R o m î n i a
Proletari, nu acceptaţi
Să mai fiţi exploataţi !
S T A T U T U L
Partidului Comuniştilor (Nepecerişti)
I. Premize
După 22 decembrie 1989 s-au înfiinţat sute de partide, toate constituite sau conduse aproape exclusiv de către pecerişti care, vorbind în numele societăţii, se declară, în totalitate, anti-comunişti, contribuind astfel la întregirea corului care intonează preludiile distrugerii, negarea fiind totalitară şi despotică, nelăsîndu-se loc pentru afirmarea alternativelor politice.
Ţinte ale represiunii ante-decembriste -exercitată de către pecerişti- şi post-decembriste -practicată de aceiaşi pecerişti, deveniţi anti-comunişti- oamenii muncii sînt mereu înlăturaţi din viaţa politică şi, în general, din sfera Puterii politice.
Pentru apărarea intereselor lor, întru aplicarea drepturilor politice constituţionale, exprimate de Programul politic, oamenii muncii care au opinii despre organizarea şi conducerea societăţii se reunesc în Partidul Comuniştilor (Nepecerişti).
Partidul Comuniştilor (Nepecerişti) respectă suveranitatea naţională, integritatea teritorială a Statului, ordinea de drept şi principiile democraţiei. El interzice tuturor membrilor săi defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.
Partidul Comuniştilor (Nepecerişti) materializează asocierea liberă a cetăţenilor care militează pentru pluralism politic, susţin principiile statului de drept democratic, fiind promotorii acţiunii de afirmare a propriilor interese, ci nu de negare a altora.
II. Scop
Art. 1. - Comuniştii (Nepecerişti) exprimă, reprezintă şi apără interesele politice ale oamenilor muncii, indiferent de etnie, sex, vîrstă, profesii, convingeri şi sentimente.
Sînt oameni ai muncii toţi cei care îşi cîştigă existenţa prin muncă de orice fel, ca activitate organizată în vederea obţinerii pe căi legale, de bunuri materiale şi spirituale, pentru uz propriu, familial sau social.
Pentru a asigura creşterea necontenită a nivelului de trai al celor care muncesc, Comuniştii (Nepecerişti) acţionează, în cadrul şi cu mijloacele legale, admise şi permise tuturor partidelor, pentru cucerirea Puterii politice, spre a garanta instaurarea unei societăţi democratice şi umane.
III. Membri
Art. 2. - Pot deveni membri ai Partidului Comuniştilor (Nepecerişti) oamenii muncii care nu au fost membri ai partidelor politice de pînă în 1989, dacă au împlinit 18 ani, au cetăţenie şi drepturi electorale, recunosc Statutul şi Programul partidului.
Cei înscrişi pînă la data înregistrării oficiale a partidului şi care au primit carnetul de membru sînt membri fondatori, între aceştia fiind iniţiatorul partidului; ceilalţi rămîn membri susţinători.
Art. 3. - Înscrierea membrilor fondatori se realizează prin semnarea tabelului nominal de susţinere şi aderare, iar după înregistrarea oficială a partidului, prin complectarea unei adeziuni sau cereri şi confirmarea Adunării Generale sau a Comitetului superior.
Art. 4. - Scoaterea din evidenţă a membrilor de partid se face în caz de deces, retragere, excludere, suspendare (în condiţiile legii).
Retragerea se operează la cerere (care nu trebuie motivată) sau tacit, prin inactivitate sau neplata cotizaţiei timp de un an de zile.
Excluderea este de competenţa exclusivă a Adunării Generale şi devine eficientă prin validarea de către Comitetul superior. Membri fondatori nu pot fi excluşi.
Art. 5. - În Partidul Comuniştilor (Nepecerişti) nu au acces membri ai Partidului Comunist Romîn de pînă în 1989, cu excepţia fondatorilor, care s-au dezis astfel de practica anticomunistă şi antidemocratică a ciocoimii peceriste.
În mod excepţional, pentru merite incontestabile, vor fi acceptate cererile membrilor de rînd ai P.C.R. însoţite de o autobiografie amănunţită, pentru fiecare caz fiind necesară hotărîrea Adunării Generale şi validarea acesteia de către Comitetul superior.
Comuniştii (Nepecerişti) care au fost membri ai P.C.R. nu vor putea fi aleşi în organe de reprezentare sau de conducere şi nici propuşi pentru funcţii în organismele Puterii de stat decît după un stagiu de fidelitate de cel puţin cinci ani (pentru membri de rînd), zece ani (pentru membri nesalarizaţi ai fostelor comitete) şi o sută de ani (pentru activiştii plătiţi).
Art. 6. - Toţi cei care doresc să susţină, din afara partidului, activitatea acestuia pentru realizarea Programului, se pot înscrie ca simpatizanţi sau susţinători, în evidenţa organizaţiilor locale.
IV. Constituire, organizare şi funcţionare
Art. 7. - Comuniştii (Nepecerişti) sînt organizaţi în partid pe principiul teritorial.
