării papițoisto-handicapate, Petre Roman are to-tuși meritul de a fi confirmat că în decembrie-cel-negru la noi au acționat 80.000 de militari străini, deci Romînia a căzut victimă a războiului internațional nedeclarat, acesta, ci nu… poporul, înlătu-rîndu-ne regimul democrat, Ceauşescu, Nicolae (născut la Scornicești, județul Olt, la 26 ianuarie anul 1 e.d./ 1918, Președinte al Republicii Socialiste Romînia, răpit din biroul său de lucru de către autorii puciului mi-litar (generalii Stănculescu și Vlad, după asasinarea ministrului Armatei, Vasile Milea), sechestrat și arestat, apoi asasinat mișeleș-te, de conducătorii Contrarevoluției, în decembrie 73 e.d./ 1989): Erou-Martir Național, cel mai mare dintre conducătorii Daci din ultimele două milenii. S-a lăsat năclăit în demențialul cult deșănțat al personalității și, prizonier al bestiilor peceriste, nu a putut acți-ona eficient pentru evitarea sau înăbușirea (din fașă) a contrarevo-luției, victorioasă (vremelnic) pe fondul complotului internațional antisocialist din Anul Dezastrului Planetar, 73 e.d./ 1989, în fond un (al Treilea) Război Mondial împotriva Socialismului, posibil și eficient prin trădarea lui Gorbaciov, acesta devenit aliat al imperi-alismului fascist americano-european, demers posibil deoarece masele de Comuniști și Oameni-ai-Muncii nu aveau acces la con-ducere nici în Partid și nici în Stat.. Cu o singură excepție pe care nu mi-o explic, (surprin-zătoare), oridecîte ori venea în Argeș, eu eram condus în beci la miliție-securitate. Știu însă că, permanent, i se prezentau rapoarte (confirmate mie) despre activitatea mea ”dușmănoasă, antipartini-că și antistatală” și în special de critică a conducerii superioare. Da, recunosc faptul că zilnic, ceas de ceas, minut de minut, per-manent –ca un comunist adevărat, cum eram, sînt și voi fi etern- criticam deschis, argumentat, la obiect, toate năzdrăvăniile pe care le făceau peceriștii trădători, adică cei 3.831.000 de purtători ai carnetelor verzulii mînjite în roșiu… L-am întîlnit pe Președintele-cel-Mare de cîteva ori (prima oară cînd eram student), i-a plăcut și a apreciat ceea ce am vorbit eu. Din 73 e.d./ 1990 am constituit Comitetul Național pentru Cin-stirea Memoriei Președintelui-cel-Mare, Nicolae Ceaușescu și am organizat procesiuni de cinstire la locul din Ghencea unde eu am stabilit, ca punct de reper național, posibilul mormînt al marilor asasinați din decembrie. Din păcate, se adună sute și mii de pece-riști care clăbucesc și clefetesc verzi și uscate prin care îl pone-gresc pe Eroul-Martir, mai ales prin compararea cu spîrcul evreu, neputînd exista îmbălegare mai grosieră… Cred că noi am avut marea neșansă că, în martie 48 e.d./ 1965, după moartea prematură a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, nu a fost ales în fruntea P.C.R. Gheorghe Apostol, fost Prim-secretar. Notez că o femeie din Tîrgoviște mi-a spus, în București, pe strada Știrbei Vodă, în fața judecătoriei în care, în acea zi, se judeca procesul Zoiei, că ea personal a văzut cînd Președintele și soția sa, după asasinat, au fost aruncați într-un jgheab la Tîrgo-viște unde, apoi, s-au depus, peste ei, nouă rabe de beton; nu a vrut să-mi spună numele, părea a fi țărancă. Cehoslovacia: Republica Socialistă Cehoslovacă (din 11 iulie 43 e.d./ 1960), țară socialistă între anii 31-72 e.d./1948-1989. Între 53-72 e.d./ 1969-1989 a fost stat federal, constituit din Repu-blica Socialistă Cehia și Republica Socialistă Slovacia. Țara a cunoscut încercări dure de înlăturare a regimului democrat (în 32 e.d./ 1948 și 51 e.d./ 1968), precum și intervenția armată a statelor din Tratatul de la Warșovia (cu excepția Romî-niei) pentru apărarea Socialismului (51 e.d./ 1968), eronat aprecia-tă de Nicolae Ceaușescu. După ”revoluția de catifea” din 72 e.d./ 1989, ca în toate țările europene democrate, cehoslovacii au fost păcăliți și au pus în frunte demolatori ai tuturor valorilor, dar la un nivel mai scăzut decît în Romînia (pentru că s-a păstrat partidul comunist), la noi dezmățul fiind total. Țara a fost despărțită rezultînd două state se-parate, Cehia și Slovacia. În Cehia Partidul Comunist –lăsat să funcționeze, spre deosebire de regimul despotic din Romînia- a repurtat cele mai mari succese (consecință a conducerii lamenta-bile de către un președinte retrograd și reacționar), după cel din Republica Moldova și înaintea celui din Germania reunită. centralism democratic: principiu fundamental de organi-zare a Partidului Comuniștilor (cu program, statut, conducere uni-ce, stabilite în mod democratic și subordonare pe scara ierarhică). Centru: poziție politică pretins situată între Dreapta (bur-ghezie, moșierime) și Stînga (muncitorime, țărănime, alți oameni ai muncii). În realitate doar oportuniștii se declară de Centru, spin-tecîndu-și ochii simultan spre Stînga și spre Dreapta, după șansa de cum le-ar pica privilegiile, dar ei sînt întotdeauna numai de dreapta; telectualii și funcționarii din Romînia post-decembristă au făcut dovada deplină în cei 25 de ani. cetățenie: legătura (în primul rînd nativă) politică și juri-dică dintre persoana fizică (cetățean) și Patria sa. După anul 73 e.d. cetățenia a cunoscut o gravă degradare, romînii, în special ti-nerii, fiind împinși în afara țării unde și-au dobîndit (și) alte cetă-țenii, s-au căsătorit, copiii lor nu mai știu să zică mamă și tată în limba părinților (chiar un strănepot al meu, Ștefan, cu ambii părinți, cetățeni romîni, plecați din țară în 73 e.d./ 1990 fiind în această situație). Efect al presiunilor de tot felul, exercitate de Capitalism și Impe- rialism, părăsirea Patriei și abandonarea cetățeniei ar trebui inter-zise; căci, neîndoielnic, amestecul populațiilor servește numai for-țelor negative. Ca supremă degradare a spiritului civic, expus fără jenă în public, notez o inscripție în piatră din fața Primăriei Man-galia în care se susține, ca expresie profundă a tîmpitizării demen-te, că ”Pămîntul este o țară, iar oamenii sînt cetățenii ei” ! Che – vd. Guevara Chile/ Republica Chile, a cunoscut o scurtă perioadă de-mocrată (de la 11 septembrie 54-57 e.d./ 1970-1973) sub Preșe-dintele Salvador Allende (anul 9 î.e.d.- 57 e.d./ 1908-1973), asasi-nat în septembrie 57 e.d./ 1973, în palatul prezidențial, în timpul loviturii de stat –organizată de CIA- care l-a adus la putere pe ge-neralul fascist Augusto Pinochet, unul dintre cei mai mari dictatori fasciști din lume, din galeria decrepiților dezumanizați: Horty, Hi-tler, Musolini, Franco, Salazar, Suharto, Videla și alții. Anterior, din inițiativa Partidului Comunist, forțele democrate din Chile au mai obținut o victorie la alegerile din anul 22 e.d./ 1938, de cînd a funcționat un guvern al Frontului Popular, acesta fiind, pînă în anul 50 e.d./ 1947, ”primul guvern al frontului popular (n.n.: democrat) din emisfera occidentală”. China/ Republica Populară Chineză, cel mai populat stat din lume (1/5 din populația planetei), capitala Pekin/ Beijing: stat socialist din 1 octombrie 32 e.d./ 1949, proclamat, pe întreg terito-riul național, în urma victoriei luptei revoluționare sub conducerea Partidului Comunist în frunte cu Mao Tze Dun. Anterior, în anul 14 e.d./ 1931, a fost proclamată o ”republică sovietică” în sud-es-tul Chinei, provincia Jiangși, de unde va porni Marșul cel Lung, care se va încheia, la 10 octombrie 18 e.d./ 1935, cu stabilirea în noua provincie sovietică, Șaansi, din nord-estul Chinei. După venirea la conducerea Partidului Comunist Chinez a lui Deng Siao Pin –”marele chinez mic”- China a început prac-ticarea unor reforme ne- și anti-socialiste; astfel, după zeci de ani, s-a format o pătură a burgheziei și, ca o consecință firească, au apărut grave fenomene antisociale și antidemocratice, ”patronate” de partidul comunist care își lasă cetățenii să se îmbogățească, pe căi capitaliste, apoi, pe unii îi condamnă la moarte și chiar îi exe-cută în public… Dinspre China există un puternic exod, comercial și nereli-gios, de ”cucerire” a lumii cu geamantanul și formarea de comuni-tăți chinezești compacte, inclusiv în Romînia, comparativ cu al arabilor musulmani care tind la cucerirea lumii cu kalașnicovul. chirilic: alfabetul de 1.000 de ani al Limbii Dace, creat de Chiril și Metodiu (Daci, aromîni, macedo-romîni, din Salonic/ Thesaloniki) după anul 862 i.m., la cererea regelui Moraviei Mari, poftitor să înrobească religios Poporul Dac, dovedit de neînrobit, după secole de încercări, față de șmecheria evreiască a isusului, în ciuda faptului că în unele ”insule” din cuprinsul pămîntului Dac făceau sforțări în acest sens emisari greci, în dioceze proprii, ne-frecventate însă de către Daci. După o existență și utilizare glorioasă, alfabetul chirilic, propriu și adecvat Dacăi, a fost înlăturat abuziv, prin atacurile ”Școlii Ardelene” și, mai ales, ale italienizantului iresponsabil Ion Eliade Rădulescu (acțiune încheiată în linii generale în anul 1862 i.m., după ce, cu o sută de ani mai înainte, a fost distrus marele centru urban al Dacilor, Moscopole, iar unii dintre ”ucigașii” scrieerii proprii erau chiar urmași ai moscopoliților, alungați la nord de Dunăre, convinși că sînt urmași ai Romanilor, ci nu ai Dacilor).. Astăzi, ”specialiștii limbii naționale”, poreclită Romînă, chiar sub flamura Academiei, spun că alfabetul chirilic este… slav sau rusesc, tot Occidentul anti-civilizator preluînd această basnă, inventată, susținută și colportată de oligofreni sau anti-Daci. C.I.A. / Agenția Centrală de Investigații (USA): cel mai sofisticat organism de spionaj, diversiune, terorism și agresiune împotriva persoanelor și forțelor progresiste din țară și din întrea-ga lume; cu buget imens, ieșit de sub controlul autorităților Puterii și Administrației, urmărește, cenzurează și elimină pe oricine (și chiar pe Președintele USA, cum s-a întîmplat la 22 noiembrie 47 e.d./ 1963). ciocoi: bogătaș, om bogat, boier, burghez, bancher, moșier (ci nu doar arivistul îmbogățit, cum au insinuat pro domo unii scrieitori și politicieni, ei înșiși ciocoi); nu există ciocoi buni, bo-ieri buni, burghezi buni, dumnezei buni; toți sînt total și exclusiv răi, progenituri ai Răului universal. Cipru/ Republica Cipru: insula grecească omonimă, situ-ată în largul mării între Grecia și Turcia, cu capitala Nicosia. Din 57 e.d./ 1974, o parte (1/3) a fost ocupată parțial de trupe ale Tur-ciei care au instituit o altă republică (turcă) în partea ocupată, lo-cuită, în majoritate, de ciprioți turci, care i-au alungat din teritoriu pe toți grecii; ca reacție, grecii i-au alungat pe toți turcii din partea cea mare, neocupată (din sud). Notăm că Grecii sînt prezenți în Cipru de mai multe mii de ani, în vreme ce Turcii au venit în Turcia cu 1.000 de ani în urmă, Din 24 februarie 91 e/d// 2008 pînă la alegerile din 97 e.d./ 2013. Președinte al Republicii Cipru a fost președintele Partidului Comunist, Dimitris Christofias. citeala: principala calitate (și preocupare) a telectualilor, în special după 22 decembrie; știu să citească, dar, din păcate, și vorbesc, iar unii chiar scriu slujindu-i pe exploatatori, pe asupri-tori și, mai ales, pe înrobitori, terorizîndu-și conaționalii, prin goli-rea cuvintelor de conținutul propriu din care nu rămîne decît… coaja, pojghiță în care introduc, de regulă, sensul antonimic. De aceea, pe cei în cauză, transformați mai ales după decembrie în anti-intelectuali, i-am numit telectuali. civilizație (istorică, etnografică, morală, culturală): ansam-blu de valori care definesc specificul permanent sau al unor peri-oade, momente din istoria popoarelor, statelor. În perioada post-decembristă, prin toate mijloacele de comunicare în masă, slujitori lipsiți de demnitate lălăie cu violență despre ”civilizația” occiden-tală (capitalistă) care este, însă, net, general și esențial anti-civili-zație, lipsită de moralitate și demnitate, cu o certă involuție galo-pantă, în raport cu civilizația apărută în statele democrate (socia-liste), total degradată și aceasta după alunecarea peste noi a nămo-lului otrăvit și asfixiant al ”civilizației” occidentale. clasă „politică”: sintagmă șmecherească, de grosolană in-sultă, absolut improprie, inventată de ciocoii peceriști după 22 de-cembrie, pentru clica și cloaca ori clisa politică post-decembristă, lălăită demențial de ”presa” de toate tipurile, dar unică în conținut (cu specific de anti-presă). Nu există altă explicație pentru apariția sintagmei decît că, la început, a fost o metaforă de batjocură, drept un glod, o clisă de noroi, care le-a plăcut ciocoilor… CLASĂ socială: ”grupuri mari de oameni constituite isto-ric, care se deosebesc între ele prin situația lor economică deter-minată, în esență, de poziția lor față de mijloacele de producție și care au o psihologie, o conștiință socială și interese fundamentale proprii” La noi clasele sociale fundamentale sînt: clasa muncitoare/ pro-letariatul și clasa țărănimii care, după decembrie-cel-negru, sub despotismul frimiturilor burghezo-moșierești (fosta ciocoime pe-ceristă, ascunsă în sute de găști anti-comuniste), nici nu mai sînt recunoscute și nu au, în consecință, organizare politică și repre-zentare la nici un nivel de Putere, aceasta deoarece peceriștii s-au infiltrat, spre anihilare, în orice încercare de organizare comunistă -cu excepția P.C.(N,) care, tocmai prin aceasta, a reușit să fie înregistrat.. coexistență/ numită pleonastic și c. pașnică: principiu fun-damental al relațiilor dintre state constînd în recunoașterea și res-pectul reciproc, chiar dacă ele au regimuri politice opuse. Statele democrate acceptă acest principiu chiar pentru același popor, de ex. Republica Populară Chineză, stat democrat, și teritorii chineze separatiste capitaliste, sau R.P.D. Coreeană și Coreea de Sud, R.F.G. și R.D.G., cointeresare materială: relație reciproc avantajoasă mate-rial între două persoane (fizice sau juridice) colectiv: cu referire la mai mulți, la comunitate constituită în baza unor criterii, care aparține tuturor. colectivism: ”principiu esențial al moralei comuniste, care preconizează devotamentul față de colectivitate, recunoașterea li-beră și conștientă a priorității intereselor obștești, întemeiată pe înțelegerea concordanței generale dintre interesele individuale și cele sociale, solidaritatea și întrajutorarea tovărășească. Opus individualismului…”. De notat că, evident, colectivismul este im-pus de natura existenței speciei (ca și la celelalte specii). Numai în societățile anti-democrate (sclavagism, feudalism, capitalism) apa-re soiul anti-omului care disprețuiește colectivul și colectivismul, reprezentat în epoca modernă de ideologiile și partidele de dreap-ta, toate fiind în cazul Romîniei, prin atitudinea specifică a ciocoi-mii peceriste, care le-a organizat, extremiste, teroriste și fasciste. colectivist. spirit fundamental al speciei Om și, mai ales, al moralei comuniste, exprimînd devotamentul față de comunitate, acceptarea, recunoașterea și promovarea priorității intereselor ob-ștești, (numai) în cadrul cărora se pot soluționa cel mai bine cele ale persoanelor. colonie: țară sau teritoriu aflate sub dominația altor state (coloniale, metropole). Coloniile sînt pentru metropole surse de materii prime și forță de muncă ieftină, piețe de desfacere, sfere de investire a capitalului, baze militare și strategice, surse pentru re-crutare de mercenari. O asemenea colonie, dar mai grav decît atît, a devenit Romînia după 22 decembrie 73 e.d./ 1989, față de Im-periul European și cel american (USA), ajungînd o adevărată guantanamă. comando: formațiuni militare (restrînse), organizate și an-trenate special pentru diversiuni sau intervenții rapide și dure îm-potriva unor adversari (politici, militari) din interiorul statului sau din exterior. Imperiul european are pregătite astfel de forțe pentru intervenții în orice stat component, fără aprobarea Puterii din acel stat (încă o dovadă a stării de zonă administrativă a fostelor state). Comintern/ Internaționala Comunistă. Cea mai importan-tă formă de colaborare internațională între partide și state comu-niste. Internaționala a III-a, inițiată și organizată de V.I. Lenin, a fost treptat înlocuită cu un Comitet informativ, ca urmare a unor acțiuni rebele sau orgolioase din cadrul propriu sau, probabil, prin succesul unor diversiuni capitaliste și imperialiste. Astăzi Interna-ționala Comunistă este cel dintîi Deziderat Mondial al lumii pro-gresiste, teză în baza căreia am inițiat reorganizarea Internaționa-lei Comuniste imediat după anul 73 e.d./ 1989, fără succes însă; toți ”comuniștii” nevrînd colaborare politico-ideologică teoretică, ci organizare într-o structură ierarhică și mai ales cu participarea partidelor anticomuniste (socialiste, social-democrate etc). Comisia Dunării: organism internațional constituit la 18 august 31 e.d./ 1948 (Belgrad) format din reprezentanții numiți de statele riverane (Romînia, Bulgaria, Iugoslavia, Ungaria, Cehoslo-vacia, ulterior și Austria) între care URSS; prezența acestui stat în C.D. materializează ”pohta cea mare” a Rusiei (și URSS) împli-nită prin ocuparea sudului Basarabiei (Cahul, Ismail, Cetatea Albă) și Bugeacul, dăruite inventatei Ucraine după cel de-al doilea război mondial. Comuna din Paris: ”primul guvern revoluționar al clasei muncitoare, rezultat al revoluției maselor muncitorești, care au guvernat Parisul timp de 72 de zile, de la 18 martie (…) și pînă la 28 mai 46 î.e.d./ 1871” În Comitetul Central al Gărzilor Revoluționare (Puterea aleasă în mod democratic) au fost și marxiști, inclusiv membri ai Internați-onalei I. Pentru apărarea Comunei din Paris au luptat numeroși re-voluționari din diferite țări, inclusiv Daci (”Romîni”). Această pri-mă formă embrionară a Puterii revoluționare democrate are o ma-re importanță istorică mondială, apreciată chiar de către Karl Marx, ca prim stat democrat, de dictatură a proletariatului. competenţă: capacitatea (legală) a autorităților de a acți-ona într-un caz dat, indiferent de domeniu: legislativ, administra-tiv, juridic, politic. comună: una din cele două tipuri de localități conform Constituției, (alături de Oraș). Susținerile, inclusiv ale autorităților de stat și formularele care numesc satul drept ”localitate” sînt agresive acțiuni puerile anticonstituționale, campionul agresiunii fiind ministerul de interne care a batjocorit abuziv, în acest sens, actele de identitate (cum a făcut și cu alte elemente esențiale ale identității naționale: abandonarea prenumelor părinților din docu-mente de identitate, înlocuirea localităților natale, modificarea simbolurilor de județe cînd litere ale acestora nu pot fi rostite de ne-Daci, AS pentru AG, KT pentru CT și altele). Comuna Primitivă: ”prima orînduire social-economică a societății umane, caracterizată prin (…) munca în comun, prin proprietatea comună asupra mijloacelor de producție, prin re-partiția egalitară a produselor muncii și prin inexistența claselor sociale și a statului” . Această orînduire a Socialismului primar a cunoscut cea mai întinsă perioadă (de sute de mii de ani sau mili-oane) și va fi egalată -și depășită, ca durată și calitate- de cea Co-munistă, cuprinzînd și prima ei fază, Socialismul, acestea urmînd celor efemere –Sclavagismul, Feudalismul și Capitalismul- pete negre în existența și evoluția Omenirii. COMUNISM: faza superioară a evoluției societății umane (care urmează celei pregătitoare, cu durată de cîteva sute de ani, Socialismul) care presupune: un nivel foarte ridicat și divers al mijloacelor de producție de mare randament, aflate în proprietatea întregului popor și administrate de stat ori de organisme de masă și obștești, în măsură să asigure realizarea permanentă a unei bo-gății de bunuri materiale și spirituale care să garanteze creșterea necontenită a nivelului de trai al tuturor oamenilor, prin apli-carea principiului suveran ”de la fiecare după capacități, fiecăruia după nevoi”, acest principiu îmbinînd Munca (producția) și Repar-tiția (consumul) într-o armonie perfectă, cu o extindere extraordi-nară a activităților și mijloacelor recreativ-distractive, pentru ani-hilarea consecințelor negative date de perioadele și durata de mun-că tot mai reduse. Termenul se folosește și cu sens general al în-tregii orînduiri sociale democrate, cuprinzînd și prima fază, Socia-lismul, dar nu și pentru aceasta exclusiv (cum o fac, denigrator, cei lipsiți de proprietatea termenilor, de Credință și de respect pen-tru Patrie, precum și oligofrenii). Comunist: luptător pentru împlinirea idealurilor Socialis-mului și Comunismului, militant pentru cunoașterea și aplicarea Doctrinei Comuniste, esențial fiind ca, la cererea sa, să facă parte din Partidul Comuniștilor. Pentru trecut, am constatat că în Parti-dul Comunist Romîn, care număra 3.831.000 de membri, au exis-tat la 22 decembrie 73 e.d./ 1989… trei Comuniști, toți fiind asasinați de către peceriști: Nicolae Ceaușescu, conducătorul PCR și Președinte al Republicii Socialiste Romînia, Elena Ceaușescu, prim vice-prim-ministru, și generalul Vasile Milea, ministrul for-țelor armate. Astfel, este evident impropriu să fie numiți ”comu-niști” cei care erau membri ai P.C.R. în decembrie 73 e.d./ 1989; ei au degradat Socialismul, l-au trădat și apoi construiesc in cor-pore Capitalismul și Imperialismul, sub conducerea criminalului șef din decembrie, Ion Iliescu, membru de rang înalt în PCR, în funcția imediat următoare după Secretarul General. Deși în PC(b)Rus a apărut în anul 1 e.d./ 1918 un grup al ”comuniștilor de stînga”, nu poate exista ”comunist de stînga”, toți comuniștii fiind de stînga; cine se consideră de dreapta sau de ”centru” nu este comunist, ci anti-comunist extrem de periculos (de ex. social-democrat). Notez că, în primii ani de după 73 e.d., un fost secretar pecerist de comună și primar în județul Dolj mă solicita să colaboreaz la organizarea unui partid comunist care să fie de… centru ! A fost imposibil să înțeleagă că numai de stînga sînt comuniștii, iar la centru se află, formal, numai basnele social-democrate, toate exclusiv de dreapta. CONCURENȚĂ: de la a curge, a evolua (și evalua, sub arbitrajul suprem al urnei de vot) împreună. Aici contează sensu-rile majore din cîmpul semantic coexistență-conlucrare-concurs-contradicție-conflict pentru segmentul politic, vizînd adică ceea ce este esențial în statura Reginei societății – Politica. Concurența în politică, așa ca tot ce se întîmplă în societa-te, între oameni, nu este de tip sportiv, cantitativă, ci o luptă cali-tativă, între parteneri (adversari) egali, fiecare acționînd în deplin respect pentru ceilalți, urmărind să evidențieze Numărul superior, majoritatea, căci în politică suprema calitate este Numărul, fără drept de a scoate disputa în afara acestui cadru, transformînd-o în luptă pentru existență specifică tuturor celorlalte forme ale Mișcă-rii: fizică, mecanică, chimică, biologică, energetică. Deci, nefiind luptă cantitativă, ca între inamici din Natură, între adversari politici nu ne batem cu coarnele ca țapii și berbecii pentru acces la posedarea partenerei, ci expunem proiecte zîm-bind (eventual superior) adversarilor, cărora le poate distribui Pre-sa (dacă există, iar la noi nu există după 22 decembrie), bucurîn-du-se că i le prezentăm (și astfel are din ce trăi) discutîndu-le ea însăși și punîndu-le în dezbatere concurenților, cu respect, cu gri-jă, fără deformări și, mai ales, fără invective, hămăieli și lălăieli, amenințări, șantaje, autoproclamîndu-se ”cîine de pază”, poate du-pă… lătrătură. Spre a fi calitativă, Concurența în politică cere obligatoriu: 1. definirea Politicii și Partidelor în Constituție, 2. Neamestecul Justiției în activitatea Partidelor politice (care nu trebuie să fie în-registrate la justiție –căci justiția soluționează doar conflicte între persoane- ci la Administrație sau la Putere, ori chiar la… piață). 3. Egalitate fără nicio excepție între Partide (ele diferențiindu-se, la urne, doar prin numărul membrilor și al voturilor), cu înregistrare extrem de simplă (cu circa zece membri fondatori și o singură filă A 4), fără infinite șmecherii peceristice, de ex: FSN s-a înscris, în anul 73 e.d./ 1990, absolut abuziv, cu listele Comitetelor FSN re-voluționare, iar contestația mea din acel an, 73/ 1990, nu a fost pusă pe rol nici astăzi; cele 1.000 de găști peceriste post-decem-briste, toate anti-democrate, au primit, fiecare, cîte patru-cinci mii de sedii din patrimoniul statului, în vreme ce Partidului Comuniș-tilor nu i s-a putut găsi nici… un singur sediu, iar pentru a depune candidaturi la parlament s-a cerut o sumă, drept garanție, care este imensă pentru noi, majoritarii, supuși exploatării și asupririi impe-riale și religioase, dar un fleac pentru partidele minoritare, burghe-zo-moșierești, care dispun de averi imense, rezultate din truda cla-selor sociale majoritare, bogății mutate la infractori prin Hoție, fe-nomen social dominant în Capitalism. conducător: cel care conduce legal un partid, un organ de stat, statul însuși. Prefixul con- induce ideea că respectivul trebuie să primească funcția și atribuțiile ”împreună cu” cei conduși, cu acordul lor. Conducătorii ilegali nu au un asemenea acord, ceea ce se întîmplă în caz de lovitură de stat, puci militar (de ex. generalul Victor Atanasie Stănculescu) sau în caz de contrarevoluție (de ex. ”președintele” Ion Iliescu în perioada 22 decembrie – 20 mai 73) conferinţă: întrunire a mai multor persoane, în nume pro-priu sau ca reprezentante, în scopul de a desfășura o activitate co-mună (de politică, de comunicare, de organizare, de analiză). confucianism: religie de stat în China predemocrată, re-zultată prin deviație de la doctrina filozofică și social-politică a lui Confucius, caracterizată prin concept contradictoriu și reacționar, deși vorbește, în prim plan, despre ”respectul” reciproc: cei supuși să-i respecte pe stăpîni, iar aceștia să aibă ”grijă” de ei, ca să nu iasă din starea în care se află… Congo: numele a două țări africane, vecine –diferențiate prin precizarea numelui capitalei: Leopolville și Brazaville- ulte-rior căpătînd denumiri diferite. Congo-Leopolville, devenită Zair a dat Africii și omenirii, în urmă cu peste 50 de ani, pe unul dintre cei mai de seamă luptători progresiști, Patrice Lumumba, asasinat de imperialiști prin viitorul președinte-dictator, atunci maior, Mobutu Sese Seko, în vremea războaielor civile provocate de secesiunea regiunii Katanga. Congo Brazzaville/ Republica Populară Democrată Con-go: din iunie 47 e.d./ 1964, prin organizarea politică a maselor, a optat pentru ”calea socialistă de dezvoltare”. congres: întrunire la nivel național sau internațional ori mondial (de natură politică, științifică). În existența Partidelor, de regulă, congresul este organul suprem de conducere. Congres al P.C.R.:I: (8 mai anul 4 e.d./ 1921), a hotărît transformarea Partidului Socialist din Romînia în Partidul Comu-nist din Romînia. În decembrie 73 e.d./ 1989, la doar o lună de la ”triumfătorul” Congres al 13-lea, P.C.R. s-a dovedit a fi un partid fantomă, de ceară, format exclusiv din lepădături, care, numai du-pă o lună de zile, au asasinat pe singurii trei Comuniști și apoi i-au hulit cu hula cuvenită celor 3.831.000 și, pînă în prezent, nici un pecerist nu s-a oferit să candideze, în numele Partidului Comuniș-tilor, partid înregistrat oficial după 3 februarie 88 e.d./ 2005 și pî-nă în februarie 97 e.d./2014. Cu siguranță că, după ce vom fi ma-joritari în parlament, toți cei 3.831.000 de peceriști, plus de 3,5 ori mai mulți –membrii lor de familie- ne vor asurzi cu strigătele și hămăielile lor, cum că sînt, de veacuri și milenii, Comuniști ! Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER): orga-nizație internațională de colaborare economică între statele demo-crate: Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia, Romînia, Ungaria, URSS, Albania, R.D.G., Mongolia, Cuba, Vietnam, Iugoslavia (observa-tor). Creat în ianuarie 32 e.d./ 1949, a funcționat din 43 e.d./1959 și pînă la 28 iunie 74 e.d./1991, cu rezultate excepționale pentru toate statele (membre și altele, colaboratoare) și pentru fiecare în parte; desființarea CAER, ca și a Tratatului de la Warșovia, au fost supreme acte criminale, cu efect devastator (pentru care s-au organizat contrarevoluțiile din anul 73 e.d./ 1989), inspirate și fa-vorizate de trădarea lui Gorbaciov, în folosul exclusiv al Capita-lismului muribund (astfel salvat temporar). Consiliul de Securitate: organ executiv special al ONU, format din 15 state, din care cinci sînt membri permanenți, cu drept de VETO: R.P. Chineză (cea mai mare țară din lume, cu 1/5 din populația totală), URSS (ulterior, Rusia), Franța, Marea Britanie și USA. Consiliu Popular/ Sfat Popular (al Comunei/ Orașului, Raionului, Regiunii, Județului): organul de Putere locală și jude-țeană din timpul regimului democrat (32-73 e.d./ 1948-1989). Constituție: legea fundamentală a statului, adoptată la constituire, prin care statul se autocaracterizează. Ea trebuie să fie adoptată de organul de Putere ales (ceea ce nu s-a întîmplat în Ro-mînia post-decembristă, fiind elaborată de peceriști și votată nu-mai de ei în noul ”Comitet Central”, CPUN) și confirmată prin Referendum. Contradicție: ”Categorie care reflectă legătura internă a contrariilor, unitatea și lupta acestora. C. constituie forța motrice fundamentală și conținutul intern al mișcării și dezvoltării; ea este universală, dedublarea unicului în contrarii care se exclud reci-proc fiind proprie tuturor obiectelor și proceselor din natură, so-cietate și gîndire, de la apariția pînă la dispariția lor” contrarevoluţie: acțiune de forță împotriva unei puteri și ordini social-politice legale, soldată, în caz de reușită, cu restaura-ția orînduirii vechi (de ex. în Ungaria, anul 39 e.d./1956 și Romî-nia, anul 73 e.d./1989). Există și opinii, manifest antiștiințifice sau de natură oligofrenică, potrivit cărora evoluția normală ar fi revo-luție, iar saltul calitativ ar fi… contrarevoluție. Coreea Democrată/ Republica Populară Democrată Core-eană: țară socialistă, cu capitala Phenian, proclamată la 9 septem-brie 51 e.d./ 1948. Din 55 e.d./ 1972 a fost Președinte Kim Ir Sen, urmat de fiul său Kim Jong Il, apoi de fiul acestuia Kim Um. Nu vreau să fac nicio referire lipsită de respect la niciunul din cei trei și nici la țara care se menține cu regim democrat, dar, separat de textul de mai sus, exprim atitudinea mea de Comunist: nu se poate admite dinastie (chiar întîmplătoare !) în conducerea politică a unui stat democrat ! (Cu excepția situației în care acea țară nu ar avea decît… trei posibili candidați sau doar trei oameni maturi !). În partea de sud a peninsulei Coreea, rămasă sub ocupația militară a USA, statul este capitalist, făcînd permanent jocul impe-rialismului american, dar cu permanente grave tulburări. corogenizare: termen creat (de mine) pentru a denumi comportamentul cel mai abject al unui fascist, care săvîrșește cri-mă odioasă din determinări bestiale ori oligofrenice (pe temei reli-gios). De la numele criminalului odios, Corogeanu, cel care, sata-nă în sutană (religioasă), a ucis, în anul 88 e.d./ 2005 o tînără nevi-novată la S.c. Prăvălia B.O.R. din Comuna Tanacu, județul Vas-lui; jivina ar fi trebuit condamnată la moarte și executată chiar cu propria-i metodă, dar ”justiția” post-decembristă (aflată sub co-manda BOR) i-a impus o pedeapsă simbolică. corupție: termen format cu prefixul co(n), implicînd, noți-onal, prezența a două părți pentru ”ruperea” unui adevăr, a unei legi, unui sentiment, unei atitudini, unei tradiții, unei gîndiri, pe care o parte (pasivă) are datoria să le păstreze, iar alta (activă) vrea să le rupă, în avantajul său. Din punct de vedere social-economic și politic fenomenul este lege și practică generală sine qua non în Capitalism, ca vari-antă a legii fundamentale a capitalismului –libertate desăvîrșită și ocrotită de stat pentru Hoție- iar în regimurile democrate (Socia-lism) corupția apare sporadic și superficial, fiind, de regulă, rapid și ușor depistată și sancționată. credincios: devotat, loial, fidel, patriot, netrădător, priete-nos, cel caracterizat prin Credință, față de Patrie, Popor, Conducă-tor sau comandant legal (dar și față de familie, tovarăș, prieten, iubit, coleg, însoțitor, de ex. ”Zoia a avut o căsătorie binefăcă-toare, durabilă, cu un soț deștept, delicat, credincios” , precum și față de o doctrină, ideologie, organizație, echipă, grup sau grupa-re). Cel robit religiilor (toate de la noi sînt ne- și anti-Dacice), de-numit cu substantivul sau adjectivul ”credincios”, este, în fapt, ne-credincios, căci susține și prestează credință față de inamici ai Omului în general (ca specie) și ai comunității proprii. CREDINȚĂ: termen definitoriu pentru atitudinea faptică a unei entități față de o alta, în primul rînd față de Patrie, Popor și Conducător; devotament, loialitate, netrădare. Credință de tip an-cestral, exemplar: Dacii față de Domnul lor, Făt-Frumos în bas-me, soldatul lui Carol Robert de Anjou (care a cerut și a schimbat cu Regele său îmbrăcămintea pentru a-l salva), Nicolae și Elena Ceaușescu, (poate) Generalul Milea; soții Daci, unul pentru altul. Antonim - necredința: trădarea Credinței Dacice și adoptarea alte-ia, pe aceasta numind-o… credință, de ex. față de șmecheria evre-iască, fătătoare a faunei sinistre, în centru cu isusul caraghios și bolund, cu ”viață” inventată de un grec, pe pămîntul Daciei în anul 465 i.m./ 1452 î.e.d. cînd a început cumplita rătăcire . Apolo-geți ai celei mai mari smintiri afirmă, în cărțile basnelor, năstruș-nicii de tipul ”singura credință adevărată este aceea propovă-duită de isus…” (adică, pentru noi, Dacii, chiar adevărata mare și impardonabilă necredință !). În vreme ce adevărul simplu se im-pune: ”Credințele contrare informațiilor științifice corecte produc cei mai cumpliți monștri” creștinism: una dintre multele religii inventate de evrei, cu o faună numeroasă, împrumutată din alte religii preexistente, in-clusiv din Iudaismul propriu (anterior, cu 1500 de ani), toate ur-mărind împlinirea idealului suprem de dominare socială și de asu-prire națională concretizat în sloganul josnic și înjositor al globali-zării (avant la letre): ”o turmă și un păstor”. Baza propagandei otrăvitoare o constituie, în parte, biblia și are în centru personajul mistic hilar, cu biografia inventată (după modelul religiilor ante-rioare și a propriului minuscul zeu abominabil), căruia inventato-rul i-a atribuit nenumărate nume: sol, uns, trimis, isus, mesia, cris-tos și chiar… domn și dumnezeu, dar care se pretinde fiul… Omului , ceea ce este adevărat căci un om l-a inventat. Personajul, ca și religia sa, fiind de un ridicol desăvîrșit, nici poporul care l-a inventat nu susține creștinismul decît în mică măsură. De fapt poporul evreu (după statistici oficiale, ale lor) este robit religios în procent de 54, din acesta numai 14 % sînt adepți ai spîrcului… Această pecingine a fost masiv și insistent extinsă, după 22 decembrie 73 e.d., asupra Poporului (nostru) Dac, esențialmente nereligios și liber, folosindu-se toate mijloacele barbare –extre-mism, terorism și fascism- concretizate în tismănenizare, becali-zare, corogenizare, Romînia devenind primul stat ecleziastic din lume, care a pus la dispoziția religiilor și hulpavilor lor despoți bugetul țării, bunuri incomensurabile, scutiri totale de taxe și im-pozite, manifestări deșănțate în spații publice, mutilarea Școlii, în special pentru s.c. Prăvălia B.O.R., față de care apariția masivă a altor religii și secte este un fapt pozitiv. Vd. și Prăvălia B.O.R. CRISTESCU Gheorghe: primul conducător al PCR, de la înființarea acestuia (8 mai 4 e.d./ 1921). A trăit mult, era invitat la unele congrese ale PCR, chiar în prezidiu, lua cuvîntul, deseori critic, dar a fost muștruluit aspru de N. Ceaușescu pentru că s-a pronunțat împotriva realegerii acestuia în fruntea partidului (ceea ce i-a adus un val de simpatie, mai ales în afara partidului). CRISTIAN, Ion Nicolae: Președintele Partidului Munci-toresc Romîn. Total ostil elementelor definitorii pentru Comuniști și Partidul nostru (Secera și Ciocanul, termenul Comunist, Nicolae Ceaușescu), după multe întîlniri dintre noi (avute la București, Pi-tești, Curtea de Argeș și Cicănești), le-a acceptat și, astfel, la Con-ferința Națională a PMR din 1-2 noiembrie 80 e.d./ 1997 –la care a participat și tovarășul Vladimir Voronin, invitat la propunerea și insistența mea- Președintele PMR le-a acceptat și, în consecință, PMR și-a transformat numele în Partidul Comunist Romîn (res-pins în mod abuziv de Tribunalul București, care nu era abilitat cu cenzurarea numelor partidelor, ci doar să ia act de noul nume). Notăm că acest partid, înscris legal, a ratat șansa intrării în parla-ment și în istorie, pe care ar fi avut-o dacă ar fi fuzionat ori ar fi făcut alianță cu Partidul Comuniștilor (Nepeceriști) sau dacă, la Conferința din 1-2 noiembrie 80 e.d./ 1997 ar fi acceptat ”Moțiu-nea Ungureanu”, respinsă prin manevre peceriste; nu le-a dat pas atitudinea anti-comunistă a conducătorilor. Cuba/ Republica Cuba: țară socialistă din 1 ianuarie 42 e.d./ 1959, după înlăturarea dictaturii lui Fulgencio Batista y Zaldivar de către revoluția în fruntea căreia se află încă din 26 iulie 36 e.d./ 1953, de la asaltul armat asupra fortăreței Moncada din Santiago de Cuba, Fidel Alejandro Castro Ruz (născut în anul 10 e.d./ 1927), de profesie avocat, doctor în drept, în prezent retras din funcții de stat și de partid, prezent însă zilnic în presă prin co-mentarii, propuneri, sugestii și intervenții de tip ”jurnal” sau ese-uri, precum și prin unele întîlniri selective (limitate din cauza vîrstei și a stării de sănătate). Cunescu Sergiu: conducătorul uneia din grupările gunoite de Istorie, reapărută după 22 decembrie: Partidul Social-Democrat din Romînia, exponent la noi al menșevicilor, cei mai periculoși inamici ai Comuniștilor; deci ai Puterii Democrate, face parte din Cei trei C- Cîmpeanu, Coposu, Cunescu, reprezentînd gunoaiele istoriei, aduse la suprafață de viitura contrarevoluționară în frunte cu Ion Iliescu. Ca persoane, toți trei au părut oameni rezonabili; ideologiile lor și dorința replicii istorice le-a dăunat. D Dac: numele străvechi al Poporului și al ființei poreclite –de vreo sută și 50 de ani- Romîn, sinonim cu alt etnonim, Valah, utilizat în ultimele milenii, cu referire la teritoriile întinse ale cen-trului, estului Europei și întregii peninsule balcanice. Grecii ne ziceau geți sau traci. Traducerea termenului din alte limbi (de exemplu Latină) se face întotdeauna eronat prin Romîn, deși acest cuvînt are o apariție și prezență tîrzie, ca urmare a tezei calomni-oase și ridicole că Poporul Dac este… urmaș al descendenților noștri – Romanii. Herodot (în urmă cu 2.500 de ani) ne-a prezentat ca ”cei mai viteji și mai cinstiți dintre traci”, iar Homer (în urmă cu 3.000 de ani, în Iliada) spune (în Cîntul X) despre înaintașii noștri, prezenți la Troia, în frunte cu regele lor, că numai zeii aveau arme și care-de-luptă ca ei: ”Parcă nici nu se cade pe lume/ Oamenii arme de aceste să poarte, ci numai zeii” Desconsiderați, denigrați și chiar negați timp de două mi-lenii, deși sîntem singurul popor mare care stăm nemișcați în pă-mîntul nostru de zeci de milenii, noi, Dacii, și istoria noastră sîn-tem reevaluați în ultimele decenii de mari personalități precum: Iosif Constantin Drăgan, Napoleon Săvescu, Cornel Bîrsan, în vreme ce autoritățile, inclusiv din domeniul ”științei”, continuă să ne ponegrească, acceptînd și chiar subliniind cele mai josnice abe-rații despre ”formarea limbii și a poporului romîn” și gogomănia fără egal în universul cunoscut cum că ”sîntem creștini înainte de cristos”. Însă, tari, fără egal în folclor, noi locului ne ținem, cum am fost așa rămînem, în ciuda realităților vitrege că, timp de o mie de ani, am avut un stat propriu în răstimpuri scurte (Imperiul Dac –numit astfel chiar imperiul… Roman !