Majuscule și minuscule

(poezie reprodusă din ”Agonia.ro”)


În cătunul Dacic evreiesc
Plină e rostirea-nstrăinată
De dejecţii care ne-ofilesc
Puritatea limbii de odată.

Stăm încovoiaţi şi pîrpîim,
În majuscule,-adulări scabroase
Pentru dumnezeii de venin,
Populînd oborul fără oase.

Sol numim, "al nostru" pe un spîrc
Plin fiind de ifose şi noxe,
Chiar la el în ţară-i simplu stîrc,
Iar la noi, de drept, e zeu Zamolxe.

Numărăm şi anii ca năvlegii
Din ciudata "naştere" a lui,
Le cunoaştem sclavii, ca şi regii,
Sîntem plini de pilde şi sătui.

Înălţăm scrînteală de smintire
În pămîntul Daciei cel sfînt,
Pentru o complectă nimicire
Chiar a Vatrei unde ne-am născut.

Idiotizaţi, savanţii noştri
Proslăvesc pe spîrc în majuscule
Şi nu văd că ei, orbiţi ca proştii,
Sînt ai nimicirii noastre scule.

Fauna năroadă şi zăludă
Calendarul ne-a-mbîcsit masiv,
Pe străini îi acceptăm ca rudă,
Nemuriţi în propriul buletin.

Dacia răpusă-i şi ucisă
Ca Izvor, ca Vatră şi ca Neam,
Declarăm că limba ni-i metisă
Şi strămoş - barbarul de Traian.

L-am uitat pe Rexos dus la Troia,
Zeu ucis de prea şiret Ulise,
Nu ne-ncununăm cu Tărtăria
Şi treimea-i de tăbliţe scrise.

Taină este peştera cu teze
Şi inscripţii de treizeci milenii,
Nici un doct nu vrea s-o cerceteze,
Zăuitat Banatu-i în vedenii...

Filologi, istorici, acadişti,
Cu profunde şi alese competenţe,
Se declară sceptici, pesimişti:
Munţi de probe le declară ... zdrenţe !

Grei savanţi de-naltă strălucire,
Ne confirmă primii-n axa lumii,
Au, din Vatra Daciei, ivire -
Nu-i băgăm în seamă pe niciunii !

Oare-avem în sînge chiar sclavia,
De ne place traiu-ncovoiat ?
Ţara poreclită-i Romînia
Şi-ocupanţii ne-au... eliberat ?!?

25 septembrie 93 (2008)
Prof. Gheorghe UNGUREANU