În fiecare localitate (sector în Bucureşti) poate exista o organizaţie unde sînt cel puţin trei membri, condusă de un Secretar ales (şi un Comitet, la cel puţin zece membri).
Toţi secretarii de comitete locale (organizaţii) se constituie în Comitetul judeţean (orăşenesc la Bucureşti) care îşi alege un Birou format din 5 - 9 membri, cu funcţii nominalizate: Prim-secretar, Secretar, responsabil (pe domenii).
Primii-secretari din toate judeţele, împreună cu delegaţii aleşi de conferinţele judeţene şi membri de drept se constituie în Comitetul Naţional care are ca organe executive un Birou Permanent din care fac parte: Preşedintele, Vicepreşedintele, Secretarul şi alţi 2-6 membri, cu responsabilităţi pe domenii.
Sînt membri de drept în Comitetele respective, membri de partid aleşi în organele Puterii de stat.
Art. 8. - Democraţia este principiul de conducere în interiorul Partidului; hotărîrile majorităţii devin obligatorii pentru toţi.
Organizaţia locală este condusă de Adunarea Generală, convocată trimestrial, cea judeţeană de Conferinţa convocată anual, iar la nivel naţional se convoacă Congresul partidului la patru ani sau Conferinţe tematice ori Congrese extraordinare.
Art. 9. - Organele executive se aleg anual (localitate), la doi ani (judeţ) şi la patru ani (central).
La conferinţe şi congrese participă, de drept, membri organelor executive corespunzătoare precum şi fondatorii care sînt membri ai partidului.
Preşedinţii adunărilor, prezidiile conferinţelor şi congreselor la care se fac alegeri nu pot fi membri ai organelor executive corespunzătoare.
Reprezentanţii prezenţi ai organelor superioare nu pot face parte din organele de lucru ale adunărilor sau conferinţelor.
Art. 10. - Fiecare adunare, conferinţă sau congres adoptă hotărîri în mod autonom -cu respectarea Statutului, Programului politic ori a diferitelor programe speciale- cu privire la tot ce interesează partidul la nivelul respectiv.
Organele superioare pot cere reexaminarea sau modificarea hotărîrilor luate, iar în caz de menţinere, pot dispune suspendarea sau infirmarea lor, sub rezerva validării de către primul congres (sau conferinţă) la nivel naţional.
Comitetul Naţional emite un Îndrumar metodologic, în baza Statutului.
Art. 11. - Pentru alegerile de partid sau pentru organele Puterii de stat, se fac propuneri directe sau (auto)candidaturi, iar votul este secret, rezultatul fiind validat de către organul superior sau de Comisia de control (la nivel naţional).
Art. 12. - La nivel judeţean şi naţional se alege o Comisie de control care răspunde direct în faţa Conferinţei sau Congresului.
Comisia de control, formată din persoane fără alte funcţii în partid la nivelul respectiv, controlează orice activitate şi documente din sfera sa, din proprie iniţiativă sau în baza unei cereri, reclamaţii sau denunţ şi propune măsurile corespunzătoare organelor competente ale partidului.
Art. 13. - Se recomandă ca în fiecare organ executiv, delegaţie, comisie, persoanele alese ori desemnate să fie cu situaţii sociale şi profesionale diferite.
Pentru organele locale, judeţene şi centrale ale Puterii de stat, Partidul Comuniştilor (Nepecerişti) face propuneri care să reprezinte, obligatoriu, toate categoriile sociale, în proporţiile reale, cu asigurarea intrării în Parlament, consilii şi primării, a ţăranilor, muncitorilor, meseriaşilor, studenţilor, pensionarilor, din toate zonele geografice.
Cînd şi unde se află la Putere, organele Partidului Comuniştilor (Nepecerişti) desemnează pentru funcţiile executive în Stat numai licenţiaţi cu cea mai înaltă competenţă calitativă dovedită; aceştia nu pot face parte, în acelaşi timp, din organul Puterii de la acel nivel.
Art. 14. - În Partidul Comuniştilor (Nepecerişti) pot exista curente de opinii, cu condiţia ca acestea să nu nege Socialismul şi să nu fie de natură anti-ştiinţifică, fascistă, religioasă, rasială, etnică, extremistă.
Sînt extremişti cei care pretind că deţin adevărul absolut şi acţionează, folosind Puterea şi instrumentele ei, pentru a-l impune altora, împotriva voinţei, intereselor şi conştiinţei acelora.
Extremiştii care folosesc violenţa în acelaşi scop sînt fascişti.
Art. 15. - Oricine poate fi înlocuit în funcţia deţinută -în timpul exercitării mandatului- la cerere, pensionare, îmbolnăvire, părăsirea ţării, trădarea Cauzei Partidului -adică negarea esenţei doctrinei comuniste- sau excluderea din partid.