- precum și Regatul Daciei Unite, din cea de-a doua jumătate a secolului al 11-lea și începutul secolului al 12-lea, între 1064 - 1101). Daca: 1. Limba Poporului Dac vorbită de zeci de mii de ani, inclusiv în prezent, poate prima limbă de pe planetă care a avut scriere; 2. ”paloș curb, armă caracteristică a Dacilor…” DACIA numele real și străvechi al celei mai vechi și în-tinse țări din Europa, vatra celui mai mare Popor al continentului, creatorul primei scrieri din lume, poreclit astăzi Romîn. Păstrat după invazia barbară a Romanilor, numele țării a fost atribuit chiar Imperiului Dac (fost Roman) și înnobilat prin constituirea, după multe încercări anterioare, a Regatului Dacia Unită (1064) sub Re-gele Vlad, dar abandonat, după 40 de ani, la fărîmițarea acestui stat. La peste șase-șapte sute de ani, încercările intelectualilor pro-gresiști patrioți de a readuce ”țărilor” Dacice numele comun ante-rior s-au izbit de trădările altora și de influențe străine care au im-pus porecla, ne-au schimbat scrierea proprie și ne-au încovrigat demnitatea verticalității; am început să spunem, ca toți nevolnicii, că ne-am format ca Popor acum două mii de ani, că vorbim limba barbarilor și chiar cea mai mare gogoriță: că sîntem… creștini înainte de a fi inventați creștinii ! În prezent savanții noștri ”oficiali” și autoritățile de stat sînt singurele entități din lume care nu spun nici un cuvînt despre susținerile și probele științifice ale marilor specialiști din toată lu-mea precum că în vatra Daciei a apărut civilizația omenirii. Dintr-un șir lung al probității și onoarei științifice, cităm în acest sens pe savantul american, de origine germană, arheologul William Schiller cu textul ”Civilizația s-a născut acolo unde trăiește astăzi poporul romîn, răspîndindu-se apoi atît spre Răsă-rit, cît și spre Apus (…) acum 13-15 mii de ani !” și pe dr. Daniel Ruzo, arheolog peruan, cu afirmația „Carpații se află într-o re-giune a lumii unde este situat centrul european al celei mai vechi culturi cunoscute la ora actuală”. Este de datoria Poporului Dac din Era Democrată, indife-rent de țara în care se află, să susțină, măcar pentru teritoriile com-pacte locuite de ”romîni” și să le numească, drept Țară, ceea ce sînt: Dacia.. Dăm, la finalul cărții, ca sugestie orientativă, pentru anal-fabeții licențiați și docți, cîteva hărți ale Daciei. DARWIN, Charles: (12 februarie 9 î.e.d./ 1809, Shrew-sbury – 19 aprilie 35 î.e.d./1882, Down House), englez, cel mai mare savant al Omenirii (stabilit prin votul unanim al oamenilor de știință), autorul celebrei cărți cunoscută sub numele restrîns ”Originea și evoluția speciilor” (1859). Teoria sa –neapărat evo-luționistă, fiind om de știință- sinteză a unor ample cercetări și în-corporări ale altor rezultate parțiale anterioare, a pus capăt dispu-telor datînd de secole și milenii; astăzi numai oligofrenii și de-menții mai pun la îndoială adevărul științific al primatului și evo-luției materiei (și de aici ale speciilor), adevăr confirmat de marele savant contemporan, în viață, tot englez, Stephen Hawking , care formează, cu Darwin și Newton, trepiedul de platină al Planetei (mă doare că trebuie să evidențiez astfel vicleanul Albion, dar adevărul primează). Ținut în toată lumea la cea mai înaltă demnitate și onoare, confirmat, repetat de la cel mai înalt nivel al științei de savanții Stephen Hawking și Leonard Mlodinov, precum și, spre cinstea lui, de Papa Francisc, conducător al unei jumătăți dintr-o religie mare –creștinismul catolic- doar Romînia actuală, contrarevoluțio-nară, este (singura) țară din lume în care Darwin este defăimat, inclusiv de… gagademie, la fel ca în cazul celui mai mare filozof și inițiator politic democrat, Karl Marx. O, Tempora… darwinism: concepție științifică despre apariția și evoluția vieții pe Pămînt, avînd la bază studiile și concluziile propuse de Darwin. De precizat că teoria darwinistă rămîne valabilă pentru existența întregului univers, inclusiv pentru ipoteza că Omul, ca ființă superioară, ar fi venit din alte spații pe Terra sau că, în cele peste 255.000 de ani, ar fi plecat de pe Terra, pentru ambele va-riante existînd nu numai argumente, ci și probe. Decebal: unul dintre cei mai mari conducători Daci, căzut în timpul războiului din 105-106, după care Dacia a fost ocupată parțial (14 % din teritoriu) de către Imperiul Roman. Face parte din galeria marilor eroi ai Poporului Dac, între care: Regele Rexos, Regina Tomiris, Alexandru Macedon, Burebista, Regele Vlad al Daciei Unite…, Nicolae Ceaușescu. Declarația Universală a Drepturilor Omului: document oficial adoptat de Adunarea Generală a O.N.U. la 10 decembrie 1948, care consacră (și garantează prin ratificarea de către fiecare stat în parlamentul propriu) drepturile fundamentale ale omului în plan: politic, social, economic. De menționat, însă, că în țările capitaliste aceste drepturi sînt doar (formal) afirmate, deoarece clasele exploatatoare și statele asupri-toare nici nu se gîndesc să le respecte, cele mai multe și mai grave încălcări fiind evidente în U.S.A., bastionul depravărilor univer-sale din lumea contemporană. Declarație de război: De mai bine de un secol -și cutu-miar s-a practicat de mii și zeci de mii de ani- acțiunile militare dintre state nu pot începe fără înaintarea unor pretenții și o decla-rație prealabilă; este expresia minimei ”moralități” a celui mai imoral act din istoria omenirii: războiul. Statele agresoare și blo-curile militare de tip fascist, cum este NATO, nu respectă acest angajament și obicei onorabil, mai ales că imperiile și statele capi-taliste agresoare au promovat, în ultimele cinci-șase secole, ames-tecul de populații (practicat implicit și anterior de către hoardele migratoare), iar agresiunile din ultimele decenii sînt motivate prin ”apărarea intereselor cetățenilor proprii” prezenți în teritoriile al-tor state. Cauză permanentă de conflicte și războaie, puternic ali-mentată în ultimele decenii, apreciem că trebuie să reprezinte pre-ocuparea primordială a tuturor statelor și popoarelor pentru ca nici un cetățean propriu să nu mai părăsească statul său. Declarația din aprilie: text oficial public, apărut (cu nr. 2) într-o colecție oficioasă, ulterior apărînd și nr. 1, prin care Parti-dul Comunist Romîn condamnă (în 47 e.d./ 1964) ”războiul” din-tre partidele comuniste și cere să se pună capăt disputelor dintre ele și dintre statele democrate respective, propunînd principiul re-cunoașterii și respectării reciproce a egalității și neamestecului; s-a prelucrat în toate instituțiile, organizațiile și întreprinderile, dîndu-se frîu liber criticilor și acuzelor la adresa PCUS și a URSS (ceea ce pe noi, tinerii, ne-a surprins, îngrijorați ori satisfăcuți). Declarația, mult apreciată în Romînia și în alte țări (democrate sau capitaliste) a împins la maximum ruperea legăturilor firești de co-laborare mondială între partidele comuniste și a determinat o evo-luție devastatoare a Doctrinei Comuniste, pînă la teze nu numai diferite, ci și contrare, finalizîndu-se măsura anterioară, de extre-mă gravitate pentru mișcarea comunistă, a suprimării Internațio-nalei Comuniste, pregătindu-se astfel succesul complotului antico-munist internațional din anul 73 e.d./ 1989. Dediu Daniel: inițiatorul unor organizații comuniste post-decembriste, înscris și în Partidul Comuniștilor (Nepeceriști) din anul 89 e.d./ 2005, dar nu a vrut să activeze și să folosească înscri-erea legală a PC(N), neînțelegînd esența unui partid al comuniș-tilor și considerînd, fără temei, că peceriștii au fost… comuniști. demagogie: propagandă (în politică) anti-populară lansînd și susținînd –în numele sau de către clasele exploatatoare- promi-siuni și lozinci false, mai ales în campanii electorale, pentru in-ducerea în eroare a votanților neorganizați politic (în primul rînd ai claselor sociale fundamentale – Muncitorimea și Țărănimea), dar și ai telectualilor, mult mai dezorientați decît ceilalți. democrat: cel care acceptă democrația, regimul democrat și, mai ales, Puterea Democrată; numai comuniștii și partidele co-muniste sînt democrate, însă cu nivel diferit de concepere și de aplicare a sensurilor și, mai ales, a instituției Puterii, axul central vital al oricărei societăți. Nu sînt și nu pot fi democrate partidele sau țările care (doar) poar-tă în denumire acest termen, dar reprezintă, exprimă, apără și în-făptuiesc interesele claselor exploatatoare, ale statelor asupritoare și, fără îndoială, ale smintelilor religioase, toate fiind prin definiție împotriva celor mulți, potrivnice Omului și Umanității, fără să ac-cepte, în același timp, existența partidelor democrate (comuniste). Nici partidele declarate ”ale întregului popor” nu sînt democrate, căci terfelesc interesele specifice ale componentelor, clasele soci-ale. Eroare fundamentală este și în cazul formulării despre un Buș că este om politic și președinte american de orientare… democrată (vrînd să se înțeleagă că aparține partidului numit democrat). Sub-liniez că utilizarea termenului cu referire la statele nesocialiste fa-ce parte din limbajul demagogic; un stat care are multe partide, dar nedemocrate, nu este stat democrat. democratizare: lărgirea disponibilităților politice și juri-dice de participare a cetățenilor la constituirea Puterii. Fenomenul nu este posibil decît în regimuri politice democrate și, desigur, sub Putere Democrată (inexistentă pînă în prezent în istoria cunoscută a Omenirii). Termenul se folosește fără acoperire în statele preso-cialiste. DEMOCRAȚIE: formă de organizare a statului democrat, însemnînd literal ”puterea poporului”, așa cum toți spun și cum ni-meni nu știe cu adevărat și, mai ales, nimeni nu acceptă nici teore-tic și nici nu a existat nicăieri în lume pînă în prezent. Reproduc, aproape exact (în conținut) un fragment din cartea mea ”Contra-revoluția…” : Democraţia este noţiunea fundamentală, axială, a politicii în general şi chintesenţa politicii partidelor democrate, deci ale comuniştilor; termenul nu are ce căuta în nici un text de-spre societățile predemocratice: Sclavagism, Feudalism, Capita-lism. O formă primară, simplă, dar autentică a existat în Comuna Primitivă (Socialismul primar). Definiţia ei este dată, inconfunda-bil, de etimologie, de toţi ştiută, de nimeni pricepută: unirea celor doi termeni (din greceşte) popor şi putere, exprimînd fundamen-tul societăţii umane, deseori uzurpat de indivizi, grupări, par-tide, caste antiumane, care au creat astfel, în era nouă a Omeni-rii, societăţile nedrepte, ne- şi anti- democratice: Sclavagismul, Feudalismul şi Capitalismul, în interiorul lor infiltrîndu-se une-ori şi aberaţii religioase (fasciste) de diferite feluri şi nuanţe. Probabil că şi în erele anterioare, în alte circa 25O.OOO de ani, să fi fost consemnate, în principiu, aceleaşi tipuri de orînduiri sociale. (Fac trimitere la cartea existentă -în renumita Bibliotecă din Alexandria - nepăstrată, distrusă în mistuitorul celebru incen-diu din Egipt de pe vremea lui Cezar, biblioteca, avînd peste o jumătate de milion de manuscrise, fiind fondată de Alexandru cel Mare, celebrul general Dac, Rege, Împărat și Faraon al Egiptului). Spre a fi democraţie, rezultă obligatoriu ca Puterea să apar-ţină efectiv şi eficient Poporului. Toate năstruşniciile contempo-rane despre democraţie, (valabil inclusiv pentru mocirla de pe pă-mîntul Daciei) pornesc de la nedefinirea corectă a noţiunii de po-por. De aceea voi prezenta o definire aplicativă (la noi) a ter-menului, bazată pe elemente generale şi pe date de notorietate pu-blică (nestatistice). Mai întîi fac remarca -de bun simţ- că nu mă voi referi la sensul întreg, atotcuprinzător, al cuvîntului căci aceasta ar însem-na să am în vedere toată populaţia şi teritoriul ei, unitar considera-te de pe pămîntul Daciei, acesta fiind poporul Dac (repet, poreclit sfidător, nedrept şi denigrant cu nume străin, al primilor barbari care ne-au călcat Ţărîna sfîntă a "Daciei Felix", în urmă cu două mii de ani). Am în vedere poporul din actualul cuprins al ţării -și ea cu nume de poreclă- nesocotind, din raţiuni simple, celelalte ţări existente acum pe pămîntul nostru străvechi, formate din părţi ale poporului Dac -inclusiv Republica Moldova- şi ceea ce au vărsat peste noi diverşi nomazi rătăcitori. Acesta, poporul nostru din interiorul ţării, are o structură (aproximativă) după cum urmează: a). Muncitori (inclusiv meseriaşi industriali) = 4O % b).Ţărani = 4O % c). Funcţionari şi intelectuali = 15 % d). Bogătaşi, infractori ş.a. = 5 % O Putere Democrată, aparţinînd clar şi înfăptuind voinţa po-porului, ar trebui să însemne că Parlamentul ar cuprinde, ca parla-mentari, pe reprezentanții următoarelor categorii sociale (în totalul considerat de 5OO, în ambele Camere): a). Muncitori = 2OO b). Ţărani = 2OO c). Funcţionari şi intelectuali = 75 d). Bogătaşi, infractori ş.a. = 25 Total = 5OO parlamentari Comparaţi cu componenţa reală a parlamentelor din toate le-gislaturile post-decembriste: a) plus b) = Zero parlamentari, c) plus d) = 5OO de parlamentari. Sîntem un stat democrat ? Ce zi-ceţi, este Democraţie sau Anti-democraţie ? (Replică: "Anti-de-mocraţie"). Cert: antidemocraţie. Dv. aţi spus-o ! Cu un parlament democrat, adică în care ar fi fost 4OO de muncitori şi ţărani, nu s-ar fi întîmplat: vînzarea flotei strategice pe preţul unei jumătăţi de bărci de pescar; distrugerea celei mai mari averi particulare existente la 22 decembrie 73 e.d./ 1989 -C.A.P.-urile- apoi I.A.S.-urile; desfiinţarea celei mai puternice re-ţele de irigaţii din Europa şi a serelor neegalate în continent, su-grumarea celei mai puternice industrii, după cea a Uniunii Sovi-etice, proprietate de stat; distrugerea întregii pieţe externe; războ-iul alături de Barbarii Mondiali, împotriva Irakului, Somaliei, An-golei, Albaniei, Iugoslaviei; desfiinţarea, în fapt, a Armatei Naţio-nale şi, parţial, a Şcolii, transformată în ateliere de dresaj eclezi-astic; stricarea masivă a limbii, a cărei apărare se impune cu nece-sitate, ca un esenţial deziderat național lingvistic, juridic şi po-litic; maltratarea Culturii, Sănătăţii, a mijloacelor de comunicare în masă; abandonarea unor mari provincii Dacice în mîinile cotro-pitorilor, din proprie iniţiativă; transformarea ţării în colonie şi provincie a Imperiului Cotroman Romano-German de la Strasbourg și a U.S.A. dependent: stat, teritoriu, persoană, lipsit de libertate, care își păstrează dreptul de a exista numai în raport de voința și con-știința altuia, de care depinde. depolitizare/ dezideologizare: concepție retrogradă, reacți-onară, anti-democrată prin care ideologii și politicienii anti-demo-crați cer organelor Puterii, fiecărui reprezentant al alegătorilor să abandoneze poziția de clasă, în scopul ascunderii exploatării, asu-pririi și înrobirii celor mulți, prin legile adoptate. despotism: comportament autoritar, fără drept de replică, practicat de o persoană sau un grup conducător, care și-a adjude-cat dreptul de a comanda comunitatea, de regulă, în mod nelegal și ilegitim, prin violență, extremism, terorism și fascism. În Romînia o autoritate ilegală s-a instaurat prin puci militar în 22 decembrie 73 e.d., care a predat, după cîteva ore, puterea despotică unui puci politico-ideologic-religios, ambele ale PCR, care domină încă țara, devenită găoace de colectare a dejecțiilor celui mai crunt imperiu european (și nu numai). deziderat: esențială dorință supremă a unei Națiuni, a unui Popor, care este, trebuie să fie, percepută ca o condiție sine qua non, pentru o existență independentă, verticală și demnă. Deziderat Naţional: esența voinței majoritare și unitare a unui Popor într-o anume epocă. Un popor adevărat, curgînd din milenii și zeci de milenii de istorie nu are drept să cedeze nimic din marile lui realizări și, în primul rînd, unitatea națională, dacă aceasta s-a stricat în timp. Dezideratul Național al Poporului Dac este, trebuie să fie, neabătut, pînă la realizare, refacerea unității în marea țară uitată – DACIA. Dar, atenție, cîtă vreme Romînia este roabă în Imperiul European, precum și în cel al USA, Dezideratul Național Dacic –jale mi-este să o scriu !- trebuie să fie suspendat, căci Republica Moldova este un crîmpei luminos de Dacie liberă care ne oferă șansa de-a spera la o unire viitoare; tîrîtă acum în sclavia Imperiului European și a fascismului USA, ni s-ar stinge complect Lumina Speranței… Tot așa, pentru orice popor, pentru toate popoarele lumii, privind opțiunea fundamentală a marii majorități, Dezideratul so-cial-politic nu poate fi altul decît Socialismul; în prezent, în cadrul diferitelor chestionare (chiar organizate de presa ori alte organis-me burghezo-moșierești) respondenții precizează, ca opțiune, So-cialismul în procente care ajung pînă la 89. Deznaționalizare: politică de stat prin care se urmărește ca un popor/ o populație –aflate sub stăpînire ori sub influență străină- să-și piardă caracteristicile etnice specifice: Limba, Portul, Conștiența Istoriei proprii. Așa s-a întîmplat (și se întîmplă încă) în teritoriul Daciei Magna din toate punctele cardinale ale celor două state romînești actuale; sînt Daci care nu numai că nu accep-tă să le spui că sînt ceea ce sînt, dar au o reacție negativă și, de-seori violentă, cum este cazul Dacilor (romîni, macedoromîni, istroromîni) din spațiile menționate. Dacii din vatra rămasă ca stat (Romînia și Republica Mol-dova) n-au făcut (aproape) nimic timp de sute de ani -și milenii pentru Dacia cea Mare- ca să se opună complexului proces al deznaționalizării; un argument simplu: nici 0,1 % din Dacii pore-cliți Romîni nu știu de esențe ale neamului lor: regina Tomiris, Alexandru Macedon, Salonic, Moscopole… Iar telectuali înfumu-rați și ”docți”, inclusiv de la înălțimea celui mai înalt forum ”ști-ințific”, ridiculizează pe orice doritor și susținător al Libertății. dialectică: sistem teoretic și metodă de cunoaștere, cerce-tare și transformare a Naturii, Societății și Gîndirii, avînd la bază existența materială reală a Universului și evoluția sa în raport de legități obiective, care guvernează existența unității și luptei con-trariilor, în fiecare obiect, fenomen și proces. Dialectica marxistă (care este materialist-dialectică) a con-jugat –prin geniul lui Karl Marx- dialectica anterior conturată, încă din antichitate (Heraclit, Aristotel) și ridicată la nivelul maxim de profunzime și claritate de către G.W.F. Hegel, cu materialismul lui Ludwig Feuerbach. dictatură: modalitate prin care se exercită conducerea so-cietății, adică Puterea instituită formal. Cîtă vreme există clase so-ciale, orice Putere este d. Ea poate fi democrată, cînd majorita-tea dictează minorității, specifică Socialismului, numită ”dicta-tura proletariatului”, sau ne-democrată, cînd minoritatea dictea-ză majorității, specifică orînduirii Capitaliste. Celelalte orînduiri pre-democratice (Feudalismul și Sclavagismul) utilizează dictatu-ra anti-democrată. Dictaturile ne- și anti- democrate se pot exercita de forțe politice organizate (Sfatul Țării, partide politice, armata) minoritare, cum se întîmplă în Romînia după 22 decembrie 73 e.d., sau de către persoane fizice: Regele (exemplu Vlad, Regele Daciei Unite 1064-1101 i-m), Voievodul, Domnul (în trecutul feudal sau în cel capitalist – exemplu, pentru acest ultim caz, Carol al II-lea), sau alți Conducători, exemplu ”mareșalul” Ion Antonescu (d. militară unipersonală). Atît pînă la, cît și după 22 decembrie termenul d. se folosește con-fuz, neștiințific, orice Putere, inclusiv cea declarată democrată, dorind să-și țină ascunsă esența, ceea ce Doctrina Comunistă au-tentică nu poate admite (și nici nu practică). Dictaturile Puterii care neagă și nu permite existența altor forțe sînt extremiste, unele chiar teroriste, cazul contrarevoluției de-cembriste, iar cea care folosește forța pentru a-și impune prezența unică, este fascistă (cazul episodului legionar, sau a celui militar –generalii Stănculescu-Vlad- din 22 decembrie 73 e.d., de pînă la predarea Puterii (22 decembrie, seara, pe la ora 18,00) către gru-pul contrarevoluționar, condus de Ion Iliescu, probabil desemnat în exterior, încă de prin 71 e.d./ 1987 –potrivit planului CIA- în condițiile ocupării efective, dar nedeclarate, decît post-factum, a țării de către armatele sovietice, cei 80.000 de militari, potrivit recunoașterii lui Petre Roman). dictatura proletară: formulă utilizată în Socialism pentru autocaracterizarea regimului politic democrat, sinonimă cu demo-crație, dar conducerile partidelor comuniste nu au clarificat și nu au definit noțional conținutul termenilor și sintagmelor, pe baze științifice, motiv pentru care, din reflex excesiv de apărare, la noi s-a renunțat la sintagmă, fără a se înlocui nici cu democrație și nici cu ceea ce era firesc –în doctrină și în practica social-politică- Puterea Democrată, niciodată gîndită ori practicată, deși ne apro-piem de finalul primului secol al Erei Democrate. Menționăm că sintagma privea nu doar puterea proletariatului, ci și a țăranilor și ostașilor, așa cum V.I. Lenin sugerase și numise inițial puterea revoluționară instaurată de victoria MRSO. DINCĂ T. Gheorghe –n. la 12 martie 3 e.d./ 1920 în Co-muna Tetoiu, raionul Oltețul (în prezent în județul Vîlcea), fiul lui Toma și Maria, dec. la 31 august 92 e.d./ 2009 în spitalul din Co-muna Valea Iașului, lîngă Curtea de Argeș, unde a beneficiat de o îngrijire atentă din partea organizației Partidului Comuniștilor și a fost înmormîntat cu onoruri comuniste în cimitirul orașului Curtea de Argeș, în locul-de-veci pus la dispoziție de autorul prezentei cărți: Primit în PCR în iunie 1941, a fost imediat arestat, judecat și condamnat la 20 de ani de închisoare, fiind eliberat din Penitenci-arul Principal Aiud la 27 august 1944. La executarea lui Filimon Sîrbu, acesta a fost luat de lîngă tovarășul Gheorghe Dincă. Caracterizat prin desăvîrșită Credință pentru Cauza Partidului Co-muniștilor și profund altruism, fiind membru în Comitetul Națio-nal al PC(N) și Împuternicit special al Președintelui PC(N) pentru județele Constanța și Tulcea, neavînd copii și nici soție în viață, tovarășul Dincă și-a lăsat întreaga sa avere pentru partid. Din pă-cate, toți cei adunați de d-lui în toate organizațiile din județ, s-au dovedit a fi –ca toți peceriștii- trădători și lipsiți de respect, iar o persoană, una singură, l-a și denigrat în public, la instanța de jude-cată, climat în care ni s-au furat bunuri importante de la Tuzla și din locuința din Constanța. Hoții s-au prezentat, la terenul respec-tiv, cu trei utilaje de transport greu, o macara mare, un autoturism, au lucrat cîteva ore și au plecat cu bunurile; nici pînă astăzi nu au fost găsiți și pedepsiți hoții, deși un martor ocular, Ion Robescu, a alertat pe o nepoată și poliția locală, chiar în timpul săvîrșirii fur-tului, comunicînd și numărul de înmatriculare al autoturismului cu care sosiseră hoții, poate polițiști ori interpuși ai lor.. Persoanele care aveau în grijă bunurile –Popescu Gh. Marin, din Mangalia, MATEI St. Ion și Drăgușin M. Rodica-Elena din Constanța- nici nu au fost audiate, dar unii au lansat ocara că bunurile (care deve-niseră ale Partidului, prin voința expresă a tovarășului Dincă) ar fi fost furate… de noi, beneficiarii legali ! La Curtea de Argeș, îi facem comemorare, în ficare an, la 31 au-gust, Asociația de Luptă Împotriva Abuzurilor (ALIA) a primit numele lui Gheorghe T. Dincă, iar ziarele ”Abuzul” și ”Tolba cu Politici” apar cu imaginea sa în frontispiciu.. În timpul vieții d-lui, am participat la mai multe întîlniri cu tovarăși din Constanța, din județ și de la București, între care tovarășul Petre Ignatencu, pre-ședintele actualului PCR, inclusiv acasă la ilegalistul Marin Gri-gore CIOCAN, care îl evocă în scrierile sale. Mai notez un lucru straniu, incredibil, dar obișnuit în PCR: tova-rășul Dincă a fost Comunistul, din ilegalitate, cu cei mai mulți ani de pușcărie politică ”donați” de regimul burghezo-moșieresc, dar, de la liberare din închisoare și pînă la 22 decembrie 73 e.d./ 1989 nu a primit nici un drept legal de ilegalist… Nici după 22 decem-brie nu am reușit -firesc, de data aceasta- să-i obținem vreo recu-noaștere (diriguitorii țării fiind aceiași ciocoi peceriști). divorț: despărțire legală (formală, dar și materială) a soți-lor. Fenomen restricționat în societatea democrată, dar, în general, condamnabil pentru efectele lui, divorțul este specific entităților și societăților depravate, neadmis în societatea democrată decît ca excepție rarisimă, care ar trebui să fie profund și complex justifi-cată. De lege ferenda apreciez că pentru analizarea și acceptarea cererii de divorț, s-ar impune ca, pentru admiterea căsătoriei, soții să subscrie la condiții legale obligatorii care să prevadă: scopul căsătoriei (asigurarea partenerului pentru sex, în condițiile Legii Supreme –Credința-, dorința de a avea urmași, proiectarea și reali-zarea unei activități familial și social utile etc). Numai dacă, de la un moment și în anumite condiții, scopurile nu mai pot, obiectiv, să fie împlinite, s-ar putrea discuta despre divorț, dar în cazul exis-tenței copiilor, numai după ce aceștia au devenit majori și au în-cheiat pregătirea școlară și profesională. dizident: persoană ”căzută” dintr-o poziție favorabilă (în Putere, Administrație, într-un Partid) în adversitate față de foștii tovarăși. Circarii politici post-decembriști folosesc termenul d. cu sensuri derizorii, batjocoritori. De exemplu, o persoană (Ion Iliescu) deținînd importante funcții de conducere de prim rang în Partid și Stat, chiar și pe cea mai importantă în Partid, după cea a Secretarului General, se autoproclamă… marginalizat (cu sensul de d.) și… surghiunit ! Figurine din această categorie, care au fă-cut deliciul de-a rîsu`-plînsu` timp de 25 de ani, au fost evidențiate generos de ”presă”: Petre Roman, Silviu Brucan, Mircea Dinescu, generalul Nicolae Militaru, D. Caramitru, Ana Blandiana, Adrian Păunescu, Octav Paler… Semnatarul acestor rînduri nu am fost d. (căci nu am aparținut nici o dată Partidului și Statului pecerist), ci luptător deschis, (auto)de-clarat anti-pecerist, adică inamicul anti-comuniștilor pitulați în P.C.R. și auto-numiți… comuniști ! Întreaga mea activitate de comunist autentic, neacceptat în P.C.R., (deși am solicitat înscrie-rea de șapte ori), urmărea să demaște și să împiedice degradarea și apoi trădarea Socialismului, de către peceriști. Am făcut închisoa-re politică și apoi am fost condamnat, pe considerentul că am apărat, în respect pentru lege și adevăr (între altele), dreptul de proprietate al consătenilor asupra islazului particular (pe care Bă-trînii l-au primit de la Țepeș Vodă) cotropit de către statul pecerist (pînă în anul 73 e.d.) și, în baza legii prin care trebuia să ni se restituie proprietatea, de către Banda-de-infractori din primărie, în frunte cu aceiași peceriști (după 22 decembrie). diplomație: principalul defect al oamenilor politici care constă în ascunderea adevărului pentru a-și asigura (prin minciună și falsitate) simpatie, voturi și…alte avantaje. Spre deosebire de trepădușii antidemocrați, Comuniștii, precum cei din Partidul Co-muniștilor, înființat și înregistrat de autorul acestei cărți, sînt fideli principiului marxist: ”Comuniștii detestă să-și ascundă vederile și intențiile” discriminare: diferențiere restrictivă de drepturi, promo-vată de autoritățile de stat; nu poate fi taxată drept discriminare, definirea și protecția specifică a unei persoane (fizice și juridice) precum Partidul Comuniștilor (Nepeceriști) care, prin existența sa, nu a blocat în nicuiun fel existența și funcționarea sutelor de ”par-tide” peceriste post-decembriste, cum flecăresc peceriștii. diversiune (politică, militară): măsuri, acțiuni ale (unor persoane și ale) autorităților în scopul de a distrage atenția popu-lației și îndepărtarea ei de la grave adevăruri social-economice. doctrină: ideologie, gîndire, totalitate unitară de idei, teze și principii privind un domeniu (politică, economie, filozofie), specifică unei clase, pături, categorii sociale, tinzînd la obținerea, menținerea, aprofundarea și extinderea puterii, poziției, dictaturii proprii. DOCTRINA COMUNISTĂ: Reproduc și aici, în conți-nut, susținerile din ”Contrarevoluția…” : A prezenta o doctrină, pentru un autentic om politic (adică cel care, nu este fals și nu se ascunde între minciuni și diplomație, spunînd înainte de toate ce clasă socială reprezintă), este un lucru simplu, mai ales că toate "multele" doctrine politice -stufos prezentate de burghezo-moşie-rimea flecară- sînt în realitate patru: cea a infractorilor, deveniţi în Capitalism bogaţi, cea a oamenilor muncii, deveniţi săraci, cea a robilor (robiţi prin intermediul politicilor speciale, inclusiv și mai ales religii) şi cea a anti-oamenilor, specia nouă în care se transformă unele entităţi din specia noastră, care promovează -și chiar practică- lichidarea fizică a concurentului – aceştia sînt fas-ciştii, în general, legionarii în special (la noi). Toţi care se autode-finesc altfel sînt ori mincinoşi ori neaveniți ! Nu există doctrină politică altfel concepută, în afara determinării sociale, de clasă ! Mai concis, există două doctrine fundamentale. Cea a Libertății și cea a Înrobirii. Doctrina Comunistă este cel mai înalt concept de respect pentru Om și Comunitate, ea promovînd aceleaşi drepturi pentru toţi, deci şi pentru adversari, chiar şi pentru duşmani (ciocoii peceriști). Înţelegeţi, deci, că noi nu acceptăm eliminarea fizică şi nici un fel de violenţă, nici măcar la adresa celor care, între anii 32-73 e.d./ 1948-1989, ne-au violentat în toate chipurile, adică a peceriştilor, la care putem adăuga –dacă mai există în afara pece-riştilor- pe cei "istorici" adică liberalii, ţărăniştii, burghezii mas-caţi și declasați (social-democraţii). Esenţa doctrinei comuniste este libertatea complexă şi tota-lă, ca persoană, comunitate, ţară. Sînt necesare trei precizări: 1. Libertatea este un complex unitar, ea neexistînd dacă o latură lipseşte. Spre exemplu, nu este liberă persoana care nu are libertatea economică, ori pe cea juri-dică, sau pe cea spirituală, ori fizică, chiar și psihică, la fel cum un organism nu este sănătos, dacă ființa (omul) are un deget rănit, o ureche, un ochi, un rinichi, o unghie… 2. A doua precizare de maximă importanță, strălucit expri-mată și explicată de V.I. Lenin, cea mai mare personalitate glo-bală din ultimele două Milenii, este astăzi unanim trecută sub tă-cere, spre a nu se ilumina masele populare: nu poate fi liber un ins (un popor) care ține în robie pe altul sau care nu recunoaş-te, nu respectă, libertatea unui semen ! Cazul, evident pentru toate cele şapte miliarde de locuitori ai Planetei: nu este liber po-porul (nord)american, de vreme ce guvernele sale fac măceluri în Coreea, Vietnam, Cambodgia, Laos, Panama, Cuba, Grenada, Fi-lipine, Chile, Angola, Somalia, Irak, Iugoslavia, Haiti... Nu poate fi liber slobozitorul de sirenări infernale, din sina-goga lui din Mangalia, care, la anumite ore, în fiecare zi, zdrun-cină creierii şi rărunchii întregului oraş (pe motiv că-şi exercită "liber" practicarea religiei lui)... Aşa cum nu pot fi liberi cei din Fanfaronada evreiească (S.c. Prăvălia B.O.R.) care nimicesc oraşele, de cîteva zeci de ori pe an, zi şi noapte, cu decibelii hămăielilor din lanţurile de difu-zoare cu care îşi înconjoară, ilegal și abuziv, "societăţile comer-ciale": neînfrînatele poleitele biserici... Libertatea autentică şi deplină este persuasivă, gingaşă; ea mîngîie (nu bruschează), cucereşte apărîndu-se (nu atacînd). Libertatea trebuie să inducă linişte (nu cataclisme), puritate (nu pîngărire), dăruire (nu jaf), intimitate (nu prostituţie publică), sen-sibilitate (nu grosolănie), decenţă (nu trufie impertinentă), solida-rizare (nu alienare și însingurare), apropiere (nu diferenţiere, de averi, spre exemplu), iubire și, în mod deosebit, respect (nu ego-ism și dispreţ), fericire (nu frustrare și revoltă), autodefinire şi autoconducere (nu etichetare, îngenunchere, înrobire)... Dv. sînteţi cei care daţi nume potrivite caracteristicilor din paranteze. Eu vă spun: iată diferenţe (exemplificative) dintre Doctrina Comunis-tă –-care este Doctrina Libertății Complexe, Depline și Defini-tive, Unice și Unitare- şi cele burghezo-moşiereşti-ecleziastice, toate expresii ale doctrinei Robiei... 3. Al treilea aspect se referă la caracterul conştient. Liber-tatea comunistă este o libertate complectă, deplină şi universală, în conexiuni reciproce, total nevătămătoare. Expresia vie a acesteia, lapidar prezentată de Karl Marx, este libertatea ca necesitate în-ţeleasă, asumată, sau, cu alte cuvinte, potrivit doctrinei comunis-te, eşti liber să faci orice nu deranjează pe altul, care respectă libertatea celuilalt. Iată de unde şi de ce acest alter este izvorul esenţei comportamentului comunist – altruismul ! O asemenea libertate nu există în mod absolut; practic, ea nu a fost o realitate socială deplină pînă în prezent, dar cea mai înaltă cotă a fost atinsă în ţările democrate, adică socialiste, de după anul 1 e.d./ 1917 o dată cu victoria M.R.S.O. și continuată cu succesul celorlalte revoluții socialiste, Despre o evoluţie generală a omenirii spre înfăptuirea acestei libertăţi, vom putea vorbi abia peste 4O-6O de ani, cînd cele mai multe state vor intra ori vor reveni la Socialism, adică la orîndui-rea istorică esenţialmente democrată, înfăptuitoare a libertăţii tota-le, căci nu poate exista libertate decît într-o asemenea societate, eliberată de împărţirea speciei Om în ”subspecii” sociale: bogaţi şi săraci. Spre a putea percepe în plinătatea ei splendidă Doctrina Co-munistă, vă reproduc o mostră de atitudine a doctrinei diametral adversă. Iată ce spune un desăvîrșit și permanent inamic al meu, adept al doctrinei forţei, deci fascist (am scris textul sub dictarea sa și copiez exact din ciornă): ”Dacă comuniştii (pecerişti adică, nejustificat porecliți comuniști, căci, telectual fiind, nu poate face diferența dintre Comunist și Pecerist – n.n.) au făptuit o crimă de neiertat faţă de poporul romîn, aceea este că au mai lăsat supra-vieţuitori reprezentanţi ai politicienilor din partidele istorice in-terbelice. Asta ca auto-amendă morală că am fost agent electoral, entuziast şi neretribuit, al celor vizaţi, responsabili de halul în ca-re a fost condusă Romînia în anii 1996-2OOO (80-84 e.d.). Ca gest de ispăşire şi pocăinţă” . Adaug, ca să-i puteți aprecia ținuta morală, că în perioada 1996-2000 (80-84 e.d.) colegul profesor a primit un salariu mărit cu 110 % (față de prima mărire post-decembristă, sub Petre Roman). Doftana: celebră închisoare (devenită muzeu în timpul re-gimului democrat, cînd nu s-a construit nici o închisoare și multe au fost dezafectate, căci deținuți erau tot mai puțini, ci nu ca în regimul burghezo-moșieresc !) construită între 1894-1897 în satul Telega (județul Prahova) în locul unei vechi ocne din același sat, unde erau întemnițați răsculații împotriva stăpînirii. Supranumită ”Bastilia romînească”, Doftana (am vizitat-o de mai multe ori) i-a avut ”chiriași” pe mulți dintre fruntașii comuniști din perioada in-terbelică: Gheorghe Gheorghiu-Dej, Gheorghe Apostol, Chivu Stoica, Nicolae Ceaușescu, iar anterior aici a fost găzduit și fai-mosul Iancu Jianu. Cutremurul din 22 octombrie 23 e.d./ 194O a produs crăpături în zidurile celulelor, dar asasinul regim burghe-zo-moșieresc nu a luat în seamă memoriul deținuților politici iar la următorul cutremur, din 9-10 noiembrie 24 e.d./ 1940, zidurile în-chisorii s-au prăbușit și mulți deținuți Comuniști, printre care Ilie Pintilie, au fost uciși. Sinistră apropiere semantică: la Dofteana, în județul Bacău, a fost asasinat (sau dus, după ce a fost asasinat la București) în 21 august 75 e.d./ 1992 inginerul Comunist Virgiliu Cătălin Zbăganu, fruntaș post-decembrist, luptător deschis pen-tru reorganizarea P.C.R. Dominicană, Republica: la 17 mai 61 e.d./ 1978 ies victo-rioase forțele de stînga, instituind regim politic democrat. Dreapta: nume simbolic social și politic pentru mica mi-noritate caracterizată prin trîndăvie și o viață de lux și desfrîu, asi-gurată prin exploatarea marii majorități muncitoare a societății. Denumire justificată istoric prin așezarea în raport cu reprezen-tanții celorlalte categorii sociale în Parlamentul englez.. Deci Dreapta definește pe Bogați, așa cum Stînga îi definește de Săraci, explicația este valabilă pentru orînduirile sociale Sclavagism, Feu-dalism, Capitalism și Socialism. Ea își va pierde valabilitatea, principial, în Comunism cînd vor dispărea exploatarea, asuprirea și robia, cu consecința dispariției treptate a diferențelor de stare materială și a luptei de clasă (dar mai pot fi rătăciți, dezechilibrați, paranoici, leneși, conducători uitați în funcții și alții care pot lansa proiecte specifice Dreptei). Într-un stat cu regim politic democrat și într-un stat demo-crat propriu-zis, cu Putere Democrată, organizarea politică trebuie să oglindească și să respecte existența socială, iar ideologia și pro-iecția politică a organizării societății nu pot fi cenzurate. Măsu-rile contrare adoptate și aplicate în Socialismul contemporan sînt replici firești la aceleași reacții anterioare, însă cu mult mai extinse și mai profunde- în societățile predemocrate care au apli-cat replica mortală pentru cei răsturnați de la Putere, ca și contra forțelor progresiste care pregăteau saltul calitativ, căci în toată existența lor, clasele conducătoare în Sclavagism, Feudalism și Capitalism au fost exclusiv retrograde și reacționare. drept: totalitatea normelor juridice care guvernează (și ca-racterizează) societatea, formînd ”statul de drept”, opus, formal, diferitelor tipuri de state despotice, monarhice, anarhice, nihiliste, sefepiste. Acest ”stat de drept” este anti-democrat în Sclavagism, Feudalism și Capitalism și democrat în Socialism. Notăm că, în fapt, nu există nici un stat fără un minim de reglementare formală, chiar dacă aceasta se reduce la cutumă. dresaj: procesul instructiv-educativ oficial (după 22 de-cembrie 73 e.d./ 1989) prin care, în grădinițe și școli de toate tipu-rile din sistemul de stat, tinerele generații sînt îndobitocite prin ”cunoștințe”, sentimente, deprideri, opinii, atitudini ca robi religi-oși, spre a deveni, sub firma gobalizării imperialiste, sclavi fe-riciți; Romînia pare a fi prima țară din lume în acest evantai al degradării și dezumanizării speciei, spre a deveni… protozoare ! drog -(în politica Dreptei): minciună, diplomație, promisi-une, donații (electorale), opiu, stupefiant, narcotic, halucinant, basne, fantasmagorie, otravă, idei, propagandă pentru dezorienta-rea, alienarea, tîmpitizarea, înrobirea maselor populare –în primul rînd pentru copii și tineret, ținte prioritare ca ”robi fericiți”- (emi-țătorii și distribuitorii, evident, nefiind năvlegi, nu cred în ele); -(în realitatea social-economică): ”bunuri” de consum (pentru persoane cu comportament deviant), din a căror vînzare/ traficare se îmbogățesc, direct sau indirect, trîntorii, organizațiile reacționare și, mai ales, conducătorii de stat capitaliști și imperia-liști, care își asigură, în același timp, ”justificare” pentru organiza-rea de ”armate” întru terorizarea populației (servicii secrete hipo-potamice, poliții și jandarmerii, vameși, traficanți acoperiți, gesti-onari de confiscări, laboratoare speciale, procurori, judecători, mari anexe administrative), dar și pentru desființarea industriei ță-rănești tradiționale, culminînd cu diabolica interzicere a cultivării celor mai importante plante tehnice (cînepa, cu hîldani, și inul). dublă cetățenie: situație în care unii cetățeni ai unui stat primesc și cetățenia altui stat, ceea ce nu ar trebui să fie admis de-cît absolut excepțional, dar se practică frecvent de către statele anti-democrate (capitaliste) ca diversiune sau chiar forme de pre-siune împotriva celor democrate, acordînd cetățenia unor infrac-tori, condamnați, evadați, transfugi, trădători (ca fostul general Pa-cepa), dar și (acceptabil, pentru statele democrate) unor persecu-tați politici.. Un caz special îl constituie dubla cetățenie a părților din popoare aflate sub dominație străină și care dețin, obligat, cetățe-nia statului ocupant, iar uneori și cetățenia propriului stat/ popor, cum este cazul cel mai semnificativ din Europa al Poporului Dac, acesta avînd populație imensă în afara frontierelor Romîniei. dumnezeu: cel mai profund și mai cuprinzător prototip al Răului Universal, cel mai hidos personaj inventat de omenire –în diferite comunități, momente și locuri- pentru propria degradare și distrugere, în folosul exploatatorilor bogați, făuritor și mînuitor al celei mai cumplite arme antiumane, Teama. Inițiatorul procesului de impunere –fără succes, din fericire- ca unicat, în numele ”po-porului ales”, exponent al acestuia, a fost călugărul grec Ieronim care, în urmă cu 1.700 de ani, în secolul al treilea i.-m., cu ocazia traducerii vechiului Testament (din aramaică) în Limba Latină, a înlocuit numele zeilor sălbatici și abominabili ai israeliților, prin sintagma antonimică ”dominus dei” (adică stăpînul zilei, al lumi-nii), devenită, prin Dacizare (”romînizare”), dumnezeu. Astfel, du-zini de nume de zei tribali, ignoranți și ignorați (El, Elohim, El Shadai, Eli, Adonai, Savaot, Șabaot, Iahu, Iahve, Josua… ) au fost scriși, nediferențiat, dumnezeu, domnul, domnul dumnezeu După două secole, chiar pe pămîntul Daciei, în Dobrogea, un călugăr grec, Dionisie Smeritul, fabrică ”viața” pocitaniei isus, urmată de 15 secole de rătăcire, Întuneric masiv și total, pentru o parte din omenire, atinsă de ciuma acestei isterice istorii. Din păcate, în fruntea turmei de îndobitocire se află telec-tualii, deveniți pro domo -mai mult decît analfabeții- gunoaie sociale, degradate și degradante tuburi digestive dotate cu sex , adică doar mănîncă și… În folclorul Dacic, dumnezeul este nu numai hidos, ci și haios (scuze pentru termen), distractiv și ridicol, un senil impo-tent (și la propriu, căci nici nu are parteneră), o creatură-păpușă gonflabilă, bleagă și ciufută, purtată de căpăstru de un aghiotant șmecher, dar nu așa de monstruos ca cel al iudeilor, ba chiar plă-cut oamenilor din popor, ca țintă pentru haz ori batjocură. Aerian, și la propriu și la figurat, căci ”locuiește” într-un nor, acesta fiind ”Olimpul” său, pretinde că este stăpînul, iar aghiotantul, numit adesea Petre, îl poartă prin diverse locuri și situații pentru a-și pune în scenă ghidușiile de tip Păcală. Lipsit de exercițiul normal al simțurilor, nu știe carte, n-are memorie, este opac, nu pricepe nimic dar ordonă ce-i sugerează acel Petre și la urmă, ca oricare ciumete, vede că e bine –la fel ca cel de la începutul stupidelor povești biblice- și dispare, avînd capacitatea de a se face invizibil, concept extraordinar al inteligenței și înțelepciunii Poporului Dac, utilizat magistral în structura și funcționarea celor mai frumoase personaje proprii și specifice, Făt-Frumos și Ileana Cosînzeana. Ca jucărie, seamănă cu zeii și mai ales cu Zeus al grecilor, dar nu este războinic, n-are soție și nici amante, nu se implică în luptele oamenilor ca acela; probabil că, vicleni, grecii i-au adaptat comportamentul după firea lor, cînd au luat, poate de la noi, Dacii, prototipul, după ce au venit lîngă noi și, parțial, peste noi. N-are dușmani, pentru că este prostănac –așa cum ar zice tovarășul Iliescu- limitat, ignorant, se screme să pară bun și blînd, face unele fapte bune și nu se teme decît de frate-său, Nefîrtatul, căruia el i-a uzurpat dreptul egal la conducere (fiind, deci, tiran, despot, dictator, antidemocrat, așa cum îl vor șmecherii care îl manevrează). Își supraveghează nepăsător, de deasupra țării, po-porul prin mijlocirea aghiotanților. Or fi avînd și camere-de-luat-vederi ori telescoape de la Jules Verne; norocul nostru însă, că cerul Daciei este timp de peste 9,9/ 10 senin, fără norul cu întro-natul care ar pune pe răboj, cu creta, pe-o tablă de aburi, milioane și miliarde de liniuțe marcînd abaterile robilor… Așa, crede, ne-priceputul înfumurat, că l-am iubi… Dacă n-ar exista religiile și, mai ales, bisericile, poantele pline de umor și sarcasm despre acest personaj grotesc, în infini-tele lui ipostaze, ar fi interesante și chiar plăcut distractive și, drept urmare, ne-am limita la replici de tipul celor exprimate de Einstein și Hawking, fără să ne mai întrebăm, indignat, indispus și batjocoritor, ca acesta ”Și cine L-a creat pe El ?” , scriind nimicul cu majuscule, întrebare cumplit și dureros justificată după suferin-țele de milenii dedicate cercetării științifice a Universului, la capă-tul cărora, vreun înalt preasmintit și fericit îi ridică în cale ciotul buclucaș a cărui admisibilitate ar face inutilă îndelunga cercetare. duşman, inamic: persoane (fizice, juridice), state, aflate în conflict deschis ireductibil, în război. În politică adversarii nu tre-buie să fie inamici, ci să-și conducă disputa în respect reciproc; în cadrul luptei de clasă. Care trebuie să fie o luptă exclusiv politică, dusă prin intermediul partidelor politice, organizate –dacă sînt Partide, ci nu găști- pe criteriul clasei sociale. În societățile nede-mocrate care nu permit organizarea politică a tuturor claselor, de-ținătorii puterii creează în mod obiectiv dușmani, aceștia fiind re-prezentanții claselor sociale dușmănite, care nu pot avea partide politice. În ce ne privește, avem un inamic ireductibil –peceriștii- care ar putea deveni simpli adversari numai dacă și-ar numi parti-dul ca pînă la 22 decembrie: P.C.R., astfel ieșind din ascunzăto-rile burghezo-moșierești pro-capitaliste, pro-imperialiste, adepte și utilizatoare ale extremismului, terorismului (mai ales de stat) și fascismului. Societatea care are dușmani în politică se îndreaptă spre degradare certă și autodistrugere; iată de ce clasele sociale funda-mentale -Muncitorimea și Țărănimea- purtătoare ale progresului, au nu numai dreptul, ci și datoria să înlăture Puterea antidemo-crată și să instaureze un regim politc democrat sau chiar Puterea Democrată. dușman al poporului: sintagmă cumplitisimă, utilizată practic -dar neexplicată și nefundamentată corect nici ideologic, nici penal, nici național, nici intelectual, nici psihic, nici moral, nici științific- în toate orînduirile sociale, însă cu arie restrînsă în Socialismul primar (”Comuna primitivă”) cînd formațiunea soci-ală (familia, ginta) era atacată mai rar de alte comunități și mai des de fiare sălbatice.. Ea, sintagma, a dat mînă liberă fasciștilor (să ne gîndim la Legea Mc. Carty), la guvernările fasciste, despotice contemporane, precum și la țările democrate apărute, în toate con-tinentele, după 7 Noiembrie 1 e.d./ 1917, inclusiv în Romînia și Uniunea Sovietică. Nu pot fi dușmani ai poporului, deci nu pot fi pedepsiți penal cei care organizează masele populare, cu procent de pînă la 90, pentru apărarea drepturilor legitime Au existat și există dușmani ai poporului: populațiile mi-gratoare, hoardele religioase, oștile imperiale, armatele de ocupa-ție, teroriștii unor state acționînd în afara statelor proprii, trădătorii dovediți ai Patriei, dar nu pot fi dușmani ai poporului cetățenii propriului popor, deci elemente intrinseci ale mulțimii la care se raportează sintagma, decît dacă acele elemente s-au opus prin fap-te grosului maxiv al acelui popor. Asemenea trădări, care afectea-ză Libertatea întregului Popor, nu pot veni decît din două dome-nii: asuprirea națională și înrobirea religioasă, aceasta din urmă inducînd nu numai calificarea de dușman al poporului, ci și pe cea de dușman al speciei. Se înțelege că dacă religia este specifică și proprie acelui popor –noi, Dacii, nu avem nicio religie !- adepții ei nu pot fi tratați ca dușmani ai poporului, ci doar ca organizatori ai unei opțiuni ideologico-filozofice -sau comerciale, cum este S.C. Prăvălia BOR, ne- și anti-romînească, proprie însă Poporului Evreu- propusă propriului popor spre a fi accesată ori respinsă. Opozanți politici, unii chiar dizidenți, au fost, nejustificat, victime, chiar capitale, pentru că formulau critici, cele mai multe constructive, la adresa acțiunilor sau persoanelor oficiale. În tim-pul regimului democrat, dar și în cel despotic post-decembrist, eu eram, catalogat, în public și în scriituri secrete, dușman al poporu-lui și bandit, pentru că, spre exemplu, am apărat pe consăteni con-tra jefuirii pămîntului propriu de islaz, ori pentru că dezvăluiam abuzurile autorităților (care contraveneau esenței doctrinare a poli-ticii de stat precum și legilor). Abuzurile în utilizarea sintagmei defăimate trebuie să se raporteze la noțiunea Popor, acesta fiind constituit din totalitatea claselor și categoriilor sociale, totalitatea cetățenilor Patriei E ecart. lărgime, distanță, diferență; la bancă, diferența din-tre dobînda cerută (la împrumuturi acordate) și cea plătită (la de-pozite) clienților. În timpul regimului democrat de la noi, ecartul era de 1-2 %, iar după 22 decembrie a urcat pînă la 150 % și chiar mai mult; iată o esență a diferenței dintre Socialism și Capitalism ! Nu uitați că în regimurile bestiale cei care împrumută sînt infrac-torii, iar împrumutații sînt cei exploatați, asupriți și înrobiți, pro-ducătorii reali ai sumelor depuse în bănci de tăietorii de cupoane. echitabil: rezonabil, egal (calitativ), corect, în spiritul dreptății. ecleziastic: care ține de biserică, de religie. Romînia post-decembristă, cu statut de esență contrarevoluționară are un regim politic profund ecleziastic, toate instituțiile statului fiind îmbălo-șate în pestilențiale conținuturi și forme religioase, cu un parla-ment ipocrit care, reprezentînd pe marii infractori, oferă din buge-tul de stat, pe sub mînă, contrar prevederilor constituționale și op-țiunii certe a majorității covîrșitoare a populației, fonduri imense pentru S.c. Prăvălia B.O.R., cu scopul nimicirii Poporului Dac prin înrobire față de cea mai spurcată invenție din istorie. economie: activitatea organizată de stat (direct, ca propri-etar, sau prin legi) în scopul obținerii și desfacerii pentru consum a produselor. Toate economiile comunităților cuprind cele trei segmente –producția-desfacerea-consumul- și numai din șiretenie sau oligofrenie, ciocoii peceriști trădători au numit, după decem-brie-cel-negru, economia capitalistă a fi ”de piață”, în favoarea in-fractorilor, pentru a o opune propagandistic celei socialiste, desti-nată înfăptuirii Legii fundamentale a Socialismului: ridicarea ne-contenită a nivelului de trai material și spiritual al întregului po-por, în care piața există și are rol foarte important, ea reglînd și concurența calitativă, specifică Socialismului. egalitate: principiu suveran al organizării vieții social-po-litice și economice în societățile democrate (Socialism), potrivit căruia raportul între indivizi, precum și dintre fiecare și societate are la bază egalitatea calitativă: de la fiecare după puteri, fiecă-ruia după Muncă. Infractorii politici și oligofrenii rînjesc cleve-tind împotriva acestui principiu sfînt, explicîndu-l ca egalitarism, egalitate materială, de ciolan, ceea ce este cu totul altceva. egalitarism: concepție mic-burgheză, utopică, de șaradă, constînd în distribuirea produsului sau împărțirea averii capitaliste (totale sau parțiale) în părți egale fizic tuturor persoanelor. Menșe-vicii (social-democrații, al căror reprezentant modern este Lev Davidovici Troțki, fostul adversar al lui Lenin și Stalin și apoi colaborator nesincer, în condițiile succesului bolșevic din 1917) cei mai mari inamici ai adevăratei egalități, aplică laudativ acest principiu la economii falimentare, anti-democrate, ”de tip sue-dez”. Telectualii și politicienii retardați (spun că) înțeleg prin ega-litate exact opusul: egalitarism, temei pentru a critica regimul de-mocrat (Socialismul). Einstein, Albert: celebrul autor al teoriilor relativității, a fost declarat ”pacifist marxist” de către conducerea Germaniei prin legea de retragere a cetățeniei din 29 martie 17 e.d./1934. Cît de mult se mocirlise fascismul, deja din acel an ! electoral: care ține de alegeri (politice). La noi, în peri-oada anilor 30-98/ 1946-2014 nu au fost alegeri, ci doar votări, căci alegerile reale nu presupun opțiuni (doar) între persoane, ci esențial între politici. Neexistînd partide politice, în toată această perioadă nu au fost organizate decît mascarade de votări (acțiuni mecanice de aplicare a ștampilei), ultima alegere fiind în 30/1946. elită: termen de maximă batjocorire a valorilor naționale ale diverselor clase sociale și categorii profesionale –deasupra că-rora se pretinde a fi amplasată în mod absolut, minată de acade-mism sonor, dar gol și desuet- utilizat pentru desemnarea spuzei de telectuali de desăvîrșită incompetență extraprofesională, mari meșteri indestructibili în împerecheri de vorbe necitibile, altițe de florilegii searbede, unite prin șabac de logoree lucitoare, cu finali-zări de nepătruns, căpătînd uneori, pentru public, forme colective, cu profundă capacitate de alienare, de tipul GDS (=Grupul Diavo-lilor Siniștri) sau chiar instituționalizate de tipul ICS, toate avînd drept scop secret și materializare cotidiană demolarea coloanelor ancestrale ale perenității celui mai vechi și mai mare popor euro-pean, Poporul Dac, pregătit astfel spre a fi predat, legat fedeleș, barbarilor năvălitori, aciuați sub aripa noastră frîntă, constructori ai ultimului castel-de-nisip, Uniunea Europeană. EMINESCU: cel mai mare Poet Național al Poporului Dac, născut la Botoșani (15 ianuarie 1850) și asasinat la 15 iunie 1889 (București) din poruncă regală prin filieră austro-germană, pusă în operă de ”marele” mititel Titu Maiorescu. Nu se pot cita ilustrativ cîteva versuri, căci este infinit de mare în totul (excep-tînd penibilele jucărele religioase și sexuale, perle peiorative, în-cropite la comandă, pentru distracția și batjocorirea camarilei re-galesei, precum și pentru prosternarea telectualilor). A prevăzut că, în posteritate, ”vreun mititel” se va ridica, prin plutirea eternă în înalt a numelui său, lăudîndu-se, (însă) pe sine și… au apărut, după decembrie-cel-negru, echipe de mai mulți mititei.. A fost precedat –aici se potrivește și pre-decedat !- tot pe pămîntul Daciei, de Publius Ovidius Naso, născut la Sulmona (Italia) și care, la Tomis, cetatea Reginei Dace Tomiris, a scris în varianta latină a limbii noastre străvechi, dar și în Daca propriu-zisă (de care nu s-a plîns că n-o înțelege, nici chiar din prima zi) Grijulii, detractorii Poporului Dac au făcut să dispară textele scrie-se de Ovidiu în Limba Dacă pură (preromană). ”Regele poeziei”, Vasile Alecsandri, i-a transmis lui Eminescu, simbolic, Coroana, sincer, onorabil, demn, de îndată ce a luat act de existența măreață a Luceafărului: ”E unul care cîntă mai dulce decît mine ? / Cu-atît mai bine țării și lui cu-atît mai bi-ne./ Apuce înainte și-ajungă cît de sus;/ La răsăritu-i falnic se-n-chină al meu apus”. Din înălțimea eternității de maximă valoare calitativă, de rang național, Eminescu dă nenumărate replici impecabile mocir-litorilor post-decembriști: ”Nu credeam să-nvăț a muri vreoda-tă”,. ”căci vis al morții eterne e viața lumii-ntregi”… După decembrie-cel-negru, gunoierii țării aruncă, spornici, cu smocuri pestilențiale în cristalul din zenitul bolții, fiindcă lumi-na lui, pură și intensă, îi orbește… Engels, Fridrich: (1820-1895), fondator alături de Marx, al Comunismului științific. Născut în familia unui fabricant de textile, la Barmen, Renania, Prusia, Engels a fost cel mai apropiat colaborator al lui Marx, pe care l-a întîlnit la Paris în 1844, coe-chipier la inițierea organizării Partidului Comuniștilor și redacta-rea fundamentului politico-ideologic al acestuia ”Manifestul Parti-dului Comunist” (1847), adoptat în 1848 de ”Liga Comuniștilor” ca program al partidului, autor sau coautor al unor lucrări funda-mentale pentru Comunismul științific (Doctrina Comunistă). Nefi-ind proletari, Marx și Engels nu au putut concepe și finaliza Doc-trina Comunistă tocmai în esențele ei –Democrația și Puterea Democrată- neîmpliniri pe care nimeni nu le-a soluționat pînă la noi, în ciuda operei teoretice și practice a unor titani ca V.I. Lenin, I.V. Stalin, Dolores Ibaruri, Mao Zedong, Ho și Min, Kim Ir Sen, Fidel Castro. Ethiopia – La 20 decembrie 58 e.d./ 1974 se proclamă ”statul socialist”. ERA DEMOCRATĂ: neavînd date despre vreo altă epo-că democrată, în istoria planetei, din ultimii 255.000 de ani, am numit astfel existența contemporană inaugurată la 7 Noiembrie (25 Octombrie pe stil vechi) 1917, care devine anul 1 al Erei De-mocrate, odată cu victoria Marii Revoluții Socialiste din Octom-brie (MRSO) în Rusia Țaristă și apariția, în istoria cunoscută a lu-mii, a statului, stabil și durabil, cu regim politic democrat. Notăm că a existat și un embrion simbolic de Putere Re-voluționară democrată în 1871 (Comuna din Paris), precum și, an-terior, în anul revoluționar 1848, în Germania, Cehia și Austria. Pînă în prezent, în cei 98 de ani ai Erei Democrate au existat regi-muri politice democrate în aproape jumătate din țările lumii, pri-mele fiind în Rusia, partea de răsărit a Daciei (Moldova de Est, Basarabia), Bavaria, țările baltice, Ungaria, Mongolia, Chile, Spa-nia. În Romînia regimul politic democrat a fost instaurat la 30 Decembrie 31 e.d./ 1947, după o perioadă de tranziție de la 6 martie 29 e.d./ 1945. erou: persoană reală (nu ne referim și la personaj) cu con-tribuție excepțională de sacrificiu și jertfă (inclusiv a vieții) pentru o cauză măreață pozitivă, pentru Popor, pentru o clasă socială, cu trepte valorice superioare. Se pare că nici un popor nu are atîția eroi cît are Poporul Dac, presărați nu numai în pămîntul propriu, ci și pretutindeni în Europa și în lume. erou-martir, sfînt. Poporul Dac a înscris nenumărate nume în lista eroilor, de la simpli luptători pînă la Marii Martiri, sfinți ai Neamului, precum Tomiris, Alexandru, Burebista, Decebal, Regele Vlad al Daciei Unite, Ioniță Caloianul, Doja, Horia, Vladimirescu, Iancu, Eminescu, Ceaușescu. Într-o carte specială, voi publica datele și imaginile Sfin-ților Daciei; nu sînt sfinți (ai noștri) personajele (inventate sau reale) care (sau prin care) se propovăduiește înrobirea Poporului sau a maselor populare, ei fiind exponenții inamicilor noștri, d.ex. fasciștii și religiile. Estonia/Republica Sovietică Socialistă Estonă: țară demo-crată (socialistă) din componența URSS, de la 6 august 23 e.d./ 1940 pînă la dezmembrarea acesteia. etatizare: preluare, trecere la stat a unor bunuri prin voința unilaterală (a statului) după expropriere, naționalizare, acțiune po-litică de mare importanță, specifică regimurilor democrate (dar practicată, uneori, și de regimurile burgheze) care preiau, de la je-fuitorii îmbogățiți (dar sînt și alte cazuri, de exemplu război, cala-mități naturale ș.a.), bunurile aparținînd Poporului, rezultate din bogățiile și Munca acestuia.. La noi a avut loc, la 11 iunie 31 e.d./ 1948 actul revoluționar al naționalizării principalelor mijloace de producție, pentru lichidarea, ca o clasă socială, a burgheziei, dar și exproprierea inversă efectuată ilegal de Contrarevoluția din anul 73 e.d., a celei mai mari părți a avuției private din averea nați-onală, spre a putea fi jefuită de ciocoii peceriști, deveniți subit anti-comuniști.. extraterestru: ființă de tip umanoid de origine din afara planetei noastre (sau plecat de pe Terra în alt spațiu, în epoci anterioare). extremist: (persoană fizică sau juridică inclusiv clasă soci-ală și stat) în gîndire, idei, atitudini, practică socială, comporta-ment; care se află la extreme, dincolo de normal; cel care nu recu-noaște pe altul, negîndu-i pe toți ceilalți. Criticarea celor care nu pricep și nu practică ori resping solidaritatea de clasă (socială) nu ține de extremism și nu i se poate opune ”libertatea” de gîndire, dreptul la ”opinie”, căci solidaritatea de clasă este prioritar și obi-ectiv obligatorie. extremism: atitudinea și curentul de opinii și comporta-ment al extremiștilor; curent politico-ideologic periculos, inadmi-sibil, dominant, practicat la noi, ca politică (în special) de stat, du-pă 22 decembrie, de exponenții Contrarevoluției: Ion Iliescu, Radu Cîmpeanu (74 e.d./ 1990), Tismăneanu, Traian Băsescu (90 e.d./ 2006), specific ciocoilor peceriști în toată perioada anilor 30-98 e.d., dar mai ales pentru anii 73-98 e.d., în vîrful tuturora ridi-cîndu-se Președintele (pecerist) Traian Băsescu, marcat prin mo-mentul vomării Declarației împotriva Comunismului, în parla-ment (90 e.d./ 2006). evoluţie: curgerea normală a proceselor și fenomenelor; antonim: involuție, regres, contrarevoluție (=”evoluție” înapoi, opus lui revoluție= salt calitativ înainte). Reproduc din D.E.R. o explicație concisă și clară: ”evoluție și revoluție, etape distincte și indisolubil legate ale procesului dezvoltării. Evoluția este etapa acumulărilor cantitative treptate, iar revoluția reprezintă etapa transformărilor calitative. Evoluția pregătește revoluția, iar revo-luția desăvîrșește evoluția și creează premizele unei evoluții pe o treaptă superioară”. F familie: nucleul de bază în organizarea naturală a societății umane, realizat prin căsătorie și format din soți (bărbat și femeie) și copii, avînd la bază determinări naturale esențiale pentru fie-care, pentru cuplu, pentru specie și creînd drepturi și îndatoriri sine qua non, la fel ca pentru Patrie, în miezul celor două entități stînd, în societatea normală, democrată, Credința, adică loialitate și devotament nețărmurite, nici chiar de sacrificii ori jertfa supre-mă. În sens larg familia poate să cuprindă, mai ales în cadrul gos-podăririi unitare, și alte persoane înrudite: părinți ai soților (bu-nici), copii ai copiilor (nepoți) etc. Inexistența sau destrămarea familiei are efect devastator pentru fiecare persoană, pentru în-treaga familie și comunitate, pune în pericol evoluția speciei. De aceea sînt (și trebuie să fie) combătute moral, psihic, intelectual, social, cetățenesc, patriotic, politic, legal (juridic), ca fiind ”cu-pluri bestiale”, straniile ”perechi” de același sex, despre care am zice, dacă n-am calomnia animalele, că sînt… bestii; acestea nu se împerechează –ca Omul, ființa superioară, mascul cu mascul, femelă cu femelă ! Societățile inumane (Sclavagism, Feudalism, Capitalism) bazate pe Exploatare, Asuprire și Robie, caracterizate prin putrefacție ge-nerală, disprețuiesc familia și o destramă, expresiile cele mai pro-funde ale degradării fiind ”sexul” și ”căsătoria” între entități de același gen, care, probabil, sînt mutanți (ei sau cei care îi diri-jează) infiltrați pe planeta noastră pentru a ne extermina.. fascism: forma superioară a bestialității omului, ca treaptă finală a antiumanismului și antidemocrației care formează tripticul Extremism-Terorism-Fascism. Constă în însumarea bestialităților celor trei trepte: negarea drepturilor celorlalți, impunerea prin amenințare și forță a propriilor interese, nepermiterea existenței adversarilor (catalogați drept inamici) și uciderea lor (metaforic și real). Prezent la noi după decembrie 73 e.d., fascismul este re-prezentat de entitatea cu chip de om Corogeanu, autor al fenome-nului corogenizare, specific doctrinelor și practicilor religioase (esențialmente anti-umane și anti-democratice), iar în plan politic de partidele fasciste, legionare. Corifeii-diavoli cunoscuți ai fas-cismului în contemporaneitate sînt Horty, Hitler, Musolini, Fran-co, Salazar, Suharto, Pinochet, Videla, Buș, Bler, Sarkozy ș.a. Pericolul maxim al fascismului pentru propriile popoare și întreaga omenire îl reprezintă guvernările cu comportament fas-cist, precum cele actuale din: Israel, USA, Anglia, Franța, Italia, Australia, Noua Zeelandă, Romînia. Feudalism: sinonim cu Întuneric, orînduirea socială care a urmat, în linii generale, Sclavagismului, caracterizată prin existen-ța a două clase sociale: una mică, deținătoarea cvasitotalității pă-mînturilor -feudali, moșieri, boieri- și alta, țărănimea, formată din marea majoritate a populației, stratificată, la rîndu-i, în mai multe categorii: țăranii liberi, clăcașii, iobagii (sclavii pămîntului). Pro-ducători ai tuturor bunurilor materiale, iobagii –cei care asigură o viață de lux și desfrîu moșierimii- nu au (avut) nici un drept. filozof: titlu cu aură universală pentru interpreții tradițio-nali ai Lumii, Gîndirii și Vieții, care, încă din secolul al XX-lea, au rămas fără pîine, prin dezvoltarea excepțională a tuturor științe-lor specializate, nemairămînînd spațiu propriu pentru ”știința știin-țelor”, ceea ce l-a determinat pe Wittgenstein, cel mai faimos filo-zof german al secolului XX, să spună cu certitudinea înălțimii lui: ”Unica misiune rămasă filozofiei este analiza limbajului”, misiu-ne în care excelează filozofi de talia lui Constantin Noica, explica-tor și apărător strălucit la Limbii Dace, și Acad. argeșean Vasile Tonoiu, născut la 3 febr. 24 e.d./ 1941 în comuna Corbeni, satul Tulburea, marele filozof romîn în viață, pustiit însă în meandrele idealismului nociv, dînd gir, prin marea sa personalitate, principa-lului instrument de distrugere a omenirii - religia. folclor: creație populară, anonimă, tradițional orală, neli-mitată în timp și spațiu, în permanentă șlefuire, în conținut și for-mă, concentrînd și exprimînd tezaurul de valori spirituale, morale, intelectuale, psihice, ale înțelepciunii colective, acumulate de-a lungul mileniilor. După decembrie-cel-negru are loc o profundă mutilare în conținut și formă a folclorului, depunerile de mîl otră-vitor sau inovațiile anti-folclorice evidențiind (pozitiv, laudativ) temele: religia, infidelitatea, sexul, goana după avere, toate în afa-ra și împotriva specificului Poporului Dac, dar lăudate copios. Textele post-decembriste ”de autor” (chiar cu procese între pre-opinenții filfizoni pentru ”paternitate”) sînt nu numai ridicole, ci și total anti-folclorice, iar muzica și interpretarea, dublate de regulă de costumație superbă, din tezaurul real, încă existent, nu le sal-vează, ci le subliniază grotescul. Prezentarea la scenă și plecarea interpreților cu costumația în sacoșă –care fac din folclor o scenetă comică străină- este un grav afront adus Poporului Dac, din rîndul căruia doar Rudarii mai spun că sînt Daci… forţă: capacitate fizică, mecanică, energetică, socială, opu-sul Puterii; ea este reprezentată, în sistemul organelor statului, de Administrație și Justiție, cu subordonare totală față de Putere. Analfabeții politici post-decembriști, posesori de doctorate și do-cențe de la ”Ștefan Gheorghiu”ș.a., precum și chiar de potcap academic, susțin, fără jenă, în public și în lucrări tivite cu blazoa-ne înalte, imbecilitatea desăvîrșită, în scopul tîmpitizării votanți-lor, cum că Administrația ar fi egală cu… Puterea și cu Justiția, enormitate surpătoare de Univers. Notăm însă că Justiția și-a luat nasul la purtare prin faptul că magistrații sînt numiți (ci nu aleși) ba chiar și, foarte grav, zeificați ca inamovibili, iar sesizarea și ju-decarea unor grave fapte penale ale magistraților se fac de către colegii lor, ci nu în afara sistemului propriu, cum firesc ar fi. Toate plîngerile împotriva unor magistrați infractori (de la judecă-toria din Curtea de Argeș, tribunalul din județ, curtea-de-apel, înalta curte) mi-au fost respinse de procurori și de judecători, pe considerentul că greșeala judecătoarei infractoare nu era ”grosi-eră” (mă păgubise de ”numai” 30.000 lei, acordați anterior, în mod just, prin hotărîre irevocabilă, pusă în executare), căci infai-libilii măsurau grosimea faptei cu clupa potrivită burții lor nemă-surabile, iar pentru minte și inimă nu aveau un șubler așa de mi-nuscul… Franța: leagănul începuturilor revoluționare democrate. După încercările premature din 1848, a urmat succesul simbolic și mobilizator pentru întreaga omenire de la 1871, cînd Parisul, care ”arde-n valuri, furtuna-n el se scaldă” (Eminescu) a devenit, pen-tru o vreme, ”stat” democrat, socialist (Comuna din Paris), spiri-tul revoluționar autentic fiind în ascensiune constantă timp de pes-te un secol, topindu-se însă după anul 73 e.d./ 1989. Momente în-semnate, ca demnă replică antifascistă, au fost consemnate succe-sele stîngii, avînd în centru pe Comuniști, din aprilie și mai 18 e.d./ 1936 cînd a luat naștere primul guvern european al Frontului Popular condus de Leon Blum, guvern instalat oficial la Putere la 4 iunie 18 e.d./ 1936. fraternitate: manifestare de frate, frățească, în gîndire, sentimente, opinii, atitudini, comportament, de maxim respect și întrajutorare, toate specifice comunităților tradiționale și din tim-pul regimului democrat.. . G gaşcă: grup, echipă, formație în sens umoristic-satiric sau critic, peiorativ, acuzator. Așa-zisele partide post-decembriste –toate formate și conduse de ciocoi peceriști- sînt, în definiri reci-proce, dar și de adevărat, găști de interese egoiste, subiective, de regulă infracționale. Germania: I. 7 noiembrie anul 2 e.d./ 1918, Munchen = statul republican popular liber Bavern; II. 9 noiembrie anul 2 e.d./ 1918 – 5 ianuarie anul 2 e.d./ 1919, Berlin = republica liberă socialistă, III. Republica Sovietică din Bremen (10 ianuarie-3 februarie anul 2 e.d./1919, IV. Munchen, Republica Sovietică Bavaria (7 aprilie-2 mai anul 2 e.d./ 1919), V. Dortmund, 19 martie -2 aprilie anul 3 e.d./ 1920, puterea în mîinile Armatei Ro-șii (germane) și consiliul muncitorilor, toate înăbușite în sînge de către guvernul central, care poartă răspunderea și pentru asasina-rea mișelească a celor doi conducători comuniști Rosa Luxemburg și Karl Liebknecht, conducătorii revoluției socialiste. Asemenea reacții anti-democratice, fasciste –așa cum s-a întîmplat și în 1848 în mai multe țări, precum și în 1871 în Franța- justifică pe deplin teza marxist-leninistă privind insurecția revoluționară, deoarece clasele asupritoare nu cedează, în spirit politic, puterea celor care o obțin prin voința majoritară a poporului. Această concluzie tre-buie avută în vedere la constituirea statelor și legilor fundamen-tale, pentru a se face inoperantă –inclusiv sub garanții internați-onale și mondiale- orice opoziție bestială a forțelor politice peri-mate, care să lase, obligatoriu, locul celor progresiste. Germania Democrată/ Republica Democrată Germană, cu capitala la Berlin: stat socialist între 7 octombrie 32 e.d./ 1949 și 73 e.d./ 1989, cînd trădarea lui Gorbaciov a dus la distrugerea zidului din Berlin –justificat în condițiile date- amestecul haotic al populației și apoi la unificarea Germaniei, cu abandonarea regi-mului democrat din R.D.G., dar Gorbaciovul n-a făcut nimic și pentru unificarea țărilor romîne, iar imperialiștii, întregul occident reacționar, nu expiră nici o silabă despre celelalte ziduri (din Asia Mică) unde, doar prin ele, fasciștii își pot proteja becisniciile. Grecia/ Republica Elenă: guvernare democrată (parțială teritorial) din 10 oct. 26 e.d./ 1943 și în timpul războiului civil (de fapt, apărarea Greciei democrate, guvernată de Armata Națională de Eliberare, împotriva ocupanților germani, apoi englezi) septem-brie 29 e.d. - octombrie 32 e.d. (1946-1949). Analfabeții, retardații și retrograzii flecăresc despre ”democrația” elenă din timpul scla-vagismului, pe care o dau drept model de democrație perfectă, (numită ”sclavagistă” !) neputînd pricepe ce este aceea ”puterea poporului”. Stimabililor, un stat, un oraș în care conduc 100 de stăpîni de sclavi, ”democrați” între ei, iar restul cel mare, zeci de mii sau milioane de Nimeni, gunoaie, nu suportă, nici ca glumă, porecla de ”democrație” ! Guevara, Ernesto Che: medic de profesie, luptător revo-luționar argentinian, faimos Comandant în formațiunile lui Fidel Castro, adept al revoluției permanente, fără limite teritoriale, cu arma în mînă; neputîndu-se așeza liniștit la un post de ministru în guvernul cubanez, oferit cu insistență de Fidel, a plecat să conti-nuie revoluția cu un grupuscul înarmat, fiind urmărit îndeaproape și ucis de CIA, prin mijlocirea trădătoare a generalului Rene Barientos, Președintele Boliviei. Che a devenit simbol al luptătorilor ”revoluționari” anarhici, în afara partidului, nihiliști, în fapt contrarevoluționari din întreaga lume, stindard al exportului de revoluție/ contrarevoluție în slujba capitalismului și imperialismului, netezind astfel drumul spre mult rîvnita globalizare de către imperialiști (și mîhnirea, imaginată înspre amintirea sa, a lui Che). Gheorghiu-Dej, Gheorghe: născut în anul 16 î.e.d./1901, a deținut cele mai înalte funcții în PCR și Statul socialist: Secretar General (Prim-secretar) al Partidului, Președinte al Consiliului de Miniștri, Președinte al Consiliului de Stat. Decedat la 19 martie 49 e.d./ 1965 la ora 17,43 (moment în care, aflîndu-mă lîngă Comite-tul Central, am avut presimțirea morții sale, confirmată imediat). L-am ”vizitat” în Palatul Consiliului de Stat și l-am condus la Mo-numentul Eroilor Luptei pentru Libertatea Poporului și a Patriei, pentru Socialism, din parcul Libertății. Niciodată nu am văzut atî-ta mulțime și nici nu am aflat de-o suferință mai mare și mai profundă produsă maselor populare de moartea unui conducător, poate exceptînd pelerinajul zilnic la Mauzoleul lui Lenin de la zi-dul Kremlinului din Piața Roșie. Citez, exemplificativ dintr-o elegie a lui Tudor Arghezi: ”Condeiule al meu de mîngîieri, de consolări și reverie, fă-te om, fă-te țară, fă-te popor, pune-ți sari-că de spini și plîngi la porțile lumii. Cel mai teafăr dintre noi a trecut pe ele în nu știi unde haosul începe, cu o poartă mută, cu lacăte grele. Gheorghiu-Dej, căruia îi scriam din cînd în cînd, numindu-l Iubite Tovarășe Dej, a pierit dintre noi, cu tinerețea, cu puterile și voi-niciile lui – adică pe totdeauna, mă-nțelegi condeiule al meu, fratele meu, părintele meu. Nu m-aș fi gîndit odată cu capul, că tu ai să-i bîlbîi la căpătîi un necrolog. Un asemenea gînd m-ar fi ofensat” Încoronat de regimul burghezo-moșieresc cu ani grei de temniță pentru activitatea revoluționară, cu merite excepționale în construirea Socialismului, criticat dur, dar neconvingător, de suc-cesorul său, Nicolae Ceaușescu –gest indus, probabil, prin simpa-tie, de N.S. Hrușciov- acela oprind și finalizarea statuii ridicată lîngă Palatul Consiliului de Stat, Gheorghiu-Dej a fost scos din mauzoleul din Parcul Libertății și, după 22 decembrie-cel-negru, hulit copios de toți peceriștii grupați în sutele de găști anti-comu-niste poreclite partide. Glia: Pămîntul țării, element sine qua non pentru definirea Patriei; nu poate exista națiune, popor fără pămînt propriu, iar cele care nu-l (mai) au sînt victime ale unor vecini hrăpăreți care le-au furat Glia, cum li s-a întîmplat Kurzilor și Palestinienilor. Cazuri apropiate sînt și popoarele cu părți însemnate din Glia lor ocupate de vecini, cum este și situația Romîniei, ca parte (mică) a fostei Dacii (mari). Împreună cu Limba și Credința, Glia formează tripticul de stîncă din cremene, obligatoriu al oricărei națiuni: Patria. globalizare: visul de aur al imperialiștilor, concretizarea tezei despre o turmă și un păstor. Pentru a o realiza, autorii au conceput distrugerea Socialismului efectiv –începută în anul 73 e.d./ 1989- ca, apoi, să-l înlocuiască treptat cu cel aparent, prin crearea maselor de Robi fericiți, neutralizați cu TBC (Tehnică, Bani și Confort), goliți de personalitate și de Patrii, transformați în terminale ale butoanelor, manevrate de vreun Frate cel Mare ca într-o societate-închisoare, caricaturală, incredibilă, specifică pe-ceriștilor, imaginată în suculent și generos sarcasm, de exemplu, de distinsul meu celebru consătean, Acad. Gheorghe Păun într-o carte unicat (cred) pe planetă cu cea mai profundă batjocorire a societății democrate, Socialismul (în viziunea proprie a evoluției post-socialiste, sub directiva anti-comuniștilor menșevici). Pentru orice om nevătămat mintal, globalizarea este expresia demenței supreme care urmărește exterminarea comunităților tradiționale și a Omului ca specie, așa cum s-a format în evoluția particulară în diferite multiple zone ale Terrei, care urmează să fie desființate în tot ceea ce au specific –Vatră, Limbă, Credință- spre a fi ușor manevrate, dintr-un singur punct, nelegitimat și nelegitim, în esență necunoscut. Orice comunități aflate, în proiectul acestei boli, vor fi la discreția manevranților bezmetici, prin mijlocirea unei singure arme pe care o dețin exclusiv conducătorii autoimpuși: banul, regele-diavol. Globalizarea reprezintă forma tiranică, fascistă a imperialismului mondial care împlinește visul de aur al fătătorilor de religii – a căror deviză este sloganul ”o Turmă și un Păstor”. Gorbaciov, Mihail: conducător al PCUS, asasinul moral al Președintelui-cel-Mare, Nicolae Ceaușescu, demolatorul Uniu-nii Sovietice și al întregului sistem al țărilor democrate din Europa (socialistă), pentru care, potaia, a fost recompensat cu un odios premiu Nobel ! grevă: fenomen specific societății capitaliste exploatatoa-re, constînd în încetarea lucrului de către muncitori, ca protest pentru nemulțumiri și revendicări nesoluționate de patronat (ex-clus într-un regim democrat autentic). Guatemala: la 1 martie 34 e.d. (1951), autoritățile progre-siste instituie o ”politică de stînga”. guvern: principala instituție executivă la nivel central, re-prezentînd vîrful Administrației, subordonat parlamentului, numit de acesta, la propunerea Premierului desemnat de Președintele Re-publicii, funcție tot administrativă, cea mai înaltă; uneori, Preșe-dintele conduce ședințele guvernului.. H Herodot: stea de primă mărime din ”constelația H” a Gre-ciei antice, a trăit în urmă cu 25 de secole. Supranumit ”părintele istoriei”, este foarte important pentru Poporul Dac, pe care –după ce ne-a vizitat- l-a prezentat jalonîndu-ne istoria antică prin două semnale de maximă valoare: a afirmat că sîntem cel mai mare popor din lume după al Inzilor și că sîntem cei mai viteji și mai curajoși dintre traci (deci, implicit, că sîntem Traci, un alt nume pentru Daci). Iată textul mult evocat și invocat: ‘’După indieni, neamul tracilor este cel mai mare dintre toate popoarele, dacă ar avea o singură conducere şi ar fi uniţi în cuget, după părerea mea, ar fi de neînfrânt şi cu mult, cei mai puternici dintre toate se-minţiile pământului. Dar unirea lor e cu neputinţă şi nu-i chip să se înfăptuiască, de aceea sînt ei slabi ( . . .)’’. Pentru neștirbirea imaginii și dezambiguizare reproduc și alt fragment: ‘’Înainte de a sosi la Istru (Dunăre) primul popor pe care îl supuse Darius au fost geţii care se cred nemuritori. Căci tracii, care stăpânesc părţile Salmidesului şi care locuiesc mai sus de cetăţile Apollonia şi Me-sembria şi se numesc scirmiazi şi nipsei, se predară lui Darius fără nici o luptă; iar geţii, hotărându-se la o rezistenţă îndărătnică, fură supuşi îndată, cu toate că sînt cei mai viteji şi cei mai drepţi dintre traci‘’. Hinduism: una din marile religii ale lumii, apărută în In-dia în urmă cu 2.300 de ani, numită de la Hindu/ Indus. Ca toate religiile, din toate epocile, urmărește înrobirea omului (de rînd, căci bogații nu cred în bazaconiile religioase) spre a putea fi ușor exploatat, formula hinduismului fiind abandonarea grijilor și suferințelor materiale și transmutarea interioară spre spiritualitate, pentru descoperirea sacrului, lăsînd bunurile materiale în seama celor ”competenți” (cum ne spun astăzi, în capitalism, peceriștii). HÎNCU, Victor: din Tîrgu Jiu, Președintele Partidului Comunist Romîn-Tg. Jiu, primul Partid Comunist post-decembrist, organizat în anul 78 e.d./ 1994, înregistrat de Tribunalul București, dar respins de Curtea de Apel București; admiterea înregistrării PCR-Tg. Jiu a fost o victorie extrao-rdinară, deși simbolică, atît pentru Comuniști, cît și pentru pece-riștii anti-comuniști, omniprezenți și omnipotenți. Am avut discu-ții la Curtea de Argeș, dar d-lui și tovarășul Hașu, colaborator al d-lui, au respins colaborarea care ne-ar fi putut aduce, mai devre-me, succesul de înregistrare pe care noi, Comuniștii (nepeceriști), l-am obținut.. holocaust: fenomen complex practicat de autoritățile unor state, de ucidere prin cruzime extremă a unor grupuri de oameni, de regulă etnii minoritare, de ex. armenii (sub Imperiul Otoman), evreii (sub guvernarea fascistă a Germaniei, inclusiv ca ocupantă a unor teritorii străine). Un șir infinit de ”holocausturi” săvîrșite de către israeliți, sub comanda și ajutorul zeilor lor abominabili, împotriva multor popoare și populații, este prezentat în maculatura cu conținut de gunoi, biblia. Poporul Dac nu a cunoscut asemenea fenomen. Pentru a nu se produce, omenirea trebuie, de lege feren-da, să vegheze –adoptînd reguli de mare strictețe- ca nimeni să nu plece din teritoriul și statul proprii; pot fi exceptate cazuri rarisime de opozanți politici reprimați (de exemplu, unul la un milion). Homer: cel mai mare poet epic grec, tot din ”Constelația H”, (a trăit în urmă cu 27-28 de secole, la vreo mie de ani după războiul troian), considerat autorul poemelor Iliada și Odiseea, capodopere ale literaturii universale. Un întreg Cînt (X) din Iliada este închinat, cu simpatie și admirație, Dacilor prezenți la Troia (cetate, probabil, Dacă, în vechi teritoriu Dac) în frunte cu Regele lor eroic, Rexos, a cărui soră era soția Regelui Priam. Ho Şi Min: marele conducător comunist vietnamez, născut în 1890, conducătorul Partidului Comunist, șeful guvernului (din 28 e.d./ 1945) și președinte (din 29 e.d./ 1946) al Republicii De-mocrate Vietnam, este învingătorul Godzilei fasciste americane care i-a invadat țara cu un puhoi de 1.150.000 de militari. Sub condu-cerea sa, eroicul popor vietnamez s-a acoperit de glorie nepieri-toare, acesta înscriind în palmaresul universal al celebrelor victorii împotriva invadatorilor nume simbol: Da Nang și Delta fluviului Mekong. Cinstindu-i viața de Erou Național, poporul reunit în statul demo-crat, Vietnamul socialist, și-a numit capitala cu gloriosu-i nume, așa cum au făcut-o sovieticii cu Leningrad și Stalingrad (decăzute în blasfemie după anul 73 e.d.). Hruşciov, Nichita Sergheevici: (14 î.e.d./ 1894- 11 sep-tembrie 54 e.d./ 1971), a deținut cele mai înalte funcții în URSS (prim-secretar al CC al PCUS, președinte al Consiliului de Mi-niștri) între 36 e.d./ 1953 și noaptea de 13-14 octombrie 47 e.d./ 1964. Fiu de miner, schimbat din funcție în lipsă, în vreme ce se afla la Soci, în convorbiri cu ministrul francez Gaston Polewski. Peste mai mulți ani a fost intervievat la o coadă electorală și a răspuns ”Duc o viață liniștită de pensionar”. A rămas în istorie ca autor al raportului semi-secret (prezentat exclusiv delegaților la Congresul al XX-lea al PCUS în noaptea de 24-25 februarie 39 e.d./ 1956) ”Cu privire la cultul personalității și la urmările lui”, precum și prin gestul de la tribuna Adunării Generale a ONU cînd și-a scos pantoful și a bătut cu el în pupitru, subliniindu-și ex-punerea. A acționat cu tact și înțelegere, împreună cu președintele USA pentru detensionarea gravei ”crize a rachetelor” din Cuba. Am fost prezent la o fastuoasă primire populară la București în ovațiile unei imense mulțimi de oameni, toți aclamîndu-l fericiți că el acceptase retragerea trupelor sovietice de la noi, în 42 e.d./ 1958, în urma extraordinalului succes diplomatic al lui Gheorghe Gheor-ghiu-Dej, dar și din respect pentru PCUS și URSS (era înainte de declarația din aprilie 1964). I Ibaruri, Dolores: supranumită Passionaria, conducătoarea Partidului Comunist Spaniol, deținătorul Puterii revoluționare în anii 20-23 e.d./ 1936-1939, înlăturată prin victoria militară a con-trarevoluției fasciste susținută de marea cîrdășie internațională a Capitalismului și Imperialismului. Nimeni nu a învățat, din păca-te, din Războiul civil spaniol (repetat în multe alte țări) că Pute-rea trebuie cucerită prin organizare politică a fiecărei clase soci-ale, dacă această organizare este permisă de clasa aflată la guver-nare; glasul armelor este deplin justificat numai cînd unele clase nu au drept la partid politic propriu. Cînd acestea sînt cele majo-ritare, ca în cazul Romîniei și Turciei, ne aflăm în situația de re-gim politic profund despotic, terorist și chiar fascist. IGNATENCU, Petre: Președintele Partidului Co-munist Romîn, organizat în anul 97 e.d./ 2013, refuzat la înscriere de in-justiția post-decembristă. Personal și alți colaboratori au fost înscriși și în Partidul Comuniștilor (Nepeceriști) din anul 89 e.d./ 2005, dar nu au înțeles spiritul unui partid al Comuniștilor (cum nu a fost PCR), ci al lozincilor ”comuniste”, goale. Noi am sus-ținut la ambele instanțe cauza acestui PCR, ca și a celorlalte, spre deosebire de toate grupările peceriste (care s-au opus, fiecare la toate celelalte). imn: text și melodie, cu pronunțat conținut mobilizator, adecvate proslăvirii Patriei și Poporului. În timpul regimului de-mocrat -31-73 e.d./ 1947-1989- am avut imnuri de mare valoare și ținută demnă, dar, după 22 decembrie lălăim pe cel mai netrebnic, autodefăimîndu-ne pe noi, Dacii, și lăudîndu-ne ucigașii… Notăm că Regatul Daciei Unite (de la 1.064-1.101), sub Regele Vlad, avea un imn specific Poporului Dac, utilizat în lupte pentru îmbărbătarea oștenilor și la ceremonii, pentru solemnitate. Un text contemporan (acelui timp), găsit în 1835 în orășelul Rohonczi din provincia Dacă Panonia, azi în Austria, de mare valoare europeană și universală, scris în alfabetul Dac antechirilic, cunoscut din anti-chitate, a consemnat și notația muzicală a imnului imperiu: stat unitar sau federal de tip sclavagist, feudal sau capitalist, avînd în frunte un Împărat, numit așa sau altfel. Toate imperiile de tip federal, promovînd asuprirea națiunilor și înrobirea religioasă –ca mijloc de dominație- sînt sortite, în mod obiectiv, dispariției. În prezent există mai multe imperii, unele cu nume păcălitoare, precum U.S.A. ori U.E. inamic: În politica internă a unei societăți democrate nu trebuie să fie inamici. Deocamdată, însă, nu a existat în lume o societate democrată, ci numai regim politic democrat care nu a evoluat în niciun stat către Putere Democrată, pentru că toți con-ducătorii partidelor comuniste guvernamentale nici nu au înțeles ce este acea putere, ei fiind, în esență, împotriva acesteia. Putere Democrată spontană -și numai de tip revoluționar, adică nein-staurată prin alegeri- a existat doar în noaptea de 25-26 Octombrie 1917 (anul I al Erei Democrate). Exemplul se poate extinde, cu aceleași precizări, și la alte țări care au ori au avut regimuri politice democrate (adică socialiste). Inamicii politici ai regimului democrat sînt organizațiile (înscrise legal, căci celelalte sînt penale) care urmăresc desființarea Omului și Comunităților prin mijloace extra-politice, le notăm crescendo: extremiste, teroriste, fasciste, etnice, religioase. Toate aceste orga-nizații trebuie reprimate total și definitiv, pentru a asigura dreptu-rile și libertățile tuturor cetățenilor, într-o societate normală. Unde există asemenea organizații –chiar prezente în Putere- țările res-pective sînt anti-democrate, iar unde lipsesc (și sînt interzise), ță-rile respective pot avea un regim politic democrat care poate evo-lua, pașnic sau pe căi revoluționare, spre Putere Democrată. Ori-unde nu se admite organizarea politică a tuturor claselor și cate-goriilor sociale, este posibilă și necesară răsturnarea prin forță a Puterii și Administrației retrograde și reacționare, căci nu este le-gitimă, chiar dacă este, formal, legală. În perioada contemporană, mai ales după 73 e.d./ 1989 (dar și înainte) există și s-au manifestat mișcări și acțiuni revolute (ca expresie a exportului de contrarevoluție), care au sugrumat regi-muri politice democrate (în Europa, Africa, Asia, America Latină, Oceania). incertitudine: principiul de incertitudine, act suveran de onestitate și de înaltă demnitate în ținută modestă, propriu celor mai de seamă oameni de știință, autori ai unor mari descoperiri sau creații care, dăruind omenirii realizări de excepție, cu eforturi de o viață, le pun în chenar de nedesmințită valoare, cel al cele-brului principiu de incertitudine, formulat în 9 e.d./ 1926 de savantul german Werner Heisenberg. Marele savant contemporan, englezul Stephen Hawking, în lucrări proprii sau în colaborare, evidențiază și subliniază repetat acest principiu oridecîte ori își prezintă descoperirile de certă valoare. Ne înclinăm ! independent: care nu depinde de altă entitate asemănă-toare – persoană, partid, stat. Independența este relativă, în sensul că nimic nu există în afara relației cu societatea. industrializare: fenomen social-economic și politic de maximă importanță pentru orice stat independent, aflat în evoluție, care urmărește dezvoltarea cu precădere a mijloacelor de produc-ție făuritoare de mașini și unelte necesare economiei naționale. În teritoriile dependente, devastate și ocupate militar, administrativ și economic, cum este Romînia post-decembristă, industria este dis-trusă și abandonată, ca imperialiștii să-și desfacă mărfurile lor (ca-re, de regulă, sînt de proastă calitate, cu durată minimă de folo-sință, inadecvate specificului național, dar cu prețuri mari). Ineu: capitală a Regatului Daciei Unite, sub Regele Vlad (ca și Ștei, viitorul Dr. Pentru Groza, din timpul regimului demo-crat). intelectual: persoană cu pregătire școlară superioară (li-cență), care își onorează capacitatea profesională prin contribuție pozitivă la evoluția societății, susținînd interesele majorității soci-ale. Datorită poziției, unice în lume, de susținători politici ai drep-tei și ai religiilor, i-am numit pe intelectualii post-decembriști de la noi telectuali, ca termen antonimic celui normal.. intelectualitate: pătura, categoria socială a intelectualilor. Pentru că această pătură, în Romînia postdecembristă, singura din lume, are atitudine retrogradă și reacționară, slujind în dreapta po-litică, am numit-o, cu sens antonimic, telectualitate, spre a-i mar-ca astfel caracterul (și comportamentul public) oligofrenic, drept efect al unui complex proces de dresaj instructiv-educativ devas-tator, conducînd la înrobirea și exterminarea poporului. Internaționala: imn revoluționar, al maselor răsculate, al oamenilor muncii, apoi al clasei muncitoare, specializat, în mod deplin justificat, după MRSO, ca Imn al Comuniștilor. Cea mai justă prezentare se face prin textul propriu (nealterat, de către dife-riți robi, în special religioși, dar în traducerea utilizată pînă în prezent în Limba Dacă, fiind totuși necesară o formulare, inclusiv lexicală, mai exigentă): Internaționala: Versuri: Eugène Pottier (1870) Muzica: Pierre Degeyter (1888) Sculaţi, voi oropsiţi ai vieţii, Voi, osîndiţi la foame, sus ! Să fiarbă-n inimi răzvrătirea, Să-nceapă al lumii vechi apus ! Sfîrşiţi odată cu trecutul negru, Sculaţi, popor de osîndiţi ! Azi nu sînteţi nimic în lume, Luptaţi ca totul voi să fiţi ! Refren : Hai la lupta cea mare, Rob cu rob să ne unim, Internaţionala Prin noi s-o făurim ! Sculaţi, nu-i nici o mîntuire În regi, ciocoi sau dumnezei ! Unire, muncitori, unire , Şi lumea va scăpa de ei ! Prea mult ne-au despuiat tîlharii Ce-n lene, lux, desfrîu se scald: Să ne unim toţi proletarii, Să batem fierul cît e cald ! [refren] Ţărani şi muncitori, noi sîntem Partidul, mare muncitor ! Pămîntul este-al celor harnici, Cei leneşi plece unde vor ! Cînd vulturi lacomi, corbi de pradă, N-or mai pluti nori negri-n vînt, Pe cer luci-va-ntotdeauna Al înfrăţirii soare sfînt. [refren] involuţie: opusul evoluției, re-facere înapoi, a evoluției; despre procese și fenomene care se pot relua, invers, de la un anu-mit stadiu înspre momentul inițial, ca în mitul despre ”mașina tim-pului”. În societate termenul are un sens metaforic: ea evoluează degradîndu-se, decăzînd în ansamblu, inclusiv social-economic, la nivel specific societăților din trecut, depășit de zeci ori sute de ani. Este cazul Romîniei post-decembriste care cunoaște o involuție incredibilă, nelimitată în timp și spațiu, cu fenomene și procese caracteristice pentru orînduirile pre-democrate: capitalism, feuda-lism și chiar sclavagism. Această întoarcere la trecutul întunecat a fost posibilă datorită trădării in corpore a peceriștilor, toți cei 3.831.000 declarîndu-se pe față (cum au fost în realitate, pe as-cuns) anti-comuniști și revitalizînd, din cenușă, gunoaiele istoriei: PNȚ, PNL, PSDR. În sens biologic există doar în basme și povești involuție a unor personaje (mersul înapoi a ”ceasului biologic”), dar nu se cunosc și persoane care au involuat, în afara cuplului de bătrîni din China (dacă știrile, din presă, or fi fost reale). iobăgie: starea de dependență a țăranului fără pămînt (”proletarul agricol”) față de stăpînul feudal. Irak: Republica Irakiană Democratică și Populară din 51 e.d./ 1968, victimă a războiului fascist declanșat de USA, care l-a prins și l-a asasinat pe Președintele Sadam Husein, fost ”misionar” al fasciștilor americani (pe care i-a trădat în favoarea poporului său). Face parte din seria de victime ale fascismului contemporan: Patrice Lumumba, Sukarno, Salvador Aliende, Generalul Noriega, Nicolae Ceaușescu, Slobodan Miloșevici, Sadam Husein, Osama ben Laden, Moamer Kadafi, Abdulah Ocallan, martiri ai luptei pentru progres și democrație. islamism/ mahomedanism, islam: mare religie absolutistă, extremistă, cu excrescențe violente, asemănătoare creștinismului, dar mai puțin sălbatică și teroristă, apărută ca replică la aceasta, răspîndită mai ales în Asia și Africa, inventată în urmă cu 1400 de ani (după modelul celorlalte) de către ”profetul” Mahomed, avînd la baza propagandei Coranul, text glorificator al (dumne)zeului alah. Avînd ca punct inițial Fuga lui Mahomed de la Mecca la Medina, islamismul se consideră continuator al iudaismului și creștinismului, cu care este în conflict, ca orice ucenic răzvrătit împotriva maestrului vrăjitor. Deși majoritar în multe țări cu po-pulații numeroase, unele cu regim politic democrat, nu face nimic pentru înlăturarea calendarului evreiesc din practica de stat și a organizațiilor naționale și internaționale. Istria: veche peninsulă Dacă pe coasta Dalmației, în spa-țiul iugoslav, actuala țară Croația. Cvasitotalitatea toponimiei ne-modificată este Dacă, dar locuitorii nu mai știu și nu mai vorbesc Daca veche (”istro-romîna”= romîna celor din Istria) și nici că sînt Daci. Unii specialiști în istoria limbii Dace consideră că acolo s-a vorbit Limba Dalmată, dispărută de vreun secol. Iudaismul: de la ”iudei”, numele vechi al evreilor, religie inventată în urmă cu 35 de secole, creatoare de dumnezei și inter-puși ai lor, pe vremea lui Hammurabi, conducătorul primului stat babilonian. Menit să consolideze coeziunea de trib în mișcare, Iudais-mul inventează personaje a căror ”existență” se împletește cu cele istorice, în migrația de la Ur, la Canaan, Egipt și înapoi la Ca-naan, din ale cărei avatarii lăstărește ambiția de răzbunare concen-trată în formula stupidă de ”popor ales”. Aceasta a fost ridicată la culmea ridicolului universal prin inventarea altor multe șmecherii religioase, între care cea din anul 465, numită isus, cristos, mesia, unsul, trimisul, solul, învățătorul, ”domnul”, eliberatorul, mîntui-torul… în fapt Smintitorul omenirii . Doar 7 % din populația Israelului acceptă șmecheria isusului, dar există străini, inclusiv Romîni care îl numesc domnul ”nostru”, deși Poporul Dac este singurul popor nereligios din lume (tîmpitizat însă, parțial, după 22 decembrie-cel-negru, prin osîrdia telectualilor). Evrei și slugi ale lor, spre a disimula acțiuni multiple în forme diferite de cotro-pire a lumii prin șmecheriile religioase, afirmă că n-au nimic în comun religiile creștine cu cele iudaice, că sînt în război total și că ar fi ale unor popoare diferite; am mai auzit noi că nemții și ger-manii sînt și ele entități diferite ! Iugoslavia/ Republica Socialistă Federativă a Iugoslaviei: de la 29 noiembrie 29 e.d./ 1945, stat socialist federal, format în jurul Serbiei, în străvechiul pămînt Dac, unde băștinașii au fost asimilați de slavii sudici migratori, asimilarea continuînd și astăzi, Dacii (numiți vlahi, istroromîni, meglenoromîni, macedoromîni, aromîni ș.a.) neavînd libertățile firești pe care le au populațiile in-digene în alte state. În anul 83 e.d./ 1999, Iugoslavia a fost măce-lărită de bestiile fasciste din NATO, care au acționat inclusiv de pe teritoriul Romîniei ”prietene”, cu acordul prim-ministrului cu comportament de lichea, Vasile Radu, sub președintele Emil Constantinescu, fostul secretar pecerist de la Universitatea Bucu-rești, prototip de telectual slab și trădător. Î î: sunet și literă, fundamentale și definitorii pentru Limba Dacă (poreclită ”romînă”), Împăratul rostirii noastre, simbolul primordial al Patriei, Dacia; scoaterea lui din cuvinte, mai ales din porecla țării, exprimă principala formă de trădare a Patriei și a Poporului, spre a arăta ”occidentale”: Romania și Roman în loc de Romînia și Romîn. Toți trădătorii țării, din toate timpurile, mai ales în ultimele două milenii, și-au început opera cu demolarea acestei Coloane a Infinitului nostru Dacic. Urmașii noștri degenerați, Romanii, ca și toți neo-latinii, tot ce este la Vest de vatra Daciei, nu au putut rosti sunetele fundamen-tale ale Dacăi –î, ă, ș, ț, ce, ci, ge, gi, ghe, ghi- iar trădătorii, de vreo două-trei secole, spre a-i mulțumi pe stăpînii lor, ni le-au scos din scriere și, parțial, din rostire, un caz special fiind cel al formelor verbului a fi: sînt, sîntem, sînteți, sînt; un Dac (romîn) normal nu poate rosti aceste cuvinte altfel (adică stricate cu u în loc de î) decît schimonosindu-se, cum vedem atîtea orătănii prin televiziunile post-decembriste. înfiere: preluarea unui minor, exclusiv în interesul lui (le-gal), de la părinții naturali, cu acordul lor, dacă aceștia nu mai dis-pun de posibilitatea creșterii, îngrijirii, instruirii minorului. Legea specială și chiar Constituția ar trebui să interzică total, ca act de trădare națională, înfierea către străini, faptă practicată după de-cembrie-cel-negru de occidentali, pentru învigorarea societății lor aflată în putrefacție. J Jamahiria Arabă Libiană Populară Socialistă (Libia): țară arabă din nordul Africii care a făcut parte din Imperiul Oto-man (sec. 16-20), devenită țară democrată după Revoluția de la 1 septembrie 52 e.d./1969, sub conducerea ”du frere Col. Moammar Kaddafi”, creatorul unei construcții social-politice și ideologice interesante, de tip socialist, numită ”A III-a Cale”, prezentată, ca autor, în ”Cartea Verde” care ”oferă rezolvarea teoretică a pro-blemei instrumentului de guvernare”. Absența Internaționalei Comuniste, ca centru de analiză și sinteză a experiențelor din țările democrate, a făcut ca excepțio-nala evoluție a Libiei Socialiste să nu fie bine cunoscută și eva-luată nici chiar în Romînia democrată, deși Președintele nostru îi zicea lui Kaddafi tovarășe, cel mai înalt apelativ de respect și prețuire… Dar Președintele nostru nu avea interes ori nu era lăsat ca să ni-l dea pe marele libian drept exemplu bun de urmat, căci tezele democrației acestuia apăreau circarilor romîni ca periculoa-se: țară fără datorii, cu bogății imense –ca și Romînia- oferind per-soanelor și familiilor gratuități uluitoare, în timp ce la noi proprie-tarul vițelului, crescut cu greu, era băgat la pușcărie, dacă nu-l ”dăruia” statului multilateral dezvoltat, cu recompensa că era liber să-l ovaționeze pe Președinte ! Fascismul imperialist a intervenit, ca pretutindeni în lume și permanent, cu război împotriva Libiei socialiste, Președintele Kaddafi fiind urmărit în propria țară de forțele bestiale ale NATO, la fel ca atîți alți Eroi, și asasinat (la 20 octombrie 95 e.d./ 2011), iar țara, redevenită scena luptelor tribale fratricide, a reintrat sub dominația imperialistă, așa cum s-a întîmplat în multe alte locuri: Congo (Leopoldville), Indonezia, Panama, Romînia, Afganistan, Somalia, Irak, Iugoslavia, Pakistan, Egipt… Dacă ar fi fost păs-trat, doar Kaddafi ar fi putut face, din nou, ordine în Libia, dar bogățiile ei nu s-ar mai fi scurs în borta jefuitorilor. Justiţie: Parte a sistemului organelor de stat, situată în subordonare (totală) față de Putere, cu misiunea de a soluționa conflictele dintre persoane (fizice și juridice) în temeiul prevede-rilor legii, fără drept de inovație; doar în state cu legi și politici de-busolate și debusolante, justiția își permite să fie, prin practica ei, izvor de drept. Independentă față de Administrație, organizată de aceasta sau de Putere, Justiția are rețeaua de personal numită (în regimuri politice ne-democrate, cu magistrați inamovibili și plătiți cu salarii nerușinate, scandalos de inechitabil) sau aleasă de vo-tanți (în regimuri democrate). În regimurile anti-democrate (ca în Romînia post-decembristă) este scoasă de sub supravegherea Pu-terii, deci a Poporului suveran, are organism propriu de autocon-ducere (CSM), fiind ruptă de Popor și opusă acestuia, prezentată, în mod oligofrenic, drept… Putere (ceea ce și cei neavizați, chiar analfabeți, știu că este un fals grosolan). K Kaliningrad/ Konigsberg, pînă în 28 e.d./ 1946): ”insulă” rusească, din fosta Prusie, dincolo de țările baltice, spre vest, aparținînd de Federația Rusă, fără legătură terestră cu aceasta; pare a fi dovada frăției ne(re)cunoscute dintre Germani și Ruși. Kampuchia/ Kampuchia Democratică – Vd. Cambodgia. Kim Ir Sen: (5 aprilie 5 î.e.d./ 1912- 8 iulie 70 e.d./ 1994) conducătorul partidului comunist și primul conducător democrat al Coreei (de Nord), de la 9 septembrie 31 e.d./ 1948, după pro-clamarea Republicii Populare Democrate Coreene, una din puți-nele țări cu regim democrat după anul 73 e.d., avînd deseori, cel mai ridicat ritm anual de dezvoltare economică din lume, în veci-nătatea statistică a Romîniei Socialiste și a Chinei. Autor al unei doctrine specifice de concretizare națională a Doc-trinei Comuniste, a fost urmat la conducerea partidului și a statului de fiul său Kim Jong Il și apoi de nepotul lui, realizîndu-se o in-credibilă -și inadmisibilă- dinastie ”comunistă” autodenigratoare (prin simpla sa existență). Apreciem că aducerea în conducere a membrilor de familie și, după deces, a moștenitorilor din familie reprezintă un grav și esen-țial atentat la esența Doctrinei Comuniste, iar, dacă sînt întîmplă-toare, au întotdeauna efecte negative în percepția și mentalul co-lectiv, sugerînd, înainte de toate, o slăbiciune a regimului, ci nu o tărie, care asigură dezastrul previzibil, care se va produce post-mortem. L laic: sinonim cu științific: liber, fără religie și în afara dog-melor (religioase) pe care le precedă. Termenul s-a impus tîrziu, după înlăturarea de către știință a șmecheriilor inventate de religii în scopul înrobirii persoanelor și comunităților. Este un barbarism de reacție anti-religioasă, ne-necesar și care chiar trebuie scos din uz, rămînînd să funcționeze termenii primari: liber, științific, nor-mal, pentru ca viața omului liber și concepțiile sale despre Natură, Societate și Gîndire să nu mai fie raportate, prin negare, la inven-țiile scabroase, care întunecă, oricum, chiar prin această simplă ra-portare, lumina realității simple și clare. Utilizarea provizorie a termenului nu mai este necesară după suc-cesele zdrobitoare ale științelor obținute în secolul al XIX-lea, de cînd nici un om, întreg la minte, nu mai simte nevoie să se ra-porteze la Nimicul devastator. Pe această bază, au apărut în seco-lul al XX-lea ”Manifestele umaniste”, care alungă din spațiul pu-blic religia și manifestările ei, primul manifest apărut în 16 e.d./ 1933 –la doar 16 ani de la începutul Erei Democrate- avînd 35 de autori, crema creierelor luminate ale epocii. Aceste Manifeste au devenit îndrumar pentru organismele internaționale, în baza lor acționînd și cele europene și naționale pentru înlăturarea religiilor din spațiul public, mai ales din Altarul Național, Școala . În spe-cial cel de-al doilea Manifest (din 56 e.d./ 1973) apreciază, pe bu-nă dreptate, ca cea mai negativă dintre religii Creștinismul, iar autoritatea ”Solidarității pentru libertatea de conștiință” este întări-tă de calitatea ei de asociat al IHEU (”Uniunea Internațională Umanistă și Etică”), avînd statut consultativ special pe lîngă ONU și statut consultativ general pe lîngă UNICEF, Consiliul Europei și UNESCO Laos/ Republica Democrată Populară Laos, țară socialistă din decembrie 59 e.d./ 1975 cînd, după o lungă perioadă de război civil (din anul 34 e.d./ 1950), a preluat Puterea Partidul Comunist din Laos (ca și în alte țări din Indochina). Regimul democrat a fost instaurat inițial la 12 octombrie 28 e.d./ 1945 și încă, pe jumătate din teritoriul țării, în 36 e.d./ 1953. lege: normă de conduită sau principiu obligatorii, stabilite de Putere (legislativ) și impuse (în societate) de către conducători prin forțe specifice de constrîngere ale Statului (Administrația –care pune în executare legile- și Justiția –care sancționează încăl-carea legilor de către persoane). Exprimă voința clasei (claselor) sociale dominante, care dictează întregii societăți; de aceea exer-citarea Puterii poartă, corect, și numele de dictatură. LENIN, Vladimir Ilici (22 aprilie 47 î.e.d./ 1870, Sim-birsk, devenit Ulianovsk-21 ianuarie 7 e.d./ 1924, Gorki): teoreti-cian al Comunismului științific și conducător genial, fondatorul Partidului Comunist (bolșevic) al Uniunii Sovietice, conducătorul revoluției antițariste (M.R.S.O.), creatorul și conducătorul primu-lui stat socialist din lume, în care Puterea (democrată) a fost insti-tuită pe cale revoluționară de Muncitori, Soldați și Țărani. Ea a instaurat regimul politic democrat, dar Puterea Democrată nu s-a instituționalizat, căci nici nu a fost obiect de elaborare științifică și juridică, întreaga Doctrină Comunistă, de pînă la noi, nepunînd și nerezolvînd tema Puterii Democrate; toate regimurile politice ale Erei Democrate (de aproape un secol) continuînd să aplice formu-la impusă de regimurile ante- și anti-democrate a replicii mortale, uneori atenuată (ca în cazul Romîniei postbelice, de pînă în anul 73 e.d./ 1989). Rănit în atentatul menșevicilor (social-democrați), cu două gloanțe rămase neextrase, Lenin s-a stins prematur (la 54 de ani), lăsînd însă statul sovietic consolidat, după primul război mondial, și complicatul război civil (cu masive și multiple inter-venții străine, prin forțe armate regulate, în susținerea albgardiș-tilor inamici), capabil să-și întărească economia și forțele militare, căci la nici două decenii a pornit al doilea măcel mondial. În anul 8 e.d./ 1924, orașul primei revoluții socialiste victorioase a primit numele glorios al lui Lenin, dar, după trădarea lui Gorbaciov, atît Leningrad cît și Stalingrad au fost dezonorate prin schimbarea numelor impuse de istorie ca blazon de înalt eroism, demnitate și recunoștință. Am văzut Leningradul în splendoarea socialismului, aureolat de eroismul triumfător peste blocade și îndelungi bom-bardamente mortale: Aurora, Palatul de iarnă, fortăreața Petro-pavlovsk, Palatul de vară, Ermitaj, Casa Pușkin, Nevskii Praspekt, Călărețul de Aramă, acesta eternizîndu-l pe întemeietor, Petru I (cel Mare) lîngă golful Finic. N-au reușit Pavlovii să-l ajungă pe călăreț (repetă mereu ghizii), stîndu-le în cale… biserica ! Deși Lenin a fost cel care l-a susținut pe Stalin pentru funcția de Secretar General al Partidului, în ”testamentul politic” l-a desemnat pe Lev Troțki, fost inamic, apoi colaborator, drept succesor, care, în exil, a inițiat organizarea Internaționalei a IV-a, evident anti-comunistă, Troțki păstrîndu-și poziția inițială social-democrată. leninism: curent politic și doctrinar bazat pe învățătura le-ninistă, termen folosit mai ales pentru desemnarea Doctrinei Co-muniste în formula marxism-leninism, Lenin aducînd în doctrină contribuții esențiale de mare valoare pentru aplicarea creatoare a marxismului. Letonia/Republica Sovietică Socialistă Letonă: mică țară ”baltică” LIBERTATE: termen fundamental al Politicii, înțeles și aplicat contradictoriu în raport de clasa socială: exploatatorii înțe-leg prin Libertate posibilitatea neîngrădită pentru a exploata, asu-pri și înrobi pe oricine, în vreme ce pentru oamenii muncii liber-tatea înseamnă dreptul, pentru orice persoană normală, de a între-prinde orice dorește spre binele său, al familiei și al comunității. Evident că libertatea deplină devine reală cînd ceea ce întreprinzi nu vatămă pe alții, definiția lui Karl Marx fiind irefutabilă: liber-tatea este necesitatea înțeleasă. Gîndirea supremă despre liber-tate este exprimată de Doctrina Comunistă. După 22 decembrie nu mai avem decît libertatea de a gîndi, dar și aceasta profund cenzu-rată, distorsionată și deviată, prin alienare și tîmpitizare –practi-cate de autoritățile despotice, extremiste, teroriste și chiar fasciste- iar exprimarea gîndirii nu mai are nici un efect, nici măcar privind pe un deținut politic, așa ca mine, luat în seamă de toți –inclusiv de ciocoii peceriști- pînă la 22 decembrie, total desconsiderat de autorități după aceea, căci stăpînii țării sînt aceiași împilatori din 6 martie 28 e.d./ 1945 și pînă azi. Libia: la 23 noiembrie 60 e.d./ 1976 s-a instituit o nouă Constituție, iar la 2 martie 60 e.d./ 1977 a fost proclamată Marea Jamahirie Libiană Populară Socialistă. Limba: Una din cele trei coloane de cremene indiscutabile (sine qua non) de susținere a edificiului național, alături de Glie și Credință, definit ca principalul mijloc de comunicare între mem-brii unui Popor (I.V. Stalin) apărut ori stabilit într-un teritoriu, ci-mentat indestructibil într-un tot unicat (Glie-Limbă-Credință) prin legătura de devotament total față de Popor și Conducătorul legal, exprimat prin Credință. Aceasta presupune orice jertfă, inclusiv sacrificiul suprem, din partea oricărei persoane, care devine onoa-rea cea mai înaltă în apărarea Gliei, deci a Poporului și Conducă-torilor săi și a Limbii. Cine încalcă această Credință, înlocuind-o cu alta, nu merită să trăiască; o constituție adevărată ar trebui să prevadă într-un articol inițial acest tabu. Întreg acest trepied al dăinuirii și verticalității noastre a fost pîngărit după 22 decembrie-cel-negru și apoi chiar demolat, partea vitală a Neamului fiind alungată din țară, toți tinerii devenind slugi ai imperiului pe porți străine sau chiar în propria vatră, nemernicia cea mare a conducă-torilor auto-impuși vădindu-se în grosolana insultare a poporului prin aceea că oficialii de vîrf boscorodesc, în oficiale posturi și menifestări publice, în hîrîieli străine… limbă (limbaj) de lemn: sintagmă denigratoare inventată sau importată după 22 decembrie 73 e.d. pentru a satiriza vorbirea simplă, curată, corectă și expresivă a oamenilor muncii în timpul regimului democrat. Intenția derizorie s-a transformat în opusul ei, lemnul evocînd numai aspecte pozitive, fie ca plante și arbori, fie ca obiecte de nobile semnificații și utilizări: fluier, nai, vioară, chitară, cobză, toate emițînd sunete plăcute. Lituania/Republica Sovietică Socialistă Lituaniană: mic stat ”baltic”, cu regim democrat inițial din decembrie 2 e.d./ 1918. lovitură de stat: acțiune a unor grupuri secrete, aflate (de regulă) la Putere, prin care se înlătură deținătorii legali ai funcți-ilor de conducere într-un stat (președinți, regi, împărați, guverne, parlamente), acestea fiind preluate de dizidenții respectivi; de cele mai multe ori, lovitura de stat începe ca un puci militar, cum s-a petrecut în Romînia la 22 decembrie-cel-negru, cînd unul dintre șefii militari (generalul Victor Atanasie Stănculescu, șeful statului major al Armatei Naționale) l-a înlăturat, l-a arestat și l-a seches-trat pe Președintele Republicii, Nicolae Ceaușescu, după ce l-a ucis pe Ministrul Armatei, Generalul Vasile Milea. În seara aceleiași zile, generalul Gips a predat puterea (fără să știm motivația) șefului unei conjurații politice (Ion Iliescu), susți-nută și impusă de intervenția militară internațională, la care au participat 80.000 de militari (sovietici), plătiți de guvernul USA (care a cheltuit pentru succesul contrarevoluției din Romînia 63 de miliarde de dolari). De regulă, loviturile de stat au caracter retrograd și reacționar, fiind înfăptuite de forțe aflate în opoziție cu evoluția (pozitivă) a societății, un alt exemplu edificator, tot de la noi, este dat de de-tronarea Domnului Romîniei, Alexandru Ioan Cuza, pentru a fi înlocuit cu un spîrc străin, ușor manevrabil de către găștile ciocoi-lor, dur criticate de Eminescu (motiv pentru care străinul titular al tronului național a ordonat uciderea lui, executată prin exces de zel de ”prieteni” și ”ocrotitori”, sub hlamida otrăvitoare și sîmbria lui Titu Meiorescu). lună: fiecare a 12-a parte din an, de mărimi și nume dife-rite, de la popor la popor. Poporul Dac are, la origine, numiri fru-moase, interesante, expresive –undrea, făurar, florar, cireșar, cup-tor, gustar, brumărel, brumar, gerar- abandonate prin impunerea celor romane, cu nume emoționale ca și ale zilelor și (de la august la decembrie) cu numerotări antinomice. lupta de clasă: ”motorul” evoluției sociale, constînd în ad-versitatea politică dintre clasele sociale opuse, fiecare dorind să preia Puterea, prin intermediul propriilor partide (exclusiv politi-ce); lupta de clasă nu presupune și nu acceptă conflictul armat, războiul civil, acesta fiind impus întotdeauna de clasele retrogra-de, răsturnate de la Putere sau refuzînd predarea ei (ca în Italia, după victoria în alegeri a Comuniștilor). Cînd claselor sociale pro-gresiste (Țărănimea, Muncitorimea) nu li se permite organizarea politică proprie, ele pot -și trebuie, în interesul major al întregului popor- să recurgă și la alte forme și mijloace de luptă de clasă, inclusiv la cele insurecționale. Lupta de clasă reală presupune și impune respect reciproc, organi-zare politică nestingherită pentru toți actanții politici adversari, într-o societate corectă neexistînd inamici sau invective de circ, așa cum se petrece în Romînia după victoria (vremelnică și rever-sibilă) a contrarevoluției din decembrie-cel-negru între foștii de-votați ”tovarăși”, ei fiind singurii care ocupă scena politică… În afară de acești circari, mai resping lupta de clasă idioții și tîm-pitizații (nici nu mai vorbim de șmecheriile religioase). M Macedonia: stat antic la sud de Dunăre, în nordul Greciei, mare provincie a Daciei de sud, cu perioade de înflorire sub Filip al II-lea (359-336 î.e.n. după calendarul iudaic) și mai ales sub fiul acestuia, Alexandru cel Mare, dar și mai tîrziu sub Filip al V-lea (221-179 î.e.n.-im), devenită provincie romană (148 î.e.n.-i.m.), peste care au venit slavii, țara fiind stăpînită pe rînd de statele bul-gar și sîrb, iar din 1371 de turci. După al doilea război balcanic (13 î.e.d./ 1913) teritoriul Macedoniei a fost împărțit între Grecia, Bulgaria și Serbia. Republică socialistă în fosta Iugoslavie Mare și provincie în Elada/ Republica Elenă, părți ale fostului regat și imperiu al Macedoniei, zona cea mai de Sud a Daciei. Împreună cu alte state din fosta Iugoslavie Mare, rezistă neîmbrîncite în Imperiul European; din acest spațiu, ca și din Republica Moldova, să sperăm, va veni recîștigarea independenței și pentru crîmpeiul nordic al Daciei. majoritate: partea cea mare dintr-o mulțime de obiecte (în sens gramatical) de același fel. Termen de maximă importanță (cu perechea antonimică minoritate) în politică, determinînd esențial Puterea, aceasta devenind democrată cînd se află în mîinile clasei sociale majoritare; la noi nu s-a întîmplat niciodată aceasta. Pute-rea Democrată caracterizează societatea Comunistă, care este De-zideratul major al Omenirii. În Socialismul cunoscut pînă în pre-zent în Era Democrată (anii 1- 98) nu a existat nicăieri Putere Democrată, ci numai regim politic democrat, cu excluderea, în general, din Putere, a claselor retrograde, ceea ce a putut constitui baza socială și ideologică a contrarevoluțiilor. Telectualii oligo-freni, susținători ai Dreptei, nu pricep acest lucru elementar ! manifest: text politic, ideologic dat publicității pentru mo-bilizarea și organizarea adepților; cel mai cunoscut manifest din întreaga lume aparține lui Marx și Engels Manifestul Partidului Comunist: textul cu rol de mani-fest politic, de mobilizare, în sens propriu și de statut al Partidului Comunist (gîndit, din păcate, suprastatal, datorită faptului că auto-rii, capitaliști, se mișcau în voie prin țările Europei, neavînd rele-vanță Patriile) elaborat de Marx și Engels și publicat în 71 î.e.d./ 1847. Concretizînd la vremea respectivă Doctrina Comunistă, așa cum a putut fi elaborată, de către cei doi autori, simpatizanți ai muncitorimii, dar trăind ca burghezii, mutîndu-se prin mai multe țări și avînd legături cu grupuri comuniste eterogene, gîndite ca subordonate unitar. Însumînd adevăruri incontestabile, ca și erori esențiale, necenzurat și neactualizat corespunzător, pînă la noi, din respect tabu față de autori, M.P.C. nu a dat posibilitate dezvoltării în sens evolutiv (pozitiv) a Doctrinei Comuniste și, mai ales, a blocat într-o formulă anchilozată definirea Internaționalismului proletar și realizarea unei reale și corecte Internaționale Comunis-te, motiv pentru care –înșelare sau înșelătorie gravisimă !- chiar cînd era cea mai mare nevoie de o asemenea organizare, ea s-a desființat (32 e.d./ 1948), fiind condamnată deschis și fără limite de toate partidele comuniste și –maxima eroare !- în primul rînd de cele guvernamentale. În toți cei 25 de ani ai Contrarevoluției, am făcut eforturi mari și permanente pentru organizarea Internați-onalei Comuniste, însă toți contactații au primit cu surprindere și chiar indignare propunerea noastră, dovadă că toate partidele co-muniste au devenit (sau au fost de la început)… anti-comuniste, adică social-democrate. O, Tempora ! Manifestele Umanității: documente științifice de primor-dială importanță istorică redactate (I- în 16 e.d./ 1933, II- în 56 e.d./ 1973, III- în 86 e.d./2003) de mari colective de oameni de știință și cultură, sub auspicii de cel mai înalt grad internațional, menite să asigure baza științifică pentru măsurile de eliminare din spațiul public a formelor și conținuturilor de înrobire religioasă, pornindu-se de la constatarea că cel mai mare Rău în calea evolu-ției normale a lumii îl constituie religiile, care, neînlăturate din spațiul public, vor determina prăbușirea totală a Omenirii, inclusiv a speciei Om, ceea ce a început să devină realitate încă din secolul al 20-lea i.m., al celor două Măceluri Mondiale, ambele avînd de-terminare și finalizare religioasă. Maramureș: veche provincie Dacă, avînd centrul istoric la Hust, aflată în majoritate în afara țării actuale. Marea Adunare Naţională: numele Puterii din perioada regimului democrat (31-73 e.d./ 1947-1989). Făcut inoperant (nu știm cum) în perioada 14-22 decembrie 73, Președintele Republi-cii Socialiste Romînia, Nicolae Ceaușescu, nu a fost în măsură să convoace nici un organ de Partid (cu excepția unui Comitet Politic Executiv, cu reacție searbădă, ba chiar ridicolă și lamentabilă) și nici de Stat (Guvern, Consiliul de Stat și, în primul rînd, Marea Adunare Națională) care ar fi schimbat radical evoluția procesului de distrugere a țării, început la Iași în 14 decembrie și devenit pe-riculos la Timișoara, apoi devastator la București. Măsuri legale și oportune adopate în acele zile (schimbarea Guvernului, a compo-nenței și atribuțiilor Consiliului de Stat, disocierea între conduce-rea PCR și Președinție, schimbarea și îndepărtarea din sediul CC a șefilor armatei și securității) ne-ar fi salvat istoria. Dar îmi este clar că Președintele nu avea încredere în nimeni din afara C.P.Ex., de care se și temea, fiind prizonierul celor pe care îi conducea și care îl aplaudau… Martir: erou național, (auto)sacrificat pe Altarul slujirii Patriei. Istoria Poporului Dac este plină de astfel de Martiri, ade-vărați Sfinți ai Daciei , ultimul fiind Președintele-cel-Mare, Nico-lae Ceaușescu, neutralizat incredibil în perioada 17-22 decembrie 73, apoi răpit, sechestrat și asasinat mișelește, hulit copios după aceea de cei pe care i-a ocrotit și care îl ovaționau frenetic tre-zindu-ne o permenentă și justificată indignare. Teroriști de stat și fasciști poreclesc grupul asasin drept tribunalul de la Tîrgoviște, iar măcelul - Condamnare… Marx, Karl (5 mai 1818, orașul Trier, Germania-14 mar-tie 1883, Londra): cel mai mare gînditor politic al Omenirii, autor al lucrărilor fundamentale ”Capitalul” și ”Manifestul Partidului Comunist”, aceasta concepută și realizată împreună cu Friederich Engels, deveniți primii doi între cei ”patru mari clasici ai mar-xism-leninismului”, prin alăturarea lui V.I. Lenin și apoi a lui I.V. Stalin –aceasta uneori contestată. Genialitatea lui Marx a constat în unirea într-un concept unitar a două solide concepții anterioare, aparținînd tot unor germani: materialismul și dialectica. Analiza societății capitaliste aparținînd lui Marx a rămas model desăvîrșit, ca și creionarea Partidului, a societății și a Internaționalei Comu-niste, motive pentru care Karl Marx este cea mai mare persona-litate din politică, ideologie și filozofie studiată în toate școlile și universitățile lumii, exceptînd, evident, băltoaca scursurilor, ”oa-ia neagră” post-decembristă – Romînia. De remarcat că, chiar în timpul regimului democrat nu i se acorda, la noi, de la o vreme, atenția meritată, din cauza cultului deșănțat al personalității lui Nicolae Ceaușescu, practicat de ciocoii peceriști, viitorii asasini ai lui. O, Mores !. marxism, de la Marx: numele Doctrinei Comuniste, învă-țătura comunistă despre Capitalism și Socialism. Apreciez că o doctrină, o societate nu trebuie să fie desemnate sau definite cu nume de persoane -oricare le-ar fi meritele- ci cu termeni care exprimă esența conținutului noțional; în cazul de față Doctrina Comunistă ori Materialismul dialectic. marxism-leninism: prin dezvoltarea teoretică a învățăturii lui Marx și prin aplicarea practică a acesteia de către Lenin, s-a redenumit astfel, limitînd-o în același timp, întreaga doctrină. Ima-ginați-vă cîrnatul, peste secole, deja utilizat parțial, marxism-leni-nism-stalinism-hodgeaism-ungurenism !… mase populare: majoritatea populației celor mai multe state, cuprinzînd clasele sociale fundamentale –Țărănimea și Muncitorimea- ades, numite și Oameni-ai-Muncii, formulă care cuprinde, însă, și alte categorii/ pături sociale, unele opuse clase-lor sociale fundamentale, cum ar fi, în Romînia postdecembristă, telectualitatea care este (unic caz în lume) de dreapta politică, deși rămîne covîrșitor la stînga social-economică, ceea ce, turmentați, prin alienare și tîmpitizare, telectualii nu mai conștientizează și nu mai pricep. masonerie: organizație suprastatală, cu rețea mondială, cu structură, obiective, acțiuni, finalizări esențial oculte, deci anti-constituționale, cuprinzînd pe cei mai depravați inamici ai popoa-relor, urmărind să dețină toate pîrghiile Puterii și chiar ale Admi-nistrației, în scopul subordonării întregii societăți –peste capul or-ganelor oficiale ale statului- față de jugul complex al Exploatării sociale, Asupririi naționale și Robiei religioase. Unii masoni au așa de mare nerușinare că-și declină această calitate în public. De reținut și de înțeles că, inițial, masoneria era o organizație munci-torească, a lucrătorilor (mason în franceză înseamnă zidar) reuniți pentru a-și apăra drepturile în fața patronilor hrăpăreți. În contem-poraneitate organizația tinde să devină Putere absolută a Planetei, de unde dezideratul fundamental al Omenirii ca să o spulbere, esența fiind scoaterea în afara legii a tuturor băncilor internați-onale și nepermiterea deținerii de către acestea a secretului privind depozitele clienților, măsuri care nu se pot înfăptui decît în țările cu regim politic democrat, așa cum a existat pînă în anul 73 e.d. și în Europa. materialism: curent politic-ideologic și filozofic, numit și marxism, dar termenii nu sînt sinonimici, mai ales sub aspect isto-ric, constînd în afirmarea primatului materiei și dialecticii. materie: ”categorie filozofică desemnînd realitatea obi-ectivă, existentă independent de conștiință și reflectată de aceas-ta. M. este substanța unică și universală a lumii” , a universului întreg, infinit, neputînd să devină finit, căci, în acest caz ipotetic, materia și energia s-ar transforma în altă materie și energie, adică s-ar menține la infinit. meritocrație: cel mai retrograd și mai reacționar concept politic, folosit de telectualitate pentru a accede la conducerea sta-telor, în slujba bogătașilor și împotriva maselor populare, cărora le opune ”competența” profesională, în baza căreia ”merituoșii” ”ști-ințifici” și-au adjudecat merite științifice și, împingînd în față dro-gul cu iz folcloric ”dacă ai carte, ai parte”, pretind conducerea po-litică, domeniu în care, de regulă, sînt… analfabeți. Competența culturală, științifică, artistică, nu-i ajută pe ”meritocrați” să pricea-pă că în Politică ei sînt expresia lui ZERO absolut, nefiind în stare, de cele mai multe ori, să-și conducă propriile locuri de mun-că (unde pot avea rezultate profesionale foarte bune) și familii. minciuna: negarea conștientă a adevărului cunoscut. În politică nu este admisibilă minciuna. Cînd un om politic minte, încetează de a mai fi ceea ce se numește; el devine ticălos, farseur, infractor. În Romînia post-decembristă nu există, în spațiul public oficial, oameni politici, ci farseori și caricaturi; absența lor este conceptată ab initio. Condiția sine qua non pentru orice actant politic este numirea categoriei sociale pe care o reprezintă; fără aceasta devin arendași ai exploatatorilor sociali, ai asupritorilor naționali și înrobitorilor religioși, libertatea fiind cu desăvîrșire absentă, ceea ce masele populare nu conștientizează, sub efectul tîmpitizării exercitată de războiul mediatic împotriva majorităților. (Să ne dedulcim cu Al. Vlahuță: ”Minciuna stă cu regele la masă/ Dar asta-i cam de multișor poveste:/ De cînd sînt regi, de cînd minciună este/ Duc laolaltă cea mai bună casă ”). minoritate: ceea ce este mai puțin decît alte obiecte (în sens gramatical) de același fel, din aceeași comunitate (mulțime). Termen de maximă importanță în politică, determinînd fundamen-tal Puterea: cînd aceasta este în mîna minorității sociale, esența ei este anti-democrată, iar dacă Puterea este deținută de majoritatea socială, ea devine democrată, aceasta fiind condiție sine qua non pentru societatea Comunistă. Pînă în prezent de-a lungul istoriei cunoscute a Omenirii, inclusiv în Socialismul din secolele 20-21 (anii 1-98 e.d.), nu a existat nicăieri Putere Democrată aleasă; practic a existat, dar spontan, în noaptea izbucnirii și victoriei M.R.S.O., cînd a început Era Democrată pe planeta Pămînt. Există minorități diverse: națională, socială, etnică, sexuală (devi-anții și mutanții speciei OM), culturală, religioasă; la noi stăpînesc spațiul public, după 22 decembrie, exclusiv minoritățile. Formele cele mai retrograde și reacționare ale Puterii anti-democrate care au căpătat numiri și definiri, expuse cu nerușinare în public după 73 e.d./ 1989, sînt (exemplificativ): clasa ”politi-că”, meritocrația, elita marilor creatori morali, s.f.p. De notat că (numai) în Romînia post-decembristă (în alte țări nu există un așa de josnic curaj) viețuiesc cinci-șase indivizi (savanți, artiști, politi-cieni) care au lansat și modalități de realizare a năstrușnicelor pro-iecte de forme bolnave: la alegerile pentru Putere să nu participe decît două categorii de votanți: licențiații și deținătorii unei averi minime (aceștia pot fi și analfabeți – cîtă… democrație !) cu un nivel minim de 500.000 sau 1.000.000 de euro !!! minune: obiect, proces, fenomen –material ori neuropsi-hic- a cărui prezență nu pare explicabilă unor oameni cu puțină instrucție/ informație (masele populare), realitate pe care s-au con-struit basnele religioase (și altele). Treptat-treptat, în raport de avansul cunoașterii omenești, se descifrează tainele. Utilizată în scop negativ, distructiv, minunea devine scamatorie ca joc dis-tractiv sau ca mijloc de exploatare, asuprire și înrobire a celor că-zuți în prostituția dominării. Reproduc aici o explicație a unei astfel de șmecherii cele-bre: ”O altă scamatorie mult invocată de judeo-creștini este ”focul din Cer” care coboară pe mormîntul lui Jeshua (isus hristos) din Ierusalim. Scamatoria a fost probată ca pur umană, de mult timp, însă continuă să păcălească naivii, inclusiv din rîndul pseudo-intelectualilor (bravo, Coruț !) plini de diplome și titluri științi-fice, dar cu grave lacune în cultura generală. În primul rînd, mor-mîntul la care se oficiază slujba nu este al lui Jeshua (isus hris-tos), deoarece acest reformator judeu, după ce a fost ciomăgit de farisei, a plecat la Shrinagar, unde a trăit pînă la moarte (acolo se află o biserică cu mormîntul lui). În al doilea rînd, ”focul din Cer” are o explicație științifică, descoperită de englezi, în timpul protectoratului asupra Palestinei. Fîșiile de vată pe care preotul oficiant le pune pe mormînt sînt îmbibate cu un amestec de mag-neziu umed și fosfor. În timp ce preotul se roagă, magneziul se usucă și se autoaprinde, iar fosforul întreține arderea. Aceeași compoziție este folosită și la fitilele lumînărilor care se auto-aprind pe timpul slujbei de înviere” Moldova: denumire tîrzie a părţii de răsărit (dintre Carpaţi şi Bug, chiar Nipru) a Daciei; de altfel, Moldova înseamnă țara tînără, astfel fiind desemnată construcția statală nouă (după Rega-tul Daciei Unite) pe pămîntul străvechii Dacii. Vladimir Voronin, Preşedintele Republicii Moldova, susţine, pe bună dreptate, că Es-tul Moldovei n-a aparţinut niciodată Romîniei, pînă în 1918 (anul 1 e.d.). Corect formal, deși există excepții privind unele zone, căci Romînia, ca poreclă a unei părți din Dacia, apare din 59 î.e.d./ 1859, cînd Moldova de Est şi Sud (Basarabia, Transnistria, Bu-geacul), precum şi de Nord (Bucovina, Herța, Pocuţia, Maramu-reșul) erau ocupate de imperii vecine. Locuită de Daci, pe pămînt al vechii Dacii, aflat azi în mai multe state: Romînia, Ucraina, Re-publica Moldova ş.a. Republica Moldova: țară socialistă I. - la 21 noiembrie anul 1 e.d./ 1917, autonomă, la 2 decembrie 1 e.d./ 1917, Republica Democrată Moldovenească, în frunte cu ”Sovi-etul bolșevic”, independentă la 24 ianuarie 1 e.d./ 1918; II. După unirea Basarabiei cu Romînia la 27 martie anul 1 e.d./ 1918, R.S.S. Moldovenească la Est de Nistru, din anul 8 e.d./ 1924- formată inițial în teritoriul dintre Nistru și Bug, apoi III. pînă la Prut, după 28 iunie 23 e.d./ 1940; IV. după 1944 revenită la regim politic democrat pînă după destrămarea URSS (76 e.d./ 1991)- Republica Sovietică Socialistă Moldovenească; V. restaurația capitalistă, din nou, întoarsă la regimul burghezo-moșieresc, dar, VI. prin alegeri, revenită sub regim politic democrat, însă VII. din 92 e.d./ 2009, prin comportamentul anticomunist al PCRM, subți-at prin Ghimpi, Filați, Lupi și Dodoni, a reintrat sub imperiul Dreptei care vrea să nimicească țara îmbrîncind-o în imperiul european, dar –spre onoarea lor- guvernanții (de dreapta, foștii ”comuniști”) promovează și unirea cu Țara-matcă, Romînia, unire total nepotrivită în această epocă în care Romînia este o guan-tanamă. Adevărat că și Partidul Comuniștilor din Republica Mol-dova vrea unirea cu Țara, dar țara aceea ar fi (exprimat clar în texte)… Uniunea Sovietică ! . Din păcate, în urma rapturilor ma-sive, părți importante ale Moldovei se află în afara Romîniei dar și a Republicii Moldova: Bucovina, Transnistria, Sudul Basarabiei, Regiunea Odesei ș.a. VIII – de la 16 august 73 e.d./ 1990, Repu-blica Moldovenească Nistreană, entitate separatistă (Transnistria, cu ”capitala” la Tiraspol), condusă de Partidul Comuniștilor. monarhie: formă de organizare a conducerii statului, esen-țialmente antidemocrată, cum chiar numele o prezintă: puterea unuia, aceasta fiind cea mai cunoscută expresie de conducere anti-democrată. Existente sub diferite forme în lume, cele mai multe monarhii s-au pretins în afara controlului din partea comunității, chiar și cînd acest control venea de la bogați sau oșteni de vază; din acest motiv cei mai mulți monarhi s-au considerat și și-au ar-borat titluri și blazoane împopoțonate cu numiri de zei și dumne-zei, niciunii însă, cum ar fi fost de multe ori cazul, și chiar i-a tămîiat posteritatea, nu și-au pus pecete de satane… În Dacia –spre cinstea marelui nostru Popor Dac- nu am avut (decît puțini) despoți bestiali, cum ar fi Ștefan cel Mare, Lăpușneanu, conducătorii noștri fiind în realitate Președinți (aleși adică și de cele mai multe ori schimbați des), chiar dacă se nu-meau altfel: rege, țar, cneaz, voievod, domn, împărat, faraon… Cei care au rezistat în domnii lungi și le mențineau prin crime și asasinate odioase (d. ex. Ștefan cel Mare). Există o excepție: perioada întunecată a dominației străine, prin uneltirile trădătorilor de țară: 1866-1947. Mongolia/ Republica Populară Mongolia: țară socialistă din anul 24 noiembrie 8 e.d./ 1924, celebra Țară a hunilor, cunos-cînd o extindere deosebită, ca stat al mongolilor, în secolul al 13-lea sub Gengghis-Han, curînd destrămat după moartea Hanului. Trupe ale Hoardei au ajuns, la 1241 și în satul Bărăști din Comuna Cicănești, unde se afla, pare-se, vatra voievodală a Munteniei și, într-o zi de duminică, au măcelărit pe toți sătenii, aflați în centrul localității, precum și pe oștenii –care n-au reușit să se retragă în pădurile Tămașului- înarmați cu ”Daca”, sabia noastră specifică, rămasă în grămezi la locul luptei, purtate apoi, secole de-a rîndul, de apele învolburate, adunate din belșug din bazinul larg al mun-telui, în timpul cumplitelor ploi de vară. Moscopole: vechi centru Dacic, cel mai mare oraș din Eu-ropa după Istambul, distrus sub Imperiul Otoman între 1760 și 1780, astăzi sat în Albania, cu șapte-opt sute de locuitori, care știu că sînt Daci și vorbesc, în particular, Limba Dacă (macedo-romîna sau aromîna). După 22 decembrie 73, emisari din Romînia se duc peste ei să-i înrobească față de cea mai cruntă desființătoare de neam, s.c. Prăvălia BOR; nu li se spune că sînt Daci, însă li se cîntă că sînt robi ai israeliților… mozaism/ iudaism: una din multele religii evreiești. Popor ”ales”, evreii au avut conducători care au uzat, cu talent, de șme-cheria fabricării multor religii, spre a-i stăpîni pe diverșii adepți ai fiecăreia dintre ele. Mozambic: în toamna lui 58 e.d./ 1974 a fost proclamată Republica Populară Mozambic, ”model socialist de stat și soci-etate”, cum s-a consemnat în zeci de state, inclusiv din Africa. M.R.S.O.: Marea Revoluție Socialistă din Octombrie, pe-trecută la Petrograd (Leningrad), sub conducerea lui V.I. Lenin la 25 Octombrie 1917 (i.m) adică, pe stil nou și în Calendarul Erei Democrate, 7 Noiembrie anul I e.d. Prima victorie a revoluției so-cialiste din istoria cunoscută a Omenirii de 255.000 de ani, deschi-zătoarea Erei Democrate, hotar între ante- sau anti- democrație și începutul instaurării pe planetă a regimurilor politice democrate, cunoscute pînă în prezent în aproape jumătate din țările lumii Mai multe ”embrioane” de ”state” cu regim politic democrat au existat în secolul al XIX-lea în diferite țări europene: Franța (Co-muna din Paris, 1871), Germania, Austria, Cehia, Italia… Nu cuprindem între acestea formulele ”socialismului” utopic, con-strucție ideatică, dar încercată și practic, chiar în Romînia, de tipul basmului. mulţime: sinonim, în politică, pentru ”mase populare”, principal obiect de interes al Doctrinei Comuniste, al Puterii De-mocrate și, deci, al Partidului Comuniștilor, în raport invers pro-porțional cu burghezo-moșierimea animată de profund dispreț pentru cei care îi produc bunurile trecute abuziv în proprietatea ei. Tot cu sens politic major, termenul se folosește și în texte cu con-text patriotic: ”Și unde vezi mii de mormane/ Sub care-adînc s-au îngropat/ Mulțime de oștiri dușmane/ Ce cu robia ne-au cercat” sau ”Cînd văzui a lor mulțime, cîtă frunză, cîtă iarbă/ Cu o ură ne-mpăcată mi-am șoptit atunci în barbă” N naţionalizare: 1. expropriere, etatizare a unor proprietăți private pentru interes de stat (local, județean, național); 2. trecerea revoluționară a principalelor mijloace de producție –preluate de la exploatatori- în patrimoniul statului sau, același fenomen, realizat în sens contrarevoluționar: jefuirea proprietarilor particulari de ce-le mai importante bunuri spre a fi trecute în patrimoniul infracto-rilor, așa cum s-a întîmplat în Romînia după decembrie-cel-negru (anul 73 e.d.) necesitate: definirea corectă a Libertății, aceasta fiind, așa cum a sacralizat-o Marx, necesitatea înțeleasă, asumată și trecută conștient în practică, de către oamenii de gîndire, conduită și mo-ralitate superioare. Nepal/ Republica Federală Democrată Nepal: republică socialistă din anul 91 e.d./ 2007: singura țară mare (peste 30 de milioane) care are portul național efectiv de format Dacic (pe care Dacii, care se poreclesc Romîni, îl țin în lăzi, la fel ca cei din Grecia, ori îl plimbă în sacoșă, cînd participă, deseori ne-dăcește, în rol de Daci, la acțiuni cultural-artistice). Nicaragua: După răsturnarea dictaturii clanului Somoza (Anastasio Somoza Garcia, decedat la 23 septembrie 59 e.d./1956, urmat de fiul, Luis Anastasio Somoza Debayle) în 62 e.d./1959, guvernează ”junta revoluției naționale”, FSLN. NIȚĂ, Marian: născut și domiciliat în comuna Bradu, județul Argeș, muncitor electrician, Președintele Partidului Comu-nist, organizat în anul 79 e.d./1996, nead-mis la înregistrare de Tribunalul Bucu-rești. Nu a formulat căi de atac (inexpli-cabil). Fiind pecerist, nepricepînd esența și importanța unui partid al Comuniștilor (format din Comuniști, ci nu doar vehicu-lînd idei comuniste), nu a acceptat să facă parte din Partidul Co-muniștilor (nesusținîndu-l nici cu semnătura pentru înregistrare). Contînd în colaborarea sa, i-am furnizat informațiile despre nucle-iele inițiate de mine în toate județele (cu excepția unuia), pe care imediat le vizita, (fără a mă informa); toate s-au desprins din Par-tidul Comuniștilor (nu și cel exceptat). Mi-a apărut mereu și con-stant, priceput, abil, inteligent, cunoscător al doctrinei (limitată la PCR), bun profesionist, dar și –cum mi s-a sugerat- informator (competent) al serviciilor secrete –aspect care pe mine nu mă in-comodează; (eu sînt din 2006, declarat oficial de in-justiția post-decembristă, colaborator al Securității ca poliție politică, în care calitate îi adresez uneori sesizări, petiții, memorii, evident zadar-nice, căci o fac împotriva șefilor politici ai d-lor); tovarășul Niță avea, poate, misiunea de a bloca orice organizare a Comuniștilor; dacă așa a fost, a reușit, cu excepția Partidului meu la care nu a luat parte (din păcate, ar fi fost util, era bun organizator și mobi-lizator, dar, ca toți peceriștii, nu voia să înțeleagă și să accepte Democrația, potrivit proprietății termenului), izolîndu-se singur, în ciuda solicitărilor mele… Nicaragua: ”guvern ales democratic” între 62-73 e.d./ 1979-1990, după înlăturarea dictaturii, ultimul dictator fiind Anas-tasio Somoza Debassle. nivel de trai: posibilitatea reală de asigurare a produselor (materiale și spirituale) vitale pentru familie pentru majoritatea populației muncitoare, dar și a persoanelor asistate social-econo-mic. Împărțirea aritmetică a venitului anual al unui stat la numărul locuitorilor, nu are nimic în comun cu nivelul de trai al poporului respectiv, adică totalitatea populației. Elementele esențiale care asigură peste 90 % din nivelul de trai sînt: locuința și locul de muncă; realizate în timpul regimului de-mocrat la un nivel excepțional, noi, avînd și după 25 de ani de ca-lificată devastare generală, de către statul contrarevoluționar, cele mai mari procente din lume de locuințe în proprietate și locuri de muncă sau derivatele lor, dispunem încă de cel mai ridicat nivel de trai din lume, ceea ce analiștii ”științifici” (pîrîți), telectuali politicarzi din țară și din lume, nu pot pricepe. Acest nivel de trai asigură –sub imperiul masiv al tîmpitizării ofi-ciale, prin televiziuni- îndepărtarea maselor populare de politică și, pe această bază, prosperitatea hoardelor de infractori, acestea stăpînind 100 % toate organismele statului, în primul rînd Puterea. Pentru a pricepe toți retardații (telectuali, mai ales), preci-zez încă o dată (am scris în toate lucrările mele, rostesc în fiecare zi acest adevăr indubitabil) că poporul (nord) american –dacă Po-por este- are un nivel de trai mult mai scăzut decît Poporul Dac; argumentul (circumspect) mi-l oferă chiar graiul Președintelui USA care spune oficial că în țara lui sînt peste 37 de milioane de subnutriți și peste 90 de milioane de analfabeți. Calculați, vă rog, științifici cum vă aflați, procentele poporului nostru și apreciați în cîți ani i-am ajunge –de sus în jos, cum ne este mersul post-de-cembrist- pe cei din cea mai mîndră țară a capitalismului și impe-rialismului… Norvegia: țară cu o evoluție social-economică pozitivă, foarte interesantă, între 28-45 e.d./ 1945-1961, prin ”implementa-rea unei economii socialiste”, sub o guvernare, în centrul căreia se află Partidul Muncitoresc Norvegian, treptat modificată după 51 e.d./ 1948. Cîteva remarci speciale: Norvegia este a treia țară, după Liban și Romînia, care, din anul 73 e.d./1990, nu are datorii și deține primatul mondial cu cel mai ridicat nivel de trai, apoi că Poporul Norvegian este neînrobit religios (numai 2 % sînt religi-oși) și, excepțional, de mare valoare și esență patriotică, nu a ac-ceptat să intre în Imperiul European. număr: principala calitate în politică, Numărul reprezintă criteriul fundamental al valorii și evaluării politice, ridicate la rangul cel mai înalt prin termenul cel mai expresiv al Democra-ției –bolșevismul- definit de V.I. Lenin, susținut (doar) teoretic de toate partidele comuniste, dar nesocotit, practic, iarăși de toate, cu excepția Partidului Comuniștilor (Nepeceriști). În nicio țară nu s-a practicat în Putere bolșevismul, căci din anul I al Erei Democrate (1917) și pînă în prezent, în toate țările cu regim politic democrat s-a guvernat în numele majorității, dar fără majoritate și chiar îm-potriva ei; de aceea se impune clarificarea și dezvoltarea Doctrinei Comuniste, principala sarcină fundamentală pe care ne-am asu-mat-o și pe care o realizăm, inclusiv prin această lucrare. O ochei: scris ok, deci pronunțat corect o-ca (dar nu a lui Cuza !), exclamaţie de autodemascare a alienării Dacului (romînu-lui) care-şi dispreţuieşte și astfel Limba, Poporul și Credința, adică Patria, nemaispunînd, din slugărnicie, da, bine, am înțeles, de acord, accept,așa, tot așa cum nu-și mai numește moneda națio-nală leu, ci cu termenul excrementat de infractorii care ne-au de-valizat Banca Națională, în ciuda textului expres din Constituție: ”Moneda națională este leul” iar pe toate bancnotele scrie leu-lei: un leu, doi lei, cinci lei, zece lei, 50 lei, 100 lei, 200 lei, 500 lei... Ce ai de spus, tovarășe Mizărescu ? obiectiv (adverb și adjectiv), pronunțat corect cu hiat, nu cu diftong: o-bi-ec-tiv = care există independent de voința și con-știința cuiva. Exemplu: înlăturarea orînduirilor pre-democrate (Sclavagism, Feudalism, Capitalism) este un proces obiectiv, acum fiind perioada de disoluție obiectivă a capitalismului, pe ca-re politicienii dreptei încearcă să-l salveze criticîndu-l. onomastică: în accepțiunea telectualilor robiți și înrobitori (ai celorlalți): ziua numelui stabilită după calendarul iudeo-maso-nic, prezentată ca ”tradiție dacică” și folclorică, susținere ridicolă, căci acest calendar cu ”sfinți” a pătruns pe pămîntul Daciei relativ recent și, în înșiruirea ”sfinților”, nu există nume de Daci, toate fiind de evrei și de greci. Spre verificare, culegeți din istorie toate (pre)numele de Daci; nici unul nu are ”zi” în calendarul iudeo-masonic făcut de greci. O.N.U.: (la început „Liga Naţiunilor”), instituţia mondială creată cu scop ascuns de impunere a Imperialismului, prin mijloa-ce extremiste, teroriste, fasciste. După anul 73 e.d şi-a dat arama pe faţă demascîndu-şi esenţa reală: Organizaţia Nimicirii Umani-tăţii. Prima replică fascistă (dată unor fascişti), a fost Procesul de la Nurnberg, prin care a fost decapitată, abuziv, Germania învin-să. Tribunalul de la Nurnberg a deschis calea T.P.I. de după anul 73 e.d./ 1989 care a acționat pentru punerea în aplicare a poftelor conducătorilor fasciști de răpire, sechestrare și asasinare a unor conducători democrați. Ciudățenia maximă constă în aceea că s-au putut pune în aplicare acte criminale prin această invenție tipic fascistă în numele ONU, deși în Consiliul de Securitate există încă un stat democrat, cu drept de VETO: Republica Populară Chineză. ordine publică: expresie des utilizată, inclusiv în mulți-mea infinită de coduri, apărute ca ciupercile (otrăvitoare) după 22 decembrie, nicăieri definită. Din contexte se desprind sensurile: 1. ordinea de stat, 2. ordinea din spațiul public, acela unde are acces oricine. Juriștii burghezi, mai ales legiuitorii, lasă totul neclar pentru a specula, în interpretări pro domo sua. ordonanță: 1. formă rarisimă de reglementare, prin hotărî-re de guvern, cu valoare de lege, în situații de maximă urgență. Guvernarea contrarevoluționară o folosește cotidian prin abuz in-credibil, ordonanțele depășind chiar numărul… legilor ! 2. Există și în justiție o astfel de ordonanță (hotărîre) președințială, dată pentru cazuri grabnice, în condiții expres și limitativ prevăzute de Codul de procedură civilă, Romînia avînd o poziție notabilă în doctrină și în practica ordonanței președințiale, cu primară con-tribuție esențială a tovarășului Prof. univ. Dr. Constantin Crișu de la Curtea de Argeș . OVIDIU Publius Naso: Primul mare poet Dac, născut la Sulmona, Italia, decedat la Tomis, orașul Reginei Tomiris, actua-lul Constanța, unde a fost exilat, la Pontul Euxin, învinuit de ”car-men et error” , manifestări practicate în ciuda faptului că, chiar din copilărie promisese, în versuri însă, ”Parce, pater, virgis; nunquam tibi carminem dicam” . Poetul s-a înțeles de la început, relativ ușor, cu Dacii din Dobrogea –sau din regiunea Dacă Odessa, unde există orașul Ovidiopol- și chiar a scris în graiul lor. Poet de salon, tratat în Imperiu ca sclav (cum fac toți monarhii cu artiștii), Ovidiu și-a exprimat durerea exilului la Pontul Euxin, unde și-a sfîrșit viața, în două seturi de poezii ”Tristia” și ”Pontica”, mereu plîngîndu-și de milă, din cauza despărțirii de familie și de viața Urbei: ”Cum subit illius tristissima noctis imago/ Quo mihi supremum tempus in Urbe fuit” P Panonia: vechi teritoriu Dacic, astăzi locuit în majoritate de Daci maghiarizați și urmași ai maghiarilor, nomazi asiatici, (anterior a mai fost, în acest teritoriu, un val de nomazi, demult dispărut, ungurii). Pretinzînd că sînt maghiari și vorbind limba maghiară, Dacii de acolo, cam 80-90 % din populația țării, după cum se descoperă prin tehnica agenomului uman și se arată la înfățișare, seamănă leit cu Dacii din Maramureș și celelalte ținu-turi Dace. papa: nici substantivul comun și nici vre-un nume propriu de papă nu merită să fie consemnat aici, din cauza infinitelor mă-celuri patronate de-a lungul multor secole, cu o excepție totuși, iată: ”Papa Francisc declară că teoria evoluţionistă şi Big Bang-ul sînt corecte” Bravo, măi, papo ! Sincere felicitări ! Chiar dacă despoții te vor lichida, rămîi o lumină în acea Beznă a bisericii (catolice). Meriți să-ți adaugăm numele în lista unanimă a savan-ților Lumii care l-au votat pe Charles Darwin ca cel mai mare sa-vant al Terrei. O fi citit și dumnealui, de cînd este cardinal și papă, în urma Dacului Voitilă din Basarabia -și el stătător pe acel tron, după rătăciri prin Polonia- ceva manuscrise de pe la Marea Moartă, o fi aflat de manuscrisul descoperit recent în Turcia (de-spre șmecheria aceea numită isusul), o fi citit Halima precum și cărți vechi din Orient despre avioane, rachete, zboruri planetare și interplanetare, războaie nucleare întîmplate cu zeci și sute de mii de ani înaintea inventării spîrcului… O fi descifrat tăblițele de la Sinaia cu istoria Daciei de-acum 2.500 de ani sau de la Tărtăria de șapte-opt mii de ani, ori chiar inscripțiile uluitoare din miezul Munților Apuseni și din Banatul Mare, de zeci și zeci de mii de ani. Și, pentru că am avut această deosebită satisfacție, adaug un catren inspirat de alegerea acestui ultim papă, Francisc, urmaș și el de Daci, dedicat mulțimii care suferea, răbdătoare și flămîndă, în ploaie, dorind rezultatul votului prea mult așteptat:: Bucuroși sînteți de Papă, Nimeni n-are ce să zică, Totuși, o-ntrebare-mi scapă: N-ați vrea, mai ales,… păpică ? parlament: forma de organizare a Puterii; într-un stat de-mocrat (inexistentă pînă în prezent), P. este format din reprezen-tanții tuturor claselor sociale, în proporția din realitatea socială. De exemplu, în Romînia actuală: la 300 de Deputați, Clasa Mun-citoare ar trebui să aibă cam 120, Țărănimea - 120, Intelectu-alitatea – 30, Burghezia – 10, Moșierimea – 5. Comparați cu cifre-le reale și veți înțelege de ce Puterea în Romînia post-decembristă este profund și esențial anti-democrată, cea mai retrogradă și cea mai reacționară din întreaga Planetă. PARTID: cel mai important termen din viața societății, concretizare de primă importanță a Politicii, singura formă de or-ganizare politică a clasei sociale, existentă într-o societate demo-crată sau, cel puțin, cu regim politic democrat. Nicio societate nu se poate pretinde democrată, dacă nu există partide pentru toate clasele sociale; găștile post-decembriste de la noi, poreclite ”parti-de” nu au nicio legătură cu politica, ele fiind grupuri de interese cu caracter economic infracțional. Încă de la începutul elaborării teoriei științifice despre societate, a fost emisă o linie clară a definirii Partidului: ”În lupta pe care o duce împotriva puterii colective a claselor avute, proletariatul poate acționa numai dacă se organizează el însuși într-un par-tid politic aparte, opus tuturor partidelor vechi, formate din cla-sele avute. Această organizare a proletariatului ca partid politic este indispensabilă pentru asigurarea victoriei revoluției sociale și pentru atingerea scopului ei final – desființarea claselor” . În Romînia nu există decît un singur ”partid” politic deghi-zat în structură peceristă existentă în fiecare sat și sătuc cu activi-tate de înrobire corporatistă instituționalizată, asigurată prin buge-tul țării: BOR, pe lîngă care mai joacă șotron alte multe gîgîlici -inclusiv din afara celor evreiești- a căror prezență este utilă Popo-rului căci acelea dau semnal asupra minciunilor ursului iudaic. Partidul Comunist (79 e.d./ 1996): cea de-a doua încer-care, după PCR-Tg. Jiu, de înregistrare a unui partid comunist, datorată lui Marian NIȚĂ, argeșean din comuna Bradu; respinsă de tribunal, cu sentința definitivă, nefiind atacată. Partidul Comunist Romîn : ”În Romînia există Partidul Comuniștilor (Nepeceriști) înființat la Conferința Națională din 23 martie 1996 care a avut loc la Curtea de Argeș, sub conducerea fondatorului, prof. Gheorghe I. UNGUREANU, devenit Președin-tele Partidului. Dosarul depus la Tribunalul București pentru înre-gistrare în registrul special a fost respins abuziv, încălcîndu-se dis-pozițiile Constituției, ale Legii partidelor politice, Convenției Eu-ropene și ale Declarației Universale a O.N.U., prin sentința civilă nr. 27 din 19 aprilie 1996, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 52 A din 28 august 1996 a Curții de Apel București. După un lung proces împotriva statului Romînia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a admis plîngerea Partidului Co-muniștilor (Nepeceriști) și a prof. Gheorghe UNGUREANU, Pre-ședintele Partidului, prin Hotărîrea nr. 3 din 3 februarie 2005, care a stat la baza revizuirii sentinței nr. 27/1996, dispusă abia în 2006, dar imediat procurorii peceriști au cerut și au obținut radierea Par-tidului Comuniștilor (Nepeceriști), cu înscrierea încă nefinalizată, căci revizuirea s-a dispus abuziv și parțial, fiind necesari încă mai mulți ani pînă cînd Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat în favoarea respectării legii privind libertatea de asociere în Parti-de politice. Abia stabilită înregistrarea legală a Partidului Comuniștilor (Nepeceriști), căruia însă autoritățile statului nu i-au recunoscut practic niciun drept și nu i-au permis niciun fel de activitate, pro-curorii peceriști din nou au cerut, în 2013, radierea Partidului Comuniștilor (Nepeceriști), acțiune în curs de judecată. Fiind singurul partid democrat din istoria politică post-de-cembristă, aflat într-o dramatică luptă cu autoritățile abuzive, esențialmente peceriste, Partidul Comuniștilor (Nepeceriști) s-a adresat din nou Curții Europene a Drepturilor Omului, a cărei Hotărîre din 3 februarie 2005 a fost practic, în esența ei, neaplicată corect de autoritățile statului Romînia. 17 februarie 2014” Partidul COMUNIȘTILOR (Nepecerişti) 79-98 e.d./ 1996-2014: partid format din Comuniști (nu doar cu idei, teze și principii comuniste), constituit în orașul Curtea de Argeș, la 23 martie 79 e.d./ 1996 (după două încercări anterioare, în 75 e.d./ 1991 și 77 e.d./ 1993). Cronologic, a depus a treia cerere de înre-gistrare a unui partid al comuniștilor, refuzată de ”justiție”, parti-dul fiind singurul înregistrat oficial, dar abia în anul 89 e.d./ 2006, după hotărîrea favorabilă a CEDO. Patrie: cel mai important cuvînt, după Mamă, dar mai cuprinzător, pentru orice om nedegradat, Țara în care te-ai născut, cu Poporul ei, cu Limba Națională, cu Credință nestrămutată pen-tru Popor și conducătorii legitimi, Portul propriu, Istoria reală. Pă-răsirea voluntară a Patriei este actul cel mai adînc de necredință și trădare. Fără Patrii, Omenirea nu va mai exista; iar planeta va re-intra în sălbăticie. Tineretul actual al poporului nostru, sub influ-ența mișcării anti-democrate și anti-naționale mondiale –dezvol-tată sub flamurile lui Che și Troțki- ne apare esențial rătăcit în majoritate, susținînd chiar în public, fără jenă, cel mai retrograd și înjositor slogan: ”Patria este unde mă simt bine”, aceasta fiind ceea ce noi, tinerii de acum 70-25 de ani detestam și respingeam cel mai mult. Dezastruoasa actuală stare trebuie să fie decontată în totalitate în seama milioanelor de peceriști. păgîn: altfel de rob religios, decît evreii, văzut ca dușman de moarte în maculatura ”biblia”; a nu se confunda (cum se întîm-plă foarte des) cu ”om liber”, nerobit religios, ”necredincios” (în limbajul maculaturii înrobitoare), care poate fi și Credincios în sens normal, adică devotat Patriei, Poporului, conducătorilor pro-prii ai acestora, caracterizat prin Credință. părinte: 1. substantiv propriu pentru a numi pe mamă și tată; orice altă întrebuințare -în afara metaforei pentru înaintași în domeniul creației și descoperirilor- este abuz grosolan (mai ales dinspre Hăul religiilor); 2. formulă de adresare a Robilor față de înrobitorii s.c. Prăvălia BOR, prin care se oficiază cea mai profun-dă denigrare a părinților –singurii părinți fiind Mama și Tata; prin efectul conviețuirii și al legii, in extenso, mai sînt părinți și cei adoptivi. Lipsa respectului față de părinți este în același timp și față de popa căruia îi zici părinte, dar, peste tot și în gura mare, îl insulți și îl calomniezi că e hoț, că e nesătul, prea-curvar, mincinos și lacom, uitînd că el își face serviciul (pe care i-l soliciți), ceea ce ar presupune că-i datorezi respect. P.C.R. (4-73 e.d./ 1921-1989): Partidul creat la 8 mai 1921 (prin transformare) în elanul revoluționar general stimulat de M.R.S.O. și sucombat prin trădare complectă, totală și de lungă durată, dovedind că nu mai era partid al Comuniștilor, în 22 de-cembrie-cel-negru 73 e.d./1989, cînd, dintr-un total de 3.831.000 , doar trei peceriști s-au dovedit a fi Comuniști: Nicolae Ceaușescu, soția sa, Elena și Generalul Vasile MILEA, care nu și-au pîngărit steagul și crezul; toți ceilalți 3.830.997 s-au dezgolit, cu certitu-dine -și nedezmințit timp de 25 de ani- ca ordinari și odioși lălăi-tori anti-comuniști din cea mai josnică treaptă de menșevici… P.C.R.–Tg. Jiu (77 e.d./ 1994): prima încercare, inițial reușită, de organizare a unui partid comunist, datorată lui Victor Hîncu din Tîrgu Jiu, înregistrat la tribunal, după victoria (vremel-nică) a Contrarevoluției antisocialiste, antipopulare și antinațio-nale din 22 decembrie 73 e.d./ 1989. Partidul a fost admis la prima instanță, apoi statul contrarevoluționar a anulat sentința prin deci-zia curții-de-apel, la recursul procuraturii. P.C.R. (80 e.d./ 1997): încercarea (cea de-a patra) a lui Ion Niculae CRISTIAN, respinsă abuziv –nu este dreptul instanței să cenzureze numele !- de statul contrarevoluționar, de a schimba numele P.M.R., cererea fiind înregistrată la tribunal în baza hotă-rîrii Conferinței Naționale din 1-2 noiembrie 80 e.d./ 1997. P.C.R. (94 e.d./ 2010): încercarea (a cincea) tot fără suc-ces –abuzul statului contrarevoluționar fiind legea sa esențială- a lui Constantin Rotaru de a schimba numele P.A.S., înregistrată la tribunal; o plîngere împotriva statului Romînia se află pe rol la CEDO, iar noi o susținem, PAS-ul fiind identic PCR-ăului, dar și mai rău, complect golit de Comuniști, ceea ce este esențial necesar, pentru a ieși din negura tîmpitizării generale în care zace Poporul de multe decenii. P.C.R. (98 e.d./ 2013): încercarea (a șasea) a lui Petre Ignatencu de reînregistrare a P.C.R. – 1921; noi susținem și aceas-tă inițiativă, mai ales că tovarășul Ignatencu (tîrziu, dar) a înlătu-rat, poate sub ”presiunea” noastră, în parte, zgura peceristă din programul inițial. pecerist/peceriști/”partizi”: (în timpul regimului democrat și după 22 decembrie) – membrii ai P.C.R., toți anti-comuniști (cu excepția celor trei asasinați în decembrie 73 e.d./ 1989). Deveniți membri ai celor aproape 1.000 de ”partide” peceriste –unele nu-mite chiar ”P.C.R.” (Voiculescu !)- acești partizi conduc țara din 6 martie 28 e.d./ 1945 și pînă astăzi, 97 e.d./ 2014. De menționat că partizii conducători după decembrie nu au acceptat la înregistrare pe niciunul dintre cele cinci pecereuri, ca și pe cel al comuniștilor (autentici, ne-peceriști). Toate pecere-urile, ca și PCR 1921-1989, nu sînt formate din Comuniști, deoarece: nu au acceptat alte par-tide, nu au definit sau nu au făcut nimic pentru Puterea Democrată și, mai ales, nu au șters din viața publică religiile, iar după decem-brie au admis și au săvîrșit exploatarea socială, subjugarea națio-nală, înrobirea religioasă, intrarea țării în imperiu, existența parti-delor politice și a instituțiilor suprastatale, atitudini inadmisibile și impardonabile, specifice forțelor politice anti-democrate. piaţă: locul unde se produce schimbul de mărfuri între Producător și Consumator. În Socialism mărfurile au preț unitar, controlat de stat, pentru promovarea calității și ridicarea nivelului de trai, în Capitalism prețul este haotic, stabilit de hoții cei mari (care sînt stăpînii statului), în detrimentul calității, toate produsele fiind degradate din concepție (programate să se autodistrugă rapid, ca să fii obligat să cumperi altele) și producție. Piața Satului ancestral (cea intrasat ori cea intersat), avea coordonate certe de valoare neștirbită și indiscutabilă. Pînă în co-pilăria noastră marile valori materiale ale Satului erau arhicunos-cute: brînza, țuica, fasolea, carnea, lemnul, lîna, laptele, untul, îm-brăcămintea, pănura, pînza (de in și de groasă), pieile, prunele, se-mințele (de dovleac, de prune), sîmburii (de nucă sau alună), ule-iul de teasc, cartofii, merele, perele, industria țărănească… Ce-i mai lipsea Satului de deal și de munte ? Merticul de porumb și de grîu, găsit ușor în Satul de cîmpie. Idealul politic al Poporului Dac s-ar împlini cu revenirea la acest sat istoric economico-social, lîngă orașul industrializat multilateral din regimul democrat. Toate sînt, însă, acum la mîna speculantu-lui capitalist intern și extern, care ne-a pus peste tot, în urechi, în nas, în coadă, la gît, în creier, numere ca la Auchvitz și Birkenau, ca emblemă de valoare a capitalismului imperialist plutind pe ”repede înainte” spre despotismul fascist globalizant, pentru exter-minarea Satului întreg și a Țării. Cît credeți că veți mai răbda, mult încercat Popor Dac ?!? Eu știu răspunsul: cît timp mai există cheag din Socialism: încă mai multe decenii ! Pîrvulescu Constantin: vechi militant Comunist, de la în-ființarea PCR, singurul care s-a opus deschis, demn și argumentat, în congres, propunerii –dezastruoase și inoportune- de realegere în fruntea PCR a lui Nicolae Ceaușescu, combătut ne-tovărășește, chiar imediat în același congres, de către Ceaușescu și tras de hai-nă, pentru a-l îndepărta de la microfon, de către Elena Ceaușescu (gest rușinos, de soție țărancă, dacă nu este secret). Toți congre-siștii (spre rușinea lor, evident, peceriști de frunte) l-au ovaționat îndelung pe Ceaușescu –pe cînd cel îndreptățit la ovații era vic-timă, deținătoare a dreptății !- după lansarea criticii violente împo-triva lui Pîrvulescu. Se cuvine să notez și că Secretarul General al PCR și Președinte al Republicii, Nicolae Ceaușescu, fiind consec-vent cu respectul pentru adversari și umanist –cum a dovedit-o deseori- nu a luat însă nicio măsură pe linie de stat împotriva criti-cantului criticat (ca și în cazul altor adversari bine cunoscuți pre-cum Gheorghe Apostol și Alexandru Drăghici). Punctez cu mîn-drie că, la 9 noiembrie 73 e.d./ 1989, invitat la adunarea generală a organizației PCR din școală, am declarat că nu sînt de acord cu realegerea tovarășului și că am motive și argumente puternice pentru aceasta; nu a mai fost timp să fiu executat… plan: proiect aprobat, de mare importanță, pentru orice fel de activitate umană (personală, familială, de grup, comunitate, stat). Imbecilii (dar mai ales ticăloși) capitaliști și imperialiști, robi ai planurilor cele mai severe (ale lor, pentru ei), critică esențial pe cele ale regimurilor democrate, nesesizîndu-și ridicolul… planificare: acțiunile de întocmire a planului; modalitate de dezvoltare (în opoziție cu anarhia, curgerea haotică sau demen-ța cea nouă a globaliștilor, ”s.f.p.”) Pocuția: regiune Dacă între Bucovina și Maramureș, în Carpații Păduroși, mereu ocupată de vecini hrăpăreți, astăzi în Ucraina, împreună cu Maramureșul, Bucovina, Ținutul Herța, Mo-ghilău (cu cetatea lui Ștefan cel Mare, la peste 30 de km, spre ră-sărit, de la … Nistru) ș.a. POLITICĂ: regina existenţei omeneşti, cea mai înaltă preocupare şi cea mai sfîntă datorie înălţătoare a cetăţeanului faţă de cetatea sa (grec. polis). Această învăţătură ar trebui picu-rată în minţile şi în sufletele fiecărei fiinţe umane, imediat după cuvîntul-izvor Mamă, căci a face politică este prima și cea mai profundă dovadă a Patriotismului. Ripostez indignat faţă de afirmaţia din pseudofolclorul (de fapt anti-folclorul) parazitar privind politica şi îndemnul mortal "să nu faci politică !". Acestea nu sînt ale folclorului propriu, ci lipituri de esență băligăroasă, otrăvite şi otrăvitoare pe creie-rul nostru, mucilagii puse de străini și de anti-cetățeni (dacă sînt de-ai noștri), dornici să ne ia, astfel, puterea-puterilor, pe care să ne-o administreze ei, de bună seamă, nu în folosul nostru. Cu această ocazie vreau să punctez un aspect de crucială importanţă pentru cultura noastră şi, în general, pentru istoria poporului Dac: părţi însemnate ale tezaurului paremiologic sînt contrafăcute gene-ros de hulpav de-a lungul secolelor şi mileniilor de către străini, cu scopul de a ne altera esenţele; este aşa de importantă această observaţie încît deseori m-am gîndit să întreprind (și sugerez pen-tru cititori) un studiu special pe această temă, demnă de un docto-rat. Această stare de fapt poate fi, în primul rînd, chiar consecinţa dar și cauza neimplicării în politică a maselor populare (căci ele au creat proverbele şi zicătorile). Pentru a înţelege, a reţine şi a fructifica acest înalt şi sim-plu adevăr despre Regina existenţei cetăţeneşti, este necesar ca fiecare copil, adolescent şi tînăr să înveţe pentru tot restul vieţii ce este politica şi anume: sistem de concepţii şi idei despre organi-zarea şi conducerea societăţii, ca teorie şi practică, adică inclu-zînd şi punerea în aplicare. Paradoxal, față de declarația manifes-tă, toți cetățenii, în special Țăranii și Muncitorii, sînt profund și fundamental interesați de politică, noi fiind un popor compact de politicieni. Hulirea politicii (cel mai adesea din cauza politicii unui ”partid” sau persoane) înseamnă sinucidere, ca om, clasă socială, comu-nitate și chiar specie ! Ea, Hulirea Politicii, este expresia celui mai cumplit abuz de putere, constînd în neimplicarea în treburi-le comunităţii, ba chiar în implicarea negativă, în refuzul Pute-rii; este, în fapt, pregătirea sfîrşitului societăţii umane, determina-tă astfel să intre în ghearele subspeciei sălbăticiunilor cu chip de om, însetate de avere, care trăiesc pentru a se îmbogăţi, adică pen-tru a-i ucide pe alţii, mai rău și mai barbar ca-n lumea bestială. Iată de ce dispreţul (tîmp ori propovăduit) faţă de politică înseamnă dispreţ faţă de sine şi pentru sine ca individ ori clasă so-cială, ca popor şi specie; condamnarea generală a politicii mar-chează sfîrşitul speciei inteligente, gînditoare, vorbitoare, sen-sibile, muncitoare şi iubitoare, adaptabile, căci menirea politi-cii este, în esenţă, continua adaptare a Omului la condiţiile me-reu schimbătoare. Refuzul adaptării închide cercul: sinucidere. Esenţa practică în politica oricărui individ, a oricărei clase sociale, a oricărui partid, o formează lupta pentru cucerirea Pu-terii, pentru impunerea voinţei proprii întregii comunităţi; cînd la Putere ajung cei mulţi, comunitatea, ţara, statul sînt demo-crate, iar cînd la putere sînt găşti minuscule ale infractorilor (cazul nostru după 73 e.d./ 1989), totul este ne- şi anti-democratic. Să notăm că, imediat după 73 e.d./ 1989 -şi mulţi ani după aceea- nici o personalitate politică şi nici un grup organizat -cu excepţia noastră !- nu recunoşteau (deşi nu exista vreo îndoială) că luptă pentru cucerirea puterii; toţi flecăreau, convinși, că "nu ne intere-sează Puterea, noi vrem să… lălăim !" Se mirau cînd, chiar din primele comunicate sau interviuri, precizam cu fermitate şi clarita-te că noi vrem Puterea, pentru a ne impune voinţa firească a celor mulţi: instituirea și apărarea Socialismului. Noi, comu-niştii (cei adevăraţi, deci nepeceriştii, că între ceilalţi n-am auzit să existe pînă acum) sîntem singurii politicieni cu clarviziune şi sinceritate, care am ştiut adică, și am afirmat, din capul locului, ce vrem: Puterea pentru cei care trebuie s-o dețină de drept: cei mulți. Sub acest aspect, constituirea Puterii prin votare sau altfel este irelevantă, Votarea nefiind decît rareori alegere; nu ne aflăm într-o asemenea excepţie în perioada post-decembristă. Aşadar, politica nu este o cum-se-zice, ci o Iubită, cea mai devotată, unică și credincioasă, iar cel mai de seamă îndemn matern şi, mai ales, patern, sună bine, util şi educativ doar într-un singur fel: Fiu-le, să faci politică ! sau Nimic fără politică ! Dacă ar fi conştientizat valoarea excepţională a votării, transformînd-o în alegere, cei 18,5 milioane de votanţi postde-cembrişti ar fi participat cu toţii la vot, iar la numărătoarea opţiu-nilor, eu –drept candidat la Președinție- aş fi putut obţine cam 17.9OO.OOO de voturi, în vreme ce tuturor celorlalţi 2O de candidaţi le-ar fi revenit, împreună, restul de 6OO.OOO de voturi, cît ar putea fi, maximum, adversarii (și duşmanii) Socialismului. Admiţînd că intelectualii nu ar renunţa la trădare şi la opor-tunismul genetic, numărul minim al voturilor care mi s-ar acorda conştient, pe baza singurei motivaţii corecte –de clasă- ar fi de 15.8OO.OOO. Cu această recoltă aş putea dispune ori iniţia măsuri energice pentru imediata stopare a acţiunilor antinaţionale, antipopulare şi antisocialiste, readucînd regimul democrat, apoi Democraţia în vi-aţa statului, prin Puterea Democrată, precum şi Statul Independent și Suveran şi aruncînd de pe blazonul nostru străvechi treanţa ac-tuală de colonie de josnic rang… Tatăl meu îmi spunea ades: "Tinichelele zic să nu faci poli-tică; nimic mai fals, nimic nu e mai rău ! Eşti dator faţă de tine, faţă de noi, faţă de cei ca noi, să faci politică. Să faci politică; nu te lăsa ! Altă Putere n-avem". Iată ce-mi spunea un ţăran (cu cinci clase primare): Politică = Putere. El mă îndemna direct şi deschis să acţionez pentru înlăturarea lui Ceauşescu, cerîndu-mi să candi-dez ca Preşedinte (ceea ce am şi încercat), precizînd cu siguranţa, încrederea şi experienţa de om bătrîn şi de părinte, de ţăran sărac, mereu învins de pungaşi, "Tu eşti mai bun ca el !" Proiectele mele politice îl înaripau, iar prin 70-72 e.d. (1986-1988), dezvăluindu-i unele gînduri şi planuri, îmi declara, la 86 de ani, cu mîhnire că nu este mai tînăr, că ar merge cu mine la acţiune, ceea ce n-au făcut alţi contactaţi, deşi tineri, care apoi s-au bucurat de asasinarea Conducătorului, urmată de penibile hu-liri. Nu uita să puncteze mereu că i-a cunoscut pe toţi regii monar-hiei anti-romînești impusă ţării de interese străine, dar numai în Socialism a trăit Raiul despre care minciunesc maculaturile popeşti; "să ştii că aici la noi s-a definit ceea ce se zice Rai sau belşug; ăsta e Socialismul !" L-am înțeles cu încredere și l-am citat cu îndatorire și recunoștință, căci îi cunoștea din viața proprie pe Brătieni și alte năpîrci. Pe acest om l-au maltratat ciocoii pecerişti în toate felurile, iar eu am fost permanent (şi sînt) victima acestora deoarece, (citez din adresa nr. 335 din 9 decembrie 45 e.d./ 1961 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Raionului Curtea de Argeş): "... vă comunicăm că am delegat un organ al nostru care a cercetat la comună cele sesizate de D.vs. şi s-a constatat că într-adevăr tatăl D.vs nu are o poziţie favorabilă transformărilor ce se fac de către regimul nostru şi face greutăţi organelor locale în traducerea în viaţă a sarcinilor trasate de partid şi guvern. Preşedinte Jiga Ion, Secretar Florea Ilie", cum am fost admonestat în scris, ca răspuns la un protest al meu pentru că nu eram primit în partid (făcusem al doilea dosar, apoi al treilea, în timpul studenției). Șefii bestiilor cercetau la bestii plîngerea mea împotriva lor ! Nu era adevărată aserţiunea incriminatoare, avizată, după cum am aflat, chiar de către "patronul" meu politic, Anca Pavel; tatăl meu se înscrisese cu tot pămîntul, printre primii -dacă nu chiar primul- îndemnat de mine, elev la liceu şi utemist devotat Cauzei Socialismului, în Întovărăşirea ”23 August" din sat. Anca Pavel, decedat de curînd, îmi zicea, după mascarada din decem-brie: "Vai de mine ! Vai de mine ! Ai fost singurul comunist adevărat. Vai de mine ! Eu nu mai sînt în stare de nimic..." Era bolnav rău, se căia sincer că nu mă percepuse corect, deplin şi la timp, dar îmi zicea mereu "tovarăşe Păunescu"; se corecta nu-mai după ce eu însumi mă recomandam, de fiecare dată... Protestul meu fusese bruscat de 18 declaraţii ale consăte-nilor, inclusiv dascăli, contrasemnate de oficialităţile locale -parcă văd semnătura lungă, nesfîrşită, pe toată lăţimea paginii, a Secre-tarului Duculescu- şi am fost incapabil să înlătur defăimările ab-surde, deşi am văzut materialele la atotputernica şefă de cadre de la facultate, Rob Ioana; credea că sînt minciuni şi mi le arătase, căci, ciudat, mă simpatiza şi colabora cu mine. Am jurat să-i defăimez pe toţi nemernicii şi să intru în par-tid pentru a-i scoate pe netrebnici de acolo, dar, vai, nu am reuşit, iar la puţin timp după revenirea în sat (ca profesor şi director de şcoală), un consătean vîrstnic, vechi colaborator al tatălui meu (care era preşedinte la partidul prea-frumos numit Frontul Pluga-rilor) la treburi publice în comună, supranumit Nică Secretaru (pentru că era un fel de secretar-perpetuu, la Primărie şi la par-tide), m-a oprit în şosea, după un cuvînt al meu într-o şedinţă din decembrie 49 e.d./ 1965, dur şi amplu, un fel de Program de o viaţă, zicîndu-mi: "Tovarăşe profesor Ungureanu, eu sînt un om prost, dar în numele relaţiei mele vechi cu tatăl dumitale, îmi per-mit acum să-ţi spun: nu procedezi bine; fii dibaci şi oţ după vorba veche: zi ca ei şi fă ca tine ! Uite, eu am un principiu: şi sînt acum, la bătrîneţe, în picioare, ca la tinereţe. Am fost de toate, acum sînt... comunist !" L-am ocărît aspru, transpirînd cumplit, pentru a-mi găsi cuvintele şi expresiile cu deferenţa de care mai eram în stare, fă-cîndu-l să-nţeleagă cît de mic şi mototolit îl văd eu pentru trece-rea lui "victorioasă" prin viaţă, terfelindu-se la nesfîrşit, iar faptul că, la vîrsta patriarhală de acum, se află împăcat cu sine, exprimă mizeria cea mare. Înainte de trecerea Dincolo, poate aiurînd, tatăl meu mă tri-metea la Nică Secretaru, sau la gineri-său, nenea Ion Marinescu, ori la fiii lui (îi precizam că primii doi erau plecați) pentru a-i restitui, prin mine, douăzeci de mii de lei pe care Nea Nică i-ar fi datorat de prin anii treizeci... Aş vrea să precizez aici cea mai cruntă acuză la adresa partizilor în general şi a telectualilor în special: că aceştia, fără excepţie, susţineau întotdeauna -pentru ei sau pentru alţii- că cel mai bun principiu de viaţă este, (după mine, expresia nimicniciei desăvîrşite) Zi ca ei şi fă ca tine ! Nu cred că a fost inventată pe undeva în lume decădere şi perversitate mai cruntă ! Dacă mi-aş permite să fac totuşi o concesie acestei nimicnicii, nu aş putea accepta decît reversul: Zi ca tine şi fă ca ei ! Nu, nu am putut face o asemenea anti-politică ! Dar am învățat repede, încă elev fiind, ceea ce s-a confirmat după 22 de-cembrie ”mie la sută”, cum se spune, că telectualii -și în primul rînd cadrele didactice- formează categoria socială avînd cea mai pregnantă caracteristică: analfabetismul. Socialismul a fost trădat și Contrarevoluția a învins și continuă să foarfece și să macine țara prin osîrdia telectualilor, în fruntea cărora sînt Învățătorii Neamu-lui. Halal Învățători ! (Mă sfiesc să le zic Dascăli). Din definiţia politicii adevărate rezultă tot ce este impor-tant pentru viaţa socială a individului şi anume că: 1) Nu există şi nu poate exista o politică în general, valabilă pen-tru toţi oamenii, ei fiind diferiţi pe grupuri mari -clasele sociale- pînă la fiecare individ, de unde: 2) Esenţa politicii o formează caracterul de clasă, deci tot ce se pălăvrăgeşte în afara acestuia este antipolitică sau, în orice caz, ne-politică, iar respectivii sînt scamatori. Cînd scamatorii se nu-mesc şi se autonumesc în public, fără jenă, "clasă politică", în-seamnă că ei au acaparat în întregime scena politică, iar statul a devenit caricatură; ei sînt, în totalitate, infractorii, despoți de cea mai josnică speţă şi trebuie înlăturaţi; 3) Fiecare om trebuie să-şi impună, prin votul său, reprezentantul grupului său, al clasei sociale proprii, pe care să-l cunoască şi să-l recunoască în orice moment, să-l însărcineze şi să-i ceară soco-teală în general şi în concret; acesta nu-şi poate schimba traseul, căci n-ar mai fi om politic, ci trepăduș fariseu, situaţie în care tre-buie să dispară. Cînd se întîmplă aceasta cu cîţiva oameni politici, înseam-nă că s-a instalat haosul ori despotismul. La noi nici un "om poli-tic" post-decembrist nu este cunoscut şi recunoscut de grupul so-cial şi nici nu a fost impus corect şi logic, ci prin minciună şi înşe-lătorii. Dovadă: pupături-iubiri-entuziasme frenetice, urmate, fără excepţii, de dezamăgiri-decepţii-huliri. Cel mai tipic exemplu îl prezintă cel mai reacţionar (şi, din păcate, cel mai abil) politician post-decembrist, Ion Iliescu, votat pe singurul criteriu politic func-ţionabil -de clasă- cu 86% în 73 e.d./ 199O, de către muncitori, ţă-rani, funcţionari, alţi oameni ai muncii şi abandonat uneori pînă la un sfert din acest nivel. De ce, oare ?!? La început, cu simţul de clasă neatrofiat total, oamenii muncii l-au considerat comunist, deşi el abandonase esenţele acestei doctrine (dacă le-a avut vreodată !) şi distrusese practic Socialismul, apoi l-au votat şi-l vor vota mereu, din disperare - căci cei 86% nu au alt candidat... De aceea eu mi-am anunţat candidatura la Parlament şi la Preşedinţie, de fiecare dată, ca oamenii muncii să aibă pe cine ale-ge şi vota, dar clopotul despotic sub care au intrat în decembrie 73 e.d./ 1989, nu i-a lăsat să-şi caute, să-și vadă, să-şi înţeleagă şi, de-sigur, să-şi apere interesele politice ale claselor lor, ei singuri pro-vocîndu-şi răul cel mare prin propriul vot. Tot aşa, în 80 e.d./ 1996, au adus la Putere chiar găştile care în 13-17 e.d. (1929-1933) le-au ucis părinţii, iar în -10 î.e.d./ 19O7, 2/1918, 4/192O, 5/1921, 8/1924 ș.a. le-au asasinat în masă bunicii... Toate acestea au fost posibile pentru că ”alegătorii”, în ca-litate de simplii votanți, turmentați, au făcut din unica Regină a vieţii, Politica, ceea ce le-au spîrcîit în creier străinii: o tîrfă ! Polonia/ Republica Populară Polonă: țară socialistă din fe-bruarie 30 e.d./ 1947. A fost prima mare victimă (după încercările din Ungaria și Cehoslovacia) a contrarevoluției, dezastrul înce-pînd cu organizarea politică reacționară (subvenționată de USA și Vatican, acesta prin romînul polonizat Voitilă) camuflată în ”sin-dicatul” subversiv antisindical Solidaritatea, devastarea țării mani-festîndu-se prin accesul liber la presă (TV, radio, ziare) a ciumei religioase. La alegerile din 4 iunie 72 e.d./ 1989 toate locurile din parlament sînt ocupate de ne-partidul Solidaritatea, ceea ce a în-semnat, în fapt, desființarea Puterii; iată rezultatul practicii politi-ce anti-comuniste a partidelor ”comuniste” din a căror conducere lipsesc Muncitorii ți Țăranii ! popor ”ales”: sintagmă barbară, inventată de celebra ma-culatură (biblia) pentru evrei, spre a li se justifica imensele nesfîr-șite crime. Mai nou au fost inventate (probabil de către aceiași au-tori) alte popoare ”alese”: cel (nord)american, spre a se acoperi comportamentul fascist al guvernării lui și cel… Dac, pentru a ne face pe noi să pricepem că aici, în Dacia, trebuie să se reverse toți barbarii lumii, dar în primul rînd ciuma evreiască. Prăvălia B.O.R., în text S.c. Prăvălia B.O.R. Întotdeauna cînd este vorba de manifestările organizate, în țara noastră, inclu-siv și mai ales de către stat, pentru religia evreiască numită Crești-nism și derivatele ei, utilizăm sintagma aceasta, deoarece pe pă-mîntul Daciei creștinismul nu este religie a popoarelor din acest teritoriu, ci a inamicilor care vor să ne cotropească, să ne facă Robi ai lor, astfel încît această religie este, la noi, o organizație co-mercială pusă în slujba altui stat, iar cei care o exercită, dacă sînt Romîni, săvîrșesc acte de înaltă trădare, cu scopul secundar de a-și agonisi averi (nemăsurate, la propriu, căci statul nostru se compor-tă ca slugă la străini și nici nu le măsoară acestora imensele veni-turi stoarse din sudoarea bietului Popor Dac). Este clar pentru ori-cine că Romînia post-decembristă este un stat (singurul) eclezias-tic, al creștinismului ortodox, existînd și unul al celui catolic (Va-ticanul), ambele, desigur, ne- și anti-Dacice. precedesor: (nu pre-decesor, cum se folosește de către nă-vlegăria politicardă și fudulă post-decembristă !): precursor, cel care a pre-mers, a curs anterior /nu cel care a decedat înainte/. Am auzit și am citit ”Sînteți predecesorul lui (cutare, amîndoi în vi-ață)…” Și aici telectualii sînt pre-cede-sori, precursori, ei fiind primii care manipulează masele populare. predecesor: decedat anterior. preţ: costul unui bun (marfă) care cuprinde, în regimul de-mocrat, cheltuielile efective pentru producere și comercializare, plus un procent care să asigure reluarea (re)producției socialiste lărgite și succesul concurenței (întotdeauna calitativă), iar în capi-talism este măsura poftei de înavuțire a trîntorilor, plus variante date de lupta bestială în cadrul concurenței (totdeauna cantitativă, după principiul peștelui cel mare mereu… înghițitor). prieten: amic, colaborator foarte apropiat și devotat, cu idei, sentimente, opinii, atitudini, inclusiv devotament și acțiuni comune; în principiu, într-o etapă a vieții, o persoană are un singur prieten; pluralul disociază sensurile, pînă la formula ridicolă pri-vind zeci și sute de ”prieteni”, utilizată de rețelele de tîmpitizare (care sînt, în realitate, de anti-socializare, una fiind Fesebuci), inițiate și patronate de servicii speciale, cu scop de spionaj, diver-siune, șantaj și exploatare. Mulți, mai ales tineri, își prind urechile în cleștele lor. pro Dacia ? După 22 decembrie-cel-negru au apărut dife-rite acțiuni, interne și experne, acestea inițiate de Daci (din Romî-nia și nu numai) sau de alții, urmărind, aparent, ”rediviva” Daciei, dar, după felurite argumente și probe, multe relevante și imbata-bile, autorii agață carul plin cu rezultatele trudei lor epocale de sminteala evreiască a ”poporului ales” și primatul acestuia –apărut la vreo 25.000 de ani după Daci !- punîndu-ne să ne flencănim mîna prin dreptul feței și, belindu-ne ochii spre cerul natural, să proslăvim ca nărozii pe isusul evreiesc, inventat acum vreo mie și patru sute de ani. Nu face excepție, din păcate, nici fenomenala eroică existență a Congreselor Dacologiei, inițiate și patronate excepțional de medicul și Dr. în istorie Napoleon Săvescu. public: locul cu acces nelimitat pentru cetățeni: străzi, pie-țe, stadioane, adunări, instituții (de stat). Denumirea cu acest ter-men pentru unele instituții este total improprie și chiar ridiculă, ca în cazul inexistentului Minister… Public ! Deși structura nici nu face parte din Guvern, nici ”ministru” nu are, alături de celelal-te… ministere ! Exemplu tipic de prostire a populației care ar tre-bui să creadă că acela este organismul care îi apără interesele, iar sub această umbrelă despotismul dictatorilor acționează în voie ! De remarcat că în public se petrec, după 22 decembrie-cel-negru, multe fenomene colective de maximă esență negativă: cu orăcăieli, strigăte deșănțate la adresa unor personalități sau institu-ții (ocrotite chiar formal de Constituție și legi), calomnii, amenin-țări, ofense triviale, bătălii, chiar războaie… S-ar cuveni, de lege ferenda, ca aceste manifestări să fie interzise, Strada rămînînd deschisă numai pentru exprimări pozitive, toate cele dăunătoare poporului –cum ar fi procesiunile religioase de îndoctrinare și pro-zelitism, manifestațiile mutanților sexuali- să fie eliminate din spațiul public, dar toate clasele și categoriile sociale, toate per-soanele să aibă asigurat dreptul sfînt la organizare politică, drept absolut și total inexistent în Romînia post-decembristă, unică în lume sub acest aspect. puci: lovitură, atac, schimbare (sau încercare de schimba-re) prin forță a ordinii de Putere în stat. În 22 decembrie 73 e.d., Generalul Stănculescu (cel căruia i-am zis Generalul Gips) a pre-luat abuziv Puterea de la Președintele legal Nicolae Ceaușescu –spunîndu-i aceasta, în mod brutal și lipsit de respect, la singular- l-a sechestrat și, arestat, l-a expediat din sediul C.C. După cîteva ore, probabil, în baza unui plan prestabilit, sau din ordin ori in-competență, a predat Puterea conducătorului Contrarevoluției, Ion Iliescu, cel care nu mai putea de fericire, așteptînd demult mo-mentul prielnic să se cațere cît mai sus și să distrugă Socialismul. PUTERE: organul legiuitor, coloana vertebrală a organe-lor statului, formată din reprezentanții aleși sau votați de cetățeni (în sisteme democrate ori pseudo-democrate) sau numiți (în regi-muri despotice). În țările fără partide politice reale -ale tuturor claselor sociale- ”alegerile” sînt simple trucuri de votare, în care se înfruntă găștile formate din reprezentanții infractorilor. Politicienii post-decembriști analfabeți (toți licențiați, mai ales la ”Ștefan Gheorghiu”) nu mai știu deloc ce este Puterea formîndu-i și plural, inventînd și neghiobia ”separării și independenței Pute-rilor”. Cum să facă ce vor ei, de capul lor, Primarul, Prefectul, Ministrul, Prim-ministrul, Președintele, judecătorii ?!? Ar rîde și Lea Anica lui Ciulin din Dealul Pleșii, dacă ar mai trăi… Un jude-cător de la Tribunalul Argeș, mai mare peste un dosar, a desființat esența legii despre reconstituirea dreptului de proprietate al obști-lor de moșneni, iar toate autoritățile și toți ceilalți ”judecători” se supun acestei erezii, în vreme ce inovatorul, nu numai că este tot la post, dar nu-și mai poate întoarce ochii dinspre înălțare… Putere DEMOCRATĂ: legislativul constituit, prin ale-geri, din reprezentanții (tuturor) claselor sociale, inexistent pe Ter-ra pînă în prezent, în cei circa 255.000 de ani despre care avem informații. Era Democrată, care a debutat la 7 Noiembrie anul I e.d. (1917) va evolua și se va împlini cu instaurarea Puterii Demo-crate, precedată (nu predecedată !) de regimuri politice democrate (în Romînia între 30 decembrie 31 e.d./ 1947- 22 decembrie 73 e.d./ 1989) : R Raţiu, Ioan: Un feudal fără moșie, rătăcit din tinerețe prin Occident înainte de Socialism și, străin de Politică, a nimerit în băltoaca ismelor lăstărite din gunoaiele istoriei, PNȚ, vorbind ca un visător idealist, neînstare să priceapă de ce coechipierii săi hă-măie la țara Socialistă, pe care el a regăsit-o frumoasă și îmbogă-țită, cum de acceptă asasinarea Președintelui și interzicerea Parti-dului Comunist, de vreme ce vorbesc, cu nonșalanță, despre… de-mocrație. Ne întîlneam la Institutul pentru Romînism, Romînistică și Romî-nitate, îmi aprecia susținerile și lupta mea pentru organizarea Par-tidului Comuniștilor (Nepeceriști), fiind singurul care a înțeles și accepta numele, iar eu l-am votat la 20 mai 73 e.d./ 1990 ca pe cel mai potrivit pentru funcția de Președinte al Republicii (în situația dată, cînd concurenții erau, specimene fără perechi: un mare Cri-minal (1.600 de victime, plus nenumărați răniți !) și un instigator monstruos, înveninat ca lupul - ”Izgoniți lupii !”). Stafia umblătoare, tenebroasă și retardată, care distanța pe oricine prin respectul pe care toți i-l datoram -față de suferință nedreaptă- Corneliu Coposu, i-a blocat visarea și i-a frînt aripile. A rămas în istoria postdecembristă ca autorul ”celei mai elegante definiții a democrației”, ceea ce este nejustificat; el a spus, în adevăr, elegant și frumos, un lucru interesant privind respectul pentru adversar: „Voi lupta pînă la ultima mea picătură de sînge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine !“, dar democrația este cu totul altceva, așa cum am explicat la titlul respectiv. război: conflict armat între două state sau grupări de state. Deseori beligeranții sînt organizații din același stat, caz în care războiul se numește civil. recompensă – răsplată oficială pentru valoare și onoare, exprimată material (prin salarii, pensii, premii, îndemnizații) și moral (titluri, distincții). Larg utilizată în regimul democrat pentru oamenii de știință, cultură, artă, indiferent de atitudinea politică a personalităților; un exemplu edificator: Constantin Noica (esențial dușman ideologic) avea o pensie de onoare, special acordată, du-blă față de salariul mediu. În actualul regim bestial, post-decem-brist, personalități de excepție sînt muritori de foame, unii dece-dînd la propriu din această cauză, precum Narghita, iar scriitori și artiști de primă talie națională au pensie de… 398 lei ! (Auziți, tovarășe Președinte Manolescu al USR, care distribuiți, totuși, mari îndemnizații unor persoane, poate cu merite ?). reducerea săptămînii de lucru: fenomen social-politic practicat în ultimele trei-patru decenii în diferite țări din lume. În Romînia a fost decretată, în timpul regimului democrat, cîte o zi liberă pe lună, dar nu s-a redus săptămîna de lucru, ci numărul de ore: sîmbăta retribuită liberă (s.r.l.). S-ar impune, de lege ferenda, ca, în viitor, să se reducă săptămîna de lucru, dar chiar să se re-ducă săptămîna de la șapte la șase zile, cu a șasea zi liberă, ci nu zilele de muncă. referendum: consultare electorală pe o anumită temă, or-ganizată la nivel național, județean sau local. În noiembrie 93/ e.d./ 2009 a avut loc, la inițiativa Președintelui Traian Băsescu, un referendum în care electoratul a cerut, cu majoritate zdrobitoare, parlament unicameral, format din cel mult 300 de Deputați, dar Puterea cu o structură 100 % peceristă burghezo-moșierească (avînd o mare reprezentare infracțională) a refuzat aplicarea voin-ței populare ”suverane”, una din marile dovezi certe pentru carac-terul ei anti-democrat. regim politic: sintagmă fundamentală pentru caracteriza-rea Puterii ca democrată ori antidemocrată, exprimînd relația din-tre diferite clase sociale reprezentate legal în Putere, precum și în-tre categorii de organe ale statului, în raportul dintre ele, dar și între stat și fiecare cetățean, pentru garantarea și asigurarea prac-tică a drepturilor și libertăților fundamentale ca Om și Cetățean. Regimul politic democrat a fost inaugurat (după o scurtă prezență în 1871, Franța) în Rusia țaristă prin victoria M.R.S.O. la 7 No-iembrie anul I e.d. (1917 i-m). În Romînia regimul democrat a existat între 30 decembrie 31 e.d./ 1947 și 22 decembrie 73 e.d./ 1989, perioada unei înfloriri complexe multilaterale inimaginabi-le, adevărată ”Epocă-de-Aur”, care a atras replica furibundă a Ca-pitalismului și Imperialismului (acel tsunami din decembrie 73 e.d./ 1989)… O simplă corectare a abuzurilor, degradărilor, dena-turărilor, gunoaielor capitaliste lipite din eroare ori trădări, cu înlă-turarea cultului deșănțat al personalității și a înveșnicirii unor pe-ceriști în funcții, chiar și rotați, ne-ar fi menținut la un nivel ex-cepțional de evoluție, în fața tuturor statelor lumii, religie: prima formă istorică de manifestare a fascismului, esențialmente anti-umană, retrogradă și reacționară, constînd în imaginarea unei ”lumi” paralele, populată cu o faună Enesică me-nită să inducă Omului și comunității teamă, copleșitoare și asfixi-antă, spre a fi, toți, cu ușurință, exploatați și asupriți, prin înrobire complexă, pentru transformarea omului în simplă unealtă. Improprii societăților democrate, miile de religii au apărut în orîn-duirile anti-democrate –Sclavagism, Feudalism, Capitalism- și dispar o dată cu revenirea umanității la evoluția normală, specifică Socialismului primar și celui superior. Avînd aceeași esență, toate religiile urmăresc degradarea și distru-gerea Omului spre a fi, ”încovoiat și fericit”, la dispoziția exploa-tatorului, asupritorului, înrobitorului. În regimurile politice anti-democrate; cele mai ”mari” religii cunoscute, care și-au întins efectul de ciumă devoratoare peste populații numeroase, de regulă în mai multe state, sînt: budismul, islamismul, șintoismul, confu-cianismul, creștinismul. În Era Democrată s-a constatat o puter-nică scădere a influențelor religioase –fenomen început anterior, cu circa 50 de ani, după explozia marilor cuceriri științifice- dar, după războiul anti-socialist din anul 73 e.d./ 1989, se cunoaște un reviriment violent și disperat al religiilor, ca reacție a Capitalismu-lui și Imperialismului la surparea, în Socialism, a bazelor lor soci-ale (îngustarea sărăciei) și de cunoaștere (eradicarea analfabetis-mului), evoluții produse de apariția și extinderea societății demo-crate (Socialismul), precum și adîncirea și extinderea criticilor fă-țișe, dure și generalizate la adresa Capitalismului –reamintim Ma-nifestele Umanității- acesta fiind nevoit să se ascundă în formule diabolice (cum ar fi globalizarea, s.f.p., dirijarea electronică și psihotronică a comunităților și persoanelor, dresajul instructiv—educativ, finanțare globală unică și planificare strictă, inclusiv de-mografică, toate oculte și impuse samavolnic). Revirimentul religios post 73 e.d./ 1989, extrem de masiv finanțat (și din bugetul de stat) se produce greu sau chiar se reduce datorită anti-”socializării” globale care tinde să producă ”robi fericiți”, sta-re incompatibilă cu dogmele și canoanele stupide, spurcate, înjosi-toare, anacronice, impuse de religiile ruginite de multe secole și milenii, de esențe diverse, adesea și formal opuse. În sens contrar, Puterea și forțele anti-democrate –care aparțin ce-lor bogați, îndepărtați de Muncă și opuși acesteia- proslăvesc reli-gia, ceea ce desființează în fapt societatea înlocuind-o cu ”hopa-Mitică”. O uimitoare teză găsim chiar la un revoluționar susținător al Socialismului și în textele organismelor democratice instituite în Libia Socialistă: ”…religia reprezintă credința absolută în Ne-cunoscut” . ”Declarația Verde”, un text insuficient elaborat, tras (aparent) la prima mînă, vădește tendința spre teza Doctrinei Co-muniste (elaborată de noi) despre Puterea Democrată și, în același timp, lipsa aprofundării elementelor fundamentale ale doctrinei, fie și numai în forma marxist-leninistă cunoscută. O societate care se autoconduce direct este o idee măreață, anulată însă din fașă prin formula înrobirii eterne, cu care se deschide Declarația: ”În numele lui Alah” , iar ”credința absolută în necunoscut” nu este altceva decît ciudata blocare a Omului la condiția de obiect inert, coborît la starea de materie neînsuflețită, asemănător rocilor și metalelor , aparținînd așadar treptei minerale. Poporul Dac a fost dintotdeauna nereligios, dovadă a marii ve-chimi și a capacității creatoare, cum rezultă din foarte multe texte, chiar pînă de curînd, precum un document al lui Jacques Poumay, consulul general al Belgiei în Romînia la 1866: ”…sentimentul re-ligios este complect absent din sufletele lor..” (al romînilor). Cînd ne-am inventat vreun zeu, acesta era servitorul străbunilor, nu stăpînul, trimis să le reprezinte, să exprime și să apere interese-le, ori să se distreze cu el, în stilul în care o fac Grecii cu fauna din renumitul lor Olimp. reprezentare: delegarea unor atribuții altei persoane, cei mai importanți mandatați fiind oamenii politici (autentici, repre-zentînd clasele și categoriile sociale respective, ci nu infractorii, deținători ai ”reprezentării” false de după 22 decembrie). Aceștia sînt: consilierii (locali și județeni), primarii, președinții CJ, depu-tații, senatorii, Președintele Republicii, deținătorul celor mai nu-meroase adeziuni, dar, de regulă, în minoritate față de jumătatea cetățenilor cu drept de vot. Pentru o corectă și reală reprezentare a intereselor proprii, reprezentanții trebuie să aparțină, obligatoriu, clasei/ categoriei sociale reprezentată și numită expres, iar pentru aceasta trebuie să existe și să funcționeze lege a partidelor politice și lege electorală democrate (ambele neexistînd la noi după 22 decembrie). Republică: formă de organizare statală cu specificul ale-gerii Președintelui, la noi fiind instituită la 30 Decembrie 31 e.d./ 1947, care a devenit Ziua Republicii, prin abolirea monarhiei stră-ină și improprie, impusă de șarlatani Poporului Dac. Guvernarea postdecembristă nu suflă o vorbă despre republică, utilizînd doar numele (de împrumut) al țării, nu și forma de stat, situație ciudată, rar întîlnită în lume, aceasta fiind una din emblemele declasării. respect: atitudinea de deferență față de altă persoană, luată în calcul drept egal ori superior, antonimul (real, ipocrit) fiind to-leranță, iar apelativul celui mai înalt respect pentru o persoană fi-zică este tovarășe, termen de certă origine Dacă, de la noi împru-mutîndu-l limbile slave, ci nu invers. retribuţie: plata muncii prestate de regulă în baza unui contract; salariu. revoluţie: schimbare radicală, a esențelor politice (în ca-drul societății), reprezentînd un salt calitativ, ca o explozie a acu-mulărilor cantitative producătoare de mari diferențieri între clasele sociale, cauze ale unor contradicții nerezolvate și nerezolvabile. Dacă schimbarea vechiului se face prin readucerea unor forme învechite, anterioare, fenomenul este contrarevoluție. Cînd aceasta reușește, clasele readuse la Putere vor determina prăbușirea eco-nomică și, mai ales, social-politică, gunoaiele ieșind la suprafață, ceea ce s-a petrecut la noi, după 22 decembrie-cel-negru, prin reînvierea –de către ciocoii peceriști- a gunoaielor istorice: PNȚ, PNL, PSDR. rob: persoană, om totuși, total dependent de stăpîn (social) și persoană auto-înrobită (spiritual) față de personaje himerice inventate de stăpînii social-politici (pentru înlesnirea exploatării și asupririi): zeii , dumnezeii, diavolii ș.a. De remarcat faptul că robii resping (pînă la dezrobirea eficientă și efectivă) orice ofertă de ieșire de sub tiranie, atît socială cît și, mai ales, spirituală, intelectuală, morală, psihică; ei își numesc starea de robie Liber-tate, pupă mîna care-i flagelează și îi resping pe aceia, chiar din-tre ei, care le oferă lupta pentru dezrobire. În această ciudată pozi-ționare, locul cel mai rușinos și josnic îl ocupă intelectualii, cu ifo-sele lor de competență și pretenții, realitate remarcată imediat și evident în operele de artă și cultură, în mod deosebit în poezie, pictură, sculptură, masiv invadate de decadența religioasă, care a cuprins în ghearele ciumei mortale toate multele religii, dar, în primul rînd, ale creștinismului, de toate expresiile și nuanțele. Cheamă-l pe un rob social la libertate și te va privi luminos, cu neîncredere ori cu dorință și speranță, oferă-i robului religios dez-robirea fără de care el nici nu știe că există și te va șfichiui cu dispreț, cu osîndă și alungare. Încearcă-i pe telectuali; vor vrea să te ucidă… robie: starea de dependență totală față de stăpîn (social sau religios) a omului lipsit de Libertate și alte drepturi elementare. În contemporaneitate, înrobirea capătă forme ipocrite, se extinde și se adîncește, utilizează tot arsenalul de violențe și, astfel, pune în grav și iminent pericol existența speciei. Rohonczi Codex: manuscris de 448 pagini cuprinzînd is-toria Regatului Daciei Unite (de la 1064 la 1101) sub Regele Vlad (găsit în orășelul Dacic Rohonczi din Panonia, aflat în vestul Un-gariei , la 1835, azi în Austria), publicat într-o ediție superbă, cu un amplu și complex aparat critic, de către Viorica Enăchiuc . Manuscrisul a fost scris, probabil, la Corbii de Piatră, satul Jghea-buri (comuna Corbi, județul Argeș) sau la Păcuiul lui Soare, de unde a fost dus (posibil pentru descifrare) peste secole, la Ro-honczi ”unde exista un laborator de restaurare a scrierilor stră-vechi” Am citat din articolul ”Codex Rohonczi, o scriere miste-rioasă descifrată de o romîncă” . Scrierea are ductul de jos în sus și de la dreapta la stînga. romîn: poreclă recentă (din secolul 19) pentru Dac. Romînia/ Republica Socialistă Romînia: țară democrată (numită populară, apoi socialistă, de la 21 august 48 e.d./ 1965) între 30 Decembrie 31 e.d./ 1947-22 decembrie 73 e.d./ 1989; poreclă relativ recentă (de un secol și jumătate) înlocuind numele țării noastre străvechi –Dacia- sugerată, apoi impusă, de revoluți-onarii burghezi plecați la studii din Dacia și formați în avîntul revoluționar roman, romantic și romanic din Occidentul romanic (latin), plantat ușor la noi pe fondul desțelenirii anti-Dacice a Școlii Ardelene și sub faldurile, tot anti-Dacice, ale marelui strică-tor al scrierii Dacice tradiționale din Mileniul Chirilic, Ion Eliade Rădulescu, conducător retrograd și contradictoriu în Revoluția de la 1848, contraponderea negativă a Revoluționarului N. Bălcescu. Denumirea Romania avea precedent în secolele anterioare pentru spațiul Dacic din Sud (Balcani, Macedonia). Sîntem singura țară străveche din Europa, existînd într-o parte a teritoriuului în care am apărut, dar nu ne păstrăm numele, fiindcă niște (mulți) barbari ne-au vîrît în creier idioțenia că am fi apărut, ca Popor și Limbă, abia acum… două mii de ani, ștergîndu-ni-se din memoria reală alte 29 de mii de ani ! Ce să mai spunem că, după 22 decembrie, în cele mai multe texte ne scriem Romania, iar poporul Dac ni-l batjocorim spunîndu-i… roman, deși acela a dispărut demult… ROTARU, Constantin: pecerist anti-comunist, om de afaceri, deputat post-decembrist (PSM), președinte al Partidului Alianța/ Alternativa So-cialistă. Echilibrat, serios și respectuos, plăcut în conversații și la înfățișare, diplomat , dîrz în apă-rarea propriilor idei, dar priceput în mișcări oportune; deși era la un moment dat cam singurul anti-comunist din partid (într-un congres întreg nu a rostit nici o singură dată cuvintele ”comunist” și ”tovarăș”, utilizate de ceilalți partici-panți !). Susținător inițial al decapitării P.C.R. (PDM la început, apoi PSM, din 16 noiembrie 74 e.d./ 1990), tovarășul Rotaru a acceptat totuși schimbarea (diplomatică ?) a denumirii PAS în P.C.R. (neadmisă abuziv de către in-justiție). Sperăm ca CEDO să condamne violarea celui mai important și simplu drept politic de către in-justiția din Romînia. Prin Partidul Alternativa Socialistă, tovarășul Rotaru este cel mai profund (inclusiv față de PSD) ina-mic (nu doar adversar) romîn al Doctrinei Comuniste și, deci, al Partidului Comuniștilor, în realitate Programul PAS fiind anti-democrat, deci, esențialmente, anti-comunist și anti-național. Rudari: pare a fi cea mai numeroasă minoritate etnică din Romînia, întotdeauna și fără ezitări, ei prezentîndu-se (public) a fi Daci (”Romîni”) liberi, neasimilați. Studii serioase, notabile și nu puține, despre Rudari s-au făcut în Bulgaria despre Dacii rudari de acolo. Unii specialiști susțin că ei sînt slavi din sud, de unde au venit în nord. Dar în sud, în toată peninsula Balcanică, Dacii au fost slavizați, lingvistic, ei vorbind acum limbi (iugo)slave, bulga-ra, greaca, albaneza, în vreme ce rudarii din Romînia utilizează numai Daca și nu au cunoscut bilingvismul . Vd. ”Zavragii”. S salariat: angajat cu salariu la muncă în întreprinderi, insti-tuții și organizații (de stat ori particulare). Există tendința de a-l înlocui cu sinonimul angajat, care are, însă, și altă sferă de cuprin-dere (din afara muncii plătite periodic, în condiții permanente). sanchi: interjecție batjocoritoare, esențial antiamericană, specifică anilor 50-60 din secolul trecut, cu sensul: aiurea, minți, glumești, gogoașă (metaforică). Sat: leagănul Poporului Dac, ”Vatra veșniciei în care su-fletul ne arde”. Pînă acum 70 de ani, deși existau și ”cetăți” (ora-șe) în vechime, Satul Dacic, cu ”țăranul neolitic” , cu spiritul său colectivist, de obște devălmașă, utilizînd piața reală intra- și inter- sătească, reprezenta cam 80 % din existența noastră. Distrugerea acestui sat a început în secolul al XIX-lea, prin biserici și capita-lism, acțiuni stopate după cel de-al Doilea Măcel Mondial, dar re-luat furibund după 22 decembrie, totul fiind pregătit acum pentru complecta pustiire a Țării. Cred însă că nu ne vom prăpăstui defi-nitiv, prezervîndu-ne, prin admirabilul țăran neolitic, șansele su-praviețuirii ca Popor; le întrezăresc în două elemente: 1. tinerii iz-goniți din țară de guvernarea peceristă contrarevoluționară își țin ”Acasă”, aici, în satele lor, copiii și unde ei își fac case, cu banii economisiți din truda eroică de sclavi, și 2. ei înșiși ori bătrînii lor continuă să crească animale, baza supraviețuirii Poporului Dac de zeci de milenii. satana/ lucifer (în literatură), diavol (în basnele religioa-se), Nefîrtatul (în folclor) cu foarte multe denumiri: personaj mis-tic sau literar; singurul personaj pozitiv (principial) din fauna reli-gioasă evreiască plină de entități și, mai ales, de zei abominabili, adept al libertății, opus despotismului, terorii stăpînilor tiranici ca-re l-au transformat în personaj negativ, înspăimîntător, provocator de teamă și moarte, spre a-i încovoia și menține în robie pe oa-meni înrobiți. În folclorul Dacic este un personaj simpatic, numit Nefîr-tatul, opus Fîrtatului, pereche de Bine-Rău cu care se joacă omul nealterat prin ”cultură”. Imaginea folclorică este grav vitriolată de personajul maculaturii evreiești, biblia. Săhleanu Virgil: Erou post-decembrist din Iași, martir al luptei sindicale, exponent al patriotismului specific Poporului nos-tru Dac, asasinat de Capitalismul și Imperialismul occidental, prin criminali plătiți direct, ca în toate țările anti-civilizate din Occi-dentul civilizator. sănătate: unul din cele cinci elemente definitorii care sînt determinate diametral opus de felul orînduirii sociale, pe lîngă: loc de muncă, locuință, educație, ordine publică, toate contribuind la definirea nivelului de trai (în continuă degradare, pentru cei mulți, în Capitalism/ în dezvoltare necontenită în Socialism, societate în care sănătatea tuturor și a fiecărei persoane este o principală pro-blemă de stat). săptămînă: perioadă de timp formată din șapte zile, din care, pentru angajați, cinci sau șase sînt lucrătoare și una liberă (eronat și nejustificat numită ”de sărbătoare”, căci oamenii muncii nu mai au sărbători ale lor). săptămînă de lucru: În ultimele decenii (încă din regimul democrat), s-a inițiat reducerea săptămînii de muncă (în sensul reducerii orelor prestate de la maximum legal de 48); în timpul re-gimului democrat, la noi exista, lunar, o s.r.l. (sîmbătă retribuită liberă). În regimul post-decembrist, capitalist, de esență despotică, chiar dacă sîmbetele sînt declarate zile libere, în întreprinderile private (atotcuprinzătoare) nu numai că nu se respectă dispozițiile legii, dar, de regulă, angajații sînt obligați să muncească peste opt ore (chiar zece, 12 și mai mult). Neexistînd Partid și nici sindicate (reale), nimeni nu apără interesele angajaților muncitori. O corectă programare a reducerii săptămînii de lucru ar trebui practicată prin reducerea perioadei de repetare permanentă, de la șapte zile la șase, astfel lucrîndu-se cinci zile, iar a șasea fiind liberă. Sclavagism: orînduire socială care a urmat Socialismului Primar (Comuna Primitivă), caracterizată prin scindarea societății în două categorii/clase sociale: cei mulți –sclavii- și cei puțini – stăpînii de sclavi. Grupurile primitive (familia, ginta) au cedat, probabil, cu ușurință dreptul la egalitate între membri, la Muncă și la repartizarea rezultatelor, iar inegalitatea a devenit treptat-trep-tat cumplită și sclavilor le-au fost necesare secole și milenii multe pentru eliberare din exploatare. SCRISUL: Primat absolut al Poporului Dac, pentru întrea-ga omenire. Citez dintr-o carte de excepțional interes: ”Făcînd o comparație între scrierile descoperite la Turdaș, Vinca și Lepenski Vir, paleolingvistul iugoslav Radivoje Pesic, profesor la Universi-tățile din Belgrad și Roma, a ajuns la concluzia, că, scrierile erau de formă liniară și nu pictografică, reușind prin sistematizarea semnelor descoperite, să identifice 57 de litere, despre care susține că ar fi stat la baza alfabetului etrusc organizat din 26 de litere. Concluziile lui nu au fost bine primite însă de elita cercetătorilor europeni. Pesic avea să privească cu mare venerație Vechea Civi-lizatie Europeană și să respingă părerea arhelologilor și cercetăto-rilor vest-europeni, că oamenii preistorici erau primitivi. Radivo Pesic (1931 – 1993) a avut chiar ideea întocmirii unui tabel crono-logic al apariței scrisului sub forma lui pictografică și liniară, complectată și de alți cercetători, în baza altor descoperiri arheolo-gice, ulterioare: - inscripțiile geometrice de la Cuina Turcului (cca. 13.000), - proto-scrierea de la Lepenski Vir (cca. 10.000), - proto-scrierea de la Turdaș – Vinca (cca. 9.000) - inscripțiile de la Miercurea Sibiului (cca. 8.200) - scrierea de Tărtăria (cca. 7.500) - scrierea de la Sumer ( cca. 5.100) - scrierea proto-elamită (5.000 – 4. 000) - scrierea egipteană (5.000) - scrierea proto-indiană (cca. 4.200) - scrierea cretană (cca. 4.000) - scrierea hitită (cca. 3.600) - scrierea chineză ( cca. 3.300) Legendele pun inventarea scrisului pe seama atlanţilor sau a altor civilizaţii pierdute în negura istoriei. Sumerienii afirmau că scrisul era un dar al zeilor, tainele lui fiind deslușite doar de către puțini inițiați. Opinia generală prezentată în sute de cărți și docu-mentare de televiziune este –fară drept de apel– că “scrisul a inceput în Sumer”, concluzie puternic zdrucinată de descoperirile făcute în zona balcano – carpatică si mai ales de descoperirea fă-cută de către arheologul Nicolae Vlasa în anul 1961, în apropierea localității Tărtăria. Plăcuţele descoperite la Tărtăria sînt din lut ars, de dimensiuni mici: două plăcuţe rectangulare avînd desenate pe ele reprezentări animale şi vegetale, iar a treia, rotundă prezintă gravată pe ea o scriere pictografică. Scrînteala Smintirii Neamului: Tocmai cînd omenirea se află sub proiecția luminoasă a Manifestelor Umaniste pentru eli-berarea de sub jugul religiilor -și în primul rînd al Creștinismului- ciocoii peceriști trădători, care au trecut in corpore de partea Capi-talismului și Imperialismului, au dat curs unei idei demente de esență infracțională și jefuiesc întregul popor prin bugetul de stat și pe fiecare cetățean –inclusiv pe oamenii liberi- în scopul mîrșav de a pune la dispoziția inamicilor noștri Scrînteala Smintirii Nea-mului, o construcție grotescă pe care n-o pot egala decît expresii oligofrenice de tipul ”Ne-am născut creștini înainte de cristos” sau ”Dacia este pămîntul… iudeilor”… Cine ghicește ? De ce șmecheria evreiască –minoritară la evreii înșiși- trebuie să ciupercească în pămîntul Daciei spre a-l… mîntui ?!? Sfinții Daciei: personalități reale marcante ale celui mai vechi și mai mare popor din Europa, stăpînitor al Daciei, vatra noastră străbună, leagăn al culturii și civilizației omenirii. O lucrare separată, la care trudim de mai multă vreme, îi va pre-zenta pe cei mai importanți, cu datele esențiale, de la Regele Rexos, ucis la Troia de vicleanul Ulise, pînă la Eroul Martir Nați-onal, Nicolae Ceaușescu, asasinat mișelește de protejații săi pece-riști și hulit în cor demențial de cei 3.831.000 de partizi trădători care, pînă la ora 12 în 22 decembrie-cel-negru îl pupau nesățioși undeva, apoi, eliberați de desăvîrșitul devotament față de ”mult iu-bitul și stimatul”, îi zic, frenetic, odiosul, tiranul, dictatorul și, siguri pe isprava lor, împușcatul… Poate exista un alt superlativ absolut al ticăloșiei ? sfînt: sacru, erou, martir, de mare valoare, de neatins, per-soană țîșnită din rădăcina, din fîntîna neamului (sau personaj, în operele de ficțiune) care sacrifică totul, chiar se jertfește pentru triumful unei Cauze mărețe a Poporului său ori a Omenirii, aceas-ta fiind Credința cea reală și profundă. De o vreme, mai ales după inventarea șmecheriilor religioase, creaturi din fauna acestora sînt împinse cu dibăcie și nerușinare pe platoul sfinților, creîndu-se, cu bună știință, confuzie între persoanele-sfinți și personajele inven-tate, cu scopul de a fi urcate acestea la rang de dominație a comu-nităților, cu tendință de mondializare. Remarcăm, din acest punct de vedere, inițiativa lui Pavel Coruț (care își scrie numele, mai nou, Corutz, spre… globalizare), susținut și de politicarzi și… ga-gademicieni (!) pentru desființarea zeilor și dumnezeilor actuali –prea mulți și diverși ca să-i mai încapă Cerul, proiectat a fi… unic- și fabricarea unui singur dumnezeu, care să fie fătat peste toți și impus tuturor comunităților, pentru care Inițiatorul îi chea-mă pe cei care se consideră în stare, la Clubul Marilor Creatori… Morali (cum să fie, nene cu curuț, morali imoralii inventați pentru a-i domina pe cei mulți ?!?). Dacă parcurgeți, fie și superficial, calendarul editat de s.c. Prăvălia BOR, veți remarca simplu că este plin de ”sfanti” dar că nu există în el nici un nume de Dac, iar prezența, de curînd, ca sfînt a lui Ștefan cel Mare este pentru batjocură, căci nici în ac-cepțiunea s.c. Prăvălia BOR nu ar putea fi sfînt acel ”… mînios și degrabu vărsătoriu de sînge nevinovat; de multe ori la ospețe omorîea fără județu. Amintrilea era om întreg la fire, neleneșu și lucrul său îl știia a-l acoperi și unde nu gîndiiai, acolo îl aflai”. Vedeți, Dacilor, de ce evreii ni l-au făcut ”sfant” în calendarul lor pe Ștefan cel Mare (ca și pe alți cîțiva, tot așa de reprezentativi, semănînd cu zeii bolunzi ai lor) ? Mai notez că pentru orice om Patria lui este -și trebuie să fie- sfîntă, dar nu pentru că peste ea se cotcodăcește vreun… dum-nezeu, cum se întrec să miorlăie mulți autori, ponegrindu-ne Patria și Neamul Dac, ci pentru că, dacă Patria nu e sfîntă, absolut nimic nu mai e sfînt ! Adaug, pentru viitorul nostru luminos ori… inexistent, fără să judec nejudecabilul, că tinerii de astăzi, în special telectualii, au și spun în gura mare convingerea, sentimentul, opinia, atitudi-nea, țelul că ”Patria e unde îmi este bine”, iar bătrînii lor, rămași singuri, pînă la și după moarte, prin sate dominate de lupi și de urși (înmulțiți și distribuiți pretutindeni, cu generozitate, de către autorități), se înneacă în bucurii îmbălsămate în amare lacrimi, spunîndu-ți, cînd îi conduc la Rată cu traista pe care, le-au um-plut-o cu mîini tremurînde, ce salarii mari au copiii și prin cîte țări umblă fericiți și ”liberi, nu ca noi”. Iată singurele vorbe care ne cenzurează dramatic optimismul nostru robust și ancestral… s.f.p./societate fără partide: cea mai nouă formulă a de-menței politice globalizatoare, care tinde să desființeze Politica și Statul însuși, transformînd societatea într-o turmă docilă, readusă în stare de primitivism, dominată de bande oculte ale elitei infrac-torilor mondiali, care acționează prin vechile formule devastatoa-re: religii, anarhie, nihilism, dar și prin inventata… meritocrație, cea mai nouă formulă a elitelor anti-democrate... sindicat: organizare politică a oamenilor muncii (în speci-al Muncitori) pentru apărarea drepturilor și intereselor profesiona-le comune (”a spune –dicat, împreună -sin”). În Romînia post-de-cembristă sindicatele au fost, practic, desființate, jefuite și înlocui-te cu comandouri guvernamentale anti-muncitorești, numite… sin-dicate ! Iar liderii tradiționali, precum Eroii Virgil Cătălin Zbăganu și Virgil Săhleanu, au fost asasinați. sÎnt, sÎntem, sÎnteți, sÎnt: singurele forme reale, deci co-recte, ale Limbii Dace netrădate, înlăturate, în anul 76 e.d./ 1993, de Gagademia anti-națională. Latinii (ca toți cei din Vest), urmași denaturați ai Dacilor, vorbitori ai limbii noastre evoluată în degra-dări diverse, nu au putut rosti pe Î, Împăratul rostirii Dace, înlocu-indu-l cu ”u”, ceea ce nu s-a petrecut cu cei din Est. Trădătorii Patriei, mai ales după 22 decembrie, au înlăturat marca cea mai importantă a rostirii și rostuirii noastre: Î, Împăratul Dacilor. Slovacia/ I. Republica Sovietică Slovacă – 16 iulie anul I e.d./ 1918; II. spre sfîrșitul războiului mondial, august 27 e.d./ 1944, insurecția armată națională, cu guvern democrat de la 4 aprilie 28 e.d./ 1945; III. de la 9 mai 31 e.d./ 1948 face parte din Republica Democrată Populară Cehoslovacă, iar de la 11 iulie 43 e.d./ 1960 Republica Socialistă Cehoslovacă; IV. din mai 52 e.d./ 1969, Republica Socialistă Slovacă, stat federal în R.S. Ceho-slovacă.. SOCIALISM: orînduire socială, prima etapă a orînduirii Comuniste, caracterizată prin regim politic democrat. Urmează ce-lor anterioare anti-democrate: Sclavagism, Feudalism și Capita-lism, acestea precedate de Comuna Primitivă, orînduire ”soci-alistă” primară, cea mai cuprinzătoare în timp și spațiu. Esența societății socialiste o formează aplicarea principiului mar-xist De la fiecare după puteri, fiecăruia după Muncă, absolut de neacceptat de către creaturile trîndave, doritoare de Sclava-gism, Feudalism, Capitalism, Imperialism și Enesism Peceriștii trădători, ca toții retardați, mai abitir decît capita-liștii și imperialiștii occidentali, îi zic Socialismului ”Comunism”, ceea ce le subliniază ticăloșia, analfabetismul sau starea de tîm-pitizare, cumulate într-o gravă incapacitate intelectuală. Scriitori, personalități celebre, dintre care cităm, exemplifi-cativ, un englez, născut în India și un romîn , denigratori ai soci-etății democrate au creat incredibile și impardonabile schematice imagini scabroase, cu numiri dinspre Socialism, pentru a trezi dis-preț și repulsie. Cităm ilustrativ: ”Romanul O mie nouă sute opt-zeci și patru descrie tabloul apocaliptic al unei Londre din era post-atomică, (n.n. prea apropiat imaginată, la 1960) sediul unui regim totalitar în care orice logică pare să fi fost abolită. Exe-cuțiile fără rost, disparițiile peste noapte au devenit un lucru fi-resc. Trecutul este rescris mereu spre a legitima crimele prezen-tului, iar instrumentul propagandei este odioasa nouvorbă, o lim-bă robotizată, care complectează imaginea de lume ordonată științific după voința Fratelui cel Mare, care spune că războiul este pace, libertatea este sclavie, ignoranța este putere” socialism democratic: din considerentele expuse sub ”so-cialist”, precizăm că nu există ”socialism democratic”, sintagma fiind un pleonasm golit de sens și, astfel, capătă un înțeles opus, de tip truism sau calambur. Socialismul este din fire democratic; el înseamnă ”societate democrată”. socialist: numai ca adjectiv are legătură cu Socialismul: statul este socialist, regimul politic este socialist, sistemul țărilor socialiste este socialist, dar ca substantiv îi desemnează pe ina-micii Socialismului (care sînt, chiar din secolul al 19-lea, social-democrații, pretutindeni anti-comuniști). După 22 decembrie-cel-negru, toți retardații, peceriști anti-comuniști, afirmă că sînt socia-liști, iar Socialismul, pe care-l numesc impropriu Comunism, ar fi… utopie; iată nivelul maxim al decrepitudinii și ipocriziei. Nu-mai susținătorii Socialismului sînt de stînga, în vreme ce toți socialiștii sînt exclusiv de dreapta (cea mai profundă, retrogradă și reacționară dreaptă). Spania/ Republica Populară Spaniolă, stat socialist între anii 20-23 e.d./ 1936-1939, prin ”victoria grandioasă” a Frontului Popular la alegerile din 16 februarie 19 e.d./ 1936, lichidat după victoria forțelor fasciste, masiv sprijinite de conjurația capitalistă internațională, țara fiind ușor accesibilă dinspre statele capitaliste și imperialiste, iar Socialismul avea o arie redusă, la numai 19 ani de la apariție ca organizare statală. Anterior, la 18 ianuarie 15 e.d./ 1932, mai fusese instituit un ”guvern central socialist”, iar în oc-tombrie 17 e.d./ 1934 minerii din Asturia, în aplicarea principiu-lui leninist al auto-determinării, proclamă, ”republica unională de-mocrată”. Războiul civil spaniol –declarat încheiat la 1 aprilie 23 e.d./ 1939- a consemnat în istorie (și în artă prin Picasso, în litera-tură prin Orwell, ambii luptători de partea statului democrat legal, al Comuniștilor) un vîrf de cruzime fascistă, Guernica, satul ex-terminat cu care s-a ”decorat” Franco, perechea bestială a lui Hitler (deja la putere în Germania) care, peste cîțiva ani, își va arbora și el ”medalia” Lidice, cu satul din Cehia căruia doar numele i-a mai rămas, și, la 10 iunie 27 e.d./ 1944, cu Oradour-sur-Glane, la toate acestea adăugîndu-se în viitor, ca ispravă a ”milițiilor creștine”, satul din Liban scos din istoria vie, prin uci-derea tuturor celor 1.000 de locuitori. Toate patru, embleme de cruzime incredibile, stau sub patrafirul religiei evreiești, creștinis-mul, ca replici moderne ale pogromurilor din secolele anterioare –cruciadele, inchiziția, cu asasinarea savanților ș.a.- și a celor din urmă cu peste 3.000 de ani, consemnînd prototipic ”holocaust” executat de statele și comunitățile mici direct sau, prin mijlocirea hoardelor barbare ale unor entități exterioare, mobilizate sub sabia religiilor, propovăduită și demonstrată intens, masiv și deșănțat, prin maculatura monstruoaselor crime, patronate de zei abomina-bili, biblia. Sri Lanca/ insula Ceylon: Republică Democratică Soci-alistă Sri Lanka, de la 7 septembrie 61 e.d./ 1978, cu moment anterior 4 februarie 31 e.d./ 1948. Stalin, Iosif Vissarionovici: gruzin, ținut în mare cinste și astăzi în Georgia -și în alte părți ale fostei Uniuni Sovietice, dar nu numai- născut Djugașvili (21 decembrie 38 î.e.d./ 1879-5 mar-tie 36 e.d./ 1953, Moscova) longeviv conducător comunist al Uni-unii Sovietice (secretar general al PCUS între anii 6-36 e.d./ 1922-1953, președinte al Consiliului de Miniștri între 25-36 e.d., preșe-dinte al Comitetului de Stat al apărării, Comandant Suprem al forțelor armate). Conducător și învingător în Marele Război pen-tru Apărarea Patriei 23-28 e.d./ 1940-1945, I.V. Stalin este unul dintre puținii purtători ai gradului militar de ”generalissim” din întreaga lume (ceilalți fiind de tristă amintire), autor al unor texte remarcabile, antologice despre Limbă, Națiune, Leninism, Tactica revoluționară, construcția Socialismului etc.. Ferm, exigent, dur, suspicios, dar păcălit uneori de colabo-ratori interni trădători sau de inamici pricepuți, a dispus măsuri as-pre, exagerate, poate nedrepte, cu care a asigurat însă, apărarea re-gimului democrat și a Patriei. Conștient, s-a definit ca într-un epi-taf: ”Multe gunoaie se vor aduna pe mormîntul meu, dar vîn-turile Istoriei le vor spulbera pe toate”; primul ”gunoier” a fost urmașul său direct, N.S. Hrușciov, ucrainean (sau, poate, rus din Ucraina ?) unul dintre apropiații colaboratori din timpul Marelui Război pentru Apărarea Patriei, pe care, la o petrecere, Stalin îl pusese -și acesta acceptase fără nici un sunet- să joace cazacioc pe masă; este același care, la ONU, devenit conducătorul Uniunii Sovietice, și-a subliniat cuvîntarea scoțîndu-și pantoful și bătînd cu el în tribună, cum ai zice ”liniște, ascultați și luați aminte, ban-diților !” Trecut în eternitate, Stalin a fost instalat în mausoleu lîngă Lenin, dar i-am văzut ulterior mormîntul, în afara Mausoleului, la rînd cu alți conducători la zidul Kremlinului, de unde a fost, din nou, mutat într-un cimitir obișnuit, aceeași soartă avînd-o și guno-ierul său, la vreo șapte ani după ce a fost destituit fraudulos, după obiceiul partizilor ”comuniști” în vreme ce discuta, la Soci, cu mi-nistrul francez Gaston Polevski. Hulit din abundență pe toate meridianele și paralelele, I.V. Stalin este și rămîne, marele colaborator al lui Lenin în organiza-rea și victoria MRSO, în înfiriparea primului stat democrat din lu-me, în apărarea și salvarea Patriei (și nu numai) de furia hoardelor internaționale în cele două măceluri mondiale și în războiul civil, întru salvarea și extinderea Socialismului, lovit mișelește, peste 50 de ani, de trădătorul Gorbaciov (care și după un sfert de secol hu-zurește liber prin lume; poate nu există pușcărie pentru fapta lui abominabilă). Nu pot înțelege și n-am informații dacă cineva știe, de ce Stalin s-a încrezut în cuvîntul fascistului mustăcios, dovedit deja agresor, și chiar în dimineața atacării Uniunii Sovietice, le cerea colaboratorilor, care îl informau despre atacul început pe un front de sute de kilometri, ca să nu mai creadă în glume răutăcioase și provocatoare… De asemenea, nu este posibil să înțelegm de ce nu ne-a restituit tazaurul aflat la Sovietici în custodie garantată de statul lor, de altfel și de ce reprezentanții comuniști romîni, pe care el îi sprijinea să preia puterea în Romînia, nu i-au cerut această restitu-ire, întrebare care se menține pentru toți conducătorii sovietici de după Stalin, inclusiv pentru Hidoșenia Sa, Gorbaciov, și capita-liști, apoi, fără îndoială, iar sovietici, pînă ni se va restitui ceea ce este al nostru, dus de noi, la Moscova pentru ocrotire și păstrare. stat: (sensul de interes aici) organizarea sistemică a socie-tății pentru exercitarea autorității (dictaturii) de către clasa socială care deține Puterea (conducerea) în ascultarea obligatorie (impusă coercitiv) a tuturor componenților. Sistemul Statului cuprinde trei autorități: 1. Puterea, că-reia i se subordonează celelalte: 2. Administrația și 3. Justiția, precum și toți cetățenii, fără excepție. Doar idioții (și marii infrac-tori, desigur) susțin sau acceptă năstrușnicia despre… existența și egalitatea ”puterilor”, teză inventată de contrarevoluție pentru a-și defini inepția absolută, în scopul ca Administrația și Justiția să joace sarabanda pe spinarea celor 24.000.000 de cetățeni formînd ceea ce competenții au numit, pe bună dreptate… ”prostimea”. stat de drept: sintagmă năucitoare care nu înseamnă ni-mic, deoarece nu există stat fără drept; toate statele se conduc du-pă legi (sau cutume, care sînt tot… legi !). Forma normală a sin-tagmei este ”stat de drept democrat”, ca în Socialism, ori ”stat de drept nedemocrat”, ca în societățile ne- și ante- democrate (Scla-vagism, Feudalism, Capitalism, Imperialism sau în cele imaginate, cu scop distractiv sau înrobitor: treapta Enesică a Existenței). stat democrat: statul în care sînt înlăturate toate formele dezumanizante: Exploatarea (socială), Asuprirea (națională), Ro-bia (spirituală, în special religioasă); nu poate fi democrat statul în care se impune una din aceste forme ale dezumanizării. Cu un embrion la 47 î.e.d./ 1871 (dar și mai înainte, în mai multe țări europene), statul democrat a apărut la 7 Noiembrie anul 1 e.d./ 1917, cînd începe Era Democrată a Omenirii, caracterizată prin regim politic democrat, în care nu a existat însă, pînă în prezent, și Putere Democrată, susținerile contrare ale conducători-lor comuniști din cele peste 100 de țări de pînă în prezent, neavînd acoperire în realitate; de altfel, nimeni nu a definit, pînă la noi, Pu-terea Democrată, în toate regimurile politice democrate nefiind ac-ceptate în viața politică și în Putere partidele politice anti-demo-crate, ceea ce duce la anularea relativă a democrației, căci nu par-tidele trebuie să hotărască soarta țării, ci urna cu votanți, dar cu condiția ca toate categoriile/clasele sociale să-și poată face organi-zare politică proprie. Stat socialist: stat cu regim politic democrat. Pînă în pre-zent, de la începutul Erei Democrate s-au declarat și au existat multe state democrate în toate continentele, unele doar episodic, fiind înăturate prin intervenții exterioare contrarevoluționare sau agresiuni străine; în finalul cărții prezint o listă a lor (care, într-o lucrare viitoare, va fi complectată cu informații multiple). Stînga: nume convențional, simbolic, cu sens social și po-litic pentru majoritatea populației, adică masele populare, în pri-mul rînd pentru clasele sociale fundamentale (Muncitorimea și Țărănimea), ale căror prime caracteristici sînt Munca și Sărăcia, căci tot ceea ce produc cei mulți în societățile ante- și anti- demo-crate intră în buzunarele infractorilor sociali și politici (bogații care trîndăvesc, dar trăiesc în lux și desfrîu). Justificată istoric prin dispunerea, în parlamentul englez, a reprezentanților claselor soci-ale (vedeți ce înseamnă parlament, tovarăși telectuali și tovarăși politicieni ? Chiar vicleanul Albion, hîrșit în ascunzișuri și agresi-uni, ne-o arată: totalitatea reprezentanților claselor sociale, luați aminte !). Stînga socială este numele claselor și păturilor producă-toare, aliniate în raport de Muncă, iar Stînga politică este organi-zarea politică proprie, a oamenilor muncii, în scopul exprimării și apărării intereselor specifice și chiar al constituirii statului demo-crat, ținta finală a oricărui politician de stînga, autentic. Înțelegem, ciumeților, per a contrario, că dreapta socială cuprinde pe adversarii Muncii, adică pe trîntori, a căror preocupa-re este Consumul în desfrîu și lux, iar dreapta politică exprimă in-teresele dreptei sociale, concretizate în partide burgheze, moșie-rești, extremiste, teroriste, fasciste, religioase, etnice și altele ex-primînd dorințele minorităților iubitoare de Exploatare, Asuprire, Înrobire, desfrîu, destrăbălare, dominație, de diverse tipuri și for-me, toate demonstrînd alienarea desfătaților de esențele speciei. În Romînia post-decembristă este organizată, politic și alt-fel (sindicate, onege-uri, orice alte asociații și fundații, înscrise legal sau doar funcționale) numai Dreapta, bazată pe puhoiul imens al peceriștilor trădători. Au existat încercări de organizare a unor partide comuniste, respinse de ”justiția” contrarevoluționară: 1. Victor Hîncu, Tg. Jiu, Gorj; 2. Marian NIȚĂ, Bradu (lîngă Pi-tești, Argeș); 4. Ion Nicolae CRISTIAN (București); 5. Constantin Rotaru (Rm. Vîlcea), 6. Petre Ignatencu (București). Singurul ad-mis, doar după hotărîrea favorabilă a Curții Europene a Drep-turilor Omului de la Strasbourg, a fost 3. Partidul Comuniștilor (Nepeceriști) organizat de Gheorghe Ungureanu la 23 martie 79 e.d./ 1996, dar împiedicat sistematic să funcționeze și hărțuit de statul contrarevoluționar, radiat în final în 97 e.d./ 2014. Cei mai mari adversari, de fapt inamici, ai Partidului Comuniștilor au fost, sînt și vor fi de-a pururi, fiecare din cei 3.831.000 de peceriști și toți la un loc. De ce ? Judecați singuri ca să aflați ce înseamnă a fi și a nu fi Comunist… subiectiv: ne-obiectiv, imaginat; nu există decît în creierul emoțional, nu are existență independentă de voința și conștiința cuiva; afectat, determinat, secundar, indus și chiar impus. suprastatal: organism de Putere, Administrație sau Justi-ție, dar și de Partide –ceea ce este absolut incredibil și inadmisibil- ale Uniunii Europene (ca și în alte imperii) care îi conferă esența imperială. Existența acestor structuri înseamnă de jure și de facto că fostele state și-au pierdut esențele statutului de independență și au devenit nu doar semicolonii, ci colonii, ba chiar regiuni ale im-periului. Argumentele cele mai puternice, irefutabile, pentru starea aceasta devastatoare, se pot observa foarte simplu, chiar de către orice neavizat, din realitatea că în Imperiul European există și funcționează o forță militară de intervenție rapidă care nu are nevoie de nicio aprobare a Puterii semicoloniilor pentru a executa ordine agresoare împotriva popoarelor, această realitate fiind de esență evident fascistă, ca și existența, în U.E., a organismelor pe-nale suprastatale (T.P.I.), cu menirea și nerușinarea practică de a răpi, din propria țară, a ”judeca” și a ucide, ca pe niște gîze, chiar… șefi de state !!! Cît mai există încă portițe de referendum, popoarele care mai au o rezervă de demnitate (cum au făcut dovezi -parțiale- olandezii, ir-landezii, francezii, ciudat și semnificativ, englezii), șandramaua acestui cumplit și devastator imperiu trebuie spulberată. Planurile și scopurile ascunse ale inițiatorilor Comunității Europene a Căr-bunelui și Oțelului de a-și uni forțele economice împotriva Socia-lismului aflat într-un avînt economic și politic extraordinar după cel de-al doilea război mondial, s-au trădat în momentul în care organizația de cooperare economică s-a transformat în stat imperi-alist, care a înghițit, spre a scăpa de propria asfixiere, fostele state democrate de pînă în 73 e.d./ 1989. Un popor demn și vertical, dacă mai are resurse care să-i asigure supraviețuirea, nu poate să admită nici un organism suprastatal, ci tot ce se întîmplă în teritoriul național trebuie să hotărască Puterea proprie, chiar dacă ea este anti-democrată (de esență sclavagistă, feudalistă, capitalistă). Avem, în Istorie, infinit de multe dovezi de Demnitate și Verticalitate ale Poporului Dac, exprimate prin con-ducerile statelor Dacice în raporturile cu Poarta Otomană, în situa-țiile de încălcare a Capitulațiilor de către Puterea suzerană. Ş Școală: activitatea organizată a comunității prin care se preia, se fixează, se utilizează, se îmbunătățește, chiar se înnobi-lează și se transmite generațiilor următoare tezaurul de cunoștințe, priceperi, deprinderi ale generațiilor trecute. Prin aceasta Școala este Altarul Național, cea mai importantă instituție a societății și a familiei. În orînduirile pre-democrate, Școala este puternic con-tracarată de anti-școală, aceasta fiind religia, cu formele ei materi-ale de organizare a căror esență este preceptul social, bestial și despotic, înlocuitor al Credinței, ”supune-te stăpînirii, că de dom-nul e lăsată” –domnul fiind vîrful piramidei Enesice și Supraene-sice- și cel antinațional și imperialist al globalizării care impune conceptul ”o turmă și un păstor” al cărui diriguitor este în afara societății, într-o fantasmagorică ”lume” inventată, în cazul crești-nismului, de către evrei, șmecherește. După 22 decembrie, la noi nu mai există Școală, ci o mogîldeață cu atribuții de troiță, unde nu se nai face instrucție și educație, ci dresaj… Zotonirea bugetu-lui de stat (inclusiv partea sustrasă de la mine) și a micilor buzu-nare ale săracilor a făcut ca în această epocă devastatoare să fie sfidat marele Popor Dac, esențialmente Liber, nereligios –prin nerușinată strălucire- de către 18.700 de biserici, cărora le pupă poalele, încovoiate și înnoroiate, abia 4.700 de amărîte școli gim-naziale. Stăpîni peste Școală, telectualii, cei mai mulți atinși grav de Ciumă, și-au abandonat menirea, nici nu știu de Manifestele Umanității, ei fiind primii trădători ai Neamului, împlinind teama religiilor, mai ales cele iudaice, care i-au văzut de la început ca trădători, numai că acum, telectualii-farisei au trădat Poporul pro-priu în favoarea oprimatorilor străini. șintoism: religie (declarată de stat, într-o perioadă) inven-tată în Japonia, cu precepte, personaje, legende asemănătoare ce-lorlalte (aspect firesc deoarece toate religiile au un singur scop: să înrobească ”prostimea” prin teama impusă de personaje și ”fapte” necontrolabile, totul spre folosul ”competenților” inventatori... şomaj: starea de îndepărtare din activitate productivă în orice unitate (de producție, comerț, prestări servicii) sau de ne-existență a locului de muncă, acest din urmă caz nefiind niciodată luat în evidență de guvernul țării, Arendaș al Imperiului răscăcărat pe grumazul Poporului nostru, care a făcut mereu dovada hărniciei și talentului. şomer: lipsit de loc de muncă, cel mai groaznic termen meșterit în Capitalism, necunoscut în societatea democrată; după 22 decembrie, Dacii (”romînii”, cei fără studii temeinice) nu înțe-legeau și nici nu puteau rosti acest cuvînt. Treptat au înțeles că el exprimă esența dezastrului social-economic al noii societăți guver-nată de Hoție, cu comunicate oficiale din care rezultă procente simbolice (infime) de șomeri, în raport cu realitatea socială, căci se practică un fetișism scandalos: considerați șomeri sînt numai cei care au pierdut locul de muncă și numai pentru o scurtă peri-oadă în care primesc o îndemnizație reparatorie, nu și cei care nu l-au avut niciodată sau nu-l mai au după șomaj ! Astfel, numărul proletarilor fără loc de muncă este de multe, multe ori mai mare decît al șomerilor, realitate despre care hidoasa guvernare capita-listă nu boscorodește nimic. Ștei: (viitorul oraș Dr. Pentru Groza, din timpul regimului democrat). capitală (ca și, Ineu) a Regatului Daciei Unite, sub Regele Vlad (1.164-1201). ȘTIINȚĂ: domeniu de cunoaștere obiectivă, prezentare și reflectare a realității Lumii, Gîndirii, Naturii. Caracterul obiectiv oferă posibilitatea de confirmare, verificare, elaborare, repetare (naturală și de laborator). O prezență poate fi doar întîmplare, a doua – coincidență, de la a treia – fenomen (specific științei). Fie-care știință are un domeniu propriu, legi specifice și mijloace de exprimare. Amestecul dintre științe și fantasme este contrapro-ductiv și nociv (de ex. literatura s.f., dacă nu este explicată expres, înaintea textului). Notez cu mîndrie că Poporul Dac are merite de excepție în dome-niul contribuțiilor științifice ale Terrei. În ”Calendar științific 2012” sîntem prezenți cu un reprezentant între cei mai mari 12 oameni de știință ai lumii: Giordano Bruno, Nicolaus Copernic, Marie Curie, Leonardo Davinci, Charles Darwin, Thomas Edison, Albert Einstein, Galileo Galilei, Stephen Hawking, Gregor Mendel, Isaac Newton, Emil Racoviță. (Nu mai vorbim de alți urmași, indirecți, ai Dacilor și nici de mari savanți Daci ale căror descoperiri sau invenții au fost atribuite altora). În Romînia post-decembristă există voci (stricate, desigur !) chiar gagademice care cer unirea științei cu opusul ei – religia ! O, Tempora ! științific: (citez, pentru obiectivare științifică, din lucrare științific întocmită, D.L.R.M., 1958): ”bazat pe principiile știin-ței”, iar principiile științei înseamnă obligatoriu: recunoașterea existenței obiective, cu explicarea lămurită a tuturor ipotezelor existente, corelarea dialectică și sistemică, prezență și verificare multiplă, posibilitatea experimentării independent de voință și conștiință. Notez că nici concluziile științifice girate de cele mai mari autorități în materie nu pot fi absolutizate, sens în care reite-răm teza deja citată, emisă în 9 e.d./ 1926 de savantul german Werner Heisenberg, anume principiul de incertitudine. Mai notez tot aici previziunea amară, publicată și argumentată, ba chiar do-cumentată, de Hawking-Mlodinov potrivit căreia ”descoperirile noastre științifice ne-ar putea distruge și, chiar dacă nu s-ar în-tîmpla așa, o teorie unificată complectă s-ar putea să nu influen-țeze șansele noastre de supraviețuire”, referindu-se la ”descrierea complectă a universului în care trăim” T Tanzania: în anul 44 e.d./1961, Julius Kambarage Nyerere este proclamat ”tatăl socialismului nevoilor reale ale țării”. Thailanda/ Regatul Thailanda, cu regim democrat de la 14 octombrie 56 e.d./ 1973. telectual: denumirea (inventată), cu rol metaforic, corect pentru anti-intelectuali, deveniți (după 22 decembrie) analfabeți, opuși evoluției firești a societății, propunînd acesteia fantasmago-rii și basne, pentru a-și procura recunoașterea stăpînilor bestiali vi-sînd la bunăstare, dovedindu-și astfel cecitatea absolută, nimicni-cia și incapacitatea (arătată prin licențe), singura pricepere a lor fiind citeala, ca ritual mecanic de parcurgere a literelor și cuvin-telor, fără a percepe selectiv conținutul propriu termenilor și îmbi-nării lor. Toți telectualii post-decembriști sînt de dreapta, fără a fi bogați (nesocotim mici excepții), dar, din slugărnicie, împletită cu tîmpi-tizarea, au devenit susținători ai ideilor și formelor organizate ale extremismului, terorismului, fascismului, dominației minorităților, inclusiv etnice, meritocrației (cel mai periculos și pervers termen), genocidului, nutresc dispreț nedisimulat la adresa maselor popu-lare, nu acceptă principiile democrației și echității, unii cerînd des-chis înlăturarea de la vot a celor fără licență și, mai ales, fără un minim (mare) de avere (citez cu tot disprețul –exclusiv pentru acest aspect- pe Victor Socaciu, Mădălin Voicu, Sergiu (?), odras-la rînjitoare a lui Paul Niculescu Mizil), iar alții (incredibil !) cer asocierea Științei cu opusul ei, religia (citez pe Acad. Răzvan Theodorescu, vechi și mare membru al Gagademiei, devenit -sau a fost mereu ?- mai catolic decît Papa, după vorba veche, împli-nită, miraculos, la propriu prin extraordinara poziție recentă a Papei Francisc). O altă gașcă, mai nouă, a inventat și susține for-mula S.F.P. (societatea fără partide), adică decapitarea societății, spre a fi legată fedeleș și predată unei conduceri internaționale sau mondiale oculte… Ceea ce nu era nici de imaginat de minți (bol-nave), a devenit realitate pe care o auzim zilnic la TV, cutiile ni-micirii neamurilor. teroare: acțiune organizată, de durată, folosind, de regulă, forța, violența (în diferite forme) pentru inducerea sentimentului de teamă, în scopul provocării unei anume atitudini de supunere; cea mai cunoscută și mai veche formă de terorism organizat (și de fascism) este religia. terorism: cea de-a doua treaptă a exterminării ori sinuci-derii, după extremism, practicată împotriva unei persoane și, mai ales, a unor comunități, etnii, popoare, state. tiran: conducător, șef, grup care practică tirania (în fami-lie, comunitate, stat). tiranie: ”Comportare, atitudine autoritară, samavolnică și violentă”; ”regim politic bazat pe conducerea discreționară a unui stat de către un conducător care se impune prin disprețul le-gilor și teroarea ridicată la rang de politică oficială”. tismănenizare: fenomen extremist, specific contrarevolu-ționar și tiranic, inventat de ciocoii peceriști aflați în conducerea țării în timpul regimului democrat și, declasați, urcători pe trep-tele ierarhice după trădare, scuipători înverșunați pe ceea ce, slu-garnic, au pupat îndelung, cu scopul ieșirii de sub culpabilizarea colectivă. Culmea fenomenului a fost atinsă de vîrful de lance al dreptei peceriste trădătoare, ajuns pe treapta cea mai înaltă în Ad-ministrație, Traian Băsescu, Președintele Republicii, prin hulirea ”Comunismului” proclamată în anul 90 e.d./ 2006, aceasta pece-tluind finalizarea crimelor din decembrie-cel-negru și dînd cale liberă terorismului (becalizarea) și fascismului (corogenizarea), fenomene specifice Romîniei post-decembriste. tîmpitizare: amplu proces politico-ideologic și social-cul-tural, cu rădăcini, ascunse, în timpul regimului democrat, ieșite la iveală în public chiar în 22 decembrie la ora 12, inițiat și patronat de ciocoii peceriști pentru alienarea persoanelor și comunității spre a-și pierde sistemul de valori și capacitățile de evaluare, cu consecința acceptării, ca buturi fără sevă, a Exploatării (sociale), Asupririi (naționale) și Robiei (religioase). Principalele mijloace ale împlinirii fenomenului au fost televiziu-nea, total înrobită, dar numită ”liberă”, restul presei, bisericile evreiești (mai ales BOR), Școala, nimicită la rangul de troiță, Pu-terea prin legile anti-democratice, anti-științifice, anti-naționale. (a) tolera: atitudinea stăpînilor de a permite supușilor ceea ce cred aceia de cuviință, în primul rînd laude, genuflexiuni, cult deșănțat al personulităților, pupăciuni pretutindeni. Antonim: a respecta (cu care nu are nimic în comun). tolerant: stăpînul (șeful) care tolerează (acordă ”liberta-tea”) slugilor (supușilor) pentru anumite exprimări, gesturi, com-portări, acțiuni de supunere; binevoitor, în acest fel, cu cei supuși. toleranţă: atitudine autoritară a stăpînului care îngăduie ceva supușilor săi, antonim față de respect. Exemplu tipic de oli-gofrenie, telectualii romîni apreciază aceasta, uitînd complect de poziția seculară a intelectualilor noștri care s-au aflat constant în fruntea luptelor pentru dreptate și eliberare socială, libertate națio-nală și spirituală sau dezrobire religioasă. Tomiris: soție de rege și, apoi, ea însăși (cea mai mare și renumită) Regină Dacă, stăpînind, în ur-mă cu 25 de secole, întinsul teritoriu Dacic din actualele Romînia, Moldova, Ucraina, Bulgaria, învingătoarea lui Cirus cel Mare al Persiei care rîvnea la nurii ei și la Vatra Daciei Mari (dar că-ruia, învingîndu-l în luptă, impusă de el, i-a tăiat capul), fondatoarea orașului Tomis, precedînd în măreție și victorii pe Alexandru Macedon, celălalt mare Dac. Cunoscută, prețuită și admirată în întreaga lume, cu nenumărate statui, sculpturi, picturi, monumente care-i glorifică numele și renumele ca unei mari zeițe, Tomiris este complect ne-cunoscută și nebăgată în seamă în Dacia istorică și în Romînia. totalitar: antidemocrat, regim politic disprețuind majorita-tea poporului, instaurat în țările în care nu există organizare poli-tică democrată, exemplul (cel mai) tipic fiind Romînia post-de-cembristă; unde cele două clase sociale fundamentale (Muncito-rimea și Țărănimea) nu au drept la organizare politică, ci numai păturile exploatatoare (Burghezia, Moșierimea, Bancherii) organi-zează sute și mii de găști de interese poreclite ”partide”.și altele. În numele acestor găști, exploatatorii, cu un procent social de 1-3, sprijiniți slugarnic de circa 10-12 % telectuali și funcționari, în-cropesc și joacă scenete politice, ca farse evidente și conduc, în stil totalitar, treburile publice împotriva celor 85 %, restul popula-ției, Puterea fiind formată, exclusiv, de ei (100 %), ca și, firește, Administrația și Justiția. Nerușinați și impertinenți, în nivel impardonabil, creatorii, utilizatorii și susținătorii regimurilor totalitare antidemocrate, lălă-iesc demențial că regimurile democrate (socialiste) ar fi… totali-tare ! (după principiul folcloric Hoțul strigă ”hoții !”). Iar telectu-alii (cei săraci), sigur mai săraci decît în timpul regimului demo-crat și fără libertățile și drepturile de atunci, sînt susținători de tip oligofrenic –aceasta fiind specific exclusiv romînesc- ai regimuri-lor burghezo-moșierești, totalitare, extremiste, teroriste și chiar fasciste. O dovadă certă a acestei depravări: acceptarea sau lăuda-rea, ba chiar admirația gestului unui terchea-berchea dezechilibrat decrepit care a scuipat simbolul cel frumos al celor 85 % -Secera și Ciocanul- pupînd însă icoane îmbăloșate în straturi de clisă mu-cilaginoasă și esofagiană… T.P.I.: reeditarea fenomenului Nurnberg, constînd în im-punerea principiului „Forţa elimină Puterea”; organizaţie clandes-tină, suprastatală, de tip fascist, prin care Barbaria Mondială se-chestrează şi asasinează personalităţi democrate din conducerea unor state (d. ex. Președintele Slobodan Miloşevici, Iugoslavia). TOVARĂȘ: substantiv, vechi cuvînt Dac din cîmpul se-mantic al Muncii, folosit mai ales ca apelativ, exprimînd cel mai înalt grad de respect față de o persoană; cele 3.831.000 de bestii turbează cînd li te adresezi cu acest termen pentru care, pînă în 22 decembrie-cel-negru, erai urecheat dacă îl înlocuiai, îl ocoleai sau îl forfecai… Traian: conducătorul hoardelor romane (posibil urmaş -degenerat- al Dacilor stabiliți în Spania) care au ocupat o parte din Dacia (14 %) sub impulsul mirajului revenirii la Vatră (”Dacia Felix”) şi al jefuirii bogățiilor, nimicind, pentru o mie de ani, Sta-tul unitar Dacia, refăcut abia la 1064 sub regele Vlad. Cu conşti-inţa propriei existenţe paralizată, Dacii actuali –care şi-au defăi-mat sîngele și numele, glorioase peste toată antichitatea- îl proslă-vesc demenţial şi abominabil, chiar în autodenigrantul imn naţi-onal, alături de marea sa victimă, Decebal. Sîntem singurul popor din lume care refuză să se elibereze, chiar şi după două milenii. Vai de cei învinşi ! Se spune totuși, spre onorarea lui, că s-a păstrat un exem-plar din opera sa ”De bello Dacico”, avînd un început fulminant, care ar explica radierea Împăratului din istorie pentru secole în-tregi (pentru care și-ar merita proslăvirea în tembelul nostru imn post-decembrist): ”Am ajuns în Dacia; Dacii vorbesc Limba NOASTRĂ” !!!!!! Toți telectualii ”romîni”, ticăloșiți sub Putere ori sîmbrii sau fantasmagorii, nu pricep nimic ! (Am avut promi-siune –mincinoasă ?- că voi primi o copie de la deținătorul exem-plarului din Drăgășani, județul Vîlcea, în Latină și traducere, dar… nu s-a împlinit) Tribalia: veche provincie Dacă în dreapta Dunării (în Iu-goslavia și Bulgaria) cu locuitori care, deși slavizați lingvistic și fără drepturi recunoscute de stat, își mențin limba și conștiența neamului istoric. Din păcate, acțiuni post-decembriste pornite din Romînia, le susțin înstrăinările și rătăcirile, precum, mai ales, în-robirea față de s.c. Prăvălia BOR. Trușcă, Marin: (6 iunie 33 e.d./ 1950, Urdinița, județul Dolj-16 decembrie 97 e.d./ 2013, Craiova), cel mai proeminent și mai înverșunat anti-nomenclatură ”comunistă” post-decembrist, anti-PCR și, în special anti-Ceaușescu, dintre toți cei care s-au declarat comuniști, după 22 decembrie. Deținut politic, închis de mai multe ori în închisori politice, în timpul regimului democrat (Socialism), înlăturat din armată chiar în timpul serviciului militar obligatoriu, neagă existența reală a Socialismului, este adeptul revoluției ”permanente”, al străzii, cu pușca în mînă, mare admira-tor și popularizator al lui Tudor Vladimirescu, dar și al lui Che Guevara, al lui Lev Troțki, ca și, în compensație, al lui Mao-Țe-dung și, firește, al zurbelor contemporane produse de ”rebeli” în diferite țări (Maroc, Libia, Egipt) sub drapelul lui Che. A fost membru al Partidului Comuniștilor (Nepeceriști), ales Vicepreședinte la Conferința de constituire din 23 martie 79 e.d./ 1996, demisionat a doua zi, ca și la cea anterioară (din 77 e.d./ 1993). Provocator al ”dezordinii” de la facultatea de istorie din anul 57 e.d./ 1974, unde era student în anul IV, și-a expus în adunarea studenților un text amplu, profund acuzator la adresa conducerii de Partid și de Stat, a fost exclus din învățămînt, după o scurtă perioadă de activitate la Școala Gușiței din Comuna Dimitrie Cantemir, fostă Silișteni, județul Vaslui, stabilindu-i-se domiciliu forțat la Craiova, unde a fost încadrat, totuși, ca muzeo-graf, prin intervenția conducerii PCR (!), partid pe care a continu-at să-l critice dur pînă în ultima clipă a vieții. Camera lui din micul apartament de lîngă gara din Craiova era un sediu de luptă comunistă, burdușit –prin înțelegerea tacită, încurajatoare, de ma-re noblețe, a soției- cu documente și ”arme” specifice Cauzei. Temperamental era un introvertit, însingurat, cu puternice vulcani-ce izbucniri colerice, duios cînd vorbea de soție și de cei doi fii, dar dur (chiar cu ei de față) cu colaboratori și ”prieteni” nesinceri, nedevotați, lipsiți de rezistență, șovăitori; cred că ne-ar fi criticat șfichiuitor dacă ne-ar fi urmărit la ”ceremonia” înmormîntării sale; poate și-ar fi retras oscilațiile, îndoielile, criticile, rechizitori-ile la adresa pozițiilor mele (eu fiind singurul țintuit care nu-i răs-pundeam în public la critici), dacă m-ar fi văzut însoțindu-i cos-ciugul cu drapelul Partidului și Internaționala, dar merita mai mult. Familia l-a dezonorat cu popă, cruci, ceremoniile șmecheriei evreiești (dar este problema dumnealor raportată la memoria Lup-tătorului Revoluționar). Specialist în istorie, pictură și critica de artă, om de cultură și politician, cercetător științific, a lăsat posterității lucrări remar-cabile, din păcate, unele neelaborate suficient, putînd constitui totuși un raft de aur. L-am onorat, pe ultimul drum, cu Drapelul roșu și semnul cel mai drag –Secera și Ciocanul- precum și cu imnul comunist ”Internaționala”. Mișcarea Comunistă, în sensul documentării și al popularizării, în țară și în întreaga lume, a pierdut, la plecarea sa, pe cel mai de seamă luptător, dar –mare și nedezlegat paradox !- și cel mai de seamă opozant al înregistrării partidelor comuniste, al-tele decît cele inițiate de dumnealui sau comune cu mine, (inclusiv prin atacarea în justiție a cererilor de înregistrare). Reproduc un articol pe care l-am scris în onoarea sa: Un Mare Comunist sui-generis: Marin Trușcă Născut la 2 iulie 33 e.d. (1950) în Comuna Urdinița, jude-țul Dolj, Marin Trușcă a decedat în mod subit și ciudat la 16 de-cembrie 97 e.d. (2013) în Craiova, la numai cîteva zile după ce deschisese o nouă luptă cu autoritățile de vîrf din capitala Olteniei și-mi trimisese materialele respective prin poștă și internet... Cumplitul eveniment i-a adunat la catafalcul luptătorului Comunist, lîngă soția și cei doi fii, alte rude, pe mulți dintre cola-boratorii (și adversarii) Comuniști post-decembriști, prilej cu ca-re, sub drapelul îndoliat al Partidului Comuniștilor (Nepeceriști) și în onorul ”Internaționalei”, au fost evocate momente importante din viața neînfricatului luptător împotriva burgheziei peceriste și pentru organizarea unui nou partid Comunist pe pămîntul Ro-mîniei. Cu un inimaginabil talent unic, demonstrat și practicat toa-tă viața, în a-i îndepărta pe toți cei pe care și-i apropia prin ideile și lupta sa, tovarășul Marin Trușcă a sfîrșit ca un însingurat, izolat în sine și în familie, numindu-se, totuși, pînă-n ultima clipă, co-președinte de partid și de ligă comunistă –cine-o fi celălalt co-președinte ?- pe cît de prezente, prin comunicatele și cărțile sale, în presa celor 24 de ani post-decembriști, pe atît de... inexistente în realitatea socială a scenei politice, ocupată 100 % de către pe-ceriștii trădători, toți anti-comuniști și, deci, anti-democrați. Fiind unul dintre puținii, poate singurul, care nu am răs-puns permanentelor dure critici și acuzații din partea marelui dis-părut, în același timp depozitar al tuturor lucrărilor sale, am con-statat că toți cei prezenți la cinstirea memoriei, aveau nevoie de ample informații pentru a-i restabili imaginea unei personalități complexe, dar cu o posibilitate de percepție simplă și liniară, înce-pută în studenție cînd, în anul 57 e.d.(1974), a lansat în public un amplu rechizitoriu ideologico-politic împotriva caracterului neso-cialist al Statului și împotriva conducătorilor de partid și de stat care se dovedeau a fi devenit burghezie.... Scăpat cu greu de arestare, prin sprijinul masiv al colegilor de studenție (confirmat de prietenul său permanent, profesorul Viorel Răducu), viitorul profesor de istorie, Marin Trușcă, și-a început cariera didactică, rapid frîntă, la școala generală Gușiței din Comuna Dimitrie Cantemir, fostă Silișteni, județul Vaslui, de-venind ”dizident”, conform aiurerilor ”presei” post-decembriste (toată peceristă, deci anti-democrată, în esență anti-comunistă) și obiectiv etern al Securității, în toată perioada anilor 55-97 e.d. (1971-2013), client preferat al procuraturilor și parchetelor, pre-cum și al închisorilor politice speciale. Dintre mulții deținuți politici, clienți ai închisorilor speci-ale din timpul regimului democrat, numai noi doi am fost și am rămas Comuniști, urmăriți permanent și citați nominal în Ra-poartele periodice prezentate parlamentului de către SRI (după 22 decembrie) și am constituit împreună, la Craiova și Curtea de Ar-geș Liga Comuniștilor precum și Partidul Comuniștilor (Nepe-ceriști), al cărui prim Vicepreședinte a fost tovarășul Trușcă, îm-preună realizînd și Rezistența Comunistă, ca și Partdul Comunist, la această inițiativă, rapid abandonată, participînd și regretatul fruntaș Comunist inginer Virgil Cătălin Zbăganu, din București. Singurul Partid al Comuniștilor înscris oficial nu a fost în-să pe placul tovarășului Trușcă, la fel ca toate celelalte inițiative încheiate cu eșec după eșec, dar dumnealui și-a continuat linia proprie anti-peceristă, sub faldurile roșii și roșietice (greu de aso-ciat !) ale lui Lenin, Troțki, Mao, Che Guevara, neacceptînd să candideze pentru vreo funcție în numele PC(N), după recunoaș-terea oficială a acestuia (3 februarie 88 e.d./ 2005)... În afară de lupta politică sub aspectul ideologic, și-a dedi-cat mare parte din timpul său luptei pentru înlăturarea consecin-țelor represiunii suportată personal și împreună cu familia, precum și altor activități, între care cea de pictor și cea de autor al multor cărți. Astfel, atestat ca specialist în Bazele Evidenței Științifice în artă și ca Expert în Evaluarea operei de artă, tovarășul Trușcă, deși cunoscut în general doar ca neobosit luptător Comunist, a organi-zat 48 de expoziții personale de pictură dintre care 15 internați-onale, a făcut serioase studii științifice de sociologie ca și de etno-logie și folclor. Numeroase sînt și cărțile publicate de tovarășul Trușcă între care surprinde prima, cu o lungă bibliografie din imperiul lui Chomsky, unde i-am găsit citați și pe Solomon Marcus și Gheor-ghe Păun, arhicunoscuți în domeniu: 1. Gramatica generativă a suprafeţei picturale, Editura Sitech, 2002; 2. Cronica Muzeului Olteniei 1915–1989, Editura Sitech, 2009; 3. Înfruntînd Fas-cismul Roşu (1971–1989)/ Dosarele Securităţii, Editura Contra-fort, 2009; 4. Ţăranul–Talpa Romînităţii, Editura Contrafort, 2010; 5. Sub Steaua Revoluţiei Permanente, Editura Contrafort, 2010; 6. Tezaur de Scoarţe şi Covoare Olteneşti, Media–Sud Europa, 2011; 7. Mişcarea Revoluţionară Internaţională, Editu-ra Sitech, 2012; 8. Revoluția proletară Editura Sitech, Craiova, 2012, 9. Război palatelor, Pace colibelor ! Editura Contrafort, Craiova, 2012, 10. Lupta de clasă Editura Contrafort, Craiova, 2012, 11. Propaganda PMR–PCR 1945–1989 Editura Sitech, Craiova, 2013. Avea încă planuri și proiecte mărețe, toate conturînd o per-sonalitate complexă, tumultuoasă și viguroasă, frîntă, din păcate, prematur și imprevizibil. Împreună cu întreaga mișcare comunistă post-decembristă, eterogenă și năbădăioasă, Partidul Comuniștilor (Nepeceriști) va purta și va recunoaște permanent o imagine luminoasă a marelui luptător Comunist, pentru care am sugerat deja să realizăm un do-cumentar complect care să fie valorificat pentru și de către gene-rațiile viitoare.. 19 decembrie 97 e.d./2013 Prof. Gheorghe UNGUREANU, Președintele Partidului Comuniștilor (Nepeceriști) Tovarășul Marin C. TRUȘCĂ Ţ ţară: Pămîntul, cu graniţe fixe, stabile şi apărate, cu Lim-ba, Cultura, viaţa economică, ale unui Popor –pentru care Ţara este Patria- liber şi independent, autocefal, unit prin Credinţă sub sceptrul propriu. ţăran: lucrător al țărînei-țarină care asigură existența po-porului din timpuri imemoriale, termen uimitor și fantastic din aceeași familie cu Țara, Țărîna și cu (portul) Țărănesc. ţărănime: totalitatea țăranilor, clasă socială fundamentală a Poporului Dac (circa 40 %, anterior mult mai numeroasă, chiar dublu), puțin stratificată; se pot menționa două ”pături”, una pro-fesională –ciobanii- și una socială înstărită –chiaburii. Ţedenbal, Jumjanghin: conducătorul Partidului Comu-nist din Mongolia, țară democrată din anul 4 e.d./ 1921 țigan: denumire etnică, eronat utilizată pentru categorii etnice diferite, chiar și fără elemente comune: zavragii (care sînt nomazi și cu comportament social specific, vorbesc limba mater-nă proprie și numai incidental limba națională), țigani (care sînt sedentari, cu specific social normal –de țărani, muncitori, mese-riași, lăutari- vorbitori curenți ai limbii naționale, cu reminiscențe, uneori sporadice, din fosta limbă maternă) și… rudari (total diferiți, vorbesc numai Limba Dacă -și în țările vecine numai limba acelor țări și Limba Dacă- sînt în totalitate sedentari, au gospodării țărănești, unele încă rudimentare (bordeie), sînt singurii care susțin permanent că sînt Daci (cum nu o mai fac romînii !), au într-atît conștiența desăvîrșitului ridicol cînd sînt asociați cu țiganii și cu zavragiii, că nici nu mai ripostează, considerînd că nu merită efortul de a combate o asemenea gogomănie și chiar blas-femie impardonabilă ! U Ungaria 1. Republica Sovietică a Ungariei, stat democrat, în perioada martie-august anul 2 e.d./ 1919, instituit prin victoria revoluției proletare condusă de Bela Kun, dar înlăturat prin agresi-unea forțelor militare internaționale, în primul rînd a armatei ro-mîne, ordonată de Regele Ferdinand, după care a urmat dictatura fascistă a lui M. Horthy, premieră în lume în epoca modernă; 2. La 1 februarie 29 e.d./ 1946 a fost proclamată Republica, aceasta devenind la 18 august 32 e.d./ 1949 Republica Populară Ungară, stat socialist, lichidat la 8 octombrie 72 e.d./ 1989, prin autodizol-varea partidului comunist ! Iată unde a dus practica politică anti-comunistă a partidelor ”comuniste” ! Între 23 octombrie – 4 no-iembrie 39 e.d./ 1956 a avut loc o contrarevoluție a forțelor revizi-oniste în frunte cu fostul prim-ministru Imre Nagy și contra-revoluționare, sprijinite de imperialismul internațional. Romînia și-a luat revanșa susținînd și sprijinind acțiunile de reorganizare a puterii democrate și înfrîngerea contrarevoluției. UNGUREANU Gheorghe: președinte fondator al singu-rului partid al Comuniștilor (înființat la 23 martie 79 e.d./ 1996) admis la înregistrare de ciocoimea peceristă post-decembristă, abia în 89 e.d./ 2006, după ZECE ANI de procese și numai ca executare a hotărîrii Curții Europene a Drepturilor Omului, radiat în 98 e.d./ 2014, în cea de-a treia acțiune în radiere a Parchetului București, admisă abuziv de Tribunalul și Curtea de Apel Bucu-rești, prin violarea Constituției și legii speciale. Reproducem (la final) textul din ”Enciclopedia Personalităților din Romînia”, ediția 2013, și, tot acolo, pentru complectarea informa-ției, dăm o Notiță biobibliografică, toate utile mai ales posterită-ții. Textul din Enciclopedie are mici intervenții formale (marcate în paranteze) pentru o mai clară înțelegere. unire: comuniune realizată între două entități egale (de ex. state precum Romînia și Republica Moldova); cînd sînt neegale, se folosesc alți termeni: absorbție, fuziune, alipire, întregire etc. unitate: slogan utilizat în politică, mai ales în campanii electorale, cu conținut și efecte esențial anti-politice, menit să in-ducă în eroare masele de votanți, cu o sensibilă și profundă per-cepție a dorinței de unitate și solidaritate națională, crescută din Istoria încruntată, care este necesară, spre deosebire de cea politi-că, aceasta fiind negativă, ba chiar profund periculoasă, dacă se ajunge la scoaterea de pe scenă a celor mulți, a căror putere este anihilată prin împlinirea unui deziderat potrivnic de tipul ”strîns uniți în jurul tovarășului…”. Concret, ne-comuniștii și anti-comu-niștii ”strîns uniți în jurul tovarășului” și, în primul rînd, chiar în interiorul și în fruntea lui, au constituit cauza mortală nu numai pentru PCR, ci pentru clasa muncitoare, pentru masele populare în integritatea lor și pentru întregul popor; ei ne-au adus decembrie-cel-negru. Q.e.d. ! Un regim politic democrat și mai ales sub o Putere Democrată, trebuie să asigure ca toate forțele politice, in-clusiv cele reacționare și retardate, condamnate de Istorie, și fie-care în parte să fie independente și libere, să-și păstreze, să-și ex-prime și să-și apere specificul definitoriu; cînd și-l pierd, dispare Democrația (care nu există dacă lipsesc partidele politice ale tutu-ror claselor sociale). P.C.R.-ul, prezent singur în perioada 31-98 e.d., a desființat nu numai toate partidele și doctrinele politice, ci și pe sine, autotransformat în opusul său, deoarece Partidul Comu-nist Romîn era, în afară de ideologie –atenție: chiar și acolo erau neîmpliniri, neactualizări, devieri, denaturări, degradări, aberații, unele halucinante, denigrante, ridicule și inhibante, precum cultul personalității- era, cert, un partid anti-comunist și, mai ales, toți membrii săi -cum am văzut- erau ceea ce sînt: anti-comuniști. uniune: federaţie, stat supraunitar, format din două sau mai multe state ale aceluiaşi popor sau diferite, egale, libere şi in-dependente care, cu excepţii prevăzute în actul constitutiv, îşi păs-trează suveranitatea şi dreptul de a ieşi din uniune, fără obligaţia motivării. Excepţiile, concret şi limitativ consemnate în constituţia federală, se referă la apărarea comună, monedă unică, şef de stat unic, parlament unional (care are drept de reglementare exclusiv privind excepţiile), guvern federal (idem), poliţie, justiţie, buget (exclusive). Desemnarea reprezentanţilor fiecărei ţări este dreptul inalienabil al fiecărui subiect al uniunii. În federaţie fiecare stat îşi păstrează suveranitatea parlamentului, iar legislativul federal este constituit pe principiul egalităţii „un stat – un vot”, dublat de drep-tul inalienabil de VETO, indiferent de mărimea subiecţilor uni-unii. Toate măsurile adoptate de uniune, trebuie să fie validate, obligatoriu, de fiecare stat component, fără nicio normă impera-tivă. Cînd legislativul unional are parlamentari în număr diferit, în raport de mărimea fiecăruia, sau adoptă legi obligatorii pentru do-meniile exceptate, formaţiunea suprastatală nu mai este uniune, ci imperiu. Istoria Omenirii este plină de imperii, pe toate meridia-nele și paralele, orizontal și vertical, dar cel mai sinistru dintre toate este Imperiul Cotroman Romano-German numit impropriu și eufemistic ”Uniunea Europeană”, în care unii dictează, merkelind totul, alții se supun, oftează și plătesc, iar, de pe margini, membri, chiar fondatori, decapotează ori… decapitează ! Uniunile de state aparţinînd aceluiaşi popor se pot trans-forma, cu timpul, în state unitare; aceasta ar fi formula cea mai potrivită pentru Poporul Dac (poreclit „romîn”) care să-şi refacă Dacia, fie şi pe teritoriile restrînse unde funcţionează actualele sta-te „romîneşti”, cele două oficiale și… excrescențele lor. După complotul imperialist anti-democrat din Europa din anul 73 e.d./ 1989, au fost desfiinţate abuziv, inclusiv prin forţă –în numele libertății la autodeterminare !- unele uniuni de state (URSS, Iugoslavia, Cehoslovacia), dar s-a unit excluiv Germania şi a apărut imperiul european, de tipul vechilor imperii franceze, britanice sau germane, acum terminîndu-se, în fapt, cel de-al doi-lea război mondial (prin nerușinată trădare și autoînfrîngere a învingătorilor de pe cîmpul de luptă, toți ceilalți învingători, în afară de Franța, sînt fără îndoială în suferință văzînd că Germania, învinsa, dictează și învinșilor și învingătorilor). Uniunea Europeană: cel mai crunt şi nou imperiu cotro-man romano-german, creat, de marii poftitori, neoimperialiști, la imperii –Franța, Anglia și Germania- prin fenomenul tîmpitizării conducătorilor de popoare din Europa şi cumpărarea sau asasina-rea conducătorilor patrioţi, înlocuiţi cu mascote, în rol de maimu-ţoi; dintre care, cei mai ridicoli, cum este cazul Romîniei, nici for-mal, ca păcăleală, n-au organizat un referendum, cînd țara ne-a fost îmbrîncită în acest Obor în anul 90 e.d./ 2007. Distrugerea statelor suverane, prin ”europenizare” şi americanizare, atragerea lor în războaie de agresiune fascistă, în orice parte a lumii, dincolo de propriile hotare, creionează drumul spre globalizare visat de imperialişti din toate timpurile, pentru care aceştia au folosit şi folosesc orice mijloace: înrobirea religioasă, comerţul, producţia economică, impunerea limbii cotropitorilor, corupţia multivalentă, dar mai ales prin „daruri” de tip grecesc, sfărîmarea capacităţii de rezistenţă prin formule subliminale, diplomaţia, constrîngerea prin forţa brută… Pentru unele state şi popoare se pregăteşte sunetul ultimului clopoţel, ținta cea mare fiind vechiul mare Popor Dac și, mai ales, Limba Dacă și alfabetu-i propriu, utilizat în Mileniul Chirilic (862-1862 i.m.). Uniunea Sovietică/ URSS/ Uniunea Republicilor Sovieti-ce Socialiste: stat socialist federal constituit, la 30 decembrie anul 6 e.d./ 1922, după victoria MRSO în Rusia la 25 Octombrie/ 7 No-iembrie stil nou 1917, format din 15 republici unionale (1. RSFS Rusă, 2. RSS Ucraineană, 3. RSS. Bielorusă, 4. RSS Estonă, 5. RSS Letonă, 6. RSS Lituaniană, 7. RSS Moldovenească , 8. RSS Gruzină (Georgiană), 9. RSS Azerbaidjană, 10. RSS Ar-meană, 11. RSS Kazahă, 12. RSS Uzbekă, 13. RSS Turkmenă, 14. RSS Kirghiză, 15. RSS Tadjikă), 20 de republici unionale autonome, opt regiuni autonome și 10 districte autonome, unele intrînd în cadrul Uniunii în anul 24 e.d./ 1940, iar regiunea Kaliningrad (o parte din Prusia Orientală) în anul 49 e.d./ 1945. unionism: curent politic (și nu numai) favorabil unirii for-țelor și teritoriilor dezbinate arbitrar, aparținînd, de regulă, acelu-iași popor. Dinspre sfîrșitul anilor 64 e.d./ 1980, în Republica Moldova se manifestă un puternic avînt unionist, în special cultu-ral-artistic, dar nu și în celelalte teritorii Dacice/ romînești. V Valahia: nume dat, (în sens restrîns) Munteniei și Daciei (Romîniei) dar și, în sens larg, întinsului teritoriu al Daciei stră-vechi, incluzînd spațiile actuale din Bulgaria, țările Iugoslaviei Mari, Albania, Macedonia și alte teritorii din Grecia actuală, Slo-vacia, Panonia, Moravia, Ucraina de vest și de sud, Polonia. De la George Murnu știm că prima atestare a termenului ”vlah” (valah) apare la anul 942 î.e.d. (976 i.m.), iar din ”Rohonczi Codex” –carte scrisă, în alfabetul Dac străvechi, la începutul secolului al 12-lea i.m.- aflăm că Maghiarii (care ne zic și acum ”Olahi” și ță-rii Olahia) ne numeau ”Blaki”, adică negri, oacheși, vrînd să suge-reze că ei, mongoli oacheși din fire, ar fi cei mulți pe pămîntul Valahiei, fiind fără îndoială că maghiarii blonzi de astăzi sînt, în realitate, Daci. O renumită și distinsă poetă și cîntăreață din orașul Volos (teritoriu macedonean din actuala Grecie), cu numele real Ioana, își face un autoportret psiho-cultural în frumoasa poezie ”Prințesa Valahă” . De notat că rușii îi ziceau fiicei lui Ștefan cel Mare, ajunsă Țarină la Moscova, Voloșanca, ceea ce însemna Va-laha, Daca (Romînca). Cea mai mare și renumită așezare urbană din Valahia, Moscopole, a fost distrusă complect de puțin timp, de către Otomani (se află și acum ca sat, parțial în ruină, în actuala Albania). La anul 854 î.e.d. (1064 i.m.), s-a constituit, după multe încercări de-a lungul unui secol întreg, Regatul Daciei Unite, pe o parte însemnată a Daciei Mari -cu hotarele Tisa-Dunăre-Mare-Nistru-Cernahora-Tisa- cu capitala la Ineu și Ștei, sub conducerea lui Vlad, Regele Daciei Unite. Valah: nume relativ nou pentru poporul Dac (avînd multe variante în spațiul descris sub articolul Dac) - locuitor al Valahiei, Dac (Romîn), cel mai mare și mai vechi popor din Europa, extins prin ”roire”, fără părăsirea Vatrei, în întreaga Europă, precum și în Asia, mai ales Asia Mică. Vietnam/ Republica Democrată Vietnam: țară socialistă în Nordul Vietnamului, din 2 septembrie 28 e.d./ 1945, cu capitala la Hanoi, după insurecția din august 28 e.d./ 1945. Vietnamul de Sud, cu capitala la Saigon, controlat parțial (din 44 e.d./ 1960) de forțe revoluționare comuniste care au instituit un Guvern Revoluționar Provizoriu (în 53 e.d./ 1969). După înfrîngerea agresorilor americani, țara s-a reunificat, cu capitala la Hanoi-Orașul Ho Și Min și s-a proclamat Republica Socialistă Vietnam: țară socialistă, de la 24 iunie 59 e.d./ 1976. Vlad, Regele Daciei Unite: După destrămarea statului unitar al Daciei și parțiala transformare a lui în provincii romane, Dacii au cunoscut multe încercări de reconstituire a Daciei, atît în dreapta Dunării, unde chiar imperiul roman s-a numit vremelnic Imperiul Dac (sub cei doi Împărați, tată și fiu, Galeriu) și, mai tîr-ziu, Țaratul Romîno-bulgar de sub Dacii Asănești, cît și în stînga Dunării, în viitoarea Romînia, cu hotarele pe Tisa-Dunăre-Marea Neagră-Nistru-Cernahora-Tisa, unde Regele Vlad a reușit cel mai important eveniment istoric de după anul 106: reunirea unor întin-se teritorii Dace sub numele de Dacia Unită (între 1064 și 1101), cu capitala la Ștei și Ineu , aflat în permanentă luptă, biruitor, cu Ungurii și Uzii (din Uzia, probabil Cumania). (a) vota: a exprima rezultatul unei opţiuni, alegeri (de re-gulă se materializează prin aplicarea unei ștampile) votare: operaţiunea mecanică de a vota, de consemnare a unei alegeri; se face prin ridicare de mîini, aplicarea unei ştampile, cu bile, înscriere sau tăiere (a numelor ori semnelor) pe bilete, bu-letin de vot, aplauze, confirmare sau negare prin cuvinte, gesturi, sau absenţă (votul „în alb” sau „de protest”). Y Yemen/ Yemenul de Sud/ Republica Democrată Populară a Yemenului: republică independentă democrată, din 30 noiem-brie 51 e.d./ 1967, cu denumirea actuală de la 30 noiembrie 54 e.d./ 1970, cu capitala la Aden. Z zavragiu: țigan, (nomad, cortuar), zlătar etc. A se deosebi de țiganii stabili, cu casă, domiciliu permanent și comportare nor-mală de țărani sau muncitori, de regulă vorbitori numai ai limbii Dace (romîne). Inamici ai Dacilor, din țară și din afara ei, au inițiat și des-fășoară, prin mijloace de comunicare în masă și prin autorități, du-pă 22 decembrie, două tipuri de atacuri împotriva poporului nos-tru: 1. un nume nou, ciudat, pentru zavragii, spre a fi, probabil, confundați cu Romînii (cuvîntul fiind scris ”rromani” sau ”rromi”, identic cu scrierea deviată a cuvîntului romîni; 2. șmecheri de talie națională (și internațională) au inventat găști peceriste etnice pore-clite ”partide” ale diverselor categorii de zavragii în care i-au cu-prins nominal și pe cei care aparțin celei mai mari minorități etnice din Romînia – Rudarii, cu care nu au, însă, absolut nimic în comun. Rudarii sînt sedentari (permanent), bine organizați în sate și cătune, ținînd în mare respect familia (nu fac căsătorii mixte), portul Dacic (nici un element al multor populații migratoare care ne-au călcat pămîntul nu ne-a preluat portul, mai ales în condițiile în care noi, Dacii, l-am abandonat), nu vorbesc decît Limba Dacă (nu au fost niciodată bilingvi) cu rostirea impecabilă a elementelor distinctive î, ă, ș, ț, ce, ci, ge, gi, che, chi, ghe, ghi, (unele alterate în stil moldovenesc, precum ce sau ci rostite șe, și), își asigură existența prin muncă, nu manifestă tulburări sociale de grup, nu sînt violenți, nu fură, nu au conștiență despre originea lor decît cea Dacă, în afara țării se prezintă, fără excepție, ca Daci (”Romîni”), sînt singurii locuitori de astăzi ai Romîniei care spun că sînt Daci și nu au nici un fel de resentimente față de ”Romîni”, nu au, din păcate, organizații politice, culturale, ong, motiv pentru care nu au nici relații etnice, familiale, de orice altă natură în interiorul țării sau cu mulții Rudari din vechile teritorii Dacice, aflate în prezent în țările vecine… Este de studiat problema Rudarilor împreună cu cei (foarte mulți) din teritoriile Dacice din dreapta Dunării (fosta Iugoslavie Mare, Bulgaria) ș.a. Zbăganu Virgiliu Cătălin/ părinții săi îi spuneau Virlin: inginer, faimos, deja aproape le-gendar, născut la 10 iunie 37 e.d./ 1954 în Lugoj, județul Timiș, inițiator al reorganizării P.C.R. post-decembrist, fost conducător de sindicat, în-lăturat din funcție și din serviciu, devenit șomer, editor al ziarului post-decembrist (real, nu bășcă-lie, cum fac unii) ”Scînteia”, autor al textelor pu-blicate de fratele său, prof. univ. dr. Gheorghiță Zbăganu, în anul 87 e.d./ 1994, sub titlul clar și semnificativ ”Secolul XXI va fi Comunist sau nu va fi” . După Gh. Ungureanu și Marin Trușcă, a fost primul care, cu de-plin curaj, în textele privind (re)organizarea unui partid comunist, și-a dat în presă numele, adresa și telefonul, pentru a fi contactat. După discuții sumare, a acceptat, în anul 75 e.d./ 1991 -ca și Marin Trușcă- propunerea de a constitui, împreună, un comitet pentru organizarea și înscrierea Partidului Comuniștilor, renun-țînd fiecare dintre noi la ceea ce ne separa, dar la 21 august 75 e.d./ 1992 Eroul Comunist Virgil Cătălin Zbăganu a fost zdrobit de un tren la Dofteana, în județul Bacău; i-au rămas (intacte !), alături, actele personale; se bănuiește că trenul, inteligent și înțe-lept, a vrut să se știe cine îi este victima ! Nicio autoritate, nici Procurorul General, nu au răspuns temerilor noastre că ar fi fost asasinat la București și dus în cearșaf la locul defăimat… Cimitirul Capra din București adună în fiecare august cîte o mînă de colaboratori devotați Cauzei, pe care frate-său Gheor-ghiță (și alte rude) îi onorează cu o masă comemoratrivă densă (de bucate și de cinstire pentru Erou). Reproduc un text pe care l-am scris special în onoarea Eroului, cu conținut de idei exprimat și oral, deseori, în anii care au urmat, la mormîntul lui: Virgil Cătălin ZBĂGANU, Primul Erou Comunist post-decembrist 21 august 75 e.d. (1992) - prima zi îndoliată pentru Clasa Muncitoare şi Ţărănime, pentru Masele Populare din Romînia post-decembristă; în acea zi (sau în noaptea precedentă) a murit răpus de fiara contrarevoluţiei inginerul Virgiliu Cătălin ZBĂGANU, devenit astfel primul Erou Comunist de după vic-toria (vremelnică) a contrarevoluţiei antisocialiste, antipopulare şi antinaţionale din decembrie 73 e.d. (1989). Născut la 10 iunie 37 e.d./ 1954 în Lugoj, judeţul Timiş, absolvent al Institutului Politehnic Bucureşti (facultatea de auto-matică), Eroul Comunist Virgiliu Cătălin Zbăganu era ŞOMER la data asasinării, fiind îndepărtat din muncă în mod abuziv, (după ce anunţase public începerea activităţii de reorganizare a P.C.R.), căci era nu numai angajat legal, ci şi conducător de sindicat (în funcţia de Secretar al Uniunii Sindicatelor Tipografilor). Potrivit legendei oficiale, Eroul Comunist ar fi fost victima unui accident de cale ferată în comuna Dofteana, judeţul Bacău, ceea ce este puţin probabil, deoarece există indicii şi probe care ar susţine un asasinat la Bucureşti, de unde, după deces, Eroul ar fi fost transportat la Dofteana; cert este că, în cei 16 ani, autorităţile nu au dat publicităţii un raport privind moartea Eroului, iar solici-tările unor tovarăşi de luptă, adresate procuraturii, au rămas şi ele tot fără răspuns. În lipsa unor forţe politice de stînga organizate, neexistînd nici sindicate (adevărate, căci cele post-decembriste, numite ast-fel, nu sînt decît comandouri guvernamentale anti-sindicale) şi nici alte asociaţii cu caracter democrat, autorităţile nu s-au simţit deloc datoare cu vreo explicaţie, aşa cum au făcut-o peste cîţiva ani cînd, la Iaşi, a fost asasinat alt conducător de sindicat, V. Să-hleanu. Tovarăşul Virlin (cum îi spuneau ai familiei, reunind părţi din cele două prenume) a fost unul dintre puţinii (sub zece) mem-bri ai P.C.R. care au acţionat pentru reorganizarea Partidului cla-sei muncitoare, dar singurul care şi-a pus din prima zi numele, adresa, telefonul în ziarele centrale, precizînd că îl poate contacta oricine are acelaşi scop cu dînsul. L-am sunat chiar în prima zi de apariţie a anunţului, am stabilit întîlnire şi am început o colaborare care apărea deja rod-nică, iar rezultatele erau spre finalizare, la momentul dezastrului fiind reunite, sub o singură denumire, cele trei inițiative comu-niste care îi aveau în frunte pe Erou (grupul din Bucureşti), pe tovarăşul Marin Truşcă (Dolj) şi pe subsemnatul (Argeş). Din păcate, a survenit sfîrşitul Eroului, iar noi ceilalţi, deşi constituiserăm acum un Comitet Naţional format din 22 de mem-bri, în majoritate covîrşitoare, iarăşi din păcate, pecerişti (aceasta fiind cauza insuccesului !), ne-am împotmolit, la toate nenumăra-tele întîlniri, la prima temă: articolul 1 din "Statut" . Şi astăzi, du-pă încă 16 ani, peceriştii –”dornici” de reorganizare- discută tot textul... primului articol ! Pentru că pe ei nu-i interesează Partidul, ci lălăiala despre partid. Nimeni nu mai are curajul şi clarviziunea lui Virgiliu Cătălin Zbăganu; de altfel, aproape toţi care ne mai adunăm, simbolic, în jurul Eroului, în Cimitirul Capra, sînt nu nu-mai necomunişti, ci chiar anti-comunişti... Drept dovadă, cu ne-mărginită dezamăgire, dezvălui faptul că un "tovarăş", îmbuibat pecerist, care a vorbit -de două ori, precipitîndu-se, parcă, de tea-mă că am lua şi noi cuvîntul !- anul trecut la mormîntul Eroului Comunist de unicat curaj, nu a folosit nici o singură dată cuvin-tele sfinte ale doctrinei, vieţii, simţămintelor şi atitudinilor noastre -TOVARĂŞ şi COMUNIST- ci numai defăimatele şi defăiman-tele "domnule" şi "de stînga"; nu mai era decît o clipire să ne spu-nă că cea mai de dreapta gaşcă peceristă -P.S.D.- ar fi… comu-nistă ! Nu întîmplător am notat ideea, spre a-l cinsti pe Eroul nos-tru drag, Virgiliu Cătălin Zbăganu, Tovarăş şi Comunist de nădej-de, credincios fără limite Cauzei unice a comuniştilor -construirea societăţii democrate, Socialismul- spre a se reţine că Eroul a fost asasinat sub Puterea contrarevoluţionară care dispunea de... 86 % din voturi, mulţimea (numită de pecerişti acum "prostime" !) con-siderînd că gaşca respectivă era formată din... comunişti (cum i-a învăţat chiar tovarăşul Iliescu, precizînd expres că chiar ”comu-niștii” au fătat… Contrarevoluția !) Vizionar, tovarăşul Zbăganu a spus emblematic: "Secolul XXI va fi COMUNIST sau nu va fi", ceea ce a dat, prin parafra-zarea altei rostiri istorice, titlul unui volum în care au fost strînse lucrările Eroului Comunist. Termenul se referă, evident, la doctri-na comunistă şi la puterea ei de cuprindere prin răspîndire în toate părţile lumii; cum vedem deja, în America Latină nu numai doctri-na a prins puternice rădăcini, ci chiar şi societatea democrată, ba-zată pe această doctrină. Spre a ne cinsti Eroul, căzut victimă în Lupta pentru Ide-alul nostru suprem -organizarea Partidului Comuniştilor- avem un singur lucru de făcut: să ne înrolăm în acest partid şi, astfel, să contribuim la împlinirea visului său de aur, care a fost şi ogorul în care şi-a lăsat energia, transpiraţia, respiraţia, viaţa însăşi. Îi vom păstra Eroului Comunist, inginerul șomer Virgiliu Cătălin ZBĂGANU, o neştearsă amintire luminoasă şi îi jurăm că nu vom înceta nici o clipă să milităm pentru idealul comun –Parti-dul Comuniştilor ! Trăiască Socialismul ! Trăiască Partidul Clasei Muncitoare şi al Ţărănimii, visat de tovarășul Virgil Cătălin Zbăganu ! Notă: Am citit textul acestui articol la comemorarea Erou-lui Comunist, care a avut loc, la fel ca în fiecare an, la Cimitirul Capra, în prezenţa unui grup de comunişti şi a rudelor Eroului (frate, mătuşă, nepoate, un coleg de facultate). zi: fiecare din cele 365,25 componente ale anului astrono-mic. Formată din 24 de ore și din două părți astronomice (ziuă și noapte), ziua este unitate de măsură pentru foarte multe aspecte ale vieții și activității omului, iar de cînd a început declinul soci-etății de exploatare, Capitalismul -după 1871- clasa muncitoare a introdus între revendicările esențiale pe cea privind ”ziua de mun-că de opt ore”, ceea ce a dus la revendicarea, formulată și accep-tată cvasigeneral, legea celor trei opturi. zi-muncă: măsură a activității productive zilnice, garantată prin lege la maximum opt ore (prin legiferarea ”legii celor trei op-turi”), dar nerespectată în cele mai multe cazuri de conducerile fir-melor capitaliste, unde obligarea angajaților la muncă zilnică se ri-dică la zece-douăsprezece-cincisprezece și chiar… 20 de ore ! Lipsiți de Partid propriu, de sindicate și asociații muncitorești, po-litice și profesionale, de presă (neutră sau proprie), muncitorii nu au nicio pîrghie de luptă legală împotriva abuzurilor patronale și. guvernamentale. O problemă de rezolvat pentru viitor este cea a numelor celor șap-te zile din săptămînă, pentru care se folosesc diferite sisteme în lu-me, cu justificări emoționale sau tendențioase; este sigur necesară o soluție științifică (la fel ca pentru ansamblul calendarului). S-ar impune de asemenea, de lege ferenda, ca să se reducă ziua de muncă, urmărindu-se două efecte deosebite: sporirea randamentu-lui muncii (prin posibilități mărite pentru creșterea calificării și competențelor, pentru somn și refacere) și asigurarea locurilor de muncă pentru mai multe persoane. A N E X E I. Statele democrate (socialiste) din primele 15 luni ale Erei Democrate -cronologic- 0. Franța – Comuna din Paris – 47 î.e.d./ 1871 1. Rusia – 25 Octombrie (stil vechi), 7 Noiembrie (stil nou) 1917, devenit anul 1 al Erei Democrate, primul stat democrat din lume 2. Bielorusia – noiembrie 1 e.d./1917; Lituania-Belarus = 27 febr. 2 e.d./ 1919 3. Moldova (Basarabia) – 21 noiembrie / anul 1 e.d./ 1917 4. Ucraina – 25 decembrie 1 e.d./ 1917 5. Finlanda – ianuarie 1 e.d./ 1918 6. Letonia – 1 e.d./ 1918 7. Cehoslovacia – Republica Sovietică Slovacă – 16 iunie 1 e.d./ 1918 8. Austria – 12 noiembrie 2 e.d./ 1918 9. Lituania – decembrie 2.e.d./ 1918; Lituania-Belarus = 27 febr. 2 e.d./ 1919 10. Ungaria – 21 martie 2 e.d./ 1919 11. Bașchiria – 23 martie 2 e.d./ 1919 12. Germania – aprilie 2 e.d./ 1919, Republica Socialistă din Bavaria II. State cu regim politic democrat (socialiste) în primul secol al Erei Democrate (alfabetic) (conform propriilor declarații oficiale) 1. Rusia/Federația Rusă – primul stat democrat din lume, 25 oct./7 Nov. 1917 (anul 1 e.d.)/ Republica Sovietică Federativă Socialistă Rusă. Cuprinde: 15 republici autonome, 6 ținuturi, 49 de regiuni, 10 districte naționale - Bașchiria/ RSS Autonomă Bașchiră (în RSFSR) – 23 martie 2 e.d./ 1919 - Carelia/ RSSA Carelă (în RSFSR – 8 iunie 3 e.d./ 1920. La început a fost Comuna de muncă (zisă) Carelă, apoi RSSA Carelă, republică unională. De la 1 aprilie 23 e.d./ 1940, Republica Fede-rală Kareliano-Finlandeză - Abhazia/ RSS Autonomă Abhază (în RSS Gruzină) – 4 martie 5 e.d./ 1921 - Agearia/ RSS Autonomă Ageară (în RSS Gruzină) – 16 iunie 5 e.d./ 1921 - Cabardia-Balcaria/ RSS Autonomă Cabardino-Balcară (în RSFSR) – 1 septembrie 5.e.d./ 1921 - Bureat-Mongolia/ RSS Autonomă Bureat-Mongolă (în RSFSR) – 30 mai 7 e.d./ 1923 - Komi, - Ciuvașă, - Mordvină, - Tătară, - Mariică, - Udmurtă, - Nord-Osetină, - Daghestan, - Ceceno-Ingușă, - Kalmucă, - Iakută, - Tuvină 2. Bielorusia/ RSS Bielorusă – al doilea stat democrat din lume, I – noiembrie anul 1 e.d./ 1917; II – 1 ianuarie 3 e.d./ 1919; III – vara 4 e.d./ 1920 (estul); IV – 22 e.d./ 1939 (integral) 3. Moldova/ Republica Democratică – al treilea stat democrat din lume, I – 2 decembrie 1 e.d./ 1917, II. RSS Moldovenească (autonomă) – 12 octombrie 7 e.d./ 1924 ; III – republică unională de la 2 august 23 e.d./ 1940 și după 1944 4. Ucraina/ RSS Ucraineană: I – 25 decembrie 1 e.d./ 1917; II= plus Ucraina de Vest – 22 e.d./ 1939; III.= plus Basarabia și Buco-vina de Nord – 23 e.d./ 1940; IV= plus Ucraina transcarpatică – 28 e.d./ 1945; V= plus regiunea Crimeii, fostă în RSFSR -37 e.d./ 1954 5. Lituania/ RSS Lituaniană: I – decembrie 2 e.d./ 1918-27 februarie 2 e.d./ 1919; II= 12 iunie 23 e.d./ 1940; III= 27 e.d./ 1944 - Lituania-Belarus/ RSS Lituaniano-Belarusă: - 27 februarie-25 august 2 e.d./ 1919 6. Letonia/ RSS Letonă: I= 1 e.d./ 1918; II= 17 noiembrie 3 e.d./ 1920, III = iulie 23 e.d./ 1940 7. Kazahia/ RSS Kazahă, 8. Uzbekistan/ RSS Uzbekă, - Caracalpacia/ RSS Autonomă Caracalpacă (în RSS Uzbehă) – 11 mai 8 e.d./ 1925. La început regiune autonomă în RSSA Cazahă, apoi în RSFSR și RSS Autonomă 9. Estonia – iulie 23 e.d./ 1940/ RSS Estonă: 6 august 23 e.d./ 1940 10. Gruzia/ Georgia/ RSS Gruzină (Georgiană), din anul 4 e.d./ 1921 11. Azerbaidjania/ RSS. Azerbaidjană, 12. Armenia/ RSS Armeană, 13. Turkmenia/ RSS Turkmenă, 14. Kirghizia/ RSS Kirghiză, 15. Tadjikistan/ RSS Tadjikă), - URSS/ Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste – 30 decem-brie 5 e.d./ 1922, stat federal care cuprinde: 15 republici unionale (la început patru: Federația Rusă, Ucraina, Bielorusia, Federația Transcauziană), cu 20 republici autonome (15 în RSFSR, 2 în Gruzia, 1 în Azerbaigean, 1 în RSS Uzbecă), 8 regiuni autonome, 120 regiuni, 6 provincii, 10 districte naționale. 16. Afghanistan/ Republica Democratică Afghanistan – 24 aprilie 62 e.d./ 1978 17. Albania/ Republica Populară Socialistă Albania – 29 noiem-brie 27 e.d./ 1944: -reforme democratice; 11 ianuarie 29 e.d./ 1946 – republica populară; în 58 e.d./ 1967 – ”primul stat ateist din lu-me”; din 59 e.d./ 1976, republică populară socialistă ”etapa con-struirii integrale a societății socialiste”. 18. Algeria/ Republica Democratică și Populară, proclamată prin Constituția din 1 noiembrie 37 e.d./ 1954. De la 25 noiembrie 45 e.d./ 1962, ”stat socialist”, iar de la 3 noiembrie 59 e.d./ 1976 ”re-publică democratică și populară, stat socialist” 19. Angola/ Republica Populară Angola, proclamată la 11 noiem-brie 58 e.d./ 1975; obiectivul ”construirea societății socialiste” 20. Austria: I. la 12 noiembrie 2 e.d./ 1918, republică sovietică, II. La 27 aprilie 48 e.d./ 1945 – a doua republică democrată. 21. Bangladesh/ Republica Populară Bangladesh – 25 februarie 58 e.d./ 1975 22. Bengalul de Vest (stat federal în India) - ianuarie 63 e.d./ 1980 23. Benin/ Republica Populară Benin, proclamată la 30 noiembrie 58/ 1975, cu scopul ”construirea societății socialiste” 24. Birmania/ 2 martie 45/ 1962, din decembrie 56 e.d./ 1973- Republica Socialistă a Uniunii Birmane. 25. Bolivia/ Republica Bolivia – I. aprilie 35 e.d./ 1952, ”insurec-ție populară armată”, urmată de ”democratizarea orînduirii de stat”; II. 50-51 e.d./ 1970-1971 26. Bosnia-Herțegovina 26. Bulgarua/ Republica Populară Bulgaria – 15 septembrie 29 e.d./ 1946, cu un guvern anterior, de la 9 iunie 26 e.d./ 1943, condus de Stamboliiski, cu ”politică agrar-socialistă”. 27. Capul Verde/ Republica Insulele Capului Verde 27. Cehia/ Republica Socialistă Cehă 28. Cehoslovacia/ I. la 16 iunie -7 iulie 1 e.d./ 1918 – Republica Sovietică Slovacă; II. 28 octombrie 1 e.d./ 1918 – Republica Cehoslovacă, 9 mai 31 e.d./ 1948 – Republica Democrată Popula-ră Cehoslovacă (stat federal de la 1 ianuarie 52 e.d./ 1969); din 11 iulie 43 e.d./ 1960 – Republica Socialistă Cehoslovacă. 29. Chile/ Republica Chile – sept. 53 - sept. 56 e.d./ 1970-1973 30. China/ Republica Populară Chineză – 1 octombrie 32 e.d./ 1949 31. Cipru/ Republica Cipru 31. Comore/ Republica Federală Islamică a Comorelor – consfințită prin Constituția din 2 ianuarie 59 e.d./ 1976 ”pentru revoluția socialistă” 32. Congo/ Republica Populară Congo – proclamată la 31 decembrie 72 e.d./ 1969 (capitala Brazzaville) 33. Coreea Democrată/ Republica Populară Democrată Coreeană – 9 septembrie 31 e.d./ 1948 34. Croația 34. Cuba/ Republica Cuba – 1 ianuarie 42 e.d./ 1959 35. Egipt/ Republica Arabă Egipt – definită prin amendamentul la Constituție din mai 63/ e.d./ 1980: ”Egiptul este un stat cu sistem economic socialist-democratic”. 36. Etiopia/ Ethiopia/ Ethiopia Socialistă/ Republica Democrată Etiopia – 12 septembrie 57 e.d./1974; Republica Socialistă Etiopia 59 e.d./ 1976: ”Programul revoluției democrat-populare” pentru ”crearea premizelor materiale ale construcției socialiste” ”pe baza principiilor socialismului științific”. 37. Finlanda: I- ianuarie 1 e.d./ 1918, revoluția muncitorească; II. Republica Democrată Finlandeză – în 22 e.d./ 1939. 38. Franța/ Paris/ Comuna din Paris: 47 î.e.d./ 1871, prima revoluție proletară din lume 38. Germania: - Bavaria/ Republica Sovietică din Bavaria, aprilie – mai 2 e.d./ 1919 39. Germania Democrată/ Republica Democrată Germană – 7 octombrie 32 e.d./ 1949 40. Ghana/ Republica Ghana – 1 iulie 43 e.d./ 1960 41. Grecia/ Republica Elenă – septembrie 29 - octombrie 32 e.d./ 1946- 1949 (război civil) 42. Guineea/ Republica Populară Revoluționară Guineea (Conakry) – 12 noiembrie 62 e.d./ 1958: ”pentru opțiunea politică socialistă”. 43. Guineea-Bissau/ Republica Giuneea-Bissau – 24 septembrie 56 e.d./ 1973 44. Guyana/ Republica Cooperatistă Guiana- 23 februarie 53/ 1970, ”importante transformări democratice în toate domeniile de activitate”. 45. India/ Uniunea Indiană/ Republica India – mai multe state din federație sînt cu regim politic democrat. Bengal, Kerala, Tripura ș.a. 46. Indonezia/ Republica Indonezia – între 32 e.d. și octombrie 48 e.d./ 1949 - 1965 este guvernată de un Executiv democrat, format din 19 membri din care 18 comuniști, sub Președintele Sukarno, prim-ministru Subandrio. 47. Irak/ Republica Irakiană Democratică și Populară – 51 e.d./ 1968 44. Iugoslavia/ Republica Socialistă Federativă Iugoslavia – 29 mai 28 e.d./ 1945, cu 6 republici și două provincii autonome - Serbia/ Republica Socialistă Serbia, cu cele două provincii autonome - Croația/ - Slovenia/ - Muntenegru/ - Macedonia/ - Bosnia-Herțegovina 45. Kampuchia/ Kampuchia Democratică: I, 37-53 e.d./ 1954-1970, regim democratic și independent; II. Între 53-56.e.d./ 1970- 1973 funcționează două state, în zone diferite: Republica Khmeră cu regim terorist (Lon Nol) susținut de trupele sud-vietnameze și ale USA și Kampuchia Democrată, controlată de forțele patrioti-ce, grupate în jurul Guvernului Regal de Uniune Națională (Pol Pot), ieșite victorioase. III. Din ianuarie 59 e.d./ 1976 –”stat independent, unificat, neutru, suveran și democratic” 45. Kenya: 45. Kerala (stat federal în India) – 46. Libia/ Jamahiria Arabă Libiană Populară Socialistă – februarie-martie 60 e.d./ 1977 47. Laos/ Republica Democrată Populară Laos – I. 56 e.d./ 1953 (”puterea poporului pe jumătate din teritoriu”); II. 2 decembrie 58 e.d./ 1975 –”noua orînduire socială” pe întreg teritoriu. 48. Macedonia (fosta republică din Iugoslavia). 49. Madagascar/ Republica Democratică Madagascar – 21 de-cembrie 58 e.d./ 1975 ”Carta revoluției socialiste malgașe” 49. Mongolia/ Republica Populară Mongolă – 24 noiembrie 7 e.d./ 1924 50. Mozambic/ Republica Populară Mozambic – 29 iulie 58 e.d./ 1975 – ”pe calea înfăptuirii bazelor politice, materiale și ideologi-ce ale socialismului”. 51. Muntenegru 51. Nepal – guvernare socialistă din 90 e.d./ 2007 52. Nicaragua/ Republica Nicaragua: 19 iulie 62 e.d./ 1979: ”regimul dictaturii teroriste a fost înfrînt, în istoria N. s-a deschis o nouă perioadă de dezvoltare”. 52. Panama/ 52. Peru/ Republica Peru – 3 octombrie 51 e.d./ 1968: ”puterea este preluată de un guvern revoluționar”. 52. Polonia/ Republica Populară Polonă – 19 februarie 30 e.d./ 1947 53. Romînia/ Republica Socialistă Romînia – 30 Decembrie 30 e.d./ 1947 54. San Marino/ Republica San Marino – 28-40 e.d./ 1945-1957 55. Sao Tome și Principe/ Republica Democratică Sao Tome și Principe – 12 decembrie 78 e.d./ 1975, ”reorganizarea societății pe baza teoriei socialismului științific”. 56. Senegal/ Republica Senegal 57. Serbia 58. Seychelles/ Republica Seychelles – martie 62 e.d./ 1979, Constituție ”care stipulează edificarea unei societăți progresiste” 59. Sierra Leone 60. Siria/ Republica Arabă Siriană, din 47 e.d./ 1963 puterea a fost preluată de Partidul Baas Arab Socialist 57. Slovacia/ Republica Socialistă Slovacă - stat federal de la 9 mai 31 e.d./ 1948 58. Slovenia 58. Somalia/ Republica Democratică Somalia – din 21 octombrie 52 e.d./1969 ”stat socialist” cu ”program de reforme progresiste”. 59. Spania/ Republica Democrată Spania – 16 februarie 19 e.d./ 1936, ca rezultat al alegerilor. La 17 iulie 19 e.d./ 1936 este declanșată rebeliunea militaro-fascistă; pînă în martie 22 e.d./ 1939 (război civil) 60. Sri Lanka/ Republica Democratică Socialistă Sri Lanka – din 7 septembrie 61 e.d./ 1978; anterior s-au înfăptuit ample reforme pentru ”dezvoltarea democratică a vieții politice” 61. Sudan/ Republica Democratică Sudan – mai 52 e.d./ 1969. 61. Thailanda/ Regatul Thailanda: între 14 octombrie 56 e.d./ 1973 și 6 octombrie 59 e.d./ 1976, înlăturarea regimului dictatori-al, promovarea unor reforme democratice. 62. Tanzania/ Republica Unită Tanzania – în octombrie 58 e.d./ 1975 un amendament la Constituție conținea ”principiile funda-mentale ale socialismului” 62. Tripura (stat federal în India) – 63. Togo 63. Ungaria: Republica Sovietică (a Sfaturilor) Ungară: I= 21 martie-august 2 e.d./ 1919; II= Republica Populară Ungară – 18 august 32 e.d./ 1949 64. Venezuela/ 56. Vietnam/ I. Republica Democrată Vietnam – 2 august 28 e.d./ 1945, II. Republica Socialistă Vietnam- 2 iulie 59 e.d./ 1976, III. – reunificare la 24 iunie 59 e.d./ 1976, după înfrîngerea hoardelor fasciste ale USA 65. Yemen/ Republica Arabă Yemen – 26 septembrie 45 e.d./ 1962, urmată de război civil (45-52 e.d./ 1962-1969). 66. Yemen/ Republica Populară a Yemenului de Sud – 30 noiembrie 50 e.d./ 1967; De la 30 noiembrie 53 e.d./ 1970 – Republica Democratică Populară Yemen. 66. Zambia/ Republica Zambia – 24 octombrie 47 e.d./ 1964. 67. Zimbabwe Notă: Multe alte state, inclusiv din cele federale (componente ale Indiei, de exemplu) din Africa, America Latină și Asia, autodefi-nite ca socialiste, nu au fost cuprinse în listă, fiind necesară o mai profundă documentare și o disociere inițială față de cele social-de-mocrate (care sînt net, pretutindeni și întotdeauna anti-democrate, deci ne-socialiste). Prezentarea autorului în dicționarul ”Enciclopedia Personalităților din Romînia” Ungureanu Gheorghe P(oziție, funcție): Prof., pens., preşed. partid politic, dezvoltător şi finalizator al Doctrinei Comuniste despre Democraţie şi Putere Democrată; N(ăscut): Urecheşti, Com. Cicăneşti, Jud. Argeş, 05 martie 1942; S(tarea) C(ivilă): Căs. Maria, (născ. Petria); Co(pii): Florin (1971), Mihaela (1973), Iulia (1974), Ion (1976), Anca (1989); Pă(rinții): Ion și Alexandrina; S(tră-moși) I(mportanți): ciobani de renume veniți în Regat pe la 1830 din Mărginimea Sibiului (Săliște sau Jina); Bunicul tatălui –Radu- a fost decorat de Rege pt. Războiul de Independență, tatăl lui Radu, Ilie Brîncuși, este unul din frații strămoșului Mihai al lui Constantin Brîncuși. Strămoșii materni și paterni au fost slujitori apropiați și răsplătiți de Vlad Țepeș. Pitarul Scăunel (din partea mamei) și Medelnicerul Ureche (din partea tatălui) au fost îm-proprietăriți de Domnitor prin titlu de proprietate scris pe piele de căprioară, în limba DACĂ și alfabetul DAC propriu (CHIRILIC) cu circa 80 de ani înainte de ”Scrisoarea lui Neacșu din Cîm-pulung”, cu moșia Scăuneanca și, respectiv, Urecheasca, fiecare de cîte 400 dramuri (hectare); Ambele acaparate abuziv de stat după 1948, Scăuneanca a fost restituită în 2003, iar pentru Ure-cheasca prof. Gh. Ungureanu poartă proces cu statul din 1961 și în prezent, în numele sătenilor jefuiți de către peceriști, aflați la conducerea țării nemișcați din 6 martie 1945 și în prezent; I(nstru-ire) S(colară): 1960-63, Filologie, Inst. Pedagogic București, Univ. București; 1967-70: Fac de Filologie, lb. Romînă,, Univ. București; 1971-76 Fac de Drept, Univ. București; C(arieră): 1963-65: Serviciul militar obligatoriu, MAI, București; 1965-2004 Prof. Lb. și lit. Romînă, Șc. Gen. Cicănești, Argeș; 1965-68 și 1970-71 Dir. Șc. Gen. Cicănești, Argeș; 1977 inițiază în ilegalitate un partid comunist, Asoc. de luptă contra abuzurilor, adversar al P.C.R.; 1991-93 Inspector șc. teritorial și Cons. Juridic, Inspecto-ratul Șc. Jud. Argeș, Pitești, profesor Lb. Romînă la Șc. Gen. Nr. 5 Curtea de Argeș; 22 decembrie 1989 înființează Comitetul Popu-lar Revoluționar și conduce Revoluția la Cicănești și Curtea de Argeș; membru în Comitetul Revoluționar Jud. Argeș și Naț (unde nu este primit să participe din ordinul lui Ion Iliescu); Consilier local Curtea de Argeș (1992) și Cicănești (2004), Consilier Jud. Argeș (1992); membru de drept în Comisia Administrativă a Jud. Argeș (1990-1992); 1989 înființează, la Curtea de Argeș, Ed. Meșterul Manole și rev. de cultură și pol(itică). cu același nume, prima publicație nouă post-decembristă din țară (22-23 decembrie 1989): 1994-95 Editează săpt. Scînteia Socialismului, 1999 Editează periodicul politic Vorbe, 1989 înființează Partidul Comuniștilor (Nepeceriști), înscris la 23 martie 1996; respins la tribunal, 1997-2005 s-a judecat cu statul romîn la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cîștigă procesul și, în 2006, înscrie oficial Partidul Comuniștilor (Nepeceriști); 1992 înscrie oficial ca ONG Asoc. de Luptă Împotriva Abuzurilor (ALIA); 1994-2003 Editează ziarul politic Pentru Socialism !; din 2004 Pens, 2012 Editează ziarul Abuzul, ziarul Tolba cu Politici; P(erformanțe).D(eosebite): 1974 A deschis proces împotriva lui Nicolae Ceaușescu și a primului ministru, dosarul 2065 pt. faptul că sătenilor le-a fost cotropit pămîntul (islazul dăruit de Țepeș Vodă); din 1966 și în prezent – a avut multe procese civile și penale, contravenții și condamnări politice, fiind unul din cei doi comuniști (ne-peceriști) deținuți politici în Socialism; refuză denu-mirea de dizident, căci nu a fost membru PCR și nu a avut nicio funcție; 1975, Deținut politic arestat și încarcerat la închisoare specială (politică), iar în 1976 (de două ori) și 1989 condamnat pt. ofensă adusă autorității; 2002 invenție brevetată OSIM, Dispozitiv portabil pt. pregătirea masticului de altoit pomi, alte 3 invenții nebrevetate OSIM; Prin editura sa publică versurile unor poeți țărani, 3 vol. ale lui Ion Ene Fripcea, 2 vol. ale lui Gheorghe Dobrin, zis Dodică; P(u)b(licații): coautor vol. I-V, ”Dicționar Toponimic – Muntenia”, Ed. Academiei, București, 2005 ș.u; coautor ”Cartea Eroilor din jud. Argeș”, 1984, Pitești; ”Amintiri, culegere de folclor poetic”, Ed. Meșterul Manole, 1994”; ”Cu săgeți printre poeți”, epigrame, 1997; ”Chemarea Satului”, poezie, Ed. Meșterul Manole, 1998; ”Graiul din com. Cicănești”, studiu șt., Ed. Meșterul Manole, 1999, ”Contrarevoluția antisocialistă, antipopulară și antinațională”. Vol. I, Ed. Meșterul Manole, 2000; ”Medalia de Jar”, poezie patriotică, Ed. Meșterul Manole, 2001; ”Pentru Socialism !”, Ed. Meșterul Manole, 2010; ”Amfiteatrul Trei”, roman, Ed. Arefeana, București, 2011; ”De Dragoste și Dor”, poezie, Ed. Acad. Internaț. Orient-Occident, București, 2011; ”Contrarevoluția antisocialistă, antipopulară și antinați-onală”, ediția a II-a, Editura Meșterul Manole, 2012; M(embru în asociații și organizații): 1989 Președ. Partidului Comuniștilor (Ne-peceriști); Membru Frontul Popular Romîn; 1989-93, Membru PUNRT, apoi PUNR, candidat la Camera Deputaților în 1992; 1994 Primvicepreșed. Partidul Socialist Romîn; idem PSMR; 1995-97, membru în conducerea Partidului Muncitoresc Romîn-PCR; 2004 – membru în conducerea Partidului Alianța Socialistă, candidat la Camera Deputaților; 2012 – Membru PRM (candidat la Cam. Deputaților); 1990 Membru Soc. Ziariștilor Profesioniști din Romînia; 1990 – Inițiază Sindicatul Oamenilor Muncii Explo-atați ”Tovarășii” (SOMET); 1991 Înființează asociația Memoria Socialismului, precedată de Comitetul Naț pt. Cinstirea Memoriei Președintelui cel Mare, Nicolae Ceaușescu (1990), pt. comemo-rarea Eroului-Martir Național de Ziua Iluminării Naționale (26 ia-nuarie) și Ziua Demnității Naționale, Ziua Neagră a Poporului Ro-mîn (25 decembrie, mîrșavul asasinat politic); 1992 – înființează, la Craiova și Curtea de Argeș, Liga Comuniștilor din Romînia, împreună cu Marin Trușcă, Marian Tudor și alții; din 2000 Mem-bru activ la Congresul de Dacologie; Președ. Obștea moșnenilor Scăunei (redată în proprietate din 2003); 1994 – înființează Opozi-ția Comunistă, la Craiova, împreună cu Marin Trușcă și alții, precum și Mișcarea Naț ”Rezistența Comunistă” și Guvernul Opo-ziției Revoluționare Democrate, la Curtea de Argeș; 1995 organi-zează la Curtea de Argeș, împreună cu Vasile Alexoiu, Comitetul Central de Acțiune Muncitorească, acesta organizînd prima sărbă-torire post-decembristă a Zilei de 1 Mai; Președ. Obștea moșne-nilor Urechești (se judecă încă pt. Reconstituirea dreptului de pro-prietate); Membru Soc. Numismatică Romînă; Membru Soc. Filo-logilor din Romînia; Inițierea și realizarea unor acțiuni și instituții cultural-artistice: revista școlară ”Viața Școlii” (1966), Muzeul de Cultură și Istorie Cicănești (1968), Societatea culturală (1972), Tamașiana (1982) etc.; Soc. Numismatică Romînă; fondator al Asoc. Folcloriștilor Argeșeni ”C. Rădulescu-Codin”; Membru (temporar și director) al Instit. Naț. de Romînism și Romînistică; Part. la prima Întîlnire Balcanică a Partidelor Comuniste (aprilie 2005) și fondator al Conferinței Partidelor Comuniste din Balcani (Tessalonic, Grecia); 1990 –inițiator al reorganizării Internaționa-lei Comuniste; 2010 (94) – Autorul Calendarului Erei Democrate (anul I: 1917); H(oby): politica, lit., agricultura, tehnica, gospodă-ria (și-a construit singur casa); L(imbi): rusă, franceză; E-mail: daciapcn@yahoo.com; ziar electronic: pentrusocialism.blog-spot.com ” De același autor : 1. Cartea Eroilor. In memoriam !, (colaborare), Piteşti, 68 e.d./ 1984; 2. Amintiri. Culegere de folclor poetic, 78 e.d./ 1994; ed. a II-a, 93 e.d./ 2009; 3. Cu săgeţi printre poeţi. Epigrame, 81 e.d./ 1997; 4. Chemarea Satului, 82 e.d./ 1998; 5. Graiul din comuna Cicăneşti, I. Urecheşti, 83 e.d./ 1999; 6. Contrarevoluţia antisocialistă, antipopulară şi antinaţională, 84 e.d./ 2000; ed. a II-a 95 e.d./ 2012; 7. Medalia de Jar, poezii patriotice, 85 e.d./ 2001; ed. a II-a 95 e.d./ 2011 8. Dicţionar Toponimic (Muntenia), vol I, (colaborare), Academia Romînă, 89 e.d./ 2005; 9. Idem vol. II, 91 e,d,/ 2007; 10. Idem vol. III, 93 e.d./ 2009; 11. idem vol. IV, 95 e.d./ 2011; 12. idem vol. V, 97 e.d,/ 2013; 13. Pentru Socialism ! (vol. I), 94 e.d./ 2010; 14. Amfiteatrul Trei, (roman), Editura Arefeana, Bucureşti, 95 e.d./ 2011; 15. De Dragoste și Dor, Editura Academiei Internaționale Orient-Occi-dent, București, 96 e.d./ 2011. 16. Dicționar Politic (științific), Editura Meșterul Manole, 98 e.d./ 2014 Inedite: Codex Dacic, (prezentarea cărţii "Rohonczi Codex" de Viorica Enăchiuc), publicat parţial (86 – 87 e.d./ 2002-2003); Uzucapi-unea, (lucrare de licenţă, Drept, manuscris ), 60 e.d./ 1976; Anchetă toponimică (comuna Cicăneşti, pentru Marele Dicţionar Toponimic), utilizată la redactarea D.T.R.M.; Limba Dacă. Mileniul chirilic. Scrierea tradiţională (manuscris) ş.a. Bibliografie generală (selectivă) - Vladimir ALEXE – Secretele lui Putin. Și alte operațiuni spe-ciale, Editura Ștefan, București, 2014 - Daniel Barbu (coord.) – Firea romînilor, Editura Nemira, București, 2000 - Lavinia Betea - Stăpînul secretelor lui Ceaușescu. I se spunea Machiavelli, Adevărul Holding, București, 2011 - Cornel Bîrsan - ”Istorie furată. Cronica Romînească de istorie veche”, Editura Karuna, Bistrița, 2013. - Vasile Breban - Dicționar General al Limbii Romîne, E.Ș.E.,1987 - Marin Grigore Ciocan - Și ei au fost luptători, Europrint 94, Constanța, 2000 - Colectiv – Cronica ilustrată a omenirii, Munchen, Germania, traducere din limba germană, Editura Litera, București, 2011-2012, vol. 1-16, - Pavel Coruț - Mîntuirea de după cumplita rătăcire, București, 93/2009 - Gheorghe Cristache, Dr, Florian Tucă, Dr, - Romîni în Europa și în lume. Mărturii pentru eternitate, Editura Europa Nova, București, 2002. - Hadrian Daicoviciu – Dacii, Editura Științifică, București, 1965 - Charles Darwin – Originea speciilor, Editura Beladi, Craiova, 2007 - Eugen Delcea – DA.KIA, țara sfîntă, Editura Obiectiv, Cra-iova, fără an (după 8 octombrie 2012, data prefeței) - Dicționar Enciclopedic Romîn- Editura Politică, vol. I-IV, București, 1962-1966, - Dicționar Politic – Editura Politică, București, 1959, traducere din limba rusă a ediției din 1958 ”cu unele modificări” - Dicționar politic, Editura Politică, București, 1975 - Dicționar Universal Ilustrat al Limbii Romîne, vol 1-12, Edi-tura Litera, București, 2010-2011 - Donatien Alphonse-François, Marchiz de Sade– Filozofia în Budoar - Emilian M. Dobrescu – 50 de ani care au zguduit lumea, Societatea Știință spîrc Tehnică, (București ?), 1995, - Viorica Enăchiuc – Rohonczi Codex, Alcor Edimpex s.r.l., București, 2002 - Enciclopedia Personalităților din Romînia – Editura”Hubners Who is Who”, Schweiz, 2013 - Andre Fontaine – Istoria Războiului rece, Editura militară (București ?), 1993, - Nina Georgescu – Împotriva manipulării. vol. I. Războiul secret din anul 1989, Total Publishing, București, 2004 - Florian Gîrz, col (rez) – Noul popor ales, Editura Obiectiv, Craiova, fără an (după 17 octombrie 2011, data prefeței) - Mihai Gramatopol –Dacia Antiqua, Editura Albatros, Bucu-rești, 1982 - Gustave Le Bon – Psihologia mulțimilor, Editura Anima, Bu-curești, 1990 - Stephen Hawking, Leonard Mlodinow – O mai scurtă istorie a timpului, editura Humanitas, București, 2012 - Herodot – Istorii, Editura Minerva, București, 1984 - Homer – Iliada, ESPLA, București, 1955 - Istoria ilustrată a omenirii, traducere din Limba germană, Edi-tura Litera, București, 2011-2012, vol 1-16 - Ovidiu Hurduzeu și Mircea Platon – A Treia Forță. Romînia profundă, Editura Logos, București, 2008 - ”Istoria omenirii în ultimele 252.000 de ani” (Alexandria, Egipt, text pierdut) - Karl Marx - Războiul civil din Franța. - Marx-Engels – Manifestul Partidului Comunist, Editura Poli-tică, București, 1959 - George Murnu – Studii istorice privitoare la trecutul romînilor de peste Dunăre, Editura Academiei RSR, București, 1984 - Cristian Negureanu – Supranaturalul de la mit la știință, Edi-tura Miracol, București, 1994 - Constantin Noica – Cuvînt împreună despre rostirea romînească, Editura Eminescu, 1987 - George Orwell – O mie nouă sute optzeci și patru, Editura Po-lirom, 2012 - Legendele Olimpului - Partide și organizații din țările lumii – Editura Politică, Bucu-rești, 1983, - Gheorghe Păun – 1994. Schimbarea care nu schimbă nimic, Editura Ecce Homo, București, 1993 - Probleme internaționale –Agendă- Editura Politică, București, 1980, - Ion Rațiu – Romînia de astăzi : comunism sau independență ? București, Condor, 1990. - Ion Rațiu - Moscova sfidează lumea, Timișoara, Signata, 1990. - Muammar Al Quadhafi – Cartea Verde (fără date de iden-tificare, primită direct de la Ambasadorul Libiei) - Napoleon Săvescu – Noi nu sîntem urmașii Romei, vol. I-II, ediția a II-a, Editura Teocora, Buzău, 2012 - Ilie Stanciu, Tudor Diaconu – Limba vorbită de Adam și Eva, Editura Brio Star, (fără localizare), 1996 - Gheorghe Ungureanu - Contrarevoluția antisocialistă, anti-populară și antinațională, ediția a II-a și a III-a, 95 e.d./ 2012, - Virgil Zbăganu – Secolul XXI va fi comunist sau nu va fi, Editura Planeta, București, 1994, cu o prefață peceristă (de esență anti-comunistă). - Vasile Tonoiu – Apropieri insolite. Schițe de idei. Editura Academiei Romîne, București, 2012 Calendarul Erei Democrate -corespodenţa cu numerotarea ciumei evreieşti- Anul 1 e.d. – 1917 iudeo-masonic (i.m.) 1 1917 34 1950 67 1983 100 2016 133 2049 166 2082 2 1918 35 1951 68 1984 101 2017 134 2050 167 2083 3 1919 36 1952 69 1985 102 2018 135 2051 168 2084 4 1920 37 1953 70 1986 103 2019 136 2052 169 2085 5 1921 38 1954 71 1987 104 2020 137 2053 170 2086 6 1922 39 1955 72 1988 105 2021 138 2054 171 2087 7 1923 40 1956 73 1989 106 2022 139 2055 172 2088 8 1924 41 1957 74 1990 107 2023 140 2056 173 2089 9 1925 42 1958 75 1991 108 2024 141 2057 174 2090 10 1926 43 1969 76 1992 109 2025 142 2058 175 2091 11 1927 44 1960 77 1993 110 2026 143 2059 176 2092 12 1928 45 1961 78 1994 111 2027 144 2060 177 2093 13 1929 46 1962 79 1995 112 2028 145 2061 178 2094 14 1930 47 1963 80 1996 113 2029 146 2062 179 2095 15 1931 48 1964 81 1997 114 2030 147 2063 180 2096 16 1932 49 1965 82 1998 115 2031 148 2064 181 2097 17 1933 50 1966 83 1999 116 2032 149 2065 182 2098 18 1934 51 1967 84 202000 117 2033 150 2066 183 2099 19 1935 52 1968 85 2001 118 2034 151 2067 184 2100 20 1936 53 1969 86 2002 119 2035 152 2068 185 2101 21 1937 54 1970 87 2003 120 2036 153 2069 186 2102 22 1938 55 1971 88 2004 121 2037 154 2070 187 2103 23 1939 56 1972 89 2005 122 2038 155 2071 188 2104 24 1940 57 1973 90 2006 123 2039 156 2072 189 2105 25 1941 58 1974 91 2007 124 2040 157 2073 190 2106 26 1942 59 1975 92 2008 125 2041 158 2074 191 2107 27 1943 60 1976 93 2009 126 2042 159 2075 192 2108 28 1944 61 1977 94 2010 127 2043 160 2076 193 2109 29 1945 62 1978 95 2011 128 2044 161 2077 194 2110 30 1946 63 1979 96 2012 129 2045 162 2078 195 2111 31 1947 64 1980 97 2013 130 2046 163 2079 196 2112 32 1948 65 1981 98 2014 131 2047 164 2080 197 2113 33 1949 66 1982 99 2015 132 2048 165 2081 198 2114 Notă: Anul Erei Democrate (e.d.) începe la 7 Noiembrie curent și se termină la 6 noiembrie viitor. În sens invers, sînt numărați anii înaintea Erei Democrate (î.e.d.) Calendar Înaintea Erei Democrate (î.e.d.) Momentul zero = 7 Noiembrie 1917 1 1917 26 1892 51 1867 76 1842 2 1916 27 1891 52 1866 77 1841 3 1915 28 1890 53 1865 78 1840 4 1914 29 1889 54 1864 79 1839 5 1913 30 1888 55 1863 80 1838 6 1912 31 1887 56 1862 81 1837 7 1911 32 1886 57 1861 82 1836 8 1010 33 1885 58 1860 83 1835 9 1909 34 1884 59 1959 84 1834 10 1908 35 1883 60 1858 85 1833 11 1907 36 1882 61 1857 86 1832 12 1906 37 1881 62 1856 87 1831 13 1905 38 1880 63 1855 88 1830 14 1904 39 1879 64 1854 89 1829 15 1903 40 1878 65 1853 90 1828 16 1902 41 1877 66 1852 91 1827 17 1901 42 1876 67 1851 92 1826 18 1900 43 1875 68 1850 93 1825 19 1899 44 1874 69 1849 94 1824 20 1898 45 1873 70 1848 95 1823 21 1897 46 1872 71 1847 96 1822 22 1896 47 1871 72 1846 97 1821 23 1895 48 1870 73 1845 98 1820 24 1894 49 1869 74 1844 99 1819 25 1893 50 1868 75 1843 100 1818 Anul curent în diferite calendare actuale Anul 98 E.D./ 2014 i-m. în alte calendare Ab urbe condita 2767 Calendarul armean 1463 Calendarul Bahá'í 170 / 171 Calendarul bengalez 1420 / 1421 Calendarul berber 2964 Calendarul bizantin 7522 / 7523 Calendarul budist 2558 Calendarul burmez 1376 Calendarul chinezesc 4710 / 4711 Calendarul coptic 1730 / 1731 Calendarul ebraic 5774 / 5775 Calendarul etiopian 2006 / 2007 Calendarul republican francez CCXXII / CCXXIII 222 / 223 Calendarul hindus Vikram Samvat 2069 / 2071 Shaka Samvat 1936 / 1937 Calendarul iranian 1392 / 1393 Calendarul islamic 1435 / 1436 Calendarul japonez Heisei 26 Calendarul coreean Era Dangun 4347 Era Juche 103 Calendarul minguo ROC 103 Calendarul seleucid 2325 / 2326 Calendarul tailandez 2557 DACIA Țăranului Dac DACIA cea Mare-i Glia Unde-am răsărit cu toții; E a noastră, dar e și a Moșilor, cu strănepoții… DACIA cea Mare-i Hartă Scumpă, în străvechi hotare; Ne-au călcat, ca să ne-o-mpartă, Mulți barbari, prin munți și mare DACIA cea Mare-i Limbă, Dulce-miere, dar în fiere Mult amară, se preschimbă, Cînd barbarul ne-o tot cere… DACIA cea Mare-i Straiul, Cum îl știm la Decebal; El ne înflorește plaiul, Din Carpați pînă-n Nepal DACIA cea Mare-i Doină, Unicul balsam de Dor, Cînd, de Ger sau cînd de Moină, Toate visurile mor… DACIA cea Mare-i Dorul Dacilor din lumea-ntreagă De a-și reuni Izvorul: Vatra Daciei cea dragă… DACIA Măreață-i Munca, Unicul izvor de-avere; Singuri noi ne-nflorim Lunca; Dacul la străini nu cere ! DACIA ne e Respectul Simplu pentru toți ceilalți; N-avem dușmani în tot pieptul, Dar străinii nu ni-s frați ! Din Columnă coborît-am Să-mi revăd iar Căpitanii; O nedumerire am: Oare, cine-au fost Romanii ? Curtea de Argeș, noiembrie 96 e.d. /2012 Harta î ntocmită de Prolemeu (cu circa 2000 de ani în urmă) Harta întocmită de Prolemeu (cu circa 2000 de ani în urmă)