V. Patrimoniul Partidului
Art. 16. - Mijloacele materiale ale partidului se constituie din contribuţii în natură sau băneşti, cotizaţii, donaţii, subvenţii şi susţineri, venituri din activităţi anexe, toate înregistrate şi supuse controlului conform legilor.
Pe lîngă toate organele executive pot funcţiona filiale ale societăţii comerciale "Tovarăşii" organizată la nivel central.
Cotizaţia lunară se stabileşte voluntar pînă la 1 % din venitul net, iar cei fără venituri plătesc un leu; achitarea se face trimestrial.
Ordonatorul principal de credite este Preşedintele Partidului, iar la nivel judeţean este Primul-secretar.
Fondul iniţial cu care se asigură începerea activităţii este de 100.000 lei, sumă depusă de iniţiatorul partidului.
VI. Personalitatea Partidului
Art. 17. - Partidul Comuniştilor (Nepecerişti) este persoană juridică: are sedii, ştampilă, patrimoniu, drapel, simbol, imn, deviză, ziare şi alte publicaţii, precum şi editură proprie.
Pentru fiecare din acestea hotărăşte Congresul sau, între congrese, Comitetul Naţional ori Conferinţa de constituire, sub rezerva confirmării ulterioare de către Congres.
Drapelul partidului este de culoare roşie, avînd în centru simbolul: Secera şi Ciocanul pe fondul unei cărţi deschise, simbolizînd unitatea forţelor sociale fundamentale: ţărănimea, muncitorimea, intelectualitatea. Simbolul este şi semnul electoral al partidului.
Imnul partidului este "Internaţionala".
Deviza partidului este:
"Proletari, nu acceptaţi
Să mai fiţi exploataţi !"
Ziarul central al partidului este "Pentru Socialism !"
Art. 18. - Partidul Comuniştilor (Nepecerişti) durează nelimitat. Comitetul Naţional poate hotărî cu privire la alianţe, colaborări, fuziuni. Fuzionarea devine efectivă numai după aprobarea ei de către Congres, cu majoritate calificată.
Dizolvarea este de competenţa exclusivă a Congresului şi se poate hotărî numai cu majoritate calificată.
VII. Dispoziţii finale şi tranzitorii
Art. 19. - Adoptarea Statutului şi a Programului politic este de competenţa Conferinţei de constituire, iar modificarea se poate face de către Congres cu majoritate calificată. Hotărîrile privind modificarea Statutului, Programului politic, fuziunea, dizolvarea partidului şi excluderea din partid a membrilor fondatori devin efective numai după validarea lor de către Adunarea Generală a membrilor fondatori care sînt membri de partid.
Iniţiatorul partidului are drept de Veto.
Membri de rînd ai Partidului Comunist Romîn, care devin membri ai Partidului Comuniştilor (Nepecerişti), pot solicita recunoaşterea vechimii în mişcarea comunistă de la data intrării în P.C.R. Cererea va fi confirmată de Comitetul judeţean, pe baza hotărîrii Adunării Generale.
Art. 20. - Partidul Comuniştilor (Nepecerişti) nu este continuator al Partidului Comunist Romîn cu care nu are nici o legătură; noi reprezentăm prelungirea rezistenţei antipeceriste de dinainte de 1989.
Iniţiat şi format de către nepecerişti, Partidul Comuniştilor (Nepecerişti) precizează că nu i se cuvin nici meritele şi nici criticile adresate Partidului Comunist Romîn.
Art. 21. - În cadrul Partidului Comuniştilor (Nepecerişti) sau în colaborare pot funcţiona fundaţii, asociaţii, sindicate, comitete şi comisii, cu sau fără personalitate juridică.
Notă:
Adoptat la Conferinţa Naţională de Constituire,
care a avut loc la Curtea de Argeş,
în data de 23 martie 1996,
semnat de şapte membri fondatori.
Pentru conformitate,
Prof. Gheorghe I. Ungureanu,
Preşedinte fondator
Anexă: adeziune
A d e z i u n e
Subsemnat__, ______________________________________, domiciliat_ în comuna/oraşul
_________________________, satul/strada_________________________, nr. ________, bloc ____,
scara ______, etajul _____, apart. ______, judeţul _______________, telefon domiciliu __________,
la serviciu _______________. telemobil __________________, născut la data de ________________
în comuna/oraşul_________________, judeţul _________________, fi___ lui ________________şi
____________________, de profesie _____________________, specialitate ___________________,
studii __________________________________, ocupaţia __________________________________
la _______________________________________________________________________________
Sînt de acord cu Statutul şi Programul politic al Partidului Comuniştilor (Nepecerişti) şi solicit să fiu înscris în acest Partid.
Doresc să mi se recunoască vechimea în mişcarea comunistă de la data de _______________
cînd m-am înscris în Partidul__________________________________________________________
Am fost atras în Partidul Comuniştilor (Nepecerişti) de către _________________________
Data: ______________________ Semnătura: ___________________________
sâmbătă, 17 octombrie 